De foarte multe ori, pacienții din România nu știu care le sunt drepturile atunci când se află într-o unitate medicală, ce informații trebuie să obțină sau ce documente trebuie să primească sau să semneze și când. În plus, uneori se întâmplă ca o intervenție chirurgicală sau un tratanent să nu meargă cum trebuie, iar pacienții care au neșansa de a le experimenta personal nu știu ce e de făcut în cazul unui malpraxis sau cum să-și aleagă un avocat pentru soluționarea cu succes a situației. Citește articolul
Criza medicilor din mediul rural se adânceşte. Ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică arată că un doctor de la sat se ocupă în medie de peste 2.700 de oameni, adică de opt ori mai mulţi pacienţi decât la oraş. Citește articolul
Salariații pot să-și facă abonamente private la sănătate și să beneficieze de deducerea lor, conform legislației fiscale, în limita a 400 de euro pe an, dar și angajatorii pot să suporte pentru angajații lor costurile unor prime de asigurare sau abonamente medicale. Regimul fiscal aplicabil acestor asigurări voluntare și servicii medicale este diferit în funcție de cine la suportă, potrivit lămuririlor oferite recent de organele fiscale, dar conținutul respectivelor servicii nu se mai analizează raportat la Legea sănătății pentru a determina dacă se încadrează în prevederile fiscale. Citește articolul
În Italia, ca și în România, în urma unui accident auto soldat cu răniți, cei implicați în accident trebuie să anunțe autoritățile și să aștepte sosirea poliției. Totuși, unele dintre persoanele implicate în accidente nu așteaptă venirea unui echipaj de poliție. Iată ce pot păți cei care pleacă de la locul accidentului în Italia, chiar dacă persoanele din mașinile implicate se simt bine. Citește articolul
Pe măsură ce se apropie termenul limită prevăzut pentru depunerea declarației unice pe care persoanele fizice autorizate (PFA) și alte categorii de contribuabili de persoane fizice trebuie să o depună pentru mai multe categorii de venituri, discuțiile privind completarea acestui formular se întețesc. Recent, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a organizat două sesiuni online dedicate completării declarației unice pentru veniturile din activități independente, oferind lămuriri importante. Citește articolul
România era în 2015 pe primul loc la procentul deceselor care ar fi putut fi evitate ţinând cont de cunoştinţele şi tehnologia medicală, în timp ce la nivelul Uniunii Europene 33,1% din totalul deceselor ar putea fi considerate premature. Citește articolul
Încrederea într-un medic chirurg tânăr, tocmai întors în ţară după specializarea efectuată în Belgia, un oncolog profesionist şi o soţie luptătoare sunt motivele pentru care Petre Ciobanu, un bucureştean în vârstă de 48 de ani, diagnosticat cu cancer de colon şi multiple metastaze hepatice în 2013, este în viaţă acum, după ce a trecut prin trei intervenţii chirurgicale complexe. Citește articolul
Pacienții din România care doresc să obțină bilete de trimitere sau rețete gratuite ar putea scăpa de nenumăratele și obositoarele drumuri pe care trebuie să le facă în prezent între medicul specialist și cel de familie. Într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial este prevăzută schimbarea acestei situații, prin acordarea medicilor specialiști a posibilității de a elibera astfel de documente compensate sau gratuite. Citește articolul
România este departe de a asigura tratamentul multor pacienţi care suferă de boli grave. Şi de cele mai multe ori, birocraţia din sistem îi ucide, înainte să îşi încerce şansa în străinătate. Citește articolul
Cei ce locuiesc în Italia au nevoie, pentru a beneficia de servicii medicale în sistemul național de sănătate, ca și în România, de un card de sănătate. Pe baza acestui card, o persoană ce locuiește în peninsulă poate fi consultată de către medicul său de familie, se poate programa la o consultație a unui medic specialist, se poate interna în spital sau poate cumpăra medicamentele prescrise. Citește articolul