În sezonul rece 2021-2022, respectiv între noiembrie și martie, statul compensează facturile lunare la energie electrică și gaze naturale ale consumatorilor casnici, cu condiția ca aceștia să se încadreze în anumite limite de consum. Totodată, după ce cadrul legal al compensării a suferit recent o serie de modificări, prețurile la electricitate și gaze se plafonează pentru populație, ONG-uri, biserici, școli și spitale. Nu în ultimul rând, anumite categorii de consumatori vor putea suspenda plata facturilor timp de șase luni. În acest context, prezentăm astăzi cele mai importante 14 întrebări și răspunsuri ce vizează mecanismul de ajutor. Citește articolul
Prețurile la curent electric și gaze naturale sunt plafonate în acest sezon rece, adică între noiembrie 2021 și martie 2022, pentru clienții casnici, spitale, creșe și grădinițe publice sau private, organizații neguvernamentale, biserici și alte categorii de consumatori, potrivit unei legi apărute acum câteva zile. Citește articolul
Alături de mai multe categorii de consumatori de gaze naturale, printre care îi amintim pe cei casnici, întreprinderile mici și mijlocii, cabinetele medicale individuale, diverși profesioniști, persoanele fizice autorizate, spitalele ori bisericile, și asociațiile din imobilele cu centrală de bloc pot beneficia de compensarea facturilor la gaze, potrivit unei legi apărute recent. Compensarea acoperă facturile din perioada sezonului rece, adică din intervalul cuprins între 1 noiembrie 2021 și 31 martie 2022. Citește articolul
În sezonul rece ce a început chiar azi, mai exact, între lunile noiembrie 2021 și martie 2022, statul va compensa facturile la energie electrică și gaze naturale ale consumatorilor casnici, cu condiția ca aceștia să se încadreze în anumite limite de consum stabilite de autorități și să nu beneficieze de ajutorul pentru consumatorul vulnerabil, așa cum a fost stabilit, prin OUG, în octombrie. Printr-o lege apărută vineri, autoritățile au decis modificarea unor aspecte legate de ajutorul pentru electricitate și gaze, dar modul în care se face compensarea în cazul clienților casnici nu s-a schimbat. Mai exact, compensarea se face direct pe factură, fără ca oamenii să trebuiască să facă ceva pentru asta. Citește articolul
La începutul lunii octombrie, autoritățile au decis, prin OUG, în contextul scumpirii energiei, compensarea facturilor consumatorilor casnici la electricitate și gaze naturale în perioada sezonului rece, adică în intervalul cuprins între 1 noiembrie 2021 și 31 martie 2022. Acum, printr-o lege ce se aplică de azi, s-a stabilit modificarea OUG-ului prin care este introdusă compensarea, în sensul majorării compensației primite și extinderea categoriilor ce o pot primi, prin adăugarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), a profesioniștilor, spitalelor etc. Citește articolul
Statul va compensa, în sezonul rece 2021-2022, adică între lunile noiembrie și martie, facturile la energie electrică și gaze naturale ale consumatorilor casnici, potrivit unei ordonanțe oficializate marți. Necesitatea introducerii unui mecanism de compensare a facturilor la electricitate sau gaze naturale a apărut după ce, în cursul anului, prețul la energie electrică și gaze naturale a crescut considerabil, iar numeroase familii au acum dificultăți în acoperirea costurilor suplimentare. Citește articolul
Preţurile energiei europene au urcat în ultimele săptămâni la maxime multianuale, evoluţie determinată de mai mulţi factori, variind de la preţurile extrem de mari ale mărfurilor şi carbonului până la producţia eoliană scăzută, relatează CNBC. Citește articolul