Folosirea, in mod abuziv, a unei pozitii dominante constituie o alta forma de manifestare a practicilor anticoncurentiale alaturi de intelegeri, decizii si practici concertate.
jr. Monica BAIDOC
Interes practic pentru acest articol il prezinta, printre alte enumerari, urmatoarea formulare privind practicile de dumping: “practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi de ruinare, in scopul inlaturarii concurentilor, sau vanzarea la export sub costul de productie, cu acoperirea diferentelor prin impunerea unor preturi majorate consumatorilor interni”.
Aproape toate legile concurentei au unele prevederi referitoare la abuzul de pozitie dominanta. Majoritatea legilor europene, inclusiv cea a Uniunii Europene, contin o prevedere expresa care interzice abuzul de pozitie dominanta. Totusi, acestea includ rareori o definitie a ceea ce inseamna abuzul de pozitie dominanta, insa multe dintre ele enumera exemple de comportamente care pot fi considerate ilegale.
Legea nr. 21/1996 nu defineste in mod sistematizat si complet notiunea de abuz de pozitie dominanta, limitandu-se ca, pe calea descrierii, in art. 6 sa arate ca “este interzisa folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominate detinute de catre unul sau mai multi agenti economici pe piata romaneasca ori pe o parte substantiala a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurentiale care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activitatii economice ori prejudicierea consumatorilor”.
Intr-o definitie doctrinara, abuzul de pozitie dominanta reprezinta manifestarea discretionara a unui agent economic, avand o putere mare de piata, manifestare concretizata in impunerea unor conditii dezavantajoase agentilor economici cu o putere mai mica sau in incercarea de a-i scoate de pe piata pe agentii economici considerati concurentii lui. In mod concret agentul economic care are o pozitie dominanta pe piata va abuza de ea prin impunerea de preturi, stabilirea de conditii inegale la prestatii echivalente, utilizarea de preturi de ruinare.
Intr-o alta definitie, de aceasta data restransa doar la pozitia dominanta, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a decis, intr-o speta supusa atentiei sale, ca “pozitia dominanta este situatia de forta economica detinuta de o intreprindere care ii confera putinta de a impiedica mentinerea unei concurente efective pe piata in cauza, asigurandu-i posibilitatea unor comportamente independente, intr-o masura apreciabila, atat fata de concurentii sai, cat si fata de clientii sai si finalmente fata de consumatori”.
Interes practic pentru acest articol il prezinta, printre alte enumerari, urmatoarea formulare: “practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi de ruinare, in scopul inlaturarii concurentilor, sau vanzarea la export sub costul de productie, cu acoperirea diferentelor prin impunerea unor preturi majorate consumatorilor interni”.
Textul imperativ prevazut de acest punct este alcatuit din doua variante. Prima varianta face referire la practicarea preturilor excesiv de mari sau ruinator de mici, iar cea de a doua varianta sanctioneaza exporturile la pret de dumping realizate de un agent economic aflat in pozitie dominanta, dar numai cu conditia ca minusurile provenite din acest procedeu sa fie acoperite din preturile majorate pe piata interna.
Practicarea unor preturi excesive reprezinta acea situatie in care cel care abuzeaza de pozitia sa dominanta solicita clientilor sai (chiar fara sa impuna) preturi de vanzare ce depasesc cu mult costurile efective, plus un profit rezonabil. Aprecierea ca un pret este excesiv se face prin comparatie intre pretul ridicat si un pret format din costul de productie plus un profit rezonabil.
Prin notiunea de “dumping”, sumar, potrivit unor opinii, se intelege vanzarea de marfuri, in strainatate, la preturi reduse, indiferent de motivul care a determinat nivelul scazut al preturilor. O alta definitie, mult mai cuprinzatoare, caracterizeaza “dumping-ul” ca fiind discriminarea prin pret intre piete nationale. Aceasta inseamna ca ne aflam in prezenta a doua piete sau subpiete pentru acelasi produs, iar vanzatorul are un anumit grad de monopolizare asupra uneia dintre pietele izolate.
Un produs este considerat a fi vandut in regim de dumping, daca pretul de export este mai mic decat valoarea sa reala, niveluri care depind de conditiile specifice din tara de origine si din tara in care se efectueaza exportul.
In vederea contracararii actiunilor de dumping s-au instituit o serie de actiuni de protejare, actiuni care se practica in situatiile in care importurile sunt in asemenea cantitati si in asemenea conditii, incat afecteaza serios piata interna. Pentru a fi considerate drept practici de dumping importurile trebuie sa poata fi apreciate drept incorecte si intr-atat de ieftine incat sa determine avantaje comparative.
Persoanele juridice sau sectoarele industriale, care se considera ca fiind afectate de practicarea de catre un comerciant a unei vanzari in conditii de dumping, au posibilitatea de a introduce o actiune scrisa la Comisia Comunitatii Europene in continutul careia sa arate clar dovezile pe care le detine in legatura cu practica de dumping, precum si dovezile din care sa reiasa ca respectivele practici le-au produs prejudicii materiale.
O actiune de acest gen trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele: in numele cui este inaintata plangerea, descrierea produsului sub aspect tehnic si destinatia finala a acestuia, tara de origine si tara de export a produsului respectiv cu numele si adresa producatorilor in tara de origine, datele de identificare a importatorilor in tara de primire sau a exportatorilor in tara de destinatie, valoarea nominala a produsului, pretul de export la care produsul a fost vandut in tara partii care se considera vatamata sau in Comisia Europeana, marja de dumping (diferenta dintre valoarea nominala si pretul de export).
Aceste plangeri ajung direct la Comisia Comunitatii Europene, care inainte de a le prezenta tarilor membre este obligata sa parcurga o etapa de examinare prealabila, in sensul de a stabili daca actiunea este menita a fi admisa ca fiind bine fundamentata sau returnata, ca fiind nefondata, ori in vederea efectuarii unor completari.
Comisia Comunitatii Europene are urmatoarele alternative: sa initieze ancheta anti-dumping; sa stabileasca existenta unui prejudiciu; sa impuna modificari de pret; sa impuna obligatii suplimentare exportatorului cu caracter provizoriu sau definitiv; sa anuleze ancheta sau sa decida asupra returnarii penalitatilor impuse in mod gresit exportatorului parat.
Comentarii articol (0)