Dezbaterea a fost organizata in cooperare cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) si a avut printre participanti, pe langa organizatori, reprezentanti ai diverselor institutii si organizatii avand conexiuni cu acest domeniu: Ministerul Economiei si Finantelor, asociatii ale agentiilor imobiliare (Asociatia Romana a Agentilor Imobiliari, Uniunea Nationala Imobiliara), Agentia Nationala pentru Locuinte, Banca Nationala a Romaniei, Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, Institutul National de Statistica, Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, Oficiul National al Registrului Comertului, Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din Romania, Centrul de Documentare pentru Constructii, Arhitectura, Urbanism si Amenajarea Teritoriului.
Discutiile au evidentiat, pe de o parte, necesitatea dezvoltarii unui dialog intre institutiile participante, iar pe de alta parte, necesitatea profesionalizarii activitatii agentilor imobiliari si protejarea consumatorilor de servicii imobiliare.
In cadrul dezbaterilor au fost analizate prevederile standardului european referitor la calificarea agentilor imobiliari si protejarea consumatorilor de servicii imobiliare precum si cele ale proiectului de ordonanta de urgenta privind activitatile imobiliare si protectia consumatorilor de servicii imobiliare initiat de ANPC.
____________
Avocatnet.ro a mai publicat, pe aceeasi tema :
Relatia client - agentie imobiliara va fi reglementata prin ordonanta de urgenta
ACCES GRATUIT
avocatnet.ro
Timp de citire: 1 min.
Ministerul Dezvoltarii si Lucrarilor Publice
Dezbateri privind reglementarea intermedierii si consultantei imobiliare
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 1 min.
Marti, a avut loc, din initiativa Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor (MDLPL) o reuniune tehnica de lucru privind reglementarea in domeniul intermedierii si consultantei imobiliare in Romania.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)