Hotararea CEDO in Cauza Sfrijan impotriva Romaniei

HOTARAREA
din 22 noiembrie 2007

in Cauza Sfrijan impotriva Romaniei
(Cererea nr. 20.366/04)

In Cauza Sfrijan impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. BerroLefevre, judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 23 octombrie 2007, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 20.366/04) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Doina Sfrijan (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 20 aprilie 2004, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul R.H. Radu.
3. La data de 9 mai 2006, Curtea a decis sa comunice Guvernului cererea intemeiata pe art. 6 din Conventie. Invocand prevederile art. 29 paragraful 3 din Conventie, ea a decis sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

In fapt

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamanta s-a nascut in anul 1951 si locuieste in Bucuresti.
A. Actiunea de divort si de partaj al bunurilor
5. Prin Contractul din data de 25 iunie 1993, reclamanta si sotul sau, M.G., au cumparat apartamentul nr. 17, situat in Bucuresti, Aleea Ciceu nr. 3, bl. D 11, cu plata pretului in rate. In urma despartirii in fapt a sotilor, M.G. a ramas in posesia apartamentului respectiv. La data de 1 noiembrie 1993, reclamanta i-a achitat vanzatorului intregul pret al apartamentului.
6. La data de 29 iulie 1993, M.G. a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o cerere de divort si partaj al bunurilor comune.
7. La data de 9 august 1993, reclamanta a introdus o cerere reconventionala, avand de asemenea ca obiect desfacerea prin divort a casatoriei si incetarea comunitatii de bunuri dobandite in timpul casatoriei.
8. Prin Sentinta din data de 20 septembrie 1994, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis in parte atat actiunea lui M.G., cat si cererea reconventionala a reclamantei si a pronuntat divortul. Dand curs cererii comune a partilor, instanta a pronuntat si disjungerea cauzei in ceea ce priveste cererile de partaj al bunurilor comune.
9. Printr-un contract de vanzare-cumparare autentic din data de 11 februarie 1997, M.G. le-a vandut apartamentul mentionat mai sus sotilor C., fara sa fi obtinut in acest sens acordul reclamantei. La data de 27 februarie 1997, aceasta a introdus o actiune in anularea contractului de vanzare-cumparare mentionat mai sus.
10. Prin Sentinta din data de 3 noiembrie 1998, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis in parte actiunea de partaj a lui M.G. si cererea reconventionala a reclamantei si a pronuntat partajul bunurilor comune. Instanta a apreciat contributiile respective ale sotilor la comunitatea matrimoniala de bunuri ca fiind egale si a statuat ca, tinand cont de faptul ca M.G. isi insusise pretul apartamentului, acesta ii datora o sulta reclamantei, majorata cu o suma reprezentand partea din pretul apartamentului achitata integral de aceasta.
11. Prin Decizia din data de 7 septembrie 2000, statuand in ultima instanta, Curtea de Apel Bucuresti a admis actiunea avand ca obiect anularea Contractului de vanzare-cumparare incheiat la data de 11 februarie 1997, introdusa de reclamanta impotriva lui M.G. si impotriva sotilor C.
12. La o data neprecizata, reclamanta a formulat apel impotriva Sentintei din 3 noiembrie 1998. Aratand ca, in urma anularii Contractului de vanzare-cumparare din 11 februarie 1997, apartamentul in cauza s-a intors in masa comuna ce trebuia partajata si ca, in ceea ce priveste contributia sa la cumpararea apartamentului si, implicit, la comunitatea matrimoniala de bunuri, aceasta era mai mare decat cea a lui M.G., reclamanta a solicitat atribuirea apartamentului in favoarea sa.
13. Prin Decizia din data de 23 aprilie 2001, Tribunalul Bucuresti a admis in parte apelul reclamantei. El a statuat ca faptul ca a avut o contributie mai mare la cumpararea unuia dintre bunurile comune nu era suficient pentru a rasturna prezumtia de egalitate a contributiilor sotilor la comunitatea matrimoniala de bunuri. Prin urmare, instanta a hotarat sa ii atribuie apartamentul lui M.G si a stabilit ca acesta ii datora o sulta reclamantei, reprezentand jumatatea valorii masei comune. Bazandu-se pe o expertiza, Tribunalul Bucuresti a stabilit valoarea sultei ce trebuia platita reclamantei la suma de 139.515.000 lei romanesti (ROL), respectiv 5.360 euro (EUR).
14. In ceea ce priveste partea din pretul apartamentului platita exclusiv de reclamanta, instanta a statuat ca reclamanta putea sa solicite restituirea acelei parti din pret prin intermediul unei actiuni intemeiate pe imbogatirea fara justa cauza a lui M.G.
15. In urma recursului reclamantei, prin Decizia din data de 28 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucuresti a casat in parte decizia pronuntata in apel. Aceasta a statuat ca, datorita contributiei sale la cumpararea apartamentului, care se ridica la 82% din valoarea sa, reclamanta putea pretinde o cota-parte mai mare din masa comuna. Tinand cont de acest considerent, Curtea de Apel Bucuresti a decis atribuirea apartamentului in favoarea reclamantei si a stabilit ca aceasta ii datoreaza lui M.G., cu titlu de sulta, suma de 49.513.000 ROL, adica 1.902 EUR.
16. Prin Sentinta din data de 31 mai 2002, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis cererea reclamantei si a dispus evacuarea sotilor C. din apartamentul in litigiu. Astfel, reclamanta a dobandit posesia asupra lui.

B. Recursul in anulare formulat de procurorul general
17. La o data neprecizata, procurorul general al Romaniei, sesizat cu o cerere depusa de M.G., a formulat in fata Curtii Supreme de Justitie un recurs in anulare impotriva Deciziei din data de 28 noiembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti. El a aratat ca, statuand ca contributia reclamantei la comunitatea matrimoniala de bunuri a fost mai mare decat cea a lui M.G., Curtea de Apel Bucuresti a incalcat art. 30 paragraful 1 din Codul familiei.
18. Prin Decizia din data de 21 octombrie 2003, redactata la data de 26 noiembrie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare. Aceasta a retinut ca, in temeiul art. 30 alin. 1 din Codul familiei, bunurile dobandite de soti sau de unul dintre soti in timpul casatoriei sunt, incepand cu momentul dobandirii lor, bunuri comune si ca in momentul partajului bunurilor respective in urma desfacerii casatoriei contributia personala a fiecaruia dintre soti trebuia stabilita in raport cu comunitatea matrimoniala de bunuri si nu in raport cu fiecare bun sau categorie de bunuri. Ea a statuat ca, intrucat reclamanta nu a dovedit ca, in ceea ce priveste contributia sa la comunitatea matrimoniala de bunuri, aceasta a fost mai mare decat cea a lui M.G., contributiile lor la aceasta trebuiau prezumate egale.
19. Prin urmare, Curtea Suprema de Justitie a constatat ca decizia Curtii de Apel Bucuresti fusese pronuntata in urma unei incalcari esentiale a legii, ceea ce a dus la o apreciere gresita pe fondul cauzei, a casat-o si, pe fond, a respins recursul formulat de reclamanta impotriva Deciziei din data de 23 aprilie 2001 a Tribunalului Bucuresti.

C. Evolutii ulterioare recursului in anulare
20. La datele de 11 noiembrie 2003 si 7 iunie 2005, la cererea reclamantei facute prin intermediul unui executor judecatoresc, M.G. i-a platit o parte din suma datorata cu titlu de sulta in temeiul Deciziei din data de 23 aprilie 2001 a Tribunalului Bucuresti. Restul a facut obiectul unei compensari cu o creanta pe care M.G. o avea impotriva reclamantei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a apartamentului intre data Deciziei din 21 octombrie 2003 a Curtii Supreme de Justitie si data la care M.G. a recastigat posesia asupra bunului.
21. La data de 6 aprilie 2004, reclamanta a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o actiune introdusa impotriva lui M.G., avand ca obiect restituirea unei sume care sa reflecte contributia exclusiva a reclamantei la cumpararea apartamentului in litigiu, calculata in functie de valoarea de piata a apartamentului.
22. Prin Sentinta din data de 15 decembrie 2004, judecatoria a admis in parte cererea reclamantei. Statuand ca reclamanta nu era indreptatita sa pretinda ca suma in discutie sa fie calculata in functie de valoarea de piata a apartamentului, ea a dispus ca M.G. sa ii plateasca partii interesate suma pe care aceasta o platise la data de 1 noiembrie 1993, actualizata cu rata inflatiei.
23. Prin Decizia din data de 10 octombrie 2005, Tribunalul Bucuresti a respins recursul reclamantei impotriva sentintei mentionate mai sus, a carei punere in executare nu a fost ceruta de reclamanta.


#PAGEBREAK#

II. Dreptul intern pertinent
1. Codul de procedura civila
24. Articolele relevante prevad urmatoarele:

Articolul 330

"Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
2. cand prin hotararea atacata s-a produs o incalcare esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond ori aceasta hotarare este vadit netemeinica."

Articolul 330¹
"In cazurile prevazute de art. 330 pct. 1 si 2, recursul in anulare se poate declara in termen de 1 an de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila."
Art. 330 si 330¹ au fost abrogate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58 din 28 iunie 2003.
2. Codul familiei
25. Prevederile relevante au urmatorul continut:

Articolul 30

"Bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor.
Orice conventie contrara este nula."

In drept
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 paragraful 1 din Conventie
26. Reclamanta sustine ca rejudecarea Deciziei definitive a Curtii de Apel Bucuresti din data de 28 noiembrie 2001, in urma recursului in anulare formulat de procurorul general, a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice. Din acest motiv, ea sustine ca a avut loc o incalcare a art. 6 paragraful 1 din Conventie, care prevede urmatoarele in partea sa relevanta:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
A. Asupra admisibilitatii
27. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 paragraful 3 din Conventie. Pe de alta parte, ea constata ca acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.
B. Asupra fondului
28. Guvernul admite faptul ca, potrivit jurisprudentei constante a Curtii, admiterea unei cai extraordinare de atac ce implica rejudecarea unei cauze solutionate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva printr-o procedura de verificare incalca principiul securitatii raporturilor juridice (Brumarescu impotriva Romaniei, [MC], nr. 28.342/95, § 62, CEDO 1999-VII). Totusi, Guvernul subliniaza ca, in urma deciziei mentionate mai sus, Codul de procedura civila a fost modificat si ca prevederile legale care ii permiteau procurorului general sa sesizeze Curtea Suprema de Justitie cu un recurs in anulare impotriva unei hotarari definitive au fost abrogate.
29. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat prin art. 6 paragraful 1 din Conventie, trebuie sa se interpreteze in lumina preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.
30. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data in mod definitiv oricarui litigiu de catre instante sa nu mai poata fi supusa rejudecarii (Brumarescu, citata anterior, § 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre parti nu este abilitata sa solicite modificarea unei sentinte definitive si executorii cu unicul scop de a obtine o reanalizare a cauzei si o noua hotarare in privinta sa (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
31. Curtea constata ca, in speta, spre deosebire de cauza Brumarescu, in care procurorul general nu era obligat sa respecte niciun termen, exercitarea acestei cai extraordinare de atac era limitata la termenul de un an prevazut de art. 3301 din Codul de procedura civila. Totusi, Curtea apreciaza ca aceasta deosebire nu este de natura sa determine o abordare diferita fata de cea din cauza Brumarescu (SC Masinexportimport Industrial Group SA impotriva Romaniei, nr. 22.687/03, § 36, 1 decembrie 2005).
32. In acest sens, in cauza de fata se regasesc celelalte doua elemente care au determinat Curtea, in cauza Brumarescu, sa constate incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si, prin urmare, incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie, si anume interventia intr-un litigiu civil a procurorului general care nu era parte in proces si repunerea in discutie a unei hotarari definitive ce dobandise autoritate de lucru judecat si care, pe deasupra, fusese executata.
33. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei din data de 28 noiembrie 2001 a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, aducand atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil.
34. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie.
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1
35. Intr-un al doilea formular de cerere trimis la data de 19 mai 2005, reclamanta se plange de faptul ca Decizia Curtii Supreme de Justitie din data de 21 octombrie 2003 a avut ca efect incalcarea dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este acesta prevazut de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Asupra admisibilitatii
36. Curtea reaminteste ca, potrivit jurisprudentei sale constante, faptul ca o instanta superioara inlatura, pe calea unui recurs in anulare formulat de un procuror sau de un alt agent al statului, o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie referitoare la dreptul de proprietate reprezinta o ingerinta in dreptul beneficiarului hotararii de a se bucura netulburat de bunurile sale.
37. De asemenea, Curtea constata si ca anularea unei hotarari definitive in conditiile descrise mai sus reprezinta un act instantaneu si nu creeaza o situatie continua de privare de proprietate [Sardin impotriva Rusiei (dec.), nr. 69.582/01, CEDO 2004-II].
38. Prin urmare, in temeiul art. 35 paragraful 1 din Conventie, atunci cand dreptul intern nu prevede nicio cale de atac efectiva impotriva deciziei de anulare, reclamanta trebuie sa isi formuleze cererile in fata Curtii intr-un termen de cel mult 6 luni de la data deciziei respective (Sardin, citata anterior) sau, daca dreptul intern nu prevede comunicarea hotararii respective partilor, incepand cu data redactarii deciziei de anulare (Papachelas impotriva Greciei [MC], nr. 31.423/96, § 30, CEDO 1999-II).
39. In speta, Curtea observa ca dreptul roman nu prevedea o cale de atac efectiva impotriva unei decizii de anulare si ca reclamanta a aflat de pretinsa incalcare a dreptului la respectarea bunurilor sale cel tarziu la data de 26 noiembrie 2003, data la care aceasta decizie a fost redactata si pusa la dispozitia partilor.
40. Rezulta ca acest capat de cerere, formulat la data de 19 mai 2005, este tardiv si trebuie respins in conformitate cu art. 35 paragrafele 1 si 4 din Conventie.

#PAGEBREAK#

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
41. Conform art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
a) Prejudiciul material
42. In ceea ce priveste prejudiciul material pe care l-a suferit, reclamanta solicita in principal restituirea bunului in litigiu. In caz de nerestituire, ea solicita suma de 45.000 EUR, reprezentand contributia sa exclusiva la cumpararea apartamentului in discutie, retinuta de Curtea de Apel Bucuresti in Decizia sa din data de 28 noiembrie 2001, a carei valoare este stabilita in raport cu valoarea actuala de piata a apartamentului.
43. Guvernul arata, in primul rand, ca reclamanta nu isi poate intemeia cererea de reparatie a prejudiciului material pe Decizia din data de 28 noiembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti, din moment ce aceasta a fost anulata in urma recursului in anulare formulat de procurorul general. Facand trimitere la contributia reclamantei la comunitatea matrimoniala de bunuri, astfel cum a fost ea retinuta in Decizia din 23 aprilie 2001 a Tribunalului Bucuresti, Guvernul considera ca suma pe care reclamanta o poate pretinde cu acest titlu nu poate depasi jumatate din valoarea bunului in litigiu.
In al doilea rand, Guvernul argumenteaza lipsa oricarei legaturi de cauzalitate intre o eventuala incalcare a acestui articol si prejudiciul material pretins de reclamanta. In acest sens, intemeindu-se pe Cauza Melnic impotriva Moldovei (nr. 6.923/03, 14 noiembrie 2006), in care Curtea nu s-a pronuntat asupra art. 1 din Protocolul nr. 1, dar a acordat o reparatie pentru prejudiciul material si moral cauzat prin incalcarea art. 6, Guvernul considera ca, in speta, nu poate fi obligat sa repare un prejudiciu material, deoarece i-au fost solicitate observatii doar asupra capatului de cerere intemeiat pe articolul 6 din Conventie.
44. Curtea reaminteste jurisprudenta sa bine stabilita conform careia o hotarare ce constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica fata de Conventie de a pune capat incalcarii si de a-i inlatura consecintele astfel incat sa restabileasca, pe cat posibil, situatia anterioara acesteia.
Statele contractante care se constituie parte intr-o cauza sunt, in principiu, libere sa aleaga mijloacele de care vor face uz pentru a se conforma unei decizii ce constata o incalcare. Daca natura incalcarii permite o restitutio in integrum, statul parat are obligatia sa o realizeze. Daca, in schimb, dreptul national nu permite sau permite doar partial inlaturarea consecintelor incalcarii, art. 41 da dreptul Curtii sa ii acorde partii lezate, daca este cazul, reparatia care i se pare potrivita [Brumarescu impotriva Romaniei (reparatie echitabila) [MC], nr. 28.342/95, § 21, CEDO 2001-I].
45. Curtea reaminteste si ca, in caz de incalcare a art. 6 din Conventie, aplicarea principiului restitutio in integrum implica faptul ca reclamantii sa fie pusi cat mai curand posibil intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele acestei prevederi nu ar fi fost incalcate [(Piersack impotriva Belgiei (art. 50), Hotararea din 26 octombrie 1984, seria A nr. 85, p. 16, § 12)].
46. Curtea constata ca a acordat deja, atunci cand a constatat incalcarea art. 6 pentru nerespectarea principiului securitatii raporturilor juridice, sume pentru prejudiciul material suferit in urma anularii unei decizii definitive (Stetsenko impotriva Rusiei, nr. 878/03, § 33, 5 octombrie 2006; Braga impotriva Moldovei, nr. 74.154/01, § 30, 14 noiembrie 2006).
47. In cauza de fata, Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 6 din Conventie din cauza anularii unei hotarari judecatoresti ramase definitiva si executorie, si anume Decizia din data de 28 noiembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti, in urma recursului in anulare formulat de procurorul general.
48. In continuare, Curtea observa ca, atunci cand constata, ca in cazul de fata, incalcarea drepturilor unui reclamant, art. 322 alin. 9 din Codul de procedura civila roman permite revizuirea unui proces in plan intern. Astfel, intrucat in urma unei hotarari a Curtii Europene dreptul national permite restitutio in integrum, si anume restabilirea situatiei existente inainte de survenirea incalcarii constatate a art. 6, datorita rolului sau secundar, Curtea considera ca reclamanta trebuie mai intai sa sesizeze instantele interne in conformitate cu prevederile de drept intern citate mai sus.
49. Prin urmare, nu se impune acordarea vreunei despagubiri reclamantei cu titlu de daune materiale.
b) Prejudiciul moral
50. Reclamanta sustine ca a suferit si un prejudiciu moral, exprimandu-se in termenii urmatori: "Starea mea de sanatate s-a deteriorat definitiv in urma traumelor psihice si de alta natura suferite in cei 13 ani de litigii (1993-2006), a faptului ca am ramas fara domiciliu stabil si a nedreptatilor Justitiei romane." Totusi, ea nu precizeaza suma pe care o solicita cu acest titlu.
51. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul arata in primul rand ca reclamanta nu a indicat un cuantum al pretentiilor sale si ca nu a dovedit nicio legatura de cauzalitate intre pretinsa incalcare si prejudiciul moral pe care il sustine.
In al doilea rand, Guvernul considera ca orice suma pe care Curtea ar putea sa o acorde cu acest titlu ar trebui sa acopere numai prejudiciul moral cauzat de o eventuala incalcare a art. 6 din Conventie. In acest sens, el considera ca constatarea incalcarii ar constitui in sine o reparatie multumitoare.
52. Curtea nu distinge nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul pretins de reclamanta, in ceea ce priveste deteriorarea starii sale de sanatate. Mai mult, Curtea constata ca reclamanta nu s-a plans de o incalcare a art. 6 paragraful 1 din Conventie din cauza duratei procedurilor la care a participat, astfel ca nu i se poate acorda nicio reparatie in acest sens.
53. In schimb, Curtea apreciaza ca anularea deciziei din data de 28 noiembrie 2001 de catre Curtea Suprema de Justitie, in urma recursului in anulare formulat de procurorul general, a dus la o grava incalcare a dreptului reclamantei la un proces echitabil, care i-a cauzat un prejudiciu moral. Tinand cont de toate elementele aflate in posesia sa si statuand in echitate, in sensul art. 41 din Conventie, Curtea ii aloca suma de 3.000 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecata
54. Reclamanta nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.
55. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care le-a solicitat. Prin urmare, in speta, Curtea nu ii acorda reclamantei nicio suma cu acest titlu.
C. Dobanzi moratorii
56. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive,

in unanimitate,

Curtea

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 6 paragraful 1 din Conventie si inadmisibila pentru rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa asigure, in cel mult 6 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 paragraful 2 din Conventie, la cererea reclamantei adresata instantelor competente, revizuirea Deciziei din data de 21 octombrie 2003 a Curtii Supreme de Justitie in temeiul art. 322 paragraful 9 din Codul de procedura civila;
b) ca, in orice caz, statul parat sa ii plateasca reclamantei, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 paragraful 2 din Conventie, suma de 3.000 (trei mii) euro cu titlu de daune morale, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
c) ca sumele respective sa fie convertite in moneda statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii;
d) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 22 noiembrie 2007, conform art. 77 paragrafele 2 si 3 din Regulament.


Bostjan M. Zupancic,     Santiago Quesada,
presedinte                       grefier