Hotararea CEDO in Cauza Puscas impotriva Romaniei

Hotararea in Cauza Puscas impotriva Romaniei, din 11 octombrie 2007
(Cererea nr. 30.502/03)

In Cauza Puscas impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 20 septembrie 2007,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 30.502/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestei tari, domnul Marius Traian Puscas (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 22 august 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul R. H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 6 octombrie 2006, Curtea a decis sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a decis sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantul s-a nascut in anul 1961 si locuieste in Onesti.
5. In anul 1950, invocand Decretul de nationalizare nr. 92/1950, statul a intrat in posesia imobilului situat in Brasov, Calea Stejarisului nr. 22, compus dintr-o casa si terenul aferent in suprafata de 1.569 m2, a carui proprietara era mama reclamantului.

A. Actiunea in revendicare a imobilului si vanzarea de catre autoritati a apartamentului nr. 1
6. La o data neprecizata, in temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului (Legea nr. 112/1995), mama reclamantului a solicitat comisiei administrative competente restituirea imobilului in discutie.
7. Printr-un contract incheiat la data de 21 octombrie 1997 in baza Legii nr. 112/1995, intreprinderea de stat mandatara a Primariei Brasov, Societatea R., a vandut doua camere din imobilul respectiv, si anume apartamentul nr. 1, familiei M.-L., chiriasi ai Primariei Brasov in acest apartament.
8. Prin Sentinta din 14 mai 1998, mentinuta in ultima instanta prin Decizia din 5 iulie 1999 a Curtii de Apel Brasov, Judecatoria Brasov a statuat ca nationalizarea imobilului in discutie fusese ilegala si a obligat Primaria Brasov sa ii restituie reclamantului, in calitatea sa de unic mostenitor al mamei sale, casa si terenul aferent in suprafata de 1.569 m2.
9. Prin Procesul-verbal din 9 noiembrie 1999, intocmit la sediul Societatii R. si semnat de reclamant, un executor judecatoresc a constatat punerea reclamantului in posesia imobilului situat la nr. 22, Calea Stejarisului. S-a mentionat in cadrul acestuia, la cererea Societatii R., ca apartamentul nr. 1 ii fusese vandut familiei M.-L. si ca celelalte doua apartamente erau ocupate de chiriasii statului. Societatea R. s-a aratat a fi de acord cu executarea Sentintei din 14 mai 1998 mentionate mai sus, cu conditia ca reclamantul sa respecte drepturile chiriasilor, conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte (O.U.G. nr. 40/1999). Reclamantul si-a inscris dreptul de proprietate in cartea funciara si a inceput sa plateasca impozitele aferente casei si terenului.

B. Anularea contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect apartamentul nr. 1 si recursul in anulare formulat de procurorul general
10. Printr-o sentinta din 14 iunie 2000, Judecatoria Brasov a admis actiunea reclamantului in anularea contractului de vanzare-cumparare din 21 octombrie 1997 si a dispus ca familia M.-L. si Primaria Brasov sa restabileasca situatia anterioara incheierii acestui contract. Instanta a statuat ca, din moment ce apartamentul in litigiu fusese nationalizat fara titlu, acesta nu era proprietatea statului si nu putea face obiectul unui contract de vanzare-cumparare in baza Legii nr. 112/1995.
11. Printr-o decizie definitiva din 17 septembrie 2001, judecand in ultima instanta, Curtea de Apel Brasov a confirmat sentinta mentionata mai sus, precizand ca partile la contractul de vanzare-cumparare incalcasera prevederile imperative ale Hotararii Guvernului nr. 20/1996 pentru stabilirea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, in masura in care familia M.-L., care prezentase instantelor un contract de inchiriere din data de 2 septembrie 1996, nu beneficia de un astfel de contract in momentul intrarii in vigoare a legii mentionate anterior.
12. La data de 12 decembrie 2001, un executor judecatoresc a intocmit un proces-verbal de punere a reclamantului in posesia apartamentului nr. 1, iar acesta s-a inscris la autoritatile fiscale ca proprietar al acestui apartament.
13. Printr-o sentinta din 2 decembrie 2002, Judecatoria Brasov a admis actiunea reclamantului in evacuarea familiei M.-L. din apartamentul in discutie.
14. La o data neprecizata, familia M.-L. a sesizat Curtea de Apel Brasov cu o cerere in revizuire a Deciziei din 17 septembrie 2001, mentionata mai sus, sustinand ca numai dupa pronuntarea acestei decizii au putut obtine o copie a primului lor contract de inchiriere din anul 1976, al carui original se afla in posesia organelor administrative. Prin Decizia din 13 mai 2002, Curtea de Apel Brasov a respins cererea in revizuire apreciind ca, daca contractul de inchiriere din 1976 era un document nou referitor la camerele in privinta carora fusese pronuntata Decizia din 17 septembrie 2001, ramanea totusi adevarat faptul ca acesta nu fusese hotarator, vazand motivele pe care s-a intemeiat anularea contractului de vanzare-cumparare, si ca familiei M.-L. i-ar fi fost ingaduit sa obtina o copie pentru a o prezenta inainte de pronuntarea deciziei respective.
15. Printr-o decizie din 13 mai 2002, Curtea de Apel Brasov a respins contestatia in anulare formulata de familia M.-L. impotriva Deciziei definitive din 17 septembrie 2001, pentru motive similare.
16. La data de 5 septembrie 2002, in temeiul art. 330 alin. 2 din Codul de procedura civila (CPC), procurorul general al Romaniei a sesizat Curtea Suprema de Justitie cu un recurs in anulare impotriva Sentintei din 16 mai 2000 si a Deciziei din 17 septembrie 2001, mentionate mai sus. El a apreciat ca aceste hotarari fusesera pronuntate in urma unei incalcari esentiale a legii, ceea ce condusese la o falsa apreciere asupra fondului cauzei.
17. Prin Decizia din 7 martie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare si, casand hotararile mentionate mai sus, favorabile reclamantului, a confirmat valabilitatea contractului de vanzare-cumparare din 21 octombrie 1997, considerand ca din dosarul cauzei reiesea ca familia M.-L. beneficiase de un contract de inchiriere din anul 1978 si ca fusese de buna-credinta in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare.
18. In urma acestei decizii, prin Decizia din 27 noiembrie 2003, pronuntata in ultima instanta, Curtea de Apel Brasov a respins actiunea in evacuarea familiei M.-L. din apartamentul nr. 1, statuand ca, in temeiul Deciziei din 7 martie 2003, mentionata anterior, aceasta familie beneficia de un contract de vanzare-cumparare valabil avand ca obiect bunul respectiv.
19. In prezent, o actiune introdusa de familia M.-L., avand ca obiect radierea inscrierii dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului in cauza in cartea funciara, se afla pe rolul instantelor interne.
20. Pe de alta parte, conform afirmatiilor reclamantului, familia M.-L. ocupa in prezent, fara niciun drept, o parcela de 450 m2 din terenul aferent casei.

C. Punerea reclamantului in posesia apartamentelor nr. 2 si 3
21. Dupa punerea sa in posesia imobilului prin Procesulverbal din 9 noiembrie 1999, reclamantul i-a notificat pe chiriasii apartamentelor nr. 2 si 3, si anume familiile A. si, respectiv, C. si M., pentru a incheia un contract de inchiriere in temeiul O.U.G. nr. 40/1999, ceea ce chiriasii au refuzat.
22. La o data neprecizata, reclamantul a sesizat Judecatoria Brasov cu o actiune in evacuarea acestor chiriasi, formulata pe calea ordonantei presedintiale, insa aceasta i-a fost respinsa, nefiind dovedita urgenta.
23. Printr-o decizie din 10 iunie 2003, pronuntata intr-o noua actiune in evacuare, statuand in ultima instanta, Tribunalul Brasov a dispus evacuarea chiriasilor din apartamentele nr. 2 si 3. Reclamantul a sesizat un executor judecatoresc in vederea executarii silite a acestei decizii.
24. Dupa 4 somatii ramase fara raspuns, la data de 27 octombrie 2003, executorul judecatoresc, insotit de agenti de politie si de reclamant, i-a evacuat pe chiriasi din apartamentul nr. 2, care acceptasera, de altfel, sa paraseasca locuinta, si a intocmit un proces-verbal in acest sens, mentionand refuzul de executare din partea chiriasilor din apartamentul nr. 3. Din dosar rezulta ca acestia au continuat sa impiedice accesul reclamantului in imobil, incuind usa de la intrare.
25. Dupa alte 3 somatii ale acestora, la data de 3 februarie 2004, reclamantul, asistat de executorul judecatoresc si de agentii de politie, a fost pus in posesia apartamentului nr. 3, dupa evacuarea familiilor C. si M. La data de 9 februarie 2004, acestia au intrat cu forta in apartamentul nr. 3 si s-au instalat in el, blocand si usa de la intrarea in imobil.
26. La datele de 12 februarie si 22 martie 2004, dupa o vizita la fata locului impreuna cu un agent de politie, reclamantul a facut o plangere penala, in calitate de parte civila, impotriva familiilor C. si M. pentru mai multe infractiuni, printre care tulburarea de posesie si nerespectarea unei hotarari judecatoresti definitive.
27. In ceea ce priveste prima infractiune pretins savarsita, prin Sentinta din 21 ianuarie 2005, Judecatoria Brasov i-a achitat pe membrii familiilor C. si M., cu motivarea ca acestia locuisera in strada, impreuna cu un copil minor, si ca ocupasera apartamentul nr. 3 datorita frigului, fara a fi constienti de caracterul ilegal al faptelor lor, avand in vedere ca reclamantul nu intreprinsese actiuni pentru a-si exercita dreptul de folosinta al apartamentului dupa evacuarea lor.
28. La data de 19 octombrie 2005, reclamantul a chemat agentii de politie, care au intocmit un proces-verbal, mentionand ca familia C. refuza accesul partii interesate in imobil. Observand ca intre parti mai existau si alte litigii pe rol, politia a considerat ca acele conflicte dintre reclamant si fostii chiriasi erau de competenta instantelor de judecata.
29. Printr-o decizie din 18 noiembrie 2005, statuand in ultima instanta, Tribunalul Brasov a casat Sentinta din 21 ianuarie 2005, mentionata mai sus, si i-a condamnat pe fostii chiriasi ai apartamentului nr. 3 la plata unei amenzi penale pentru tulburare de posesie, cu exceptia lui M.V., recidivist, care a fost condamnat la o pedeapsa cu inchisoarea de doua luni. Instanta i-a condamnat si la plata unor daune-interese in valoare de 180 lei romanesti (RON) pe luna pana la data la care vor inceta tulburarea respectiva, astfel incat reclamantul sa poata reintra in posesia apartamentului sau. Instanta a luat in considerare, printre altele, faptul ca fostii chiriasi refuzasera sa incheie un contract de inchiriere cu reclamantul si ca era de datoria autoritatilor, si nu a reclamantului, sa le asigure o locuinta.
30. Dupa respingerea de catre instante a unei cereri de suspendare a executarii si de mutare a familiilor C. si M. intr-un alt apartament, in temeiul unei decizii a Primariei Brasov din martie 2006, reclamantul asistat de executorul judecatoresc a intrat in posesia apartamentului nr. 3 la data de 26 iunie 2006.
31. Conform afirmatiilor reclamantului, dupa punerea sa in posesie i-a solicitat executorului judecatoresc sa continue procedura de executare in ceea ce priveste sumele datorate de familiile C. si M. in baza Deciziei din 18 noiembrie 2005. Potrivit celor sustinute de reclamant, debitorii sai sunt insolvabili si nu poate obtine executarea silita a sumelor respective.
32. Prin Decizia din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brasov i-a achitat pe fostii chiriasi ai apartamentului nr. 3, in privinta carora reclamantul depusese o plangere penala cu constituire ca parte civila pentru infractiunea de nerespectare a unei hotarari judecatoresti definitive, motivat de faptul ca fusesera deja condamnati pentru aceleasi fapte prin Decizia din 18 noiembrie 2005, citata anterior. Curtea de Apel a precizat ca reclamantul putea introduce o actiune civila pentru recuperarea prejudiciului pretins.

D. Procedurile referitoare la acordarea de despagubiri pentru o parte din terenul in litigiu si pentru apartamentul nr. 1
1. Procedura intemeiata pe Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
33. La o data neprecizata, reclamantul a trimis o adresa la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara al Primariei Brasov, solicitand eliberarea unui document referitor la calificarea funciara a terenului situat in Brasov, Calea Stejarisului nr. 22.
34. La data de 16 martie 2005, serviciul de cadastru i-a trimis o adresa reclamantului, semnata de directorul serviciului si de viceprimar, precizand ca din cadastrul efectuat in anul 1978 rezulta ca terenul situat la nr. 22, Calea Stejarisului, era compus din 3 parcele, de 833 m2, 433 m2 si, respectiv, 129 m2, in total 1.395 m2. In opinia reclamantului, diferenta de 174 m2 dintre suprafata inscrisa in cartea funciara si in Sentinta definitiva din 14 mai 1998 a Judecatoriei Brasov (1.569 m2) si cea rezultata din cadastru (1.395 m2) ar fi fost folosita de autoritati la realizarea drumului dintre Brasov si statiunea montana Poiana Brasov in perioada 1950-1970, drum alaturat terenului sau.
35. La o data neprecizata, in temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (Legea nr. 10/2001), reclamantul a sesizat Tribunalul Brasov cu o actiune in anularea unei decizii administrative din 21 decembrie 2005 a Societatii R., care ii respinsese cererea de restituire efectiva a intregului imobil nationalizat in anul 1950, in special a apartamentului nr. 1, sau de acordare de despagubiri. Reclamantul si-a completat actiunea solicitand, in baza aceleiasi legi, despagubiri pentru parcela de teren ocupata de drumul mentionat mai sus. Printr-o sentinta din 5 mai 2006, Tribunalul Brasov a respins actiunea reclamantului, statuand ca legea invocata nu era aplicabila in speta, avand in vedere ca partea interesata devenise proprietarul casei si al terenului aferent in baza Sentintei definitive din 14 mai 1998 si ca fusese pus in posesia acestora la data de 9 noiembrie 1999, inainte de intrarea in vigoare a acestei legi. Instanta a adaugat ca, pentru a-si valorifica pretentiile fata de apartamentul nr. 1 si de parcela in discutie, a caror posesie nu o are, reclamantul nu putea decat sa introduca o actiune in revendicare impotriva cumparatorilor apartamentului si, respectiv, o actiune formulata in temeiul dreptului comun.
36. Atat apelul, cat si recursul reclamantului impotriva sentintei mentionate mai sus au fost respinse ca nefondate, primul prin Decizia din 29 septembrie 2006 a Curtii de Apel Brasov, iar al doilea prin Decizia din 25 iunie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (fosta Curte Suprema de Justitie), pronuntat in ultima instanta.

2. Procedura intemeiata pe dreptul comun
37. Prin Sentinta din 5 decembrie 2005, judecatoria a respins actiunea reclamantului prin care urmarea sa obtina o despagubire pentru diferenta de 174 m2 de teren mentionata mai sus, statuand ca actiunea fusese indreptata din eroare impotriva Primariei Brasov si a Directiei Finantelor Publice Brasov.
38. Prin Decizia din 17 noiembrie 2006, Tribunalul Brasov a admis recursul formulat de reclamant impotriva sentintei susmentionate si a dispus casarea acesteia, trimitand-o spre rejudecare. S-a statuat ca aceasta instanta incalcase principiul contradictorialitatii si ca nu analizase pe fond cererea de despagubiri pentru parcela in litigiu, invitandu-l in acest sens pe reclamant sa precizeze temeiul juridic al cererii sale.
39. In prezent, procedura se afla pe rol in prima instanta la Judecatoria Brasov.

II. Dreptul intern pertinent
40. Prevederile legale pertinente sunt descrise in hotararile SC Masinexportimport Industrial Group SA impotriva Romaniei (nr. 22.687/03, § 22, 1 decembrie 2005), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005) si Porteanu impotriva Romaniei (nr. 96/03, §§ 21-25, 16 februarie 2006).
41. Art. 399 si 401 din CPC prevad, in materie de executare silita, ca partile interesate pot contesta orice act de executare in cel mult 15 zile de la data la care au aflat de actul respectiv.
Pe de alta parte, art. 674 din CPC prevede ca o instanta poate fi sesizata cu o actiune posesorie impotriva unei tulburari de posesie, daca sunt intrunite urmatoarele conditii: tulburarea respectiva dureaza de mai putin de un an, partea interesata dovedeste ca s-a aflat in posesia imobilului timp de cel putin un an inainte ca tulburarea sa fi avut loc, iar posesia in cauza trebuie sa fie utila, adica continua, publica si in nume propriu (animus sibi habendi). Totusi, partea interesata nu trebuie sa faca dovada decat a intrunirii primei conditii, in cazul in care a fost deposedata prin violenta.

In Drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie
42. Reclamantul pretinde ca reanalizarea de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei definitive din 17 septembrie 2001 a Curtii de Apel Brasov, in urma formularii unui recurs in anulare de catre procurorul general, a dus la nerespectarea principiului securitatii raporturilor juridice, cu incalcarea articolului 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele in partea sa relevanta:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
A. Asupra admisibilitatii
43. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, aceasta observa ca nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului
44. Facand trimitere la cauza Brumarescu, Guvernul admite ca, in conformitate cu jurisprudenta constanta a Curtii, admiterea unei cai extraordinare de atac care supune unei noi judecati o hotarare judecatoreasca definitiva printr-o procedura de reexaminare este considerata o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice (Brumarescu impotriva Romaniei, [MC], nr. 28.342/95, § 62, CEDO 1999-VII). Totusi, acesta subliniaza ca, ulterior deciziei sus-mentionate, CPC a fost modificat in anul 2003 si ca prevederile legale ce ii permiteau procurorului general sa sesizeze Curtea Suprema de Justitie cu un recurs in anulare impotriva unei sentinte definitive au fost abrogate.
45. Reclamantul contesta argumentele Guvernului si afirma ca anularea Deciziei definitive din 17 septembrie 2001 a Curtii de Apel Brasov a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice.
46. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 § 1 din Conventie, trebuie interpretat in lumina preambulului la Conventie, care exprima suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.
47. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutionarea de catre instante in mod definitiv a oricarui litigiu sa nu mai fie repusa in discutie (Brumarescu, citata anterior, § 61). In temeiul acestui principiu, niciuna dintre parti nu este abilitata sa solicite reexaminarea unei sentinte definitive si executorii cu singurul scop de a obtine o rejudecare a cauzei si o noua decizie in privinta sa (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
48. In speta, avand in vedere concluziile sale si observatiile partilor, Curtea nu intrevede niciun motiv de a se abate de la jurisprudenta mentionata mai sus, situatia de fapt fiind aproximativ aceeasi (vezi si SC Masinexportimport Industrial Group SA impotriva Romaniei, nr. 22.687/03, § 36, 1 decembrie 2005).
49. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei din 17 septembrie 2001 a Curtii de Apel Brasov a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, aducand atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil.
50. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.

II. Asupra pretinselor incalcari ale art. 1 din Protocolul nr. 1
51. Reclamantul invoca mai multe incalcari ale dreptului sau de a i se respecta bunurile, facand referire la art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."

A. Asupra imposibilitatii de a se bucura de dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1
52. Reclamantul se plange de zadarnicirea dreptului sau de proprietate asupra apartamentului nr. 1 ca urmare a Deciziei pronuntate la data de 7 martie 2003 de Curtea Suprema de Justitie asupra recursului in anulare formulat de procurorul general, care a confirmat valabilitatea vanzarii acestui apartament de catre stat familiei M.-L.

1. Asupra admisibilitatii
53. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, aceasta observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.
2. Asupra fondului
54. Referindu-se la diferitele legi adoptate succesiv de stat ulterior anului 1989 in materie de imobile nationalizate, printre care in special Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, Guvernul arata ca procedura intemeiata pe aceste prevederi legale era inca pe rol la data la care a formulat observatiile sale. Acesta sustine ca o eventuala intarziere in acordarea despagubirilor prevazute de aceste legi nu ar afecta justul echilibru ce trebuie pastrat intre interesul general si respectarea dreptului de proprietate al reclamantului.
55. Reclamantul afirma ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei definitive din 17 septembrie 2001 a Curtii de Apel Brasov, insotita de lipsa totala de despagubire, a dus la o incalcare a dreptului sau la respectarea proprietatii.
56. Curtea observa ca nu se contesta faptul ca reclamantul beneficiaza de un "bun", in sensul jurisprudentei Curtii cu privire la articolul citat mai sus, avand in vedere Sentinta definitiva din 14 mai 1998 a Judecatoriei Brasov prin care se dispunea ca autoritatile sa ii restituie acestuia imobilul situat in Brasov, Calea Stejarisului nr. 22, inclusiv apartamentul nr. 1 aflat in litigiu.
57. Curtea constata ca, in urma recursului in anulare, Decizia din 7 martie 2003 a Curtii Supreme de Justitie, rejudecand fondul cauzei si respingand actiunea in anularea contractului de vanzare in litigiu, ca urmare a constatarii bunei-credinte a tertilor cumparatori, a creat o situatie daca nu identica, cel putin similara cu cea a reclamantei din Cauza Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, § 43, 21 iulie 2005; vezi si Sebastian Taub impotriva Romaniei, nr. 58.612/00, §§ 38-40, 12 octombrie 2006). Prin urmare, Curtea constata ca la finalizarea procedurii in cauza coexista doua titluri de proprietate asupra apartamentului nr. 1 si ca reclamantul se afla in imposibilitatea de a obtine folosinta bunului al carui proprietar a fost recunoscut.
58. Curtea s-a pronuntat in mai multe randuri in cauze care au ridicat probleme similare cu cele ale cauzei de fata si a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Porteanu, citata anterior, §§ 32-35). Aceasta reaminteste ca a statuat ca vanzarea de catre stat a bunului altcuiva catre terti de buna-credinta, chiar si atunci cand este anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al acestei alte persoane, reprezinta o privare de bun. O astfel de privare, insotita de lipsa totala de despagubire, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain si altii impotriva Romaniei, citata anterior, §§ 39, 43 si 59).
59. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun element de fapt sau argument care sa poata duce la o concluzie diferita in cazul de fata. In special, constata ca instantele interne au statuat ca reclamantul nu putea obtine despagubiri in temeiul legilor invocate de Guvern (vezi paragrafele 35 si 36 de mai sus).
60. Tinand cont de cele de mai sus si de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, in speta, zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului nr. 1, insotita de lipsa totala de despagubire timp de peste 8 ani, l-a facut sa sufere o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul de a i se respecta bunurile, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, in speta a avut loc incalcarea acestei prevederi.


B. Asupra tardivitatii executarii Deciziei din 10 iunie 2003 care dispunea evacuarea chiriasilor din apartamentele nr. 2 si 3
61. Reclamantul sustine ca inactiunea autoritatilor sesizate in vederea executarii Deciziei din 10 iunie 2003 a Tribunalului Brasov l-a impiedicat sa redobandeasca posesia acestor apartamente in perioada 2003-2006.
62. Curtea constata ca, in speta, executarea deciziei litigioase impunea o obligatie in sarcina particularilor, si anume aceea de a parasi apartamentele nr. 2 si 3. Aceasta reaminteste ca atunci cand statul nu este debitorul obligatiei, Curtea are exclusiv sarcina de a analiza daca, avand in vedere obligatiile pozitive ce le revin, masurile adoptate de autoritati pentru a asigura executarea deciziei in cauza au fost adecvate si suficiente (Ruianu impotriva Romaniei, nr. 34.647/97, § 66, 17 iunie 2003).
63. In speta, din dosar rezulta ca executorul judecatoresc i-a pus in intarziere de mai multe ori pe debitori in sensul de a parasi apartamentele respective, apeland la agenti de politie, astfel ca reclamantul a fost pus in posesia efectiva a apartamentelor nr. 2 si 3 la data de 3 februarie 2004. Pe de alta parte, dupa ce fostii chiriasi s-au intors cu forta in apartamentul nr. 3 in luna februarie 2004, blocandu-i accesul si la celalalt apartament, reclamantul a obtinut punerea sa efectiva in posesia apartamentului nr. 3 la data de 26 iunie 2006, cu ajutorul agentilor de politie, in urma Deciziei din 18 noiembrie 2005 a Tribunalului Brasov, care i-a condamnat pe fostii locatari la plata unei amenzi penale si a unor despagubiri (vezi, per a contrario, Ruianu, citata anterior, §§ 72 si 73).
64. Avand in vedere faptele relevante, Curtea apreciaza ca imposibilitatea reclamantului de a reintra in posesia apartamentelor nr. 2 si 3 inainte de luna iunie 2006 se datoreaza in primul rand comportamentului fostilor chiriasi in cauza. Autoritatile au dat dovada de promptitudine in ajutorul acordat reclamantului in demersurile sale pentru evacuarea chiriasilor, condamnandu-i chiar la pedepse penale pentru tulburare de posesie si gasind o solutie in oferirea unei alte locuinte.
65. In ceea ce priveste plata daunelor-interese acordate prin Decizia din 18 noiembrie 2005 a Tribunalului Brasov, Curtea constata ca procedura de executare silita este in desfasurare. Mai mult, in ceea ce priveste observatiile reclamantului legate de imposibilitatea de a obtine sumele respective, reaminteste ca statul nu ar trebui considerat responsabil pentru neplata unei creante executorii datorate insolvabilitatii unui debitor "privat" (vezi, mutatis mutandis, Sanglier impotriva Frantei, nr. 50.342/99, § 39, 27 mai 2003) si apreciaza ca reclamantul nu a prezentat niciun element care sa duca la concluzia ca executorul judecatoresc investit cu executarea ar fi raspunzator de intarzierile in derularea acestei proceduri.
66. Avand in vedere observatiile de mai sus, Curtea considera ca autoritatile nu si-au neglijat obligatiile pozitive referitoare la punerea reclamantului in posesia apartamentelor nr. 2 si 3 dupa pronuntarea Deciziei din 10 iunie 2003 a Tribunalului Brasov.
Prin urmare, capatul de cerere al reclamantului in aceasta privinta este vadit neintemeiat si trebuie respins in temeiul art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

C. Asupra lipsei de restituire efectiva sau, in caz contrar, de despagubire pentru intregul teren identificat in Sentinta definitiva din 14 mai 1998
1. Asupra lipsei de restituire a parcelei in suprafata de 450 m2 ocupata de cumparatorii apartamentului nr. 1
67. In observatiile sale ca raspuns la observatiile Guvernului, reclamantul se plange de faptul ca nu se afla in posesia efectiva a terenului in suprafata de 1.395 m2, din moment ce o parcela de 450 m2 din acesta este ocupata fara niciun drept de cumparatorii apartamentului nr. 1, care au un comportament ostil fata de el, urmand a le fi atribuita de catre autoritati. Invocand obligatiile pozitive ale autoritatilor, el considera ca acestea sunt raspunzatoare de imposibilitatea sa de a redobandi posesia asupra acestei parcele.
68. Curtea observa ca in Contractul din 21 octombrie 1997, a carui validitate a fost confirmata prin Decizia din 7 martie 2003 a Curtii Supreme de Justitie, nu s-a prevazut ca obiect decat vanzarea apartamentului nr. 1, cu excluderea oricarei parcele din terenul reclamantului, si ca in dosar nu exista niciun element care sa sustina afirmatia partii interesate conform careia parcela in cauza urmeaza a fi atribuita de catre autoritati cumparatorilor apartamentului sus-mentionat. De altfel, din dosar si din afirmatiile partii interesate rezulta ca nici autoritatile, nici chiar cumparatorii apartamentului nr. 1 nu contesta dreptul sau de proprietate asupra parcelei in discutie, in suprafata de 450 m2; acestia din urma ar ocupa aceasta parcela in prezent fara niciun titlu, prin stapanire de fapt.
69. Curtea apreciaza, asadar, ca nu exista nicio ingerinta a autoritatilor in dreptul de proprietate al reclamantului in aceasta privinta. De asemenea, aceasta constata ca reclamantul nu a sesizat autoritatile cu nicio actiune vizand incetarea asa-zisei incalcari din partea tertilor asupra parcelei in discutie, fie prin intermediul unei plangeri penale cu constituire de parte civila pentru tulburare de posesie, fie printr-o actiune civila in revendicare sau chiar, in special daca tulburarea respectiva este caracterizata prin violenta din partea unor terti, prin intermediul unei actiuni posesorii (vezi paragraful 41 in fine de mai sus), aceste cai fiind cai de recurs efective.
70. Prin urmare, acest capat de cerere al reclamantului este vadit neintemeiat si trebuie respins pentru aplicarea art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

2. Asupra lipsei de restituire sau de despagubire pentru o parcela de teren in suprafata de 174 m2
71. Reclamantul se plange de faptul ca, in pofida prevederilor Sentintei definitive din 14 mai 1998 a Judecatoriei Brasov, autoritatile nu i-au restituit decat 1.395 m2 din terenul de 1.569 m2 la care are dreptul, restul terenului fiind ocupat de un drum construit de autoritati in perioada 1950-1970.
72. Guvernul sustine ca acest capat de cerere al reclamantului este prematur si ca trebuie respins, ca urmare a neepuizarii cailor de atac interne.
73. Mai intai, Guvernul apreciaza ca, daca acesta ar fi considerat ca nu a fost pus in posesia intregului teren in suprafata de 1.569 m2, nu ar fi trebuit sa semneze Procesul-verbal intocmit la data de 9 noiembrie 1999, ci ar fi trebuit sa sesizeze instantele cu o contestatie la executare, in temeiul art. 399 si 401 din CPC. Printr-o astfel de actiune reclamantul ar fi putut obtine efectuarea unei expertize tehnice si executarea conforma a sentintei respective. Considerand ca o astfel de actiune era adecvata, eficace si accesibila reclamantului, Guvernul ofera ca exemplu doua sentinte susceptibile de recurs, datate din anii 2005 si 2006, prin care niste procese-verbale de punere in posesie au fost anulate de instantele interne din cauza neconformitatii lor cu deciziile definitive ce trebuiau executate. Instantele in cauza au precizat ca, in cadrul procedurilor de executare silita, executorii judecatoresti nu sunt competenti sa modifice dispozitivul unei decizii definitive.
74. In continuare, Guvernul considera ca inainte de a sesiza Curtea cu acest capat de cerere, reclamantul ar trebui sa astepte finalizarea procedurii in despagubire aflate pe rol, pe care el a pornit-o in fata instantelor nationale in temeiul dreptului comun. In acest sens, considera ca in acest stadiu al procedurii interne afirmatiile reclamantului nu se bazeaza pe o sentinta sau pe un act administrativ definitiv, ci reprezinta mai degraba o interpretare personala a diferitelor acte.
75. Reclamantul sustine ca executarea conforma a Sentintei din 14 mai 1998 era imposibila din cauza existentei drumului dintre Brasov si Poiana Brasov. Pe de alta parte, el nu a intrat in posesia efectiva a celor 1.395 m2 de teren decat in iunie 2006, deoarece pana la aceasta data fostii chiriasi i-au impiedicat accesul in imobil, numeroase proceduri aflandu-se pe rol. In ceea ce priveste procedura in despagubire, reclamantul observa ca Guvernul, ca si instantele care i-au considerat actiunea intemeiata pe Legea nr. 10/2001, considera ca a acceptat punerea in posesie realizata in anul 1999.
76. Curtea observa ca reclamantul se plange de faptul ca, in pofida dispozitivului din Sentinta definitiva din 14 mai 1998 a Judecatoriei Brasov, autoritatile nu i-au restituit in realitate decat 1.395 m2 din terenul de 1.569 m2 la care are dreptul, restul terenului fiind ocupat de un drum. In sustinerea afirmatiilor sale prezinta o adresa din 16 martie 2005 a Serviciului de Cadastru din Brasov, care precizeaza suprafata parcelelor ce compun terenul situat la nr. 22, Calea Stejarisului, din Brasov.
77. In acest sens trebuie mentionat ca, daca o prima actiune in despagubire intemeiata pe Legea nr. 10/2001 a fost respinsa fara o analiza pe fondul cauzei, reclamantul a formulat pe rolul instantelor interne si o actiune in despagubire intemeiata pe dreptul comun, care se afla pe rol in prima instanta in asteptarea unei analize pe fond, asa cum reiese din Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare pronuntata la data de 17 noiembrie 2006 de Tribunalul Brasov (vezi paragrafele 38 si 39 de mai sus). Curtea nu poate specula asupra modului de solutionare a acestei din urma proceduri, care este in masura sa clarifice problemele referitoare la parcela asupra careia reclamantul nu si-a recapatat niciodata posesia din cauza construirii unui drum de catre autoritati si la dreptul partii interesate la o despagubire in temeiul dreptului comun. Prin urmare, exceptia Guvernului trebuie admisa, iar capatul de cerere trebuie respins ca prematur formulat.
78. Rezulta ca aceasta parte a cererii trebuie respinsa ca urmare a constatarii neepuizarii cailor de atac interne, in virtutea art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
79. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu
80. Reclamantul solicita, cu titlu de daune materiale pe care le-ar fi suferit, restituirea apartamentului nr. 1 sau, in lipsa restituirii, suma de 80.850 euro (EUR) reprezentand contravaloarea acestuia, precum si suma de 18.240 EUR cu titlu de chirii neincasate in perioada 2000-2007 pentru acest apartament. De asemenea, el solicita si alte sume pentru nerestituirea intregului sau teren si pentru lipsa de folosinta a apartamentelor nr. 2 si 3. De asemenea, reclamantul solicita suma de 51.500 EUR cu titlu de daune morale cauzate de suferintele si neplacerile produse de starea de incertitudine si de imposibilitatea recuperarii intregului imobil.
81. Constatand ca contractul de vanzare-cumparare in litigiu nu se referea decat la apartamentul nr. 1, Guvernul considera, sprijinindu-se pe un raport de evaluare a preturilor de pe piata imobiliara realizat de Camera Notarilor Publici din Brasov in anul 2005, ca valoarea apartamentului nr. 1 este de 18.957 EUR. Pe de alta parte, in ceea ce priveste cererea referitoare la chiriile neincasate, acesta solicita respingerea sa, facand trimitere la jurisprudenta Curtii, care a statuat ca ea nu poate specula asupra estimarii valorii acestor chirii cand a dispus restituirea bunului in cauza, si considera ca existenta unei atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantului ar putea fi luata in considerare la acordarea reparatiei pentru prejudiciul moral. In acest sens, Guvernul considera totusi ca partea interesata solicita sume care nu au nicio legatura de cauzalitate cu capetele de cerere comunicate de Curte si ca suma solicitata este, in orice caz, excesiva avand in vedere jurisprudenta Curtii.
82. Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 datorita impiedicarii exercitarii dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului nr. 1, insotita de lipsa totala de despagubire timp de mai mult de 8 ani. Aceasta constata ca cererile partii interesate intemeiate pe acelasi articol referitoare la terenul in cauza si la apartamentele nr. 2 si 3 au fost declarate inadmisibile. Prin urmare, nu este cazul sa statueze asupra cererilor de reparatie echitabila formulate de reclamant in privinta acestor ultime capete de cerere.
83. Avand in vedere situatia de fapt, Curtea considera ca restituirea apartamentului nr. 1 l-ar pune pe reclamant, pe cat posibil, intr-o pozitie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate.
84. In cazul in care statul parat nu procedeaza la aceasta restituire, Curtea hotaraste ca statul sa ii plateasca reclamantului, cu titlu de daune materiale, o suma care sa corespunda valorii actuale a bunului.
85. Avand in vedere informatiile de care dispune cu privire la preturile de pe piata imobiliara locala si de elementele furnizate de parti, Curtea apreciaza ca valoarea actuala de circulatie a bunului este de 55.000 EUR.
86. In ceea ce priveste sumele solicitate cu titlu de chirii neincasate pentru apartamentul respectiv, Curtea nu poate aloca nicio suma cu acest titlu, avand in vedere, pe de o parte, faptul ca a dispus restituirea bunului ca reparatie in temeiul art. 41 din Conventie si, pe de alta parte, ca acordarea unei sume cu acest titlu ar avea, in speta, un caracter speculativ, posibilitatea si randamentul unei inchirieri depinzand de mai multe variabile. Cu toate acestea, ea va tine cont de privarea de proprietate suferita de reclamant cu ocazia acordarii daunelor morale (vezi, mutatis mutandis, Radu impotriva Romaniei, nr. 13.309/03, § 49, 20 iulie 2006, si Penescu impotriva Romaniei, nr. 13.075/03, § 41, 5 octombrie 2006).
87. Curtea considera ca incalcarea grava a dreptului reclamantului la respectarea proprietatii si a dreptului la un proces echitabil nu ar putea fi suficient compensata prin simpla constatare a incalcarii art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1. Statuand in echitate, ii acorda suma de 7.000 EUR cu titlu de reparatie a prejudiciului moral suferit.

B. Cheltuieli de judecata
88. Reclamantul solicita si suma de 1.122 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata suportate in fata instantelor interne, precum si, in general, pentru costurile diferitelor servicii (fotocopii, autentificare de documente etc.) si furnizeaza documente justificative privind ansamblul procedurilor interne.
89. Guvernul nu se opune achitarii cheltuielilor de judecata, cu conditia ca acestea sa fie dovedite, necesare si sa aiba legatura cu cauza.
90. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, in special de necesitatea cheltuielilor ocazionate pentru remedierea incalcarilor constatate, Curtea considera rezonabila suma totala de 400 EUR, cu toate cheltuielile incluse, pe care i-o acorda reclamantului.

C. Dobanzi moratorii
91. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A:

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie referitor la incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si pe art. 1 din Protocolul nr. 1 referitor la incalcarea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 1 si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii restituie reclamantului apartamentul nr. 1 din casa situata in Brasov, Calea Stejarisului nr. 22, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca in lipsa acestei restituiri statul parat sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, 55.000 EUR (cincizeci si cinci mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, in orice caz, statul parat sa ii plateasca reclamantului suma de 7.000 EUR (sapte mii euro) cu titlu de daune morale si 400 EUR (patru sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecata;
d) ca sumele respective sa fie convertite in moneda statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii, la care sa fie adaugata orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
e) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 11 octombrie 2007 in aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


Bostjan M. Zupancic,     Santiago Quesada,
presedinte                      grefier