Hotararea CEDO in Cauza Grozescu impotriva Romaniei

Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului in Cauza Grozescu impotriva Romaniei
(Cererea nr. 17.309/02),
din 27 septembrie 2007

In Cauza Grozescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupanèiè,
presedinte, C. Birsan, doamnele E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, domnul E. Myjer, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefèvre,
judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 6 septembrie 2007,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 17.309/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Alexandru Stefan Grozescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 28 februarie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de domnul Dumitru Radescu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 22 martie 2006, Curtea a decis sa comunice Guvernului cererea intemeiata pe art. 6 § 1 din Conventie. Invocand prevederile art. 29 § 3, aceasta a decis sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantul s-a nascut in anul 1960 si locuieste in Bucuresti.
5. Reclamantul si G.S.B. s-au casatorit la data de 30 noiembrie 1984.
6. La data de 20 iulie 2000, reclamantul a sesizat Judecatoria
din Bucuresti cu o actiune impotriva G.S.B., solicitand pronuntarea divortului, si a declarat ca este de acord ca fosta sa sotie sa isi pastreze numele de casatorie. La termenul de judecata din data de 12 octombrie 2000, reclamantul i-a solicitat instantei sa dispuna ca G.S.B. sa isi reia numele dinaintea casatoriei. G.S.B. a facut o cerere reconventionala, solicitand instantei sa pronunte divortul si sa lase la aprecierea acesteia cererea referitoare la numele sau.
7. Prin Sentinta din data de 7 decembrie 2000, instanta a pronuntat divortul reclamantului de G.S.B., din vina exclusiva a reclamantului, si a hotarat ca G.S.B. ar trebui sa isi reia numele de fata, in lipsa acordului reclamantului.
8. G.S.B. a formulat apel impotriva acestei sentinte, solicitand permisiunea de a-si pastra numele de casatorie, cu motivarea ca reclamantul si-a dat acordul in acest sens. Prin Decizia din data de 18 iunie 2001, Tribunalul Bucuresti i-a respins apelul, motivand ca, in speta, nu exista niciun motiv care sa justifice permisiunea de a purta numele de casatorie fara acordul reclamantului.
9. G.S.B. a formulat recurs impotriva acestei decizii in fata Curtii de Apel Bucuresti si a aratat ca, fiind administrator in mai multe societati, ea era cunoscuta cu numele de casatorie in mediul profesional. De asemenea, a aratat ca, in cererea sa introductiva in instanta, reclamantul isi daduse acordul ca ea sa isi pastreze numele din timpul casatoriei. In intampinarea sa, reclamantul a respins aceste argumente, aratand ca G.S.B. era asociata unica a unei societati care ii apartinuse inainte de anul 2000 reclamantului, ca ea administra si o societate care ii apartinea fiicei sale si ca erau in curs de desfasurare dosare de urmarire penala impotriva ei.
10. In fata Curtii de Apel a avut loc o singura sedinta de judecata, la data de 12 decembrie 2001. La aceasta sedinta, in lipsa lui G.S.B. si a avocatului sau, dupa ce l-a ascultat pe avocatul reclamantului, Curtea de Apel a declarat dezbaterile inchise si a amanat decizia. La scurt timp dupa plecarea avocatului reclamantului, G.S.B. s-a prezentat in fata Curtii de Apel. Curtea a hotarat sa redeschida dezbaterile si a audiat-o pe G.S.B. in lipsa reclamantului sau a avocatului acestuia. G.S.B. a depus la dosar proba ca a platit taxele de timbru si a solicitat Curtii de Apel admiterea recursului si sa ii permita sa poarte numele de casatorie.
11. Prin decizia din aceeasi zi, Curtea de Apel a admis recursul lui G.S.B. si i-a permis sa poarte numele de casatorie, cu motivarea ca era cunoscuta cu acest nume in mediul profesional si ca reclamantul isi daduse acordul in cererea sa introductiva in instanta, chiar daca ulterior si-a schimbat pozitia.

II. Dreptul intern pertinent
12. Codul de procedura civila

ARTICOLUL 85
„Judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor (...).”

ARTICOLUL 127
„Pricinile se dezbat verbal, daca legea nu dispune altfel.”

ARTICOLUL 137
„(1) Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
(2) Exceptiile nu vor putea fi unite cu fondul decat daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii.”

ARTICOLUL 147
„Dezbaterile urmate in sedinta se vor trece in incheierea de sedinta, care va fi semnata de judecatori si de grefier.”

ARTICOLUL 150
„Cand instanta se va socoti lamurita, presedintele va declara dezbaterile inchise.”

ARTICOLUL 151
„Pricina poate fi repusa pe rol, daca instanta gaseste necesare noi lamuriri.”

ARTICOLUL 294 alin. 1
„In apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot formula alte cereri noi. Exceptiile de procedura si alte asemenea mijloace de aparare nu sunt considerate cereri noi (...).”

ARTICOLUL 316
„Dispozitiile de procedura privind judecata in apel se aplica si in instanta de recurs, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in acest capitol.”

13. Codul familiei
ARTICOLUL 40 alin. 1
„La desfacerea casatoriei prin divort, sotii se pot invoi ca sotul care (...) a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei.”
ARTICOLUL 40 alin. 2
„ (...) Instanta, pentru motive temeinice, poate sa incuviinteze acest drept chiar in lipsa unei invoieli intre soti.”

IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie
14. Reclamantul sustine ca a avut loc o incalcare a principiului contradictorialitatii, astfel cum este prevazut la art. 6 § 1 din Conventie, motivat de faptul ca fosta sa sotie a fost audiata de Curtea de Apel, la data de 12 decembrie 2001, fara ca el sau avocatul sau sa fi fost prezent. Art. 6 § 1 din Conventie prevede urmatoarele:
„Orice persoana are dreptul la judecarea (...) intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).”

A. Asupra admisibilitatii
15. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, Curtea constata ca acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului
16. Reclamantul arata ca atat documentele referitoare la plata taxei de timbru, cat si concluziile orale asupra motivelor de recurs constituie elemente importante ale procedurii care, in conformitate cu art. 85 si 127 din Codul de procedura civila, ar fi trebuit sa faca obiectul unei dezbateri intre parti. De asemenea, el observa ca, in orice caz, chiar daca instanta de apel nu considera util sa amane procedura in intregime, in temeiul art. 137 din Codul de procedura civila, aceasta nu se putea pronunta decat asupra exceptiei referitoare la neplata taxei de timbru, fara a aborda fondul cauzei. In acest sens, reclamantul subliniaza ca, la termenul din data de 12 decembrie 2001, el nu a prezentat concluzii orale decat asupra exceptiei de neplata a taxei de timbru si nu asupra fondului cauzei. Prin urmare, Curtea de Apel ar fi trebuit sa amane cauza pentru a-I da posibilitatea sa raspunda la observatiile orale ale G.S.B. pe fond.
17. De asemenea, reclamantul observa ca fosta sa sotie a formulat pentru prima data cererea expresa de pastrare a numelui de casatorie in fata instantei de apel si ca argumentele sale referitoare la faptul ca in mediul profesional este cunoscuta cu acest nume au fost prezentate pentru prima data in fata Curtii de Apel. Asadar, el nu a beneficiat de o dezbatere orala contradictorie in ceea ce priveste argumentul care a influentat Curtea de Apel in luarea deciziei sale si pe care aceasta si-a intemeiat decizia.
18. Guvernul prezinta faptul ca procedura in cauza intra in domeniul dreptului civil si ca autoritatile nationale se bucura de o marja de apreciere mai mare decat in materie penala. Mai mult, in temeiul dreptului intern, desi instanta de recurs este competenta sa statueze cauza in fapt si in drept, ea se limiteaza la a verifica daca deciziile instantelor inferioare au un caracter arbitrar, fara ca partile sa poata prezenta in fata ei cereri noi.
19. De asemenea, Guvernul subliniaza ca, asa cum reiese din incheierea de sedinta din data de 12 decembrie 2001, fosta sotie a reclamantului nu a facut decat sa depuna la dosar dovada ca a platit taxele judiciare si a solicitat Curtii de Apel sa ii admita recursul, fara a prezenta argumente in acest sens. Or, in opinia Guvernului, atragerea unor consecinte excesive din absenta reclamantului in acest moment al procedurii nu poate fi de natura sa apere interesele partilor si cele ale unei bune administrari a justitiei.
20. Guvernul mai observa ca argumentele reclamantului au fost ascultate in prima instanta si in apel de instantele care au statuat pe fond cererea fostei sale sotii de a-si pastra numele de casatorie. Pe de alta parte, el a avut cunostinta de toate dovezile administrate la dosar, precum si de motivele de recurs ale lui G.S.B., la care el a avut posibilitatea sa raspunda in scris.
21. Curtea constata ca starea civila a persoanelor intra in sfera drepturilor cu caracter civil in sensul art. 6 § 1 (Mustafa impotriva Frantei, nr. 63.056/00, Hotararea din 17 iunie 2003, § 14).
Ea reaminteste inca de la inceput jurisprudenta sa, conform careia dreptul la o procedura in contradictoriu, in sensul art. 6 § 1, „implica, in principiu, pentru partile la un proces, penal sau civil, facultatea de a lua la cunostinta orice proba sau observatie prezentata judecatorului, chiar si de catre un magistrat independent, pentru a-i influenta decizia, si de a o discuta” [vezi, printre multe altele, Morel impotriva Frantei, nr. 34.130/96, § 27, CEDO 2000-VI; Meftah si altii impotriva Frantei [MC], nr. 32.911/96, 35.237/97 si 34.595/97, § 51, CEDO 2002-VII, si Augusto impotriva Frantei, nr. 71.665/01, § 50, CEDO 2007-... (extrase)].
22. De asemenea, Curtea observa in acelasi timp ca nu conteaza foarte mult faptul ca aceasta cauza tine de contenciosul civil in care, asa cum Guvernul reaminteste pe buna dreptate, autoritatile nationale se bucura de o marja de apreciere mai mare decat in domeniul penal (Lobo Machado impotriva Portugaliei, Hotararea din 20 februarie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-I, pp. 206—207, § 31, si Vermeulen impotriva Belgiei, Hotararea din 20 februarie 1996, Culegere 1996-I, p. 234, § 33). Intr-adevar, din hotararile Lobo Machado si Vermeulen mentionate mai sus reiese ca, in materie, cerintele care decurg din dreptul la o procedura contradictorie sunt
aceleasi in civil ca si in penal (p. 206, § 31 si, respectiv, p. 234, § 33).
23. Curtea apreciaza ca ar fi cazul sa ia in considerare caracteristicile procedurii in cauza atunci cand sunt in joc cerintele art. 6 § 1 din Conventie (mutatis mutandis, Meftah si MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA I, Nr. 293/5.V.2009 13 altii, citata anterior, § 47). In aceasta privinta, ea constata ca, in speta, Curtea de Apel a decis sa redeschida dezbaterile fara a-l informa pe reclamant, dupa ce a amanat cauza in vederea pronuntarii. Dupa anularea hotararilor pronuntate de judecatorie si de instanta de apel, Curtea de Apel a pronuntat o noua hotarare pe fond, defavorabila reclamantului (vezi, mutatis mutandis, Constantinescu impotriva Romaniei, nr. 28.871/95,
§ 52, CEDO 2000-VIII). Prin urmare, Curtea nu poate decat sa constate ca procedura interna a fost continuata fara stirea reclamantului.
24. Mai mult, Curtea observa ca Decizia din data de 12 decembrie 2001 se baza in mare parte pe argumentul prezentat de G.S.B. pentru prima data in apel, si anume ca in mediul profesional era cunoscuta cu numele de casatorie.
Desigur, reclamantul a avut posibilitatea sa raspunda la acest argument in observatiile sale scrise prezentate in fata Curtii de Apel. Totusi, G.S.B. a putut sa isi prezinte concluziile orale in fata Curtii de Apel fara ca reclamantul sau avocatul acestuia sa fie prezent si fara ca acestia sa aiba posibilitatea sa cunoasca ulterior continutul acestora si sa le raspunda. Or, chiar daca aceste concluzii au fost foarte scurte, este indiscutabil faptul ca G.S.B. a solicitat explicit admiterea recursului sau. Aceste concluzii urmareau astfel in mod evident sa influenteze decizia Curtii de Apel. Asadar, ar fi trebuit sa i se ofere reclamantului o posibilitate sa le comenteze daca dorea acest lucru.
25. Presupunand chiar ca, asa cum sustine Guvernul, concluziile orale ale lui G.S.B. nu ar fi prezentat niciun fapt sau argument care nu se afla deja in dosar, aceasta apreciere, in realitate, apartine exclusiv partilor in litigiu: ele sunt cele care trebuie sa judece daca un document necesita comentarii sau nu (Nideröst-Huber impotriva Elvetiei, Hotararea din 18 februarie 1997,Culegere 1997-I, p. 108, § 29). Este in joc in special increderea justitiabililor in functionarea justitiei: ea se intemeiaza, printre altele, pe garantia de a se fi putut exprima asupra fiecarei probe din dosar. Astfel, Curtea observa ca, in
masura in care Decizia din data de 12 decembrie 2001 a consemnat pe scurt ca G.S.B. a fost audiata si ca a solicitat Curtii de Apel admiterea recursului, reclamantului ii era imposibil sa verifice care era continutul concluziilor orale ale lui G.S.B. si daca acestea se limitau la a reproduce motivele sale de recurs.
26. In masura in care art. 6 § 1 din Conventie urmareste, inainte de toate, sa apere interesele partilor si cele ale unei bune administrari a justitiei (vezi, mutatis mutandis, Acquaviva impotriva Frantei, Hotararea din 21 noiembrie 1995, seria A nr. 333-A, p. 17, § 66), aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca procesul reclamantului nu a fost desfasurat in mod echitabil, avand in vedere lipsa dezbaterii in contradictoriu in procedura de recurs. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 din Conventie
27. Reclamantul se plange de incalcarea dreptului sau la respectarea vietii private, motivat prin aceea ca permisiunea data fostei sale sotii de a-i purta numele dupa divort i-a cauzat prejudicii de ordin moral, din cauza faptului ca aceasta a facut obiectul unei urmariri penale pentru fals. El invoca art. 8 din Conventie, care prevede urmatoarele:
„1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”
28. Curtea constata ca acest capat de cerere este direct legat de capatul de cerere analizat din perspectiva art. 6 § 1 din Conventie si il declara admisibil. Avand in vedere concluziile sale referitoare la aceasta prevedere expuse mai sus in paragrafele 22—26 si tinand cont de faptul ca nu poate specula asupra solutiei pe care ar fi avut-o procedura, Curtea apreciaza ca nu este necesar sa analizeze separat temeinicia capatului de cerere intemeiat pe art. 8 din Conventie.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
29. Conform art. 41 din Conventie,
„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
30. Reclamantul solicita suma de 100.000 euro (EUR) cu titlu de daune morale pe care le-ar fi suferit din cauza incalcarii dreptului sau la un proces echitabil si a dreptului sau la o viata privata, avand in vedere permisiunea data de instantele nationale fostei sale sotii de a purta numele sau dupa divort.
31. Guvernul apreciaza ca suma solicitata este excesiva si considera ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre prejudiciul solicitat si pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din Conventie. Acesta considera ca o constatare a incalcarii ar fi suficienta pentru a repara prejudiciul moral al reclamantului.
32. Curtea constata ca singurul fundament care trebuie retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in faptul ca reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil in fata instantelor nationale. Desigur, Curtea nu poate specula care ar fi fost solutia procesului in cazul contrar, insa apreciaza ca nu este lipsit de rezonabilitate sa creada ca partea interesata a suferit un prejudiciu moral real in procesul respectiv.
Totusi, Curtea considera acest prejudiciu suficient compensat prin constatarea incalcarii art. 6 § 1 din Conventie.

B. Cheltuieli de judecata
33. Reclamantul solicita si suma de 400 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata angajate in fata Curtii, insa fara a prezenta documente justificative.
34. Guvernul observa ca reclamantul nu a furnizat niciun document justificativ pentru a dovedi realitatea cheltuielilor de judecata solicitate si considera ca, prin urmare, nu ar trebui sa ii fie acordata nicio suma cu acest titlu.
35. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului acestora. In speta, Curtea este de acord ca reclamantul a suportat cheltuieli pentru a obtine indreptarea incalcarii Conventiei la nivel european. Tinand cont de gradul de complexitate relativ redus al cauzei de fata, care respecta o jurisprudenta bine stabilita, si statuand in echitate, in sensul art. 41 din Conventie, Curtea considera rezonabil sa ii acorde suma de 400 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata.

C. Dobanzi moratorii
36. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIV E,

In unanimitate,

CURTEA:
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste ca nu este necesar sa analizeze pe fond si capatul de cerere intemeiat pe art. 8 din Conventie;
4. hotaraste ca prin insasi constatarea incalcarii art. 6 § 1 din Conventie se ofera o reparatie echitabila suficienta pentru daunele morale suferite de domnul Grozescu;
5. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 400 EUR (patru sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecata;
b) ca suma respectiva sa fie convertita in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii si ca la aceasta sa se adauge orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
c) ca, incepand de la expirarea acestui termen si pana la data platii, aceasta suma sa fie majorata cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
6. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

Intocmita in limba franceza, ulterior comunicata in scris la data de 27 septembrie 2007, in conformitate cu art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.

Boštjan M. Zupanèiè,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier