Astfel, Comisia Europeana ar urma sa examineze posibilitatea unei propuneri legislative pana la 1 iulie 2010, care sa aiba ca obiectiv specific acordarea de compensari pasagerilor acelor companii aeriene care intra in faliment.
Responsabilitatea reciproca
Potrivit europarlamentarilor, propunerea legislativa ar trebui sa defineasca inclusiv aranjamente financiare si administrative, inclusiv principiul "responsabilitatii reciproce pentru pasageri si pentru toate companiile aeriene care zboara spre aceeasi destinatie si care au locuri disponibile si care ar putea astfel asigura repatrierea acelor pasageri care se regasesc blocati intr-un aeroport strain, in caz de faliment al companiei aeriene."
Deputatii atrag atentia ca in ultimul deceniu s-au inregistrat cresteri substantiale ale numarului de transportatori aerieni relativ mici cu tarife reduse, care opereaza pe destinatii de vacanta recunoscute, independent de numarul de pasageri transportati.
In aceeasi perioada, in industria aviatiei s-au inregistrat 77 de falimente, care au avut ca rezultat, in anumite cazuri, "situatii in care mii de pasageri s-au regasit blocati la destinatia calatoriei, fara a putea sa utilizeze biletul de intoarcere".
Ultimul exemplu in acest sens a fost Sky Europe in aceasta vara, care nu a oferit nicio despagubire clientilor sai pentru biletele achizitionate.
Consolidarea drepturilor pasagerilor
Pentru a consolida pozitia pasagerilor in cazurile de faliment al unei companii aeriene, deputatii atrag atentia asupra mai multor optiuni, printre care asigurarea obligatorie pentru companiile aeriene, servicii de asigurare voluntara pentru pasageri, pe care companiile aeriene ar trebui sa aiba obligatia de a le propune, precum si stabilirea unui fond de garantie.
Eliberarea rapida a aeronavelor sechestrate
Parlamentul invita Comisia sa examineze posibilitatea eliberarii rapide a aeronavelor sechestrate de autoritatile nationale de reglementare, pentru ca acestea sa poata fi utilizate pentru repatrierea persoanelor blocate la destinatie.
ACCES GRATUIT
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Pasagerii companiilor aeriene falimentare vor primi despagubiri
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Pasagerii care au rezervat bilete de avion la companiile aeriene care au dat faliment ar trebui sa primeasca despagubiri, potrivit unei rezolutii votate, miercuri, de parlamentarii europeni, dupa cum reiese dintr-un comunicat de presa al Parlamentului European, remis redactiei Avocatnet.ro.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)