Norme mai flexibile privind timpul de lucru, dezbatute de Comisia Europeana

„Daca nu am reusit sa ajungem anul trecut la un acord privind revizuirea legislatiei privind timpul de lucru, nu inseamna ca problemele normelor actuale au disparut. Trebuie in continuare sa gasim o solutie echilibrata la necesitatile reale ale lucratorilor, intreprinderilor si consumatorilor din secolul 21”, a declarat László Andor, comisar UE pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune.

„Avem nevoie de o revizuire cuprinzatoare a normelor, pe baza unei evaluari profunde a impactului cu o puternica dimensiune sociala. Astazi ii invitam pe partenerii sociali sa reflecteze asupra acestui subiect crucial de o maniera generala si sa prezinte propuneri inovatoare prin care sa depasim dezbaterile fara succes din trecut”, adauga comisarul.

In 2004, Comisia a prezentat, in urma unor consultari extinse, o propunere de modificare a Directivei 2003/88/CE. Propunerea avea drept obiectiv abordarea unei serii de probleme ramase nerezolvate de legislatia existenta si de jurisprudenta Curtii de Justitie, mai precis sa clarifice modul de aplicare al directivei la timpul de garda in anumite sectoare de activitate; sa acorde o mai mare flexibilitate la calcularea timpului de lucru saptamanal; si sa revizuiasca excluderea voluntara individuala de la limita de 48 de ore.

Cu toate acestea, in aprilie 2009, reprezentantii guvernelor si Parlamentul European au concluzionat ca nu pot ajunge la un acord cu privire la propunere, in ciuda negocierilor prelungite.

Intre timp s-au adaugat la dezbatere alte subiecte care reflecta schimbari fundamentale survenite in ultimii 20 de ani in universul muncii.

De exemplu, timpul de lucru mediu saptamanal in UE a scazut de la 39 de ore in 1990, la 37,8 ore in 2006, iar procentajul lucratorilor cu timp partial in totalul fortei de munca a crescut de la 14 % in 1992, la 18,8 % in 2009.

De asemenea, timpul de lucru individual variaza din ce in ce mai mult de la individ la individ de-a lungul unui an si de-a lungul intregii activitati lucrative, reflectand un accent mai mare pus pe masuri de echilibrare a relatiei intre munca si viata personala, de exemplu programul de munca flexibil si sistemele de credit-timp, precum si sporirea autonomiei lucratorilor in paralel cu dezvoltarea economiei bazate pe cunoastere.

Drept rezultat, Comisia planuieste o revizuire cuprinzatoare a normelor existente privind timpul de lucru, incepand cu o evaluare profunda a dispozitiilor actuale si a problemelor de aplicare a acestora, inainte de a se lua in considerare diferitele optiuni de rezolvare a acestor probleme.

Revizuirea va fi incadrata de un set de obiective politice, inclusiv protejarea sanatatii si securitatii lucratorilor, imbunatatirea echilibrului intre munca si viata personala, acordarea de flexibilitate intreprinderilor si lucratorilor fara sa se adauge sarcini administrative inutile pentru intreprinderi, in special pentru IMM-uri.

Potrivit Comisiei Europene, prima etapa a consultarilor partenerilor sociali reprezinta un pas important catre o astfel de revizuire cuprinzatoare a Directivei privind timpul de lucru. Partenerii sociali au la dispozitie sase saptamani pentru a-si prezenta observatiile Comisiei. In paralel cu consultarile, Comisia va realiza o evaluare extinsa a impactului, inclusiv o examinare a aplicarii juridice a directivei in statele membre si un studiu al aspectelor sociale si economice relevante pentru o revizuire cuprinzatoare a directivei.

Timp de lucru de maxim 48 de ore pe saptamana

In decembrie 2008, deputatii europeni au votat modificarea directivei privind timpul de lucru si au solicitat sa nu existe nicio exceptie de la saptamana de lucru de maxim 48 ore. Deputatii au considerat ca derogarile existente pentru aceasta regula ar trebuie sa fie eliminate in trei ani. In plus perioadele de garda, inclusiv perioada inactiva trebuia considerata drept timp de lucru.
Totodata, in situatiile in care lucratorilor nu le-au fost acordate perioade de repaus, dupa perioada de lucru trebuie sa li se acorde perioade de repaus compensatorii, in conformitate cu dreptul aplicabil, conventiile colective sau alte acorduri incheiate intre partenerii sociali.