CJCE: Normele de competenta judiciara ale dreptului UE aplicabile contractelor de consum in cazul in care o oferta de serviciu este propusa online

Regulamentul Uniunii Europene referitor la competenta instantelor in materie civila si comerciala prevede ca actiunile indreptate impotriva persoanelor domiciliate pe teritoriul unui stat membru trebuie, de regula, sa fie formulate in fata instantelor statului in cauza. Regulamentul prevede de asemenea ca litigiile nascute din relatii contractuale pot fi solutionate de instanta de la locul in care obligatia care decurge din contract a fost sau urmeaza a fi executata. Cu toate acestea, atunci cand este vizat un contract de consum, se aplica norme de protectie a consumatorului. In cazul in care comerciantul „isi directioneaza activitatile” spre statul membru pe teritoriul caruia este domiciliat consumatorul, acesta din urma poate sesiza instanta din statul membru in care este domiciliat si nu poate fi chemat in judecata decat in acest stat membru. In cele doua cauze se urmareste sa se stabileasca daca un comerciant „isi directioneaza activitatile” in sensul regulamentului in cazul in care utilizeaza o pagina de internet in vederea comunicarii cu consumatorii.

Cauza C-585/08
Domnul Pammer, domiciliat in Austria, a intentionat sa calatoreasca la bordul unei nave cargou din Trieste (Italia) cu destinatia Orientul Indepartat. Prin urmare, a rezervat o calatorie la societatea germana Reederei Karl Schlüter prin intermediul unei agentii de voiaj germane specializate in vanzarea online de calatorii cu nave cargou. Domnul Pammer a refuzat imbarcarea pentru motivul ca, in opinia sa, conditiile oferite pe vapor nu corespundeau descrierii pe care o primise din partea agentiei si a solicitat rambursarea pretului pe care il achitase pentru aceasta calatorie. Intrucat Reederei Karl Schlüter nu a rambursat decat o parte din acest pret, domnul Pammer a sesizat instantele austriece in fata carora societatea germana a ridicat o exceptie de necompetenta invocand imprejurarea ca nu desfasoara in Austria nicio activitate profesionala sau comerciala.

Cauza C-144/09

Domnul Heller, cu resedinta in Germania, a rezervat mai multe camere pentru o perioada de o saptamana la Hotel Alpenhof, un hotel situat in Austria. Aceasta rezervare a fost efectuata prin mesaj electronic, la o adresa indicata pe pagina de internet a hotelului pe care domnul Heller o consultase. Domnul Heller a contestat serviciile hotelului si l-a parasit fara sa achite factura. Hotelul a introdus, asadar, o actiune in fata instantelor austriece pentru a obtine plata facturii. Domnul Heller a ridicat exceptia de necompetenta, apreciind ca, in calitate de consumator cu resedinta in Germania, nu poate fi chemat in judecata decat in fata instantelor germane.

Oberster Gerichtshof (Curtea Suprema, Austria), sesizata cu cele doua cauze, adreseaza intrebari Curtii de Justitie in scopul de a se stabili daca imprejurarea ca o societate cu sediul intr-un stat membru ofera servicii online presupune faptul ca acestea „sunt directionate” de asemenea catre alte state membre. Astfel, in caz afirmativ, consumatorii care sunt domiciliati in aceste din urma state si care au recurs la aceste servicii ar putea de asemenea sa beneficieze, in cazul unui litigiu cu comerciantul, de normele de competenta mai favorabile prevazute de regulament.

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala (JO 2001, L 12, p. 1, Editie speciala, 19/vol. 3, p. 74).

In hotararea pronuntata astazi, Curtea constata ca simpla utilizare a unei pagini de internet de catre un comerciant pentru a face comert nu presupune in sine ca activitatea sa este „directionata spre” alte state membre, ceea ce ar declansa aplicarea normelor de competenta de protectie prevazute de regulament. Astfel, Curtea considera ca, pentru ca aceste norme sa fie aplicabile cu privire la consumatorii din celelalte state membre, comerciantul trebuie sa isi fi manifestat intentia de a stabili relatii comerciale cu acestia.

In acest context, Curtea cauta indiciile care sa permita sa se demonstreze ca respectivul comerciant intentiona sa intre in relatii comerciale cu consumatori domiciliati in alte state membre. Printre aceste indicii figureaza expresiile neechivoce ale intentiei comerciantului de a-i atrage pe acesti consumatori, de exemplu, atunci cand comerciantul isi ofera serviciile sau bunurile in mai multe state membre desemnate nominal sau atunci cand efectueaza cheltuieli pentru un serviciu de referentiere online la operatorul unui motor de cautare pentru a facilita accesul consumatorilor domiciliati in aceste diferite state membre la pagina sa de internet.

Cu toate acestea, alte indicii mai putin evidente, eventual o combinatie a acestora, sunt de asemenea de natura sa demonstreze existenta unei activitati „directionate spre” statul membru in care este domiciliat consumatorul. Este vorba in special despre natura internationala a activitatii in cauza, precum anumite activitati turistice, mentionarea unor coordonate telefonice cu indicarea prefixului international, utilizarea unui nume de domeniu de prim nivel, diferit de cel al statului membru in care are sediul comerciantul, de exemplu „.de”, sau utilizarea unor nume de domeniu de prim nivel neutre precum „.com” sau „.eu”, descrierea unor itinerarii avand ca punct de plecare unul sau mai multe alte state membre catre locul de prestare a serviciului, precum si mentionarea unei clientele internationale alcatuite din clienti domiciliati in diferite state membre, in special prin prezentarea unor impresii ale unor astfel de clienti. De asemenea, daca pagina de internet permite consumatorilor sa utilizeze o alta limba sau o alta moneda decat cele utilizate in mod obisnuit in statul membru al comerciantului, aceste elemente pot sa constituie la randul lor indicii care demonstreaza activitatea transfrontaliera a acestuia din urma.

In schimb, nu constituie astfel de indicii mentionarea pe o pagina de internet a adresei electronice sau geografice a comerciantului, nici indicarea coordonatelor sale telefonice fara prefix international, intrucat aceste informatii nu indica faptul ca respectivul comerciant isi directioneaza activitatea spre unul sau mai multe alte state membre.

Curtea concluzioneaza ca, tinand seama de aceste indicii, instanta austriaca trebuie sa verifice daca rezulta din pagina de internet si din activitatea globala a comerciantilor ca acestia intentionau sa intre in relatii comerciale cu consumatori austrieci (cauza C-585/08) sau germani (cauza C-144/09), in sensul ca erau dispusi sa incheie un contract cu acestia.

Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Instanta nationala are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.