Ordinul MTI nr. 153/2011 - modificarea si completarea Regulamentului pentru circulatia trenurilor si manevra vehiculelor feroviare si pentru definirea trenurilor de calatori in functie de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de calatori
Ordinul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii nr. 153/2011 privind modificarea si completarea Regulamentului pentru circulatia trenurilor si manevra vehiculelor feroviare - nr. 005, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr. 1.816/2005, si pentru definirea trenurilor de calatori in functie de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de calatori a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 200, din 22 martie 2011.
Newsletter avocatnet.ro: „Viitorul digital" și „10 de azi" Primești gratuit suplimentul de weekend despre impactul tehnologiei și cum să folosești AI, plus sinteza „10 de Azi" (L-V) cu cele mai importante știri și noutăți legislative. Rămâi informat, zi de zi și weekend de weekend!
In temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) lit. k) pct. (i) din anexa nr. 1 „Regulamentul de organizare si functionare al Autoritatii de Siguranta Feroviara Romana — ASFR” la Regulamentul de organizare si functionare al Autoritatii Feroviare Romane — AFER,
aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea si functionarea Autoritatii Feroviare Romane — AFER, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 5 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, cu modificarile si completarile ulterioare,
ministrul transporturilor si infrastructurii emite urmatorul ordin: Art. I. — Regulamentul pentru circulatia trenurilor si manevra vehiculelor feroviare — nr. 005, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr. 1.816/2005, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.064 si 1.064 bis din 28 noiembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare,
se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: 1. La articolul 122, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 122. — (1) Pentru stabilirea prioritatii in circulatie, fiecarui tren i se atribuie un rang, dupa cum urmeaza:
— peste orice rang: trenuri de serviciu puse in circulatie pentru restabilirea circulatiei trenurilor;
— in ordinea rangului:
a) rangul I — trenuri pentru care autoritatea de stat in transporturile feroviare dispune sa circule in acest rang;
b) rangul II — trenuri intercity;
c) rangul III — trenuri interregio;
d) rangul IV — trenuri regio, trenuri mixte;
e) rangul V — trenuri internationale de marfa, trenuri de marfa specializate pentru transportul marfurilor perisabile si/sau al vietatilor, trenuri de mesagerie, containere si coletarie;
f) rangul VI — trenuri de marfa interregionale sau regionale, trenuri navete, trenuri marsrute, trenuri cu vagoane goale;
g) rangul VII — trenuri de marfa care urmeaza sa manevreze pe sectie (locale), trenuri convoaie de manevra (in complexe feroviare), trenuri de serviciu, locomotive izolate.”
2. La anexa 4, la litera I, punctul 1 se abroga.
3. Anexa 8 se modifica si se inlocuieste cu anexa nr. 1 la prezentul ordin.
Art. II. — Definirea trenurilor de calatori in functie de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de calatori este prevazuta in anexa nr. 2 la prezentul ordin.
Art. III. — Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezentul ordin.
Art. IV. — Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si intra in vigoare la data de 11 decembrie 2011.
Ministrul transporturilor si infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu
Bucuresti, 3 martie 2011.
Nr. 153.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)