Codul de Procedura Fiscala - Ordonanta nr. 92/2003 (varianta integrala)

TITLUL II
Dispoziþii generale privind raportul de drept material fiscal
CAPITOLUL I
Dispoziþii generale
ARTICOLUL 19
Creanþele fiscale
(1) Creanþele fiscale reprezintã drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultã din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevãzute la alin. (1) rezultã atât conþinutul, cât ºi cuantumul creanþelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor ºi taxelor, dreptul la rambursarea impozitelor ºi taxelor, dreptul la restituirea impozitelor ºi taxelor potrivit alin. (4), denumite creanþe fiscale principale;
b) dreptul la perceperea dobânzilor ºi penalitãþilor de întârziere, în condiþiile legii, denumite creanþe fiscale accesorii.
(3) În cazurile prevãzute de lege, organul fiscal este îndreptãþit sã solicite stingerea obligaþiei fiscale de cãtre cel îndatorat sã execute acea obligaþie în locul debitorului.
(4) În mãsura în care plata sumei cu titlu de impozit, taxã sau altã obligaþie principalã sau accesorie se constatã cã a fost fãrã temei legal, cel care a fãcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
ARTICOLUL 20
Obligaþiile fiscale
Prin obligaþii fiscale, în sensul prezentului cod, se înþelege:
a) obligaþia de a declara bunurile ºi veniturile impozabile sau, dupã caz, impozitele ºi taxele datorate;
b) obligaþia de a calcula ºi de a înregistra în evidenþele contabile ºi fiscale impozitele ºi taxele;
c) obligaþia de a plãti, la termenele legale, impozitul ºi taxa datoratã;
d) obligaþia de a plãti dobânzi ºi penalitãþi de întârziere, aferente impozitelor ºi taxelor, denumite obligaþii de platã accesorii;
e) obligaþia de a calcula, de a reþine ºi de a înregistra în evidenþele contabile ºi de platã, la termenele legale, impozitele care se realizeazã prin stopaj la sursã;
f) orice alte obligaþii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
ARTICOLUL 21
Naºterea creanþelor ºi obligaþiilor fiscale
(1) Dacã legea nu prevede altfel, dreptul de creanþã fiscalã ºi obligaþia fiscalã corelativã se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le genereazã.
(2) Potrivit alin. (1) se naºte dreptul organului fiscal de a stabili ºi a determina obligaþia fiscalã datoratã.
ARTICOLUL 22
Stingerea creanþelor fiscale
Creanþele fiscale se sting prin platã, compensare, executare silitã, scutire, prescripþie ºi prin alte modalitãþi prevãzute de lege.
ARTICOLUL 23
Creditorii ºi debitorii
(1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanþã fiscalã prevãzute la art. 19, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaþia corelativã de platã a acestor drepturi.
(2) În cazul în care obligaþia de platã nu a fost îndeplinitã de debitor, debitori devin, în condiþiile legii, urmãtorii:
a) moºtenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;
b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile ºi obligaþiile debitorului supus divizãrii, fuziunii ori reorganizãrii judiciare, dupã caz;
c) persoana cãreia i s-a stabilit rãspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
d) persoana care îºi asumã obligaþia de platã a debitorului, printr-un angajament de platã sau printr-un alt act încheiat în formã autenticã, cu asigurarea unei garanþii reale la nivelul obligaþiei de platã.
e) alte persoane, în condiþiile legii.
ARTICOLUL 24
Plãtitorul
(1) Plãtitor al obligaþiei fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligaþia de a plãti sau de a reþine ºi de a plãti, dupã caz, impozite, taxe, contribuþii, amenzi ºi alte venituri bugetare.
(2) Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plãtitor de obligaþii fiscale este persoana juridicã, cu excepþia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de cãtre sediile secundare ale persoanei juridice.
ARTICOLUL 25
Rãspunderea solidarã
(1) Pentru obligaþiile de platã restante ale debitorului declarat insolvabil în condiþiile prezentului cod rãspund solidar cu acesta urmãtoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarãrii insolvabilitãþii, cu rea-credinþã, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îºi provoacã astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociaþii, acþionarii ºi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrãinarea sau ascunderea cu rea-credinþã, sub orice formã, a bunurilor mobile ºi imobile proprietatea acesteia.
(2) Rãspunderea asociaþilor ºi acþionarilor la societãþile comerciale debitoare se stabileºte potrivit Legii nr. 31/1990 privind societãþile comerciale, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare.
ARTICOLUL 26
Dispoziþii speciale privind stabilirea rãspunderii
(1) Rãspunderea persoanelor prevãzute la art. 25 se va stabili potrivit dispoziþiilor prezentului articol.
(2) În scopul prevãzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arãtate motivele de fapt ºi de drept pentru care este angajatã rãspunderea persoanei în cauzã. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.
(3) Decizia aprobatã potrivit alin. (2) constituie titlu de creanþã privind obligaþia la platã a persoanei rãspunzãtoare potrivit art. 25 ºi va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), ºi urmãtoarele:
a) codul de identificare fiscalã a persoanei rãspunzãtoare, obligatã la plata obligaþiei debitorului principal, precum ºi orice alte date de identificare;
b) numele ºi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscalã; domiciliul sau sediul acestuia, precum ºi orice alte date de identificare;
c) cuantumul ºi natura sumelor datorate;
d) termenul în care persoana rãspunzãtoare trebuie sã plãteascã obligaþia debitorului principal;
e) temeiul legal ºi motivele în fapt ale angajãrii rãspunderii.
(4) Rãspunderea va fi stabilitã atât pentru obligaþia fiscalã principalã, cât ºi pentru accesoriile acesteia.
(5) Titlul de creanþã prevãzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la platã, menþionându-se cã aceasta urmeazã sã facã plata în termenul stabilit.
(6) Titlul de creanþã comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în condiþiile legii.
ARTICOLUL 27
Drepturile ºi obligaþiile succesorilor
(1) Drepturile ºi obligaþiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condiþiile dreptului comun.
(2) Dispoziþiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligaþiei de platã a sumelor ce reprezintã amenzi aplicate potrivit legii debitorului persoanã fizicã.
ARTICOLUL 28
Dispoziþii privind cesiunea creanþelor fiscale ale contribuabililor
(1) Creanþele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum ºi sumele afectate garantãrii executãrii unei obligaþii fiscale pot fi cesionate numai dupã stabilirea lor potrivit legii.
(2) Cesiunea produce efecte faþã de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificatã.
(3) Desfiinþarea cesiunii sau constatarea nulitãþii acesteia ulterior stingerii obligaþiei fiscale nu este opozabilã organului fiscal.
CAPITOLUL II
Domiciliul fiscal
ARTICOLUL 29
Domiciliul fiscal
(1) Prin domiciliu fiscal se înþelege:
a) pentru persoanele fizice, adresa unde îºi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferitã de domiciliu;
b) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercitã gestiunea administrativã ºi conducerea efectivã a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizeazã la sediul social declarat;
c) pentru asocierile ºi alte entitãþi fãrã personalitate juridicã, adresa persoanei care reprezintã asocierea sau entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricãruia dintre asociaþi.
(2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înþelege adresa locuinþei pe care o persoanã o foloseºte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtã duratã nefiind luate în considerare. Dacã ºederea are un scop exclusiv de vizitã, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemãnãtoare ºi nu depãºeºte perioada unui an, nu se considerã adresa unde locuiesc efectiv.
(3) În situaþia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. b) ºi c), domiciliul fiscal este locul în care se aflã majoritatea activelor.

TITLUL III
Dispoziþii procedurale generale
CAPITOLUL I
Competenþa organului fiscal
ARTICOLUL 30
Competenþa generalã
(1) Organele fiscale au competenþã generalã privind administrarea creanþelor fiscale, exercitarea controlului ºi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscalã.
(2) În cazul impozitului pe venit, prin hotãrâre a Guvernului se poate stabili altã competenþã specialã de administrare.
(3) Impozitele ºi taxele care se datoreazã, potrivit legii, în vamã sunt administrate de cãtre organele vamale.
ARTICOLUL 31
Competenþa teritorialã
(1) Pentru administrarea impozitelor ºi taxelor competenþa revine acelui organ fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plãtitorului de venit, în cazul impozitelor realizate prin stopaj la sursã reglementate în titlul III din Codul fiscal.
(2) În cazul contribuabililor care desfãºoarã activitãþi pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competenþa revine organului fiscal pe teritoriul cãruia se realizeazã, în întregime sau cu preponderenþã, cifra de afaceri.
(3) Competenþa de administrare a impozitelor ºi taxelor pentru marii contribuabili poate fi stabilitã în sarcina altor organe fiscale, prin ordin al ministrului finanþelor publice.
ARTICOLUL 32
Competenþa în cazul sediilor secundare
În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligaþii de platã la sedii secundare, competenþa teritorialã revine organului fiscal în a cãrui razã teritorialã acestea se aflã situate.
ARTICOLUL 33
Competenþa teritorialã a serviciilor fiscale ale unitãþilor administrativ-teritoriale
Serviciile fiscale ale unitãþilor administrativ teritoriale poartã rãspunderea pentru administrarea creanþelor fiscale datorate bugetului local al unitãþii administrativ teritoriale.
ARTICOLUL 34
Competenþa specialã
(1) În situaþia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenþa teritorialã revine organului fiscal în raza cãruia se face constatarea actului sau faptului supus dispoziþiilor legale fiscale.
(2) Dispoziþiile alin. (1) se aplicã ºi pentru luarea de urgenþã a mãsurilor legale ce se impun în cazurile de dispariþie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum ºi în caz de executare silitã.
ARTICOLUL 35
Conflictul de competenþã
(1) Existã conflict de competenþã când douã sau mai multe organe fiscale se declarã deopotrivã competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare ºi va solicita organului ierarhic superior comun sã hotãrascã asupra conflictului.
(2) În situaþia în care organele fiscale între care apare conflictul de competenþã nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, organele ierarhic superioare acestora hotãrãsc de comun acord asupra conflictului de competenþã ivit.
ARTICOLUL 36
Acord asupra competenþei
Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, deþine competenþa teritorialã, precum ºi al contribuabilului în cauzã, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.
CAPITOLUL II
Actele emise de organele fiscale
ARTICOLUL 37
Noþiunea de act administrativ fiscal
În înþelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaþiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor ºi obligaþiilor fiscale.
ARTICOLUL 38
Conþinutul ºi motivarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formã scrisã.
(2) Actul administrativ fiscal cuprinde urmãtoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis ºi data de la care îºi produce efectele;
c) obiectul actului administrativ fiscal;
d) motivele de fapt;
e) temeiul de drept;
f) numele ºi semnãtura persoanelor împuternicite, potrivit legii;
g) ºtampila organului fiscal emitent;
h) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaþiei ºi organul de soluþionare competent;
i) menþiuni privind audierea contribuabilului.
(3) Actul administrativ fiscal emis în condiþiile alin. (2) prin intermediul tehnicii de calcul este valabil ºi în cazul în care nu poartã semnãtura persoanelor îndreptãþite potrivit legii ºi ºtampila organului emitent, dacã îndeplineºte cerinþele legale aplicabile în materie.
(4) Prin ordin al ministrului finanþelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condiþiile alin. (3).
ARTICOLUL 39
Comunicarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului cãruia îi este destinat.
(2) Actul administrativ fiscal se comunicã dupã cum urmeazã:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent ºi primirea actului administrativ fiscal de cãtre acesta sub semnãturã, data comunicãrii fiind data ridicãrii sub semnãturã a actului;
b) prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
c) prin poºtã, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum ºi prin alte mijloace, cum sunt fax, telefon, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului ºi confirmarea primirii acestuia, iar data comunicãrii va fi doveditã prin semnãtura destinatarului;
(3) În cazul în care se constatã lipsa contribuabilului sau a oricãrei persoane îndreptãþite sã primeascã actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia, comunicarea se face prin publicarea unui anunþ într-un cotidian naþional de largã circulaþie ºi într-un cotidian local sau în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menþioneazã cã a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se considerã comunicat în a cincea zi de la data publicãrii anunþului.
(4) Dispoziþiile Codului de procedurã civilã privind comunicarea actelor de procedurã sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
ARTICOLUL 40
Opozabilitatea actului administrativ fiscal
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului, potrivit legii.
ARTICOLUL 41
Desfiinþarea sau modificarea actelor administrative fiscale
Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiinþat în condiþiile prezentului cod.
ARTICOLUL 42
Îndreptarea erorilor materiale
Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii.
CAPITOLUL III
Administrarea ºi aprecierea probelor
SECÞIUNEA 1
Dispoziþii generale
ARTICOLUL 43
Mijloace de probã
(1) Pentru determinarea stãrii de fapt fiscale, organul fiscal, în condiþiile legii, administreazã mijloace de probã, putând proceda la:
a) solicitarea informaþiilor, de orice fel, din partea contribuabililor ºi a altor persoane;
b) solicitarea de expertize;
c) folosirea înscrisurilor;
d) efectuarea de cercetãri la faþa locului.
(2) Probele administrate vor fi coroborate ºi apreciate þinându-se seama de forþa lor doveditoare recunoscutã de lege.
ARTICOLUL 44
Dreptul organului fiscal de a solicita prezenþa contribuabilului la sediul sãu
Organul fiscal poate solicita prezenþa contribuabilului la sediul sãu pentru a da informaþii ºi lãmuriri necesare stabilirii situaþiei sale fiscale reale. O datã cu aceastã solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica ºi documentele pe care contribuabilul este obligat sã le prezinte.
ARTICOLUL 45
Comunicarea informaþiilor între organele fiscale
Dacã într-o procedurã fiscalã se constatã fapte care prezintã importanþã pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale îºi vor comunica reciproc informaþiile deþinute.
SECÞIUNEA a 2-a
Informaþii ºi expertize
ARTICOLUL 46
Obligaþia de a furniza informaþii
(1) Contribuabilul sau altã persoanã împuternicitã de acesta are obligaþia de a furniza organului fiscal informaþiile necesare pentru determinarea stãrii de fapt fiscale. Organul fiscal poate solicita informaþii ºi altor persoane numai atunci când starea de fapt fiscalã nu a fost clarificatã de cãtre contribuabil. Informaþiile furnizate de alte persoane vor fi luate în considerare numai în mãsura în care sunt confirmate ºi de alte mijloace de probã.
(2) Cererea de furnizare a informaþiilor se formuleazã în scris ºi va specifica natura informaþiilor solicitate pentru determinarea stãrii de fapt fiscale ºi documentele care susþin informaþiile furnizate.
(3) Declaraþia persoanelor obligate potrivit alin. (1) sã furnizeze informaþii va fi, dupã caz, prezentatã sau consemnatã în scris.
(4) În situaþia în care persoana obligatã sã furnizeze informaþia în scris este, din motive independente de voinþa sa, în imposibilitatea de a scrie, organul fiscal întocmeºte un proces-verbal.
ARTICOLUL 47
Obligaþia bãncilor de a furniza informaþii
(1) Bãncile sunt obligate sã comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice sau juridice care deschid sau închid conturi, forma juridicã pe care aceºtia o au ºi domiciliul sau sediul acestora. Aceastã comunicare se va face în prima jumãtate a fiecãrei luni, referitor la conturile deschise sau închise în luna anterioarã. Comunicarea va fi adresatã Ministerului Finanþelor Publice.
(2) Ministerul Finanþelor Publice împreunã cu Banca Naþionalã a României vor elabora proceduri privind transmiterea informaþiilor prevãzute la alin. (1).
ARTICOLUL 48
Expertiza
(1) Ori de câte ori considerã necesar, organul fiscal are dreptul sã apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat sã comunice contribuabilului numele expertului.
(2) Contribuabilul poate sã numeascã un expert pe cheltuiala proprie.
(3) Experþii au obligaþia sã pãstreze secretul fiscal asupra datelor ºi informaþiilor pe care le dobândesc.
(4) Expertiza se întocmeºte în scris.
SECÞIUNEA a 3-a
Verificarea înscrisurilor ºi cercetarea la faþa locului
ARTICOLUL 49
Prezentarea de înscrisuri
(1) În vederea stabilirii stãrii de fapt fiscale, contribuabilul are obligaþia sã punã la dispoziþia organului fiscal registre, evidenþe, documente de afaceri ºi orice alte înscrisuri. Organul fiscal are dreptul de a solicita ºi altor persoane înscrisuri, dacã starea de fapt fiscalã nu a fost clarificatã pe baza înscrisurilor puse la dispoziþie de cãtre contribuabil.
(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziþie a înscrisurilor la sediul sãu ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate sã le prezinte.
ARTICOLUL 50
Cercetarea la faþa locului
(1) În condiþiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la faþa locului, întocmind în acest sens proces-verbal.
(2) Contribuabilii au obligaþia sã permitã funcþionarilor împuterniciþi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faþa locului, precum ºi experþilor folosiþi pentru aceastã acþiune intrarea acestora pe terenuri, în încãperi ºi în orice ale incinte, în mãsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatãri în interes fiscal.
(3) Deþinãtorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înºtiinþaþi în timp util despre cercetare, cu excepþia cazurilor prevãzute la art. 89 lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reºedinþã.
(4) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reºedinþa persoanei fizice se face cu autorizarea instanþei judecãtoreºti competente, dispoziþiile privind ordonanþa preºedinþialã din Codul de procedurã civilã fiind aplicabile.
(5) La cererea organului fiscal, organele de poliþie, jandarmerie ori alþi agenþi ai forþei publice sunt obligaþi sã îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.
SECÞIUNEA a 4-a
Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi
ARTICOLUL 51
Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informaþii, efectuarea de expertize ºi prezentarea unor înscrisuri
(1) Soþul/soþia ºi rudele contribuabilului pânã la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informaþii, efectuarea de expertize, precum ºi prezentarea unor înscrisuri.
(2) Persoanele prevãzute la alin. (1) vor fi înºtiinþate asupra acestui drept.
ARTICOLUL 52
Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informaþii
(1) Pot refuza sã furnizeze informaþii cu privire la datele de care au luat cunoºtinþã în exercitarea activitãþii lor preoþii, avocaþii, notarii publici, consultanþii fiscali, executorii judecãtoreºti, auditorii, experþii contabili, medicii ºi psihoterapeuþii.
(2) Sunt asimilate persoanelor prevãzute la alin. (1) asistenþii, precum ºi persoanele care participã la activitatea profesionalã a acestora.
(3) Persoanele prevãzute la alin. (1), cu excepþia preoþilor, pot furniza informaþii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informaþiile.
SECÞIUNEA a 5-a
Colaborarea între autoritãþile publice
ARTICOLUL 53
Obligaþia autoritãþilor ºi instituþiilor publice de a furniza informaþii ºi de a prezenta acte
Autoritãþile publice, instituþiile publice ºi de interes public, centrale ºi locale, precum ºi serviciile descentralizate ale autoritãþilor publice centrale vor furniza informaþii ºi acte organelor fiscale, la cererea acestora.
ARTICOLUL 54
Colaborarea dintre autoritãþile publice, instituþiile publice sau de interes public
(1) Autoritãþile publice, instituþiile publice sau de interes public sunt obligate sã colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.
(2) Nu constituie activitate de colaborare acþiunile întreprinse de autoritãþile prevãzute la alin. (1), în conformitate cu atribuþiile ce le revin potrivit legii.
(3) Organul fiscal care solicitã colaborarea rãspunde pentru legalitatea solicitãrii, iar autoritatea solicitatã rãspunde pentru datele furnizate.
ARTICOLUL 55
Condiþii ºi limite ale colaborãrii
(1) Colaborarea dintre autoritãþile publice, instituþiile publice sau de interes public se realizeazã în limita atribuþiilor ce le revin potrivit legii.
(2) Dacã autoritatea publicã, instituþia publicã sau de interes public solicitatã refuzã colaborarea, autoritatea publicã superioarã ambelor organe va decide. Dacã o asemenea autoritate nu existã, decizia va fi luatã de autoritatea superioarã celei solicitate.
ARTICOLUL 56
Colaborarea interstatalã dintre autoritãþile publice
(1) În baza convenþiilor internaþionale, organele fiscale vor colabora cu autoritãþile fiscale similare din alte state.
(2) În lipsa unei convenþii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autoritãþi fiscale din alt stat pe bazã de reciprocitate.
SECÞIUNEA a 6-a
Sarcina probei
ARTICOLUL 57
Forþa probantã a documentelor justificative ºi evidenþelor contabile
Documentele justificative ºi evidenþele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care existã ºi alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.
ARTICOLUL 58
Sarcina probei în dovedirea situaþiei de fapt fiscale
(1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele ºi faptele care au stat la baza declaraþiilor sale ºi a oricãror cereri adresate organului fiscal.
(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bazã de probe sau constatãri proprii.
ARTICOLUL 59
Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impunerii
(1) În cazul în care constatã cã anumite bunuri, venituri sau alte valori care potrivit legii constituie baza impozabilã sunt deþinute de persoane care în mod continuu beneficiazã de câºtigurile sau orice foloase obiºnuite aduse de acestea ºi cã persoanele respective declarã în scris cã nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauzã, fãrã sã arate însã care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligaþiei fiscale corespunzãtoare în sarcina acelor persoane.
(2) În condiþiile legii, obligaþia fiscalã privind baza impozabilã prevãzutã la alin. (1) va putea fi stabilitã în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel aceºtia datoreazã despãgubiri persoanelor care au fãcut plata pentru stingerea obligaþiei stabilite potrivit alin. (1).
ARTICOLUL 60
Estimarea bazei de impunere
(1) Dacã organul fiscal nu poate determina mãrimea bazei de impunere, acesta trebuie sã o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele ºi documentele care au relevanþã pentru estimare. Estimarea constã în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaþiei de fapt fiscale.
(2) În situaþiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptãþite sã estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere preþul de piaþã al tranzacþiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 61
Calcularea termenelor
În situaþia în care legislaþia fiscalã nu prevede altfel, pentru modalitãþile de calcul al termenelor se aplicã dispoziþiile dreptului comun în materie.
ARTICOLUL 62
Prelungirea termenelor
Termenele pentru depunerea declaraþiilor fiscale ºi termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite în situaþii temeinic justificate, potrivit competenþei stabilite prin ordin al ministrului finanþelor publice.

TITLUL IV
Înregistrarea fiscalã ºi evidenþa contabilã ºi fiscalã
ARTICOLUL 63
Obligaþia de înregistrare fiscalã
(1) Orice persoanã sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistreazã fiscal, primind un cod de identificare fiscalã. Codul de identificare fiscalã va fi:
a) pentru persoanele juridice, cu excepþia comercianþilor, precum ºi pentru asocierile ºi alte entitãþi fãrã personalitate juridicã, codul de înregistrare fiscalã atribuit de organul fiscal competent;
b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
c) pentru persoanele fizice care nu deþin cod numeric personal, numãrul de identificare fiscalã atribuit de organul fiscal competent;
d) pentru comercianþi, inclusiv pentru sucursalele comercianþilor care au sediul principal al comerþului în strãinãtate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
e) pentru persoanele fizice plãtitoare de taxã pe valoarea adãugatã, codul de înregistrare fiscalã atribuit de organul fiscal competent.
(2) Persoanele prevãzute la alin. (1) lit. d) se înregistreazã fiscal potrivit procedurii speciale în materie.
(3) În vederea atribuirii codului de identificare fiscalã persoanele prevãzute la alin. (1) lit. a), c) ºi e) au obligaþia sã depunã declaraþie de înregistrare fiscalã.
(4) Au obligaþia sã depunã o declaraþie de înregistrare fiscalã ºi persoanele prevãzute la alin. (1) lit. b) care au calitatea de angajator.
(5) Declaraþia de înregistrare fiscalã se depune în termen de 30 de zile de la:
a) data înfiinþãrii potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor ºi altor entitãþi fãrã personalitate juridicã;
b) data eliberãrii actului legal de funcþionare, începerii activitãþii, data obþinerii primului venit sau dobândirii calitãþii de angajator, dupã caz, în cazul persoanelor fizice.
ARTICOLUL 64
Înregistrarea ºi scoaterea din evidenþã a plãtitorilor de taxã pe valoarea adãugatã
(1) Orice persoanã impozabilã care realizeazã operaþiuni taxabile ºi/sau scutite de taxa pe valoarea adãugatã cu drept de deducere trebuie sã solicite înregistrarea ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în urmãtoarele situaþii:
a) la înfiinþare, dacã declarã cã doreºte sã opteze pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã;
b) ulterior înfiinþãrii, dacã cifra de afaceri realizatã este sub plafonul de scutire prevãzut de dispoziþiile Codului fiscal privitoare la taxa pe valoarea adãugatã, dar doreºte sã opteze pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã;
c) dupã înfiinþare, în mod obligatoriu, dacã depãºeºte plafonul de scutire prevãzut de dispoziþiile Codului fiscal privitoare la taxa pe valoarea adãugatã, în termen de 10 zile de la sfârºitul lunii în care a depãºit acest plafon.
(2) Persoanele care realizeazã în exclusivitate operaþiuni scutite de taxa pe valoarea adãugatã, iar potrivit Codului fiscal pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã, trebuie sã solicite înregistrarea ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã.
(3) Cifra de afaceri declaratã organului fiscal este cea determinatã conform dispoziþiilor Codului fiscal privitoare la T.V.A.
(4) În cazul persoanelor înregistrate ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã, codul de identificare fiscalã este precedat de litera "R".
(5) Data înregistrãrii ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã este:
a) data comunicãrii certificatului de înregistrare în situaþiile prevãzute la alin. (1) lit. a);
b) data de întâi a lunii urmãtoare celei în care persoana impozabilã face opþiunea pentru taxare în situaþiile prevãzute la alin. (1) lit. b);
c) data de întâi a lunii urmãtoare celei în care persoana impozabilã are obligaþia sã solicite luarea în evidenþã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în situaþiile prevãzute la alin. (1) lit. c).
(6) Orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã care, ulterior înregistrãrii, realizeazã exclusiv operaþiuni care nu dau drept de deducere trebuie sã solicite scoaterea din evidenþã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã, în termen de 10 zile de la sfârºitul lunii în care realizeazã exclusiv astfel de operaþiuni.
(7) Orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã trebuie sã solicite scoaterea din evidenþã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în caz de încetare a activitãþii, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemneazã situaþia respectivã.
ARTICOLUL 65
Obligaþia înscrierii codului de identificare fiscalã pe documente
(1) Plãtitorii de impozite ºi taxe au obligaþia de a menþiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau orice alte documente emise codul de identificare fiscalã propriu.
(2) Documentele prezentate de plãtitorii de impozite ºi taxe bãncilor, organelor fiscale ºi altor instituþii publice, contribuabililor ºi altor persoane interesate, fãrã a avea înscris codul de identificare fiscalã a emitentului, nu sunt valabile ca documente fiscale.
ARTICOLUL 66
Declararea filialelor ºi sediilor secundare
(1) Contribuabilii au obligaþia de a declara organului fiscal competent, în termen de 30 de zile, înfiinþarea de sedii secundare.
(2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligaþia de a declara în termen de 30 de zile înfiinþarea de filiale ºi sedii secundare în strãinãtate.
ARTICOLUL 67
Forma ºi conþinutul declaraþiei de înregistrare fiscalã
(1) Declaraþia de înregistrare fiscalã se întocmeºte prin completarea unui formular pus la dispoziþie gratuit de organul fiscal ºi va fi însoþitã de acte doveditoare ale informaþiilor cuprinse în aceasta.
(2) Declaraþia de înregistrare fiscalã va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligaþii de platã datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situaþia juridicã a contribuabilului, precum ºi alte informaþii necesare administrãrii impozitelor ºi taxelor.
ARTICOLUL 68
Certificatul de înregistrare fiscalã
(1) Pe baza declaraþiei de înregistrare fiscalã, depusã potrivit art. 63 alin. (3) ºi (4), organul fiscal competent elibereazã certificatul de înregistrare fiscalã, în termen de 30 de zile de la data depunerii declaraþiei. În certificatul de înregistrare fiscalã se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscalã.
(2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscalã nu este supusã taxelor de timbru.
(3) Contribuabilii care realizeazã venituri din activitatea de comerþ sau prestãri de servicii cãtre populaþie sunt obligaþi sã afiºeze certificatul de înregistrare fiscalã în locurile unde se desfãºoarã activitatea.
(4) În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscalã, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor ºi a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
ARTICOLUL 69
Modificãri ulterioare înregistrãrii fiscale
(1) Modificãrile ulterioare ale datelor din declaraþia de înregistrare fiscalã trebuie aduse la cunoºtinþã organului fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea ºi depunerea declaraþiei de menþiuni.
(2) La încetarea condiþiilor care au generat înregistrarea fiscalã, contribuabilii au obligaþia de a preda organelor fiscale, în vederea anulãrii, certificatul de înregistrare fiscalã, o datã cu depunerea declaraþiei de menþiuni.
ARTICOLUL 70
Registrul contribuabililor
(1) Organul fiscal competent organizeazã evidenþa plãtitorilor de impozite ºi taxe în cadrul registrului contribuabililor, care conþine:
a) datele de identificare a contribuabilului;
b) categoriile de obligaþii fiscale de platã datorate potrivit legii, denumite vector fiscal;
c) alte informaþii necesare administrãrii obligaþiilor fiscale.
(2) Datele prevãzute la alin. (1) se completeazã pe baza informaþiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comerþului, de serviciul de evidenþã a populaþiei, de la alte autoritãþi ºi instituþii, precum ºi din constatãrile proprii ale organului fiscal.
(3) Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constatã cã acestea nu corespund stãrii de fapt reale ºi vor fi comunicate contribuabililor.
(4) Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatãrilor fãcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisã de organul fiscal competent, dupã ascultarea prealabilã a contribuabilului, potrivit art. 7.
ARTICOLUL 71
Obligaþia de a conduce evidenþa fiscalã
În vederea stabilirii stãrii de fapt fiscale ºi a obligaþiilor fiscale de platã datorate, contribuabilii sunt obligaþi sã conducã evidenþe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
ARTICOLUL 72
Reguli pentru conducerea evidenþei contabile ºi fiscale
(1) Evidenþele contabile ºi fiscale vor fi conduse ºi pãstrate la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la sediile secundare, dupã caz.
(2) Dispoziþiile legale privind pãstrarea, arhivarea ºi limba folositã pentru evidenþele contabile sunt aplicabile ºi pentru evidenþele fiscale.
(3) În cazul în care evidenþele contabile ºi fiscale sunt þinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângã datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat sã pãstreze ºi sã prezinte aplicaþiile informatice cu ajutorul cãrora le-a generat.
(4) Contribuabilii sunt obligaþi sã evidenþieze veniturile realizate ºi cheltuielile efectuate din activitãþile desfãºurate, prin întocmirea registrelor sau a oricãror alte documente prevãzute de lege.
(5) Contribuabilii sunt obligaþi sã utilizeze pentru activitatea desfãºuratã documente primare ºi de evidenþã contabilã stabilite prin lege, achiziþionate numai de la unitãþile stabilite prin normele legale în vigoare, ºi sã completeze integral rubricile formularelor, corespunzãtor operaþiunilor înregistrate.
(6) Organul fiscal poate lua în considerare orice evidenþe relevante pentru impunere þinute de contribuabil.

TITLUL V
Declaraþia fiscalã
ARTICOLUL 73
Obligaþia de a depune declaraþii fiscale
(1) Declaraþia fiscalã se depune de cãtre persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.
(2) În cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Finanþelor Publice va stabili termenul de depunere a declaraþiei fiscale.
(3) Obligaþia de a depune declaraþie fiscalã se menþine ºi în cazurile în care:
a) a fost efectuatã plata obligaþiei fiscale;
b) obligaþia fiscalã respectivã este scutitã la platã, conform reglementãrilor legale;
c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere ºi obligaþia fiscalã.
(4) În caz de inactivitate temporarã sau în cazul obligaþiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiþii de depunere a declaraþiilor fiscale, în funcþie de necesitãþile administrãrii obligaþiilor fiscale.
ARTICOLUL 74
Forma ºi conþinutul declaraþiei fiscale
(1) Declaraþia fiscalã se întocmeºte prin completarea unui formular pus la dispoziþie gratuit de organul fiscal.
(2) În declaraþia fiscalã contribuabilul trebuie sã calculeze cuantumul obligaþiei fiscale, dacã acest lucru este prevãzut de lege.
(3) Contribuabilul are obligaþia de a completa declaraþiile fiscale înscriind corect, complet ºi cu bunã-credinþã informaþiile prevãzute de formular, corespunzãtoare situaþiei sale fiscale. Declaraþia fiscalã se semneazã de cãtre contribuabil sau de cãtre împuternicit.
(4) Declaraþia fiscalã trebuie însoþitã de documentaþia cerutã de prevederile legale.
(5) Pentru anumite categorii de obligaþii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului finanþelor publice, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor ºi taxelor, instrucþiunile de completare a acestora, alte informaþii utile, precum ºi plicurile preadresate. În acest caz contravaloarea corespondenþei se suportã de cãtre organul fiscal.
ARTICOLUL 75
Depunerea declaraþiilor fiscale
(1) Declaraþia fiscalã se depune la registratura organului fiscal competent sau la poºtã prin scrisoare recomandatã. Declaraþia fiscalã poate fi transmisã prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanþã, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanþelor publice.
(2) Declaraþiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formã de proces-verbal, dacã din motive independente de voinþa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
(3) Data depunerii declaraþiei fiscale este data înregistrãrii acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poºtã, dupã caz.
(4) Nedepunerea declaraþiei fiscale dã dreptul organului fiscal sã procedeze la stabilirea din oficiu a obligaþiilor fiscale, prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 60.
ARTICOLUL 76
Corectarea declaraþiilor fiscale
Declaraþiile fiscale pot fi corectate de cãtre contribuabil, din proprie iniþiativã.

TITLUL VI
Stabilirea impozitelor ºi taxelor
CAPITOLUL I
Dispoziþii generale
ARTICOLUL 77
Stabilirea impozitelor ºi taxelor
(1) Impozitele ºi taxele se stabilesc astfel:
a) prin declaraþie fiscalã, în condiþiile art. 74 alin. (2) ºi art. 78 alin. (3);
b) prin decizie emisã de organul fiscal, în celelalte cazuri.
(2) Dispoziþiile alin. (1) sunt aplicabile ºi în cazurile în care impozitul este scutit la platã conform reglementãrilor legale, precum ºi în cazul unei rambursãri de impozit.
ARTICOLUL 78
Decizia de impunere
(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modificã baza de impunere.
(2) Decizia de impunere se emite, dacã este necesar, ºi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 81.
(3) Declaraþia fiscalã este asimilatã cu o decizie de impunere sub rezerva unei verificãri ulterioare.
ARTICOLUL 79
Forma ºi conþinutul deciziei de impunere
Decizia de impunere trebuie sã îndeplineascã condiþiile prevãzute la art. 38. Decizia de impunere trebuie sã cuprindã, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), ºi categoria de impozit, baza de impunere, precum ºi cuantumul impozitului, pentru fiecare perioadã impozabilã în parte.
ARTICOLUL 80
Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere
Sunt asimilate deciziilor de impunere ºi urmãtoarele acte administrative fiscale:
a) deciziile privind rambursãri de taxã pe valoarea adãugatã ºi deciziile privind restituiri de impozite;
b) deciziile privind bazele de impunere;
c) deciziile referitoare la obligaþiile de platã accesorii.
ARTICOLUL 81
Deciziile referitoare la bazele de impunere
(1) Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în urmãtoarele situaþii:
a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde ºi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoanã care a participat la realizarea venitului;
b) când sursa venitului impozabil se aflã pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenþa de a stabili baza de impunere o deþine organul fiscal pe raza cãruia se aflã sursa venitului.
(2) Dacã venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot sã-ºi numeascã un împuternicit comun în relaþia cu organul fiscal.
ARTICOLUL 82
Stabilirea obligaþiilor fiscale sub rezerva verificãrii ulterioare
(1) Cuantumul obligaþiilor fiscale se stabileºte sub rezerva verificãrii ulterioare.
(2) Decizia de impunere sub rezerva verificãrii ulterioare poate fi desfiinþatã sau modificatã, din iniþiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatãrilor organului fiscal competent.
(3) Rezerva verificãrii ulterioare se anuleazã numai la împlinirea termenului de prescripþie sau ca urmare a inspecþiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripþie.
CAPITOLUL II
Prescripþia dreptului de a stabili obligaþii fiscale
ARTICOLUL 83
Obiectul, termenul ºi momentul de la care începe sã curgã termenul de prescripþie a dreptului de stabilire a obligaþiilor fiscale
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaþii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepþia cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripþie a dreptului prevãzut la alin. (1) începe sã curgã de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care s-a nãscut creanþa fiscalã potrivit art. 21, dacã legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili obligaþii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultã din sãvârºirea unei fapte prevãzute de legea penalã.
(4) Termenul prevãzut la alin. (3) curge de la data sãvârºirii faptei ce constituie infracþiune sancþionatã ca atare printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã.
ARTICOLUL 84
Întreruperea ºi suspendarea termenului de prescripþie a dreptului de stabilire a obligaþiei fiscale
Termenele prevãzute la art. 83 se întrerup ºi se suspendã în cazurile ºi în condiþiile stabilite de lege pentru întreruperea ºi suspendarea termenului de prescripþie a dreptului la acþiune potrivit dreptului comun.
ARTICOLUL 85
Efectul împlinirii termenului de prescripþie a dreptului de a stabili obligaþii fiscale
Dacã organul fiscal constatã împlinirea termenului de prescripþie a dreptului de stabilire a obligaþiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanþã fiscalã.

TITLUL VII
Inspecþia fiscalã
CAPITOLUL I
Sfera inspecþiei fiscale
ARTICOLUL 86
Obiectul ºi funcþiile inspecþiei fiscale
(1) Inspecþia fiscalã are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalitãþii ºi conformitãþii declaraþiilor fiscale, corectitudinii ºi exactitãþii îndeplinirii obligaþiilor de cãtre contribuabili, respectãrii prevederilor legislaþiei fiscale ºi contabile, stabilirea diferenþelor obligaþiilor de platã, precum ºi a accesoriilor aferente acestora.
(2) Inspecþia fiscalã are urmãtoarele atribuþii:
a) constatarea ºi investigarea fiscalã a tuturor actelor ºi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecþiei sau altor persoane privind legalitatea ºi conformitatea declaraþiilor fiscale, corectitudinea ºi exactitatea îndeplinirii obligaþiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b) analiza ºi evaluarea informaþiilor fiscale, în vederea confruntãrii declaraþiilor fiscale cu informaþiile proprii sau din alte surse;
c) sancþionarea potrivit legii a faptelor constatate ºi dispunerea de mãsuri pentru prevenirea ºi combaterea abaterilor de la prevederile legislaþiei fiscale.
(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atribuþiilor prevãzute la alin. (2) organul de inspecþie fiscalã va proceda la:
a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
b) verificarea concordanþei dintre datele din declaraþiile fiscale cu cele din evidenþa contabilã a contribuabilului;
c) discutarea constatãrilor ºi solicitarea de explicaþii scrise de la reprezentanþii legali ai contribuabililor sau împuterniciþii acestora, dupã caz;
d) solicitarea de informaþii de la terþi;
e) stabilirea de diferenþe de obligaþii fiscale de platã;
f) verificarea locurilor unde se realizeazã activitãþi generatoare de venituri impozabile;
g) dispunerea mãsurilor asigurãtorii în condiþiile legii;
h) efectuarea de investigaþii fiscale potrivit alin. (2) lit. a);
i) aplicarea de sancþiuni potrivit prevederilor legale.
ARTICOLUL 87
Persoanele supuse inspecþiei fiscale
Inspecþia fiscalã se exercitã asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaþii de stabilire, reþinere ºi platã a impozitelor ºi taxelor ºi a altor obligaþii fiscale prevãzute de lege.
ARTICOLUL 88
Formele ºi întinderea inspecþiei fiscale
(1) Formele de inspecþie fiscalã sunt:
a) inspecþia fiscalã generalã, care reprezintã activitatea de verificare a tuturor obligaþiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadã de timp determinatã;
b) inspecþia fiscalã parþialã, care reprezintã activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligaþii fiscale, pentru o perioadã de timp determinatã.
(2) Inspecþia fiscalã se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacã acestea prezintã interes pentru aplicarea legii fiscale.
ARTICOLUL 89
Proceduri de control fiscal
În realizarea atribuþiilor inspecþia fiscalã poate aplica urmãtoarele proceduri de control:
a) controlul prin sondaj, care constã în activitatea de verificare selectivã a documentelor ºi operaþiunilor semnificative în care sunt reflectate, modul de calcul, de evidenþiere ºi de platã a obligaþiilor fiscale datorate bugetului de stat;
b) controlul inopinat, care constã în activitatea de verificare fapticã ºi documentarã, în principal, ca urmare a unei sesizãri cu privire la existenþa unor fapte de încãlcare a legislaþiei fiscale, fãrã anunþarea în prealabil a contribuabilului;
c) controlul încruciºat, care constã în verificarea documentelor ºi operaþiunilor impozabile ale contribuabilului în corelaþie cu cele deþinute de alte persoane.
ARTICOLUL 90
Perioada supusã inspecþiei fiscale
(1) Inspecþia fiscalã se efectueazã în cadrul termenului de prescripþie a dreptului de a stabili obligaþii fiscale.
(2) La contribuabilii mari perioada supusã inspecþiei fiscale începe de la momentul finalizãrii controlului anterior, în condiþiile alin. (1).
(3) La celelalte categorii de contribuabili inspecþia fiscalã se efectueazã asupra creanþelor nãscute în ultimii 3 ani fiscali pentru care existã obligaþia depunerii declaraþiilor fiscale. Inspecþia fiscalã se poate extinde pe perioada de prescripþie a dreptului de a stabili obligaþii fiscale, dacã:
a) existã indicii privind diminuarea impozitelor ºi taxelor;
b) nu au fost depuse declaraþii fiscale.
CAPITOLUL II
Realizarea inspecþiei fiscale
ARTICOLUL 91
Competenþa
(1) Inspecþia fiscalã se exercitã nemijlocit ºi neîngrãdit prin Agenþia Naþionalã de Administrare Fiscalã, conform dispoziþiilor prezentului titlu.
(2) Competenþa privind efectuarea inspecþiei fiscale se poate delega altui organ fiscal.
ARTICOLUL 92
Selectarea contribuabililor pentru inspecþie fiscalã
(1) Selectarea contribuabililor ce urmeazã a fi supuºi inspecþiei fiscale este efectuatã de cãtre organul fiscal competent.
(2) Contribuabilul nu poate face obiecþii cu privire la procedura de selectare folositã.
ARTICOLUL 93
Avizul de inspecþie fiscalã
(1) Înaintea desfãºurãrii inspecþiei fiscale, organul fiscal are obligaþia sã înºtiinþeze contribuabilul în legãturã cu acþiunea care urmeazã sã se desfãºoare, prin transmiterea unui aviz de inspecþie fiscalã.
(2) Avizul de inspecþie fiscalã va cuprinde:
a) temeiul juridic al inspecþiei fiscale;
b) data de începere a inspecþiei fiscale;
c) obligaþiile fiscale ºi perioadele ce urmeazã a fi supuse inspecþiei fiscale;
d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecþiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspecþiei fiscale se poate solicita, o singurã datã, pentru motive justificate.
ARTICOLUL 94
Comunicarea avizului de inspecþie fiscalã
(1) Avizul de inspecþie fiscalã se comunicã contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecþiei fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalþi contribuabili.
(2) Comunicarea avizului de inspecþie fiscalã nu este necesarã:
a) pentru soluþionarea unor cereri ale contribuabilului;
b) în cazul unor acþiuni îndeplinite ca urmare a solicitãrii unor autoritãþi, potrivit legii;
c) în cazul controlului inopinat.
ARTICOLUL 95
Locul ºi timpul desfãºurãrii inspecþiei fiscale
(1) Inspecþia fiscalã se desfãºoarã, de regulã, în spaþiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie sã punã la dispoziþie un spaþiu adecvat, precum ºi logistica necesarã desfãºurãrii inspecþiei fiscale.
(2) Dacã nu existã un spaþiu de lucru adecvat pentru derularea inspecþiei fiscale, atunci activitatea de inspecþie se va putea desfãºura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.
(3) Indiferent de locul unde se desfãºoarã inspecþia fiscalã, organul fiscal are dreptul sã inspecteze locurile în care se desfãºoarã activitatea, în prezenþa contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.
(4) Inspecþia fiscalã se desfãºoarã, de regulã, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspecþia fiscalã se poate desfãºura ºi în afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia ºi cu aprobarea conducãtorului organului fiscal.
ARTICOLUL 96
Reguli privind inspecþia fiscalã
(1) Inspecþia fiscalã va avea în vedere examinarea tuturor stãrilor de fapt ºi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.
(2) Inspecþia fiscalã va fi efectuatã în aºa fel încât sã afecteze cât mai puþin activitatea curentã a contribuabililor ºi sã utilizeze eficient timpul destinat inspecþiei fiscale.
(3) Inspecþia fiscalã se efectueazã o singurã datã pentru fiecare impozit sau taxã ºi pentru fiecare perioadã supusã impozitãrii. Prin excepþie, conducãtorul inspecþiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacã, de la data încheierii inspecþiei fiscale ºi pânã la data împlinirii termenului de prescripþie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuãrii verificãrilor sau erori de calcul care influenþeazã rezultatele acestora.
(4) Inspecþia fiscalã se exercitã pe baza principiilor independenþei, unicitãþii, autonomiei, ierarhizãrii, teritorialitãþii ºi descentralizãrii.
(5) Activitatea de inspecþie fiscalã se organizeazã ºi se desfãºoarã în baza unor programe anuale, trimestriale ºi lunare aprobate în condiþiile stabilite prin ordin al preºedintelui Agenþiei Naþionale de Administrare Fiscalã.
(6) La începerea inspecþiei fiscale, inspectorul este obligat sã prezinte contribuabilului legitimaþia de inspecþie ºi ordinul de serviciu semnat de conducãtorul organului de control. Începerea inspecþiei fiscale trebuie consemnatã în registrul unic de control.
(7) La finalizarea inspecþiei fiscale, contribuabilul este obligat sã dea o declaraþie scrisã pe propria rãspundere din care sã rezulte cã au fost puse la dispoziþie toate documentele ºi informaþiile relevante pentru inspecþia fiscalã.
(8) Contribuabilul are obligaþia sã îndeplineascã mãsurile prevãzute în actul întocmit cu ocazia inspecþiei fiscale, în termenele ºi condiþiile stabilite de organele de inspecþie fiscalã.
ARTICOLUL 97
Obligaþia de colaborare a contribuabilului
(1) Contribuabilul are obligaþia sã colaboreze la constatarea stãrilor de fapt fiscale. Acesta este obligat sã dea informaþii, sã prezinte la locul de desfãºurare a inspecþiei fiscale toate documentele, precum ºi orice alte date necesare clarificãrii situaþiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
(2) La începerea inspecþiei fiscale, contribuabilul va fi informat cã poate numi persoane care sã dea informaþii. Dacã informaþiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa ºi altor persoane pentru obþinerea de informaþii.
ARTICOLUL 98
Dreptul contribuabilului de a fi informat
(1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfãºurãrii inspecþiei fiscale asupra constatãrilor rezultate din inspecþia fiscalã.
(2) La încheierea inspecþiei fiscale, organul fiscal va purta o discuþie finalã cu contribuabilul asupra constatãrilor ºi consecinþelor lor fiscale.
(3) Data, ora, locul ºi problematica discuþiei vor fi comunicate contribuabilului în timp util.
(4) Contribuabilul are dreptul sã prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatãrile inspecþiei fiscale.
ARTICOLUL 99
Sesizarea organelor de urmãrire penalã
(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmãrire penalã în legãturã cu constatãrile efectuate cu ocazia inspecþiei fiscale ºi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracþiuni, în condiþiile prevãzute de legea penalã.
(2) În situaþiile prevãzute la alin. (1) organele de inspecþie au obligaþia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecþie ºi de cãtre contribuabilul supus inspecþiei, cu sau fãrã explicaþii ori obiecþiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuzã sã semneze procesul-verbal, organul de inspecþie fiscalã va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.
ARTICOLUL 100
Raportul privind rezultatul inspecþiei fiscale
(1) Rezultatul inspecþiei fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatãrile inspecþiei, din punct de vedere faptic ºi legal.
(2) Dacã, ca urmare a inspecþiei, se modificã baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se modificã, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.

TITLUL VIII
Colectarea creanþelor fiscale
CAPITOLUL I
Dispoziþii generale
ARTICOLUL 101
Colectarea creanþelor fiscale
(1) În sensul prezentului titlu, colectarea constã în exercitarea acþiunilor care au ca scop stingerea creanþelor fiscale.
(2) Colectarea creanþelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanþã sau al unui titlu executoriu, dupã caz.
(3) Titlul de creanþã este actul prin care se stabileºte ºi se individualizeazã creanþa fiscalã, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptãþite, potrivit legii.
ARTICOLUL 102
Termenele de platã
(1) Creanþele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevãzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementeazã.
(2) Pentru diferenþele de obligaþii fiscale principale ºi pentru obligaþiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de platã se stabileºte în funcþie de data comunicãrii acestora, astfel:
a) dacã data comunicãrii este cuprinsã în intervalul 1-15 din lunã, termenul de platã este pânã la data de 5 a lunii urmãtoare;
b) dacã data comunicãrii este cuprinsã în intervalul 16-31 din lunã, termenul de platã este pânã la data de 20 a lunii urmãtoare.
(3) Pentru creanþele fiscale care nu au prevãzute termene de platã Ministerul Finanþelor Publice este abilitat sã stabileascã aceste termene.
(4) Contribuþiile la bugetul asigurãrilor sociale de stat, la bugetul asigurãrilor pentru ºomaj ºi la fondul asigurãrilor sociale de sãnãtate, dupã calcularea ºi reþinerea acestora conform reglementãrilor legale în materie, se vireazã pânã la data de 25 a lunii urmãtoare celei pentru care se efectueazã plata drepturilor salariale.
CAPITOLUL II
Stingerea creanþelor fiscale prin platã, compensare ºi restituire
ARTICOLUL 103
Dispoziþii privind efectuarea plãþii
(1) Plãþile cãtre organele fiscale se efectueazã prin intermediul bãncilor, trezoreriilor ºi al altor instituþii autorizate sã deruleze operaþiuni de platã.
(2) Plata obligaþiilor fiscale se efectueazã de cãtre debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxã sau alte obligaþii fiscale, inclusiv dobânzi ºi penalitãþi de întârziere.
(3) În cazul stingerii prin platã a obligaþiilor fiscale, momentul plãþii este:
a) în cazul plãþilor în numerar, data înscrisã în documentul de platã eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;
b) în cazul plãþilor efectuate prin mandat poºtal sau prin decontare bancarã, data la care bãncile debiteazã contul plãtitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ºtampila ºi semnãtura autorizatã a acestora, cu excepþia situaþiei prevãzute la art. 110.
ARTICOLUL 104
Ordinea stingerii datoriilor
(1) Plata obligaþiilor fiscale se efectueazã în urmãtoarea ordine:
a) obligaþii fiscale cu termene de platã în anul curent;
b) obligaþii fiscale datorate ºi neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, pânã la stingerea integralã a acestora;
c) dobânzi, penalitãþi de întârziere aferente obligaþiilor fiscale prevãzute la lit. b);
d) obligaþii fiscale cu termene de platã viitoare, la solicitarea debitorului.
(2) În situaþia în care debitorul nu efectueazã plata obligaþiilor fiscale, conform prevederilor alin. (1), creditorul fiscal va proceda la stingerea obligaþiilor fiscale pe care le administreazã, în conformitate cu ordinea de platã reglementatã de prezentul cod, ºi va înºtiinþa despre aceasta debitorul în termen de 10 zile de la data efectuãrii stingerii.
ARTICOLUL 105
Compensarea
(1) Prin compensare se sting creanþele administrate de Ministerul Finanþelor Publice cu creanþele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, pânã la concurenþa celei mai mici sume, când ambele pãrþi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât ºi pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Creanþele fiscale administrate de unitãþile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creanþele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, pânã la concurenþa celei mai mici sume, când ambele pãrþi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât ºi pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel.
(3) Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, dupã caz, în ordinea prevãzutã la art. 104 alin. (1).
(4) Compensarea creanþelor debitorului se va efectua cu obligaþii datorate aceluiaºi buget, urmând ca din diferenþa rãmasã sã fie compensate obligaþiile datorate altor bugete, în urmãtoarea ordine:
a) bugetul de stat;
b) fondul de risc pentru garanþii de stat, pentru împrumuturi externe;
c) bugetul asigurãrilor sociale de stat;
d) bugetul Fondului naþional unic de asigurãri sociale de sãnãtate;
e) bugetul asigurãrilor pentru ºomaj.
(5) Organul competent va înºtiinþa în scris debitorul despre mãsura compensãrii luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuãrii operaþiunii.
ARTICOLUL 106
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului urmãtoarele sume:
a) cele plãtite fãrã existenþa unui titlu de creanþã;
b) cele plãtite în plus faþã de obligaþia fiscalã;
c) cele plãtite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plãtite ca urmare a aplicãrii eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotãrâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rãmase dupã efectuarea distribuirii prevãzute la art. 160;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reþinerile prin poprire, precum ºi cauþiunea depusã în conformitate cu prevederile art. 164 alin. (1), dupã caz, în temeiul hotãrârii judecãtoreºti prin care se dispune desfiinþarea executãrii silite.
(2) În cazul restituirii sumelor în valutã confiscate, aceasta se realizeazã conform legii, în lei la cursul de referinþã al pieþei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naþionalã a României, de la data rãmânerii definitive ºi irevocabile a hotãrârii judecãtoreºti prin care se dispune restituirea.
(3) Dacã debitorul înregistreazã obligaþii fiscale restante, sumele prevãzute la alin. (1) ºi (2) se vor restitui numai dupã efectuarea compensãrii potrivit prezentului cod.
(4) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai micã decât obligaþiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea pânã la concurenþa sumei de rambursat sau de restituit.
(5) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaþii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea pânã la concurenþa obligaþiilor fiscale restante, diferenþa rezultatã restituindu-se debitorului.
ARTICOLUL 107
Obligaþia bãncilor supuse regimului de supraveghere specialã sau de administrare specialã
Bãncile supuse regimului de supraveghere specialã sau de administrare specialã ºi care efectueazã plãþile dispuse în limita încasãrilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligaþii fiscale cuprinse în ordinele de platã emise de debitori ºi/sau creanþe fiscale cuprinse în dispoziþiile de încasare emise de organele de executare.
CAPITOLUL III
Dobânzi ºi penalitãþi de întârziere
ARTICOLUL 108
Dispoziþii generale privind dobânzi ºi penalitãþi de întârziere
(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenþã de cãtre debitor a obligaþiilor de platã, se datoreazã dupã acest termen dobânzi ºi penalitãþi de întârziere.
(2) Nu se datoreazã dobânzi ºi penalitãþi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi ºi penalitãþi de întârziere stabilite potrivit legii.
ARTICOLUL 109
Dobânzi
(1) Dobânzile se calculeazã pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat urmãtoare termenului de scadenþã ºi pânã la data stingerii sumei datorate inclusiv.
(2) Prin excepþie de la prevederile alin. (1), se datoreazã dobânzi dupã cum urmeazã:
a) pentru diferenþele de impozite ºi taxe, stabilite de organele competente, dobânzile se datoreazã începând cu ziua imediat urmãtoare scadenþei impozitului sau taxei, pentru care s-a stabilit diferenþa, pânã la data stingerii acesteia inclusiv;
b) pentru impozitele ºi taxele stinse prin executare silitã, dobânzile se calculeazã pânã la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plãþii preþului în rate, dobânzile se calculeazã pânã la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rãmasã de platã dobânda este datoratã de cãtre cumpãrãtor;
c) pentru impozitele ºi taxele debitorului declarat insolvabil, dobânzile se calculeazã pânã la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilitãþii, inclusiv.
(3) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferenþe între impozitul pe profit plãtit la data de 25 ianuarie a anului urmãtor celui de impunere ºi impozitul pe profit datorat conform declaraþiei de impunere întocmite pe baza situaþiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanþelor publice.
(4) Pentru obligaþiile fiscale neachitate la termenul de platã, reprezentând impozitul pe venitul global, se datoreazã dobânzi dupã cum urmeazã:
a) pentru anul fiscal de impunere dobânzile pentru plãþile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plãþi anticipate se calculeazã pânã la data plãþii debitului sau, dupã caz, pânã la data de 31 decembrie;
b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculeazã începând cu data de 1 ianuarie a anului urmãtor pânã la data stingerii acestora, inclusiv;
c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anualã este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plãþi anticipate, dobânzile se recalculeazã, începând cu data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anualã, urmând a se face regularizarea dobânzii în mod corespunzãtor.
(5) Nivelul dobânzii se stabileºte prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanþelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referinþã a Bãncii Naþionale a României, o datã pe an, în luna decembrie, pentru anul urmãtor, sau în cursul anului, dacã aceasta se modificã cu peste 5 puncte procentuale.
ARTICOLUL 110
Dobânzi ºi penalitãþi de întârziere în cazul plãþilor efectuate prin decontare bancarã
Nedecontarea de cãtre unitãþile bancare a sumelor cuvenite bugetului, în termen de 3 zile lucrãtoare de la data debitãrii contului plãtitorului, nu îl exonereazã pe plãtitor de obligaþia de platã a sumelor respective ºi atrage pentru acesta dobânzi ºi penalitãþi de întârziere la nivelul celor prevãzute la art. 109 ºi 114, dupã termenul de 3 zile.
ARTICOLUL 111
Dobânzi ºi penalitãþi de întârziere în cazul compensãrii
ºi în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciarã
(1) În cazul creanþelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile se datoreazã pânã la data stingerii inclusiv. Data stingerii este, pentru compensãrile la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensãrile efectuate înaintea restituirii sau rambursãrii sumei cuvenite debitorului, data depunerii cererii de rambursare sau restituire.
(2) În cazul în care în urma exercitãrii controlului sau analizãrii cererii de compensare s-a stabilit cã suma ce urmeazã a se compensa este mai micã decât suma cuprinsã în cererea de compensare, dobânzile ºi penalitãþile de întârziere se recalculeazã pentru diferenþa rãmasã de la data înregistrãrii cererii de compensare.
(3) Pentru obligaþiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevãzute de actele normative speciale, data stingerii este data la care se efectueazã compensarea prevãzutã în actul normativ care o reglementeazã sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului finanþelor publice.
(4) Pentru obligaþiile fiscale neplãtite la termen atât înainte, cât ºi dupã deschiderea procedurii de reorganizare judiciarã se datoreazã dobânzi ºi penalitãþi de întârziere pânã la data deschiderii procedurii de faliment.
ARTICOLUL 112
Dobânzi în cazul înlesnirilor la platã
Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata impozitelor ºi taxelor restante se datoreazã dobânzi.
ARTICOLUL 113
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândã din ziua urmãtoare expirãrii termenului prevãzut de art. 191 alin. (2), cu excepþia sumelor provenite din impozitul pe venit.
(2) Nivelul dobânzii este cel prevãzut la art. 109 alin. (5).
ARTICOLUL 114
Penalitãþi de întârziere
(1) Plata cu întârziere a obligaþiilor fiscale se sancþioneazã cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare lunã ºi/sau pentru fiecare fracþiune de lunã de întârziere, începând cu data de întâi a lunii urmãtoare scadenþei acestora pânã la data stingerii acestora inclusiv. Penalitatea de întârziere nu înlãturã obligaþia de platã a dobânzilor.
(2) Pentru situaþiile prevãzute la art. 109 alin. (3) ºi (4) penalitãþilor de întârziere li se aplicã regimul stabilit pentru dobânzi.
(3) Penalitatea de întârziere se datoreazã pânã la data începerii procedurii de executare silitã.
(4) În cazul în care s-au acordat înlesniri la platã, penalitatea de întârziere se datoreazã pânã la data de întâi a lunii urmãtoare celei în care s-au acordat înlesnirile. Nerespectarea înlesnirilor la platã, aºa cum au fost acordate, conduce la calculul penalitãþilor de întârziere de la data încetãrii valabilitãþii înlesnirilor, conform legii.
(5) Nivelul penalitãþii de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.
CAPITOLUL IV
Înlesniri la platã
ARTICOLUL 115
Înlesniri la plata obligaþiilor fiscale
La cererea temeinic justificatã a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligaþiile fiscale restante, atât înaintea începerii executãrii silite, cât ºi în timpul efectuãrii acesteia, înlesniri la platã, în condiþiile legii.
CAPITOLUL V
Constituirea de garanþii
ARTICOLUL 116
Constituirea de garanþii
Organul fiscal solicitã constituirea unei garanþii pentru:
a) suspendarea executãrii silite în condiþiile art. 137 alin. (6);
b) ridicarea mãsurilor asigurãtorii;
c) asumarea obligaþiei de platã de cãtre altã persoanã prin angajament de platã, în condiþiile art. 23 alin. (2) lit. d);
d) în alte cazuri prevãzute de lege.
ARTICOLUL 117
Tipuri de garanþii
Garanþiile pentru luarea mãsurilor prevãzute la art. 116 se pot constitui, în condiþiile legii, prin:
a) consemnarea de mijloace bãneºti la o unitate a Trezoreriei Statului;
b) scrisoare de garanþie bancarã;
c) ipotecã asupra unor bunuri imobile din þarã;
d) gaj asupra unor bunuri mobile;
e) fidejusiune.
ARTICOLUL 118
Valorificarea garanþiilor
Organul competent, în condiþiile legii, se îndestuleazã din garanþiile depuse, dacã nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost solicitate.
CAPITOLUL VI
Mãsuri asigurãtorii
ARTICOLUL 119
Poprirea ºi sechestrul asigurãtoriu
(1) Mãsurile asigurãtorii prevãzute în prezentul capitol se dispun ºi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativã, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun mãsuri asigurãtorii sub forma popririi asigurãtorii ºi sechestrului asigurãtoriu asupra bunurilor mobile ºi/sau imobile proprietatea debitorului, precum ºi asupra veniturilor acestuia, când existã pericolul ca acesta sã se sustragã, sã-ºi ascundã ori sã-ºi risipeascã patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste mãsuri pot fi luate ºi în cazul în care creanþa nu a fost încã individualizatã ºi nu a devenit scadentã. Mãsurile asigurãtorii dispuse, dacã nu au fost desfiinþate în condiþiile legii, rãmân valabile pe toatã perioada executãrii silite, fãrã îndeplinirea altor formalitãþi. O datã cu individualizarea creanþei ºi ajungerea acesteia la scadenþã, în cazul neplãþii, mãsurile asigurãtorii se transformã în mãsuri executorii.
(4) Mãsurile asigurãtorii se dispun prin decizie emisã de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului cã prin constituirea unei garanþii la nivelul creanþei stabilite sau estimate, dupã caz, mãsurile asigurãtorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a mãsurilor asigurãtorii trebuie motivatã ºi semnatã de cãtre conducãtorul organului fiscal competent.
(6) Mãsurile asigurãtorii dispuse potrivit alin. (2), precum ºi cele dispuse de instanþele judecãtoreºti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziþiile referitoare la executarea silitã, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(7) În cazul înfiinþãrii sechestrului asigurãtoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunicã pentru înscriere Biroului de carte funciarã.
(8) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupã înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziþie ce ar interveni ulterior înscrierii prevãzute la alin. (7) sunt lovite de nulitate absolutã.
(9) Dacã valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperã integral creanþa bugetarã, mãsurile asigurãtorii pot fi înfiinþate ºi asupra bunurilor deþinute de cãtre debitor în proprietate comunã cu terþe persoane, pentru cota-parte deþinutã de acesta.
(10) Împotriva actelor prin care se dispun ºi se duc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii cel interesat poate face contestaþie în conformitate cu prevederile art. 162.
ARTICOLUL 120
Ridicarea mãsurilor asigurãtorii
Mãsurile asigurãtorii instituite potrivit art. 119 se ridicã, prin decizie motivatã, de cãtre creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanþiei prevãzute la art. 117, dupã caz.
CAPITOLUL VII
Prescripþia dreptului de a cere executarea silitã ºi a dreptului de a cere compensarea sau restituirea
ARTICOLUL 121
Începerea termenului de prescripþie
(1) Dreptul de a cere executarea silitã a creanþelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care a luat naºtere acest drept.
(2) Termenul de prescripþie prevãzut la alin. (1) se aplicã ºi creanþelor provenind din amenzi contravenþionale.
ARTICOLUL 122
Suspendarea termenului de prescripþie
Termenul de prescripþie prevãzut la art. 121 se suspendã:
a) în cazurile ºi în condiþiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripþie a dreptului la acþiune;
b) în cazurile ºi în condiþiile în care suspendarea executãrii este prevãzutã de lege ori a fost dispusã de instanþa judecãtoreascã sau de alt organ competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilitãþii înlesnirii acordate potrivit legii;
d) cât timp debitorul îºi sustrage veniturile ºi bunurile de la executarea silitã;
e) în alte cazuri prevãzute de lege.
ARTICOLUL 123
Întreruperea termenului de prescripþie
Termenul de prescripþie prevãzut la art. 121 se întrerupe:
a) în cazurile ºi în condiþiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripþie a dreptului la acþiune;
b) pe data îndeplinirii de cãtre debitor, înainte de începerea executãrii silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de platã a obligaþiei prevãzute în titlul executoriu ori a recunoaºterii în orice alt mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în cursul executãrii silite, a unui act de executare silitã;
d) pe data întocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilitãþii contribuabilului;
e) în alte cazuri prevãzute de lege.
ARTICOLUL 124
Efecte ale împlinirii termenului de prescripþie
(1) Dacã organul de executare constatã împlinirea termenului de prescripþie a dreptului de a cere executarea silitã a creanþelor fiscale, acesta va proceda la încetarea mãsurilor de realizare ºi la scãderea acestora din evidenþa analiticã pe plãtitori.
(2) Sumele achitate de debitor în contul unor creanþe fiscale, dupã împlinirea termenului de prescripþie, nu se restituie.
ARTICOLUL 125
Prescripþia dreptului de a cere compensarea sau restituirea
Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanþelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care a luat naºtere dreptul la compensare sau restituire.
CAPITOLUL VIII
Stingerea creanþelor fiscale prin executare silitã
SECÞIUNEA 1
Dispoziþii generale
ARTICOLUL 126
Organele de executare silitã
(1) În cazul în care debitorul nu-ºi plãteºte de bunãvoie obligaþiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acþiuni de executare silitã, potrivit prezentului cod.
(2) Organele fiscale care administreazã creanþe fiscale sunt abilitate sã ducã la îndeplinire mãsurile asigurãtorii ºi sã efectueze procedura de executare silitã.
(3) Creanþele bugetare care se încaseazã, se administreazã, se contabilizeazã ºi se utilizeazã de instituþiile publice, provenite din venituri proprii, precum ºi cele rezultate din raporturi juridice contractuale se executã prin organe proprii, acestea fiind abilitate sã ducã la îndeplinire mãsurile asigurãtorii ºi sã efectueze procedura de executare silitã, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4) Organele prevãzute la alin. (2) ºi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silitã.
(5) Pentru efectuarea procedurii de executare silitã este competent organul de executare în a cãrui razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãribile, coordonarea întregii executãri revenind organului de executare în a cãrui razã teritorialã îºi are domiciliul fiscal debitorul. În cazul în care executarea silitã se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei mãsuri de executare asupra terþului poprit, indiferent de locul unde îºi are domiciliul fiscal.
(6) Atunci când se constatã cã existã pericolul evident de înstrãinare, substituire sau de sustragere de la executare silitã a bunurilor ºi veniturilor urmãribile ale debitorului, organul de executare în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea ºi executarea silitã a acestora, indiferent de locul în care se gãsesc bunurile.
(7) Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevãzute la alin. (5), comunicându-le titlul executoriu în copie certificatã, situaþia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum ºi orice alte date utile pentru identificarea debitorului ºi a bunurilor ori veniturilor urmãribile.
(8) În cazul în care asupra aceloraºi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornitã executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanþe fiscale, cât ºi pentru titluri ce se executã în condiþiile prevãzute de alte dispoziþii legale, executarea silitã se va face, potrivit dispoziþiilor prezentului cod, de cãtre organele de executare prevãzute de acesta. Dispoziþiile legii privind procedura reorganizãrii judiciare ºi a falimentului se aplicã în mod corespunzãtor.
(9) Când se constatã cã domiciliul sau sediul debitorului se aflã în raza teritorialã a altui organ de executare, titlul executoriu împreunã cu dosarul executãrii vor fi trimise acestuia, înºtiinþându-se, dacã este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
ARTICOLUL 127
Executarea silitã în cazul debitorilor solidari
(1) Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cãrui razã teritorialã îºi are domiciliul fiscal debitorul despre care existã indicii cã deþine mai multe venituri sau bunuri urmãribile.
(2) Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidenþele sale ºi ia mãsuri de executare silitã, comunicând întregul debit fiecãrui organ de executare în a cãrui razã teritorialã domiciliazã sau îºi au sediul ceilalþi codebitori, aplicându-se dispoziþiile art. 126.
(3) Organele de executare sesizate cãrora li s-a comunicat debitul, dupã înscrierea acestuia într-o evidenþã nominalã, vor lua mãsuri de executare silitã ºi vor comunica organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.
(4) Dacã organul de executare coordonator, care þine evidenþa întregului debit, constatã cã acesta a fost realizat prin actele de executare silitã fãcute de el însuºi ºi de celelalte organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat sã cearã în scris acestora din urmã sã înceteze de îndatã executarea silitã.
ARTICOLUL 128
Executorii fiscali
(1) Executarea silitã se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceºtia trebuie sã deþinã o legitimaþie de serviciu pe care trebuie sã o prezinte în exercitarea activitãþii.
(2) Executorul fiscal este împuternicit în faþa debitorului ºi a terþilor prin legitimaþia de executor fiscal ºi delegaþie emisã de organul de executare silitã.
(3) În exercitarea atribuþiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silitã, executorii fiscali pot:
a) sã intre în orice incintã de afaceri a debitorului, persoanã juridicã, sau în alte incinte unde acesta îºi pãstreazã bunurile, în scopul identificãrii bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum ºi sã analizeze evidenþa contabilã a debitorului în scopul identificãrii terþilor care datoreazã sau deþin în pãstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b) sã intre în toate încãperile în care se gãsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoanã fizicã, precum ºi sã cerceteze toate locurile în care acesta îºi pãstreazã bunurile;
c) sã solicite ºi sã cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probã în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
(4) Executorul fiscal poate intra în încãperile ce reprezintã domiciliul sau reºedinþa unei persoane fizice, cu consimþãmântul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanþei judecãtoreºti competente potrivit dispoziþiilor Codului de procedurã civilã.
(5) Accesul executorului fiscal în locuinþã, în incinta de afaceri sau în orice altã încãpere a debitorului, persoanã fizicã sau juridicã, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrãtoare. Executarea începutã va putea continua în aceeaºi zi sau în zilele urmãtoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrãinãrii unor bunuri, accesul în încãperile debitorului va avea loc ºi la alte ore decât cele menþionate, precum ºi în zilele nelucrãtoare, în baza autorizaþiei prevãzute la alin. (4).
(6) În absenþa debitorului sau dacã acesta refuzã accesul în oricare dintre încãperile prevãzute la alin. (3), executorul fiscal poate sã pãtrundã în acestea în prezenþa unui reprezentant al poliþiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forþei publice ºi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) ºi (5).
ARTICOLUL 129
Executarea silitã împotriva unei asocieri fãrã personalitate juridicã
Pentru executarea silitã a creanþelor fiscale datorate de o asociere fãrã personalitate juridicã, chiar dacã existã un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile ºi imobile ale asocierii, cât ºi bunurile personale ale membrilor acesteia.
ARTICOLUL 130
Titlul executoriu ºi condiþiile pentru începerea executãrii silite
(1) Executarea silitã a creanþelor fiscale se efectueazã numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul fiscal competent sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(2) Titlul de creanþã devine titlu executoriu la data la care creanþa fiscalã este scadentã prin expirarea termenului de platã prevãzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevãzut de lege.
(3) Executarea silitã începe numai dupã ce debitorul a fost înºtiinþat sã plãteascã, iar dupã înºtiinþare au trecut 15 zile de la comunicare.
(4) Actul prevãzut la alin. (1), în cuprinsul cãruia s-a înscris creanþa fiscalã, denumit titlu executoriu, va conþine, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), urmãtoarele: codul de identificare fiscalã; domiciliul fiscal al acestuia, precum ºi orice alte date de identificare; cuantumul ºi natura sumelor datorate ºi neachitate; temeiul legal al puterii executorii a titlului.
(5) Pentru debitorii obligaþi în mod solidar la plata creanþelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.
(6) Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanþe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silitã, potrivit legii, organelor prevãzute la art. 126.
(7) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevãzute la art. 31 alin. (1) nu cuprind unul dintre urmãtoarele elemente: numele ºi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnãtura organului care l-a emis ºi dovada comunicãrii acestora, organul de executare va restitui de îndatã titlurile executorii organelor emitente.
(8) În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de cãtre un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.
ARTICOLUL 131
Reguli privind executarea silitã
(1) Executarea silitã se poate întinde asupra tuturor veniturilor ºi bunurilor proprietate a debitorului, urmãribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectueazã numai în mãsura necesarã pentru realizarea creanþelor fiscale ºi a cheltuielilor de executare.
(2) Bunurile supuse unui regim special de circulaþie pot fi urmãrite numai cu respectarea condiþiilor prevãzute de lege.
(3) În cadrul procedurii de executare silitã se pot folosi succesiv sau concomitent modalitãþile de executare silitã prevãzute de prezentul cod.
(4) Executarea silitã a creanþelor fiscale nu se perimeazã.
(5) Executarea silitã se desfãºoarã pânã la stingerea creanþelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalitãþilor de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum ºi a cheltuielilor de executare.
(6) În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevãzute, dupã caz, dobânzi, penalitãþi de întârziere sau alte sume, fãrã sã fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de cãtre organul de executare ºi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunicã debitorului.
(7) Faþã de terþi, inclusiv faþã de stat, o garanþie realã ºi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileºte de la momentul în care acestea au fost fãcute publice prin oricare dintre metodele prevãzute de lege.
ARTICOLUL 132
Obligaþia de informare
În vederea începerii executãrii silite, organul de executare competent se poate folosi de mijloacele de probã prevãzute la art. 43, în vederea determinãrii averii ºi a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat sã furnizeze în scris, pe propria rãspundere, informaþiile solicitate.
ARTICOLUL 133
Precizarea naturii debitului
În toate actele de executare silitã trebuie sã se indice titlul executoriu ºi sã se arate natura ºi cuantumul debitului ce face obiectul executãrii.
ARTICOLUL 134
Somaþia
(1) Executarea silitã începe prin comunicarea somaþiei. Dacã în termen de 15 zile de la comunicarea somaþiei nu se stinge debitul, se continuã mãsurile de executare silitã. Somaþia este însoþitã de un exemplar al titlului executoriu.
(2) Somaþia cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), urmãtoarele: numãrul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silitã; termenul în care cel somat urmeazã sã plãteascã suma prevãzutã în titlul executoriu, precum ºi indicarea consecinþelor nerespectãrii acesteia.
ARTICOLUL 135
Drepturi ºi obligaþii ale terþului
Terþul nu se poate opune sechestrãrii unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecã sau un privilegiu. Terþul va participa la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.
ARTICOLUL 136
Evaluarea bunurilor supuse executãrii silite
(1) Înaintea valorificãrii bunurilor acestea vor fi evaluate. În acest scop organul de executare va apela la organe ºi persoane de specialitate, a cãror selectare nu este supusã reglementãrilor privind achiziþiile publice ºi care sunt obligate sã îºi îndeplineascã atribuþiile ce le revin în acest sens.
(2) Organul de executare va actualiza preþul de evaluare þinând cont de rata inflaþiei.
(3) Atunci când se considerã necesar, organul de executare va proceda la o nouã evaluare.
ARTICOLUL 137
Suspendarea sau încetarea executãrii silite
(1) Executarea silitã se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile prevãzute de prezentul cod.
(2) Executarea silitã se suspendã:
a) când suspendarea a fost dispusã de instanþã sau de creditor, în condiþiile legii;
b) la data comunicãrii aprobãrii înlesnirii la platã, în condiþiile legii;
c) în cazul prevãzut la art. 145;
d) în alte cazuri prevãzute de lege.
(3) Executarea silitã se întrerupe:
a) la data declarãrii stãrii de insolvabilitate a debitorului;
b) în alte cazuri prevãzute de lege.
(4) Executarea silitã înceteazã dacã:
a) s-au stins integral obligaþiile fiscale prevãzute în titlul executoriu, inclusiv obligaþiile de platã accesorii, cheltuielile de executare ºi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b) a fost desfiinþat titlul executoriu;
c) în alte cazuri prevãzute de lege.
(5) În cazul în care popririle înfiinþate de organul de executare genereazã imposibilitatea debitorului de a-ºi continua activitatea economicã, cu consecinþe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului ºi þinând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea temporarã, totalã sau parþialã a executãrii silite prin poprirea conturilor bancare.
(6) O datã cu cererea de suspendare prevãzutã la alin. (5) debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrãrii, sau alte garanþii prevãzute de lege.
SECÞIUNEA a 2-a
Executarea silitã prin poprire
ARTICOLUL 138
Executarea silitã a sumelor ce se cuvin debitorilor
(1) Sunt supuse executãrii silite prin poprire orice sume urmãribile reprezentând venituri ºi disponibilitãþi bãneºti în lei ºi în valutã, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deþinute ºi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de cãtre terþe persoane sau pe care aceºtia le vor datora ºi/sau deþine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
(2) În cazul sumelor urmãribile reprezentând venituri ºi disponibilitãþi în valutã, bãncile sunt autorizate sã efectueze convertirea în lei a sumelor în valutã, fãrã consimþãmântul titularului de cont, la cursul de schimb afiºat de acestea pentru ziua respectivã.
(3) Sumele ce reprezintã venituri bãneºti ale debitorului persoanã fizicã, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum ºi ajutoarele sau indemnizaþiile cu destinaþie specialã sunt supuse urmãririi numai în condiþiile prevãzute de Codul de procedurã civilã.
(4) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinþeazã de cãtre organul de executare printr-o adresã care va fi trimisã prin scrisoare recomandatã, cu dovada de primire, terþului poprit, împreunã cu o copie certificatã de pe titlul executoriu. Totodatã va fi înºtiinþat ºi debitorul despre înfiinþarea popririi.
(5) Poprirea nu este supusã validãrii.
(6) Poprirea înfiinþatã anterior, ca mãsurã asigurãtorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, fãcutã terþului poprit, ºi înºtiinþarea despre aceasta a debitorului.
(7) Terþul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicãrii ce i s-a fãcut potrivit alin. (4) ºi (6), sã înºtiinþeze organul de executare dacã datoreazã vreo sumã de bani cu orice titlu debitorului.
(8) Poprirea se considerã înfiinþatã la data la care terþul poprit, prin înºtiinþarea trimisã organului de executare, confirmã cã datoreazã sume de bani debitorului sau la data expirãrii termenului prevãzut la alin. (7).
(9) Dupã înfiinþarea popririi terþul poprit este obligat sã facã de îndatã reþinerile prevãzute de lege ºi sã vireze sumele reþinute în contul indicat de organul de executare, comunicând totodatã în scris despre existenþa altor creditori.
(10) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulþi creditori, terþul poprit îi va anunþa în scris despre aceasta pe creditori ºi va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinþã prevãzute la art. 160.
(11) Pentru stingerea creanþelor fiscale debitorii deþinãtori de conturi bancare pot fi urmãriþi prin poprire asupra conturilor bancare, prevederile alin. (4) aplicându-se în mod corespunzãtor. În acest caz, o datã cu comunicarea somaþiei ºi a titlului executoriu, fãcutã debitorului potrivit art. 39, o copie certificatã de pe acest titlu va fi comunicatã bãncii la care se aflã deschis contul debitorului. Despre aceastã mãsurã va fi înºtiinþat ºi debitorul.
(12) În mãsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizãrii bãncii potrivit alin. (11), sumele existente, precum ºi cele viitoare provenite din încasãrile zilnice în conturile în lei ºi în valutã sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizãrii, respectiv de la data ºi ora primirii adresei de înfiinþare a popririi asupra disponibilitãþilor bãneºti, bãncile nu vor proceda la decontarea documentelor de platã primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, ºi nu vor accepta alte plãþi din conturile acestora pânã la achitarea integralã a obligaþiilor fiscale, cu excepþia sumelor necesare plãþii drepturilor salariale.
(13) Dacã debitorul face plata în termenul prevãzut în somaþie, organul de executare va înºtiinþa de îndatã în scris bãncile pentru sistarea totalã sau parþialã a indisponibilizãrii conturilor ºi reþinerilor. În caz contrar banca este obligatã sã procedeze conform dispoziþiilor alin. (12).
(14) În situaþia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaºi zi, bãncile vor urmãri executarea acestora din încasãrile zilnice realizate în contul debitorului.
(15) Dispoziþiile alin. (10) se aplicã în mod corespunzãtor.
ARTICOLUL 139
Executarea silitã a terþului poprit
(1) Dacã terþul poprit înºtiinþeazã organul de executare cã nu datoreazã vreo sumã de bani debitorului urmãrit sau nu respectã dispoziþiile art. 138 alin. (9)-(15), precum ºi în cazul în care invocã alte neregularitãþi în legãturã cu drepturile ºi obligaþiile pãrþilor privind înfiinþarea popririi, instanþa judecãtoreascã în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul sau sediul terþului poprit, la cererea organului de executare ori a altei pãrþi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunþa menþinerea sau desfiinþarea popririi.
(2) Judecata se face de urgenþã ºi cu precãdere.
(3) Pe baza hotãrârii de menþinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silitã a terþului poprit, în condiþiile prezentului cod.
SECÞIUNEA a 3-a
Executarea silitã a bunurilor mobile
ARTICOLUL 140
Executarea silitã a bunurilor mobile
(1) Sunt supuse executãrii silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepþiile prevãzute de lege.
(2) În cazul debitorului persoanã fizicã nu pot fi supuse executãrii silite, fiind necesare vieþii ºi muncii debitorului, precum ºi familiei sale:
a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor ºi la formarea profesionalã, precum ºi cele strict necesare exercitãrii profesiei sau a altei ocupaþii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfãºurãrii activitãþii agricole, cum sunt uneltele, seminþele, îngrãºãmintele, furajele ºi animalele de producþie ºi de lucru;
b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului ºi familiei sale, precum ºi obiectele de cult religios, dacã nu sunt mai multe de acelaºi fel;
c) alimentele necesare debitorului ºi familiei sale pe timp de douã luni, iar dacã debitorul se ocupã exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare pânã la noua recoltã;
d) combustibilul necesar debitorului ºi familiei sale pentru încãlzit ºi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnã;
e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f) bunurile declarate neurmãribile prin alte dispoziþii legale.
(3) Bunurile debitorului persoanã fizicã necesare desfãºurãrii activitãþii de comerþ nu sunt exceptate de la executare silitã.
(4) Executarea silitã a bunurilor mobile se face prin sechestrarea ºi valorificarea acestora, chiar dacã acestea se aflã la un terþ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.
(5) Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca mãsurã asigurãtorie nu este necesarã o nouã sechestrare.
(6) Executorul fiscal, la începerea executãrii silite, este obligat sã verifice dacã bunurile prevãzute la alin. (5) se gãsesc la locul aplicãrii sechestrului ºi dacã nu au fost substituite sau degradate, precum ºi sã sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele gãsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanþei.
(7) Bunurile nu vor fi sechestrate dacã prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cheltuielile executãrii silite.
(8) Prin sechestrul înfiinþat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeºte un drept de gaj care conferã acestuia în raport cu alþi creditori aceleaºi drepturi ca ºi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.
(9) De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp dureazã executarea silitã debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea datã, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicþii atrage rãspunderea, potrivit legii, a celui în culpã.
(10) Actele de dispoziþie care ar interveni ulterior indisponibilizãrii prevãzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolutã.
(11) În cazurile în care nu au fost luate mãsuri asigurãtorii pentru realizarea integralã a creanþei fiscale ºi la începerea executãrii silite se constatã cã existã pericolul evident de înstrãinare, substituire sau sustragere de la urmãrire a bunurilor urmãribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicatã o datã cu comunicarea somaþiei.
ARTICOLUL 141
Procesul-verbal de sechestru
(1) Procesul-verbal de sechestru va cuprinde:
a) denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei ºi a orei când s-a fãcut sechestrul;
b) numele ºi prenumele executorului fiscal care aplicã sechestrul, numãrul legitimaþiei ºi al delegaþiei;
c) numãrul dosarului de executare, data ºi numãrul de înregistrare a somaþiei, precum ºi titlul executoriu în baza cãruia se face executarea silitã;
d) temeiul legal în baza cãruia se face executarea silitã;
e) sumele datorate pentru a cãror executare silitã se aplicã sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi ºi penalitãþi de întârziere, menþionându-se ºi cota acestora, precum ºi actul normativ în baza cãruia a fost stabilitã obligaþia de platã;
f) numele, prenumele ºi domiciliul debitorului persoanã fizicã ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieºte împreunã cu debitorul sau denumirea ºi sediul debitorului, numele, prenumele ºi domiciliul altor persoane majore care au fost de faþã la aplicarea sechestrului, precum ºi alte elemente de identificare a acestor persoane;
g) descrierea bunurilor mobile sechestrate ºi indicarea valorii estimative a fiecãruia, dupã aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea ºi individualizarea acestora, menþionându-se starea de uzurã ºi eventualele semne particulare ale fiecãrui bun, precum ºi dacã s-au luat mãsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se aflã, sau de administrare ori conservare a acestora, dupã caz;
h) menþiunea cã evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesitã cunoºtinþe de specialitate;
i) menþiunea fãcutã de debitor privind existenþa sau inexistenþa unui drept de gaj, ipotecã ori privilegiu, dupã caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
j) numele, prenumele ºi adresa persoanei cãreia i s-au lãsat bunurile, precum ºi locul de depozitare a acestora, dupã caz;
k) eventualele obiecþii fãcute de persoanele de faþã la aplicarea sechestrului;
l) menþiunea cã, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plãteºte obligaþiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;
m) semnãtura executorului fiscal care a aplicat sechestrul ºi a tuturor persoanelor care au fost de faþã la sechestrare. Dacã vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea sã semneze, executorul fiscal va menþiona aceastã împrejurare.
(2) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predã debitorului sub semnãturã sau i se comunicã la domiciliul ori sediul acestuia, precum ºi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmã semnând cu menþiunea de primire a bunurilor în pãstrare.
(3) În vederea valorificãrii organul de executare este obligat sã verifice dacã bunurile sechestrate se gãsesc la locul menþionat în procesul-verbal de sechestru, precum ºi dacã nu au fost substituite sau degradate.
(4) Când bunurile sechestrate gãsite cu ocazia verificãrii nu sunt suficiente pentru realizarea creanþei fiscale, organul de executare va face investigaþiile necesare pentru identificarea ºi urmãrirea altor bunuri ale debitorului.
(5) Dacã se constatã cã bunurile nu se gãsesc la locul menþionat în procesul-verbal de sechestru sau dacã au fost substituite sau degradate, executorul fiscal încheie un proces-verbal de constatare. Pentru bunurile gãsite cu prilejul investigaþiilor efectuate conform alin. (4) se va încheia procesul-verbal de sechestru.
(6) Dacã se sechestreazã ºi bunuri gajate pentru garantarea creanþelor altor creditori, organul de executare le va trimite ºi acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.
(7) Executorul fiscal care constatã cã bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin acelaºi proces-verbal executorul fiscal va declara sechestrate, când este necesar, ºi alte bunuri pe care le va identifica.
(8) Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se considerã sechestrate ºi în cadrul noii executãri silite.
(9) În cazul în care executorul fiscal constatã cã în legãturã cu bunurile sechestrate s-au sãvârºit fapte care pot constitui infracþiuni va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru ºi va sesiza de îndatã organele de urmãrire penalã competente.
ARTICOLUL 142
Custodele
(1) Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lãsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal, dupã caz, ori vor fi ridicate ºi depozitate de cãtre acesta. Atunci când bunurile sunt lãsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii ºi când se constatã cã existã pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
(2) În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valutã, titluri de valoare, obiecte din metale preþioase, pietre preþioase, obiecte de artã, colecþii de valoare, acestea se ridicã ºi se depun, cel târziu a doua zi lucrãtoare, la unitãþile specializate.
(3) Cel care primeºte bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.
(4) În cazul în care custodele este o altã persoanã decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o remuneraþie þinând seama de activitatea depusã.
SECÞIUNEA a 4-a
Executarea silitã a bunurilor imobile
ARTICOLUL 143
Executarea silitã a bunurilor imobile
(1) Sunt supuse executãrii silite bunurile imobile proprietate a debitorului.
(2) Executarea silitã imobiliarã se întinde de plin drept ºi asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevãzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmãrite decât o datã cu imobilul.
(3) În cazul debitorului persoanã fizicã nu poate fi supus executãrii silite spaþiul minim locuit de debitor ºi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
(4) Dispoziþiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silitã se face pentru stingerea creanþelor fiscale rezultate din sãvârºirea de infracþiuni.
(5) Executorul fiscal care aplicã sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispoziþiile art. 140 alin. (9) ºi (10) ºi ale art. 141 alin. (1) ºi (2) fiind aplicabile.
(6) Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecã legalã.
(7) Dreptul de ipotecã conferã creditorului fiscal în raport cu alþi creditori aceleaºi drepturi ca ºi dreptul de ipotecã, în sensul prevederilor dreptului comun.
(8) Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndatã biroului de carte funciarã efectuarea inscripþiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
(9) Biroul de carte funciarã va comunica organelor de executare, la cererea acestora, celelalte drepturi reale ºi sarcini care greveazã imobilul urmãrit, precum ºi titularii acestora, care vor fi înºtiinþaþi de cãtre organul de executare ºi chemaþi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil ºi distribuirea preþului.
(10) Creditorii debitorului, alþii decât titularii drepturilor menþionate la alin. (9), sunt obligaþi ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidenþele de publicitate imobiliarã, sã comunice în scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.
ARTICOLUL 144
Instituirea administratorului-sechestru
(1) La instituirea sechestrului ºi în tot cursul executãrii silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru, dacã aceastã mãsurã este necesarã pentru administrarea imobilului urmãrit, a chiriilor, a arendei ºi a altor venituri obþinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apãrarea în litigii privind imobilul respectiv.
(2) Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altã persoanã fizicã sau juridicã.
(3) Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la unitãþile abilitate ºi va depune recipisa la organul de executare.
(4) Când administrator-sechestru este numitã o altã persoanã decât creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o remuneraþie þinând seama de activitatea depusã.
ARTICOLUL 145
Suspendarea executãrii silite a bunurilor imobile
(1) Dupã primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, sã îi aprobe ca plata integralã a creanþelor fiscale sã se facã din veniturile bunului imobil urmãrit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
(2) De la data aprobãrii cererii debitorului, executarea silitã începutã asupra bunului imobil se suspendã.
(3) Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silitã imobiliarã înainte de expirarea termenului de 6 luni.
(4) Dacã debitorul persoanã juridicã cãruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silitã sau îºi provoacã insolvabilitatea, se vor aplica în mod corespunzãtor prevederile art. 25.
SECÞIUNEA a 5-a
Executarea silitã a altor bunuri
ARTICOLUL 146
Executarea silitã a fructelor neculese ºi a recoltelor
prinse de rãdãcini
(1) Executarea silitã a fructelor neculese ºi a recoltelor prinse de rãdãcini, care sunt ale debitorului, se efectueazã în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.
(2) Pentru executarea silitã a recoltelor ºi a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.
(3) Organul de executare va hotãrî, dupã caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor aºa cum sunt prinse de rãdãcini sau dupã ce vor fi culese.
ARTICOLUL 147
Executarea silitã a unui ansamblu de bunuri
(1) Bunurile mobile ºi/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate în ansamblu dacã organul de executare apreciazã cã astfel acestea pot fi vândute în condiþii mai avantajoase.
(2) Pentru executarea silitã a bunurilor prevãzute la alin. (1) organul de executare va proceda la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
(3) Prevederile secþiunii a 3-a privind executarea silitã a bunurilor mobile ºi ale secþiunii a 4-a privind executarea silitã a bunurilor imobile, precum ºi ale art. 154 privind plata în rate se aplicã în mod corespunzãtor.
SECÞIUNEA a 6-a
Valorificarea bunurilor
ARTICOLUL 148
Valorificarea bunurilor sechestrate
(1) În cazul în care creanþa fiscalã nu este stinsã în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fãrã efectuarea altei formalitãþi, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepþia situaþiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiinþarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executãrii silite.
(2) Pentru a realiza executarea silitã cu rezultate cât mai avantajoase, þinând seama atât de interesul legitim ºi imediat al creditorului, cât ºi de drepturile ºi obligaþiile debitorului urmãrit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalitãþile prevãzute de dispoziþiile legale în vigoare ºi care, faþã de datele concrete ale cauzei, se dovedeºte a fi mai eficientã.
(3) În sensul alin. (2) organul de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin:
a) înþelegerea pãrþilor;
b) vânzare în regim de consignaþie a bunurilor mobile;
c) vânzare directã;
d) vânzare la licitaþie;
e) alte modalitãþi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaþii, agenþii imobiliare sau societãþi de brokeraj, dupã caz.
(4) Dacã au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradãrii, acestea pot fi vândute în regim de urgenþã.
(5) Dacã din cauza unei contestaþii sau a unei învoieli între pãrþi data, locul sau ora vânzãrii directe sau la licitaþie a fost schimbatã de organul de executare, se vor face alte publicaþii ºi anunþuri, potrivit art. 151.
(6) Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai cãtre persoane fizice sau juridice care nu au obligaþii fiscale restante.
(7) În sensul alin. (6), în categoria obligaþiilor fiscale restante nu se cuprind obligaþiile fiscale pentru care s-au acordat, potrivit legii, reduceri, amânãri sau eºalonãri la platã.
ARTICOLUL 149
Valorificarea bunurilor potrivit înþelegerii pãrþilor
(1) Valorificarea bunurilor potrivit înþelegerii pãrþilor se realizeazã de debitorul însuºi, cu acordul organului de executare, astfel încât sã se asigure o recuperare corespunzãtoare a creanþei fiscale. Debitorul este obligat sã prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au fãcut ºi nivelul de acoperire a creanþelor fiscale, indicând numele ºi adresa potenþialului cumpãrãtor, precum ºi termenul în care acesta din urmã va achita preþul propus.
(2) Preþul propus de cumpãrãtor ºi acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât preþul de evaluare.
(3) Organul de executare, dupã analiza propunerilor prevãzute la alin. (1), va comunica aprobarea indicând termenul ºi contul bugetar în care preþul bunului va fi virat de cumpãrãtor.
(4) Indisponibilizarea prevãzutã la art. 140 alin. (9) ºi (10) se ridicã dupã creditarea contului bugetar menþionat la alin. (3).
ARTICOLUL 150
Valorificarea bunurilor prin vânzare directã
(1) Valorificarea bunurilor prin vânzare directã se poate realiza în urmãtoarele cazuri:
a) pentru bunurile prevãzute la art. 148 alin. (4);
b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaþie, dacã se recupereazã integral creanþa fiscalã;
c) pe parcursul procedurii de valorificare prin licitaþie sau dupã finalizarea ei, dacã bunul nu a fost vândut ºi o persoanã oferã cel puþin preþul de evaluare.
(2) Vânzarea directã se realizeazã prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.
(3) În cazul în care organul de executare înregistreazã în condiþiile prevãzute la alin. (1) mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferã cel mai mare preþ faþã de preþul de evaluare.
ARTICOLUL 151
Vânzarea bunurilor la licitaþie
(1) Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaþie organul de executare este obligat sã efectueze publicitatea vânzãrii cu cel puþin 10 zile înainte de data fixatã pentru desfãºurarea licitaþiei.
(2) Publicitatea vânzãrii se realizeazã prin afiºarea anunþului privind vânzarea la sediul organului de executare, al primãriei în a cãrei razã teritorialã se aflã bunurile sechestrate, la sediul ºi domiciliul debitorului, la locul vânzãrii, dacã acesta este altul decât cel unde se aflã bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzãrii bunurilor imobile, ºi prin anunþuri într-un cotidian naþional de largã circulaþie, într-un cotidian local, în pagina de Internet sau, dupã caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum ºi prin alte modalitãþi prevãzute de lege.
(3) Despre data, ora ºi locul licitaþiei vor fi înºtiinþaþi ºi debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum ºi titularii drepturilor reale ºi ai sarcinilor care greveazã bunul urmãrit.
(4) Anunþul privind vânzarea cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), ºi urmãtoarele:
a) numãrul dosarului de executare silitã;
b) bunurile care se oferã spre vânzare ºi descrierea lor sumarã;
c) preþul de evaluare ori preþul de pornire a licitaþiei, în cazul vânzãrii la licitaþie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;
d) indicarea, dacã este cazul, a drepturilor reale ºi a privilegiilor care greveazã bunurile;
e) data, ora ºi locul vânzãrii;
f) invitaþia, pentru toþi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, sã înºtiinþeze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilitã pentru vânzare;
g) invitaþia cãtre toþi cei interesaþi în cumpãrarea bunurilor sã se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop ºi pânã la acel termen sã prezinte oferte de cumpãrare;
h) menþiunea cã ofertanþii sunt obligaþi sã depunã, în cazul vânzãrii prin licitaþie, pânã la termenul de vânzare, o taxã de participare reprezentând 10% din preþul de pornire a licitaþiei;
i) menþiunea cã toþi cei interesaþi în cumpãrarea bunurilor trebuie sã prezinte dovada emisã de creditorii bugetari cã nu au obligaþii fiscale restante;
j) data afiºãrii publicaþiei de vânzare.
(5) Licitaþia se þine la locul unde se aflã bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, dupã caz.
(6) Debitorul este obligat sã permitã þinerea licitaþiei în spaþiile pe care le deþine, dacã sunt adecvate acestui scop.
(7) Pentru participarea la licitaþie ofertanþii depun, cu cel puþin o zi înainte de data licitaþiei, urmãtoarele documente:
a) oferta de cumpãrare;
b) dovada plãþii taxei de participare, potrivit alin. (11);
c) împuternicirea persoanei care îl reprezintã pe ofertant;
d) pentru persoanele juridice de naþionalitate românã, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerþului;
e) pentru persoanele juridice strãine, actul de înmatriculare tradus în limba românã;
f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
g) pentru persoanele fizice strãine, copie de pe paºaport;
h) dovada, emisã de creditorii fiscali, cã nu are obligaþii fiscale restante.
(8) Preþul de pornire a licitaþiei este preþul de evaluare pentru prima licitaþie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaþie ºi cu 50% pentru a treia licitaþie.
(9) Licitaþia începe de la cel mai mare preþ din ofertele de cumpãrare scrise, dacã acesta este superior celui prevãzut la alin. (8), iar în caz contrar va începe de la acest din urmã preþ.
(10) Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preþ, dar nu mai puþin decât preþul de pornire. În cazul prezentãrii unui singur ofertant la licitaþie, comisia poate sã îl declare adjudecatar dacã acesta oferã cel puþin preþul de pornire a licitaþiei.
(11) Taxa de participare reprezintã 10% din preþul de pornire a licitaþiei ºi se plãteºte în lei la unitatea teritorialã a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitaþie, organul de executare va dispune în scris restituirea taxei de participare participanþilor care au depus oferte de cumpãrare ºi nu au fost declaraþi adjudecatari, iar în cazul adjudecãrii taxa se reþine în contul preþului. Taxa de participare nu se restituie ofertanþilor care nu s-au prezentat la licitaþie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum ºi adjudecatarului care nu a plãtit preþul, reþinându-se în contul organului de executare pentru acoperirea cheltuielilor de executare silitã.
ARTICOLUL 152
Comisia de licitaþie
(1) Vânzarea la licitaþie a bunurilor sechestrate este organizatã de o comisie. Atribuþiile comisiei ºi competenþele acesteia sunt stabilite prin ordin al ministrului finanþelor publice.
(2) La termenele fixate pentru þinerea licitaþiei executorul fiscal va da citire mai întâi anunþului de vânzare ºi apoi ofertelor scrise primite pânã la data prevãzutã la art. 151 alin. (7).
(3) Dacã la prima licitaþie nu s-au prezentat ofertanþi sau nu s-a obþinut cel puþin preþul de pornire al licitaþiei conform art. 151 alin. (8), organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea þinerii celei de-a doua licitaþii.
(4) În cazul în care nu s-a obþinut preþul de pornire nici la a doua licitaþie ori nu s-au prezentat ofertanþi, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea þinerii celei de-a treia licitaþii.
(5) La a treia licitaþie creditorii urmãritori sau intervenienþi nu pot sã adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preþ mai mic de 50% din preþul de evaluare.
(6) Pentru fiecare termen de licitaþie se va face o nouã publicitate a vânzãrii, conform prevederilor art. 151.
(7) Dupã licitarea fiecãrui bun se va întocmi un proces-verbal privind desfãºurarea ºi rezultatul licitaþiei.
(8) În procesul-verbal prevãzut la alin. (7) se vor menþiona, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), ºi urmãtoarele: numele ºi prenumele sau denumirea cumpãrãtorului, precum ºi domiciliul sau sediul acestuia; numãrul dosarului de executare silitã; indicarea bunurilor adjudecate, a preþului la care bunul a fost adjudecat ºi a taxei pe valoarea adãugatã, dacã este cazul; toþi cei care au participat la licitaþie ºi sumele oferite de fiecare participant, precum ºi, dacã este cazul, menþionarea situaþiilor în care vânzarea nu s-a realizat.
ARTICOLUL 153
Adjudecarea
(1) Dupã adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat sã plãteascã preþul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitatea a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancarã, în cel mult 5 zile de la data adjudecãrii.
(2) Dacã adjudecatarul nu plãteºte preþul, procedura vânzãrii la licitaþie se va relua în termen de 10 zile de la data adjudecãrii. În acest caz, adjudecatarul este obligat sã plãteascã cheltuielile prilejuite de noua licitaþie ºi, în cazul în care preþul obþinut la noua licitaþie este mai mic, diferenþa de preþ.
(3) Adjudecatarul va putea sã achite la urmãtoarea licitaþie preþul oferit iniþial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaþie.
(4) Dacã la urmãtoarea licitaþie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat sã plãteascã toate cheltuielile prilejuite de urmãrirea acestuia.
(5) Termenul prevãzut la alin. (1) se aplicã ºi în cazul valorificãrii conform înþelegerii pãrþilor sau prin vânzare directã.
ARTICOLUL 154
Plata în rate
(1) În cazul vânzãrii la licitaþie a bunurilor imobile cumpãrãtorii pot solicita plata preþului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preþul de adjudecare a bunului imobil ºi cu plata unei dobânzi stabilite conform prezentului cod. Organul de executare va stabili condiþiile ºi termenele de platã a preþului în rate.
(2) Cumpãrãtorul nu va putea înstrãina bunul imobil decât dupã plata preþului în întregime ºi a dobânzii stabilite.
(3) În cazul neplãþii avansului prevãzut la alin. (1) dispoziþiile art. 153 se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Suma reprezentând dobânda nu stinge creanþele fiscale pentru care s-a început executarea silitã ºi constituie venit al bugetului corespunzãtor creanþei principale.
ARTICOLUL 155
Procesul-verbal de adjudecare
(1) În cazul vânzãrii bunurilor imobile, organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preþului sau a avansului prevãzut la art. 154 alin. (1), dacã bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzãrii cu plata în rate, biroului de carte funciarã pentru a înscrie interdicþia de înstrãinare ºi grevare a bunului pânã la plata integralã a preþului ºi a dobânzii stabilite pentru imobilul transmis, pe baza cãruia se face înscrierea în cartea funciarã.
(2) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiþiile alin. (1) va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), ºi urmãtoarele menþiuni:
a) numãrul dosarului de executare silitã;
b) numãrul ºi data procesului-verbal de desfãºurare a licitaþiei;
c) numele ºi domiciliul sau, dupã caz, denumirea ºi sediul cumpãrãtorului;
d) codul de identificare fiscalã a debitorului ºi cumpãrãtorului;
e) preþul la care s-a adjudecat bunul ºi taxa pe valoarea adãugatã, dacã este cazul;
f) modalitatea de platã a diferenþei de preþ în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata în rate;
g) datele de identificare a bunului;
h) menþiunea cã acest document constituie titlu de proprietate ºi cã poate fi înscris în cartea funciarã;
i) menþiunea cã pentru creditor procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza cãruia se emite titlul executoriu împotriva cumpãrãtorului care nu plãteºte diferenþa de preþ, în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata preþului în rate;
j) semnãtura cumpãrãtorului sau a reprezentantului sãu legal, dupã caz.
(3) În cazul în care cumpãrãtorul cãruia i s-a încuviinþat plata preþului în rate nu plãteºte restul de preþ în condiþiile ºi la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate, în baza procesului-verbal de adjudecare care constituie titlu executoriu.
(4) În cazul vânzãrii bunurilor mobile, dupã plata preþului, executorul fiscal întocmeºte în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.
(5) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiþiile alin. (4) va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), ºi elementele prevãzute la alin. (2), din prezentul articol, cu excepþia lit. f), h) ºi i), precum ºi menþiunea cã acest document constituie titlu de proprietate. Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se va transmite organului de executare coordonator ºi cumpãrãtorului.
ARTICOLUL 156
Reluarea procedurii de valorificare
(1) Dacã bunurile supuse executãrii silite nu au putut fi valorificate prin modalitãþile prevãzute la art. 148, acestea vor fi restituite debitorului cu menþinerea mãsurii de indisponibilizare, pânã la împlinirea termenului de prescripþie. În cadrul acestui termen organul de executare poate relua oricând procedura de valorificare ºi va putea, dupã caz, sã ia mãsura numirii, menþinerii ori schimbãrii administratorului-sechestru ori custodelui.
(2) În cazul în care debitorii cãrora urma sã li se restituie bunuri potrivit alin. (1) nu se mai aflã la domiciliul fiscal declarat ºi, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificaþi, organul fiscal va proceda la înºtiinþarea acestora, cu procedura prevãzutã pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 39 alin. (3), cã bunul în cauzã este pãstrat la dispoziþia proprietarului pânã la împlinirea unui termen de 6 luni de la data comunicãrii respective, dupã care va fi valorificat potrivit dispoziþiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privatã a statului, dacã legea nu prevede altfel.
(3) Cele arãtate la alin. (2) vor fi consemnate într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.
(4) În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevãzut la alin. (3) în condiþiile legii se va sesiza instanþa judecãtoreascã competentã cu acþiune în constatarea dreptului de proprietate privatã a statului asupra bunului respectiv.
ARTICOLUL 157
Darea în platã
(1) În tot cursul executãrii silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoanã juridicã, inclusiv în perioada în care poate avea loc reluarea procedurii de valorificare în condiþiile art. 156 alin. (1), creanþele fiscale pot fi stinse, la cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publicã a statului a bunurilor imobile supuse executãrii silite.
(2) În scopul prevãzut la alin. (1) organul abilitat sã efectueze procedura de executare silitã, potrivit legii, va transmite cererea, împreunã cu un exemplar al dosarului de executare silitã ºi propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finanþelor publice, care va decide asupra modului de soluþionare a acesteia ºi va dispune organului abilitat sã efectueze procedura de executare silitã, încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publicã a statului a bunului imobil ºi stingerea creanþei pentru care s-a început executarea silitã.
(3) De la data depunerii cererii de cãtre debitor pânã la data întocmirii procesului-verbal de trecere în proprietatea publicã a statului, bunul imobil rãmâne indisponibilizat.
(4) Procesul-verbal de trecere în proprietatea publicã a statului a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operaþiunea de transfer al dreptului de proprietate, ca efect al dãrii în platã, este scutitã de taxa pe valoarea adãugatã.
(5) Bunurile imobile trecute în proprietatea publicã a statului conform alin. (1) pot fi date în administrare în condiþiile legii.
(6) În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publicã a statului conform prezentului cod au fost revendicate ºi restituite, potrivit legii, terþelor persoane, debitorul persoanã juridicã va fi obligat la plata sumelor stinse prin aceastã modalitate.
CAPITOLUL IX
Cheltuieli
ARTICOLUL 158
Cheltuieli de executare silitã
(1) Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silitã sunt în sarcina debitorului.
(2) Suma cheltuielilor cu executarea silitã se stabileºte de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod, care are la bazã documente privind cheltuielile efectuate.
(3) Cheltuielile de executare silitã a creanþelor fiscale se avanseazã de organele de executare, din bugetul acestora.
(4) Cheltuielile de executare silitã care nu au la bazã documente care sã ateste cã au fost efectuate în scopul executãrii silite nu sunt în sarcina debitorului urmãrit.
(5) Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silitã se fac venit la bugetul de stat.
CAPITOLUL X
Eliberarea ºi distribuirea sumelor realizate prin executare silitã
ARTICOLUL 159
Sumele realizate din executare silitã
(1) Suma realizatã în cursul procedurii de executare silitã reprezintã totalitatea sumelor încasate dupã comunicarea somaþiei prin orice modalitate prevãzutã de prezentul cod.
(2) Creanþele fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform alin. (1), în ordinea vechimii, mai întâi creanþa principalã ºi apoi accesoriile acesteia.
(3) Dacã suma ce reprezintã atât creanþa fiscalã, cât ºi cheltuielile de executare este mai micã decât suma realizatã prin executare silitã, cu diferenþa se va proceda la compensare, potrivit art. 105, sau se restituie, la cerere, debitorului, dupã caz.
(4) Despre sumele de restituit debitorul va fi înºtiinþat de îndatã.
ARTICOLUL 160
Ordinea de distribuire
(1) În cazul în care executarea silitã a fost pornitã de mai mulþi creditori sau când pânã la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus ºi alþi creditori titlurile lor, organele prevãzute la art. 126 vor proceda la distribuirea sumei potrivit urmãtoarei ordini de preferinþã, dacã legea nu prevede altfel:
a) creanþele reprezentând cheltuielile de orice fel, fãcute cu urmãrirea ºi conservarea bunurilor al cãror preþ se distribuie;
b) creanþele reprezentând salarii ºi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite ºomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreþinerea ºi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporarã de muncã, pentru prevenirea îmbolnãvirilor, refacerea sau întãrirea sãnãtãþii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurãrilor sociale de stat, precum ºi creanþele reprezentând obligaþia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vãtãmarea integritãþii corporale sau a sãnãtãþii;
c) creanþele rezultând din obligaþii de întreþinere, alocaþii pentru copii sau de platã a altor sume periodice destinate asigurãrii mijloacelor de existenþã;
d) creanþele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuþii ºi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetelor locale ºi bugetelor fondurilor speciale;
e) creanþele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
f) creanþele reprezentând despãgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietãþii publice prin fapte ilicite;
g) creanþele rezultând din împrumuturi bancare, din livrãri de produse, prestãri de servicii sau executãri de lucrãri, precum ºi din chirii sau arenzi;
h) creanþele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
i) alte creanþe.
(2) Pentru plata creanþelor care au aceeaºi ordine de preferinþã, dacã legea nu prevede altfel, suma realizatã din executare se repartizeazã între creditori proporþional cu creanþa fiecãruia.
ARTICOLUL 161
Reguli privind eliberarea ºi distribuirea
(1) Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii ºi care îndeplinesc condiþia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate la distribuirea sumei rezultate din vânzare faþã de alþi creditori care au garanþii reale asupra bunului respectiv.
(2) Accesoriile creanþei principale prevãzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferinþã a creanþei principale.
(3) În cazul vânzãrii bunurilor grevate printr-un drept de gaj, ipotecã sau alte drepturi reale, despre care a luat cunoºtinþã în condiþiile art. 141 alin. (6) ºi ale art. 143 alin. (9), organul de executare este obligat sã îi înºtiinþeze din oficiu pe creditorii în favoarea cãrora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preþului.
(4) Creditorii care nu au participat la executarea silitã pot depune titlurile lor în vederea participãrii la distribuirea sumelor realizate prin executare silitã, numai pânã la data întocmirii de cãtre organele de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.
(5) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silitã se va face numai dupã trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare va proceda, dupã caz, la eliberarea sau distribuirea sumei, cu înºtiinþarea pãrþilor ºi a creditorilor care ºi-au depus titlurile.
(6) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silitã se va consemna de executorul fiscal de îndatã într-un proces-verbal, care se va semna de toþi cei îndreptãþiþi.
(7) Cel nemulþumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silitã poate cere executorului fiscal sã consemneze în procesul-verbal obiecþiile sale.
(8) Dupã întocmirea procesului-verbal prevãzut la alin. (6) nici un creditor nu mai este în drept sã cearã sã participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silitã.
CAPITOLUL XI
Contestaþia la executare silitã
ARTICOLUL 162
Contestaþia la executare silitã
(1) Persoanele interesate pot face contestaþie împotriva oricãrui act de executare efectuat cu încãlcarea prevederilor prezentului cod de cãtre organele de executare, precum ºi în cazul în care aceste organe refuzã sã îndeplineascã un act de executare în condiþiile legii.
(2) Contestaþia poate fi fãcutã ºi împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instanþã judecãtoreascã sau de alt organ jurisdicþional ºi dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege.
(3) Contestaþia se introduce la instanþa judecãtoreascã competentã ºi se judecã în procedurã de urgenþã.
ARTICOLUL 163
Termen de contestare
(1) Contestaþia se poate face în termen de 15 zile, sub sancþiunea decãderii, de la data când:
a) contestatorul a luat cunoºtinþã de executarea ori de actul de executare pe care le contestã, din comunicarea somaþiei sau din altã înºtiinþare primitã ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuãrii executãrii silite sau în alt mod;
b) contestatorul a luat cunoºtinþã, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunoºtinþã, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestã.
(2) Contestaþia prin care o terþã persoanã pretinde cã are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmãrit poate fi introdusã cel mai târziu în termen de 15 zile dupã efectuarea executãrii.
(3) Neintroducerea contestaþiei în termenul prevãzut la alin. (2) nu îl împiedicã pe cel de-al treilea sã îºi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.
ARTICOLUL 164
Condiþii de sesizare a instanþei
(1) Contestaþia la executare se face cu condiþia depunerii numai de cãtre persoanele juridice a unei cauþiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorialã a Trezoreriei Statului.
(2) Dovada privind plata cauþiunii prevãzute la alin. (1) va însoþi în mod obligatoriu contestaþia debitorului, fãrã de care aceasta nu va putea fi înregistratã.
(3) Verificarea cuantumului cauþiunii se va efectua de judecãtorul de serviciu la data înregistrãrii cererii.
(4) Cauþiunea se restituie în cazul admiterii în totalitate a contestaþiei.
ARTICOLUL 165
Judecarea contestaþiei
(1) La judecarea contestaþiei instanþa va cita ºi organul de executare în a cãrui razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãrite ori, în cazul executãrii prin poprire, îºi are sediul sau domiciliul terþul poprit.
(2) La cererea pãrþii interesate instanþa poate decide, în cadrul contestaþiei la executare, asupra împãrþirii bunurilor pe care debitorul le deþine în proprietate comunã cu alte persoane.
(3) Dacã admite contestaþia la executare, instanþa, dupã caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executãrii înseºi, anularea sau lãmurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cãrui îndeplinire a fost refuzatã.
(4) În cazul anulãrii actului de executare contestat sau al încetãrii executãrii înseºi ºi al anulãrii titlului executoriu, instanþa poate dispune prin aceeaºi hotãrâre sã i se restituie celui îndreptãþit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reþinerile prin poprire.
(5) În cazul respingerii contestaþiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despãgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executãrii, iar când contestaþia a fost exercitatã cu rea-credinþã, el va fi obligat ºi la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.
CAPITOLUL XII
Stingerea creanþelor fiscale prin alte modalitãþi
ARTICOLUL 166
Insolvabilitatea
(1) Creanþele fiscale urmãrite de organele de executare pot fi scãzute din evidenþa acestora în cazul în care debitorul respectiv se gãseºte în stare de insolvabilitate.
(2) Procedura de insolvabilitate este aplicabilã în urmãtoarele situaþii:
a) când debitorul nu are venituri sau bunuri urmãribile;
b) când dupã încetarea executãrii silite pornite împotriva debitorului rãmân debite neachitate;
c) când debitorul a dispãrut sau a decedat fãrã sã lase avere;
d) când debitorul nu este gãsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut ºi la acestea ori în alte locuri, unde existã indicii cã a avut avere, nu se gãsesc venituri sau bunuri urmãribile;
e) când, potrivit legii, debitorul persoanã juridicã îºi înceteazã existenþa ºi au rãmas neachitate obligaþii fiscale.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplicã în cazul în care existã succesori universali sau cu titlu universal, potrivit dreptului comun, sau existã debitori solidari potrivit art. 25.
(4) Pentru creanþele fiscale ale debitorilor declaraþi în stare de insolvabilitate, conducãtorul organului de executare dispune scoaterea creanþei din evidenþa curentã ºi trecerea ei într-o evidenþã separatã.
(5) În cazurile în care se constatã cã debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmãribile dupã declararea stãrii de insolvabilitate, organele de executare vor lua mãsurile necesare de redebitare a sumelor ºi de executare silitã.
ARTICOLUL 167
Deschiderea procedurii de reorganizare judiciarã sau faliment
(1) Organul de executare este obligat ca pentru creanþele fiscale datorate de comercianþi, societãþi comerciale, cooperative de consum ori cooperative meºteºugãreºti sau persoane fizice sã cearã instanþelor judecãtoreºti competente începerea procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului, în condiþiile legii.
(2) Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizãrii judiciare ºi a falimentului se vor înainta instanþelor judecãtoreºti ºi sunt scutite de consemnarea vreunei cauþiuni.
ARTICOLUL 168
Anularea creanþelor fiscale
(1) În cazuri excepþionale, pentru motive temeinice, prin hotãrâre, Guvernul poate aproba anularea unor categorii de creanþe fiscale.
(2) În situaþiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poºtã, sunt mai mari decât creanþele fiscale supuse executãrii silite, conducãtorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaþiei prin poºtã sunt suportate de organul fiscal.
(3) Creanþele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 100.000 lei, se anuleazã. Anual, prin hotãrâre a Guvernului se stabileºte plafonul creanþelor fiscale care pot fi anulate.

TITLUL IX
Soluþionarea contestaþiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale
CAPITOLUL I
Dreptul la contestaþie
ARTICOLUL 169
Posibilitatea de contestare
(1) Împotriva titlului de creanþã fiscalã ºi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaþie potrivit legii.
(2) Este îndreptãþit la contestaþie numai cel care considerã cã a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
(3) Baza de impunere ºi impozitul sau taxa stabilite prin decizie de impunere se contestã numai împreunã.
(4) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 81 alin. (1), contestaþia se poate depune de orice persoanã care participã la realizarea venitului.
(5) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.
ARTICOLUL 170
Forma ºi conþinutul contestaþiei
(1) Contestaþia se formuleazã în scris ºi va cuprinde:
a) datele de identificare a contestatorului;
b) obiectul contestaþiei;
c) motivele de fapt ºi de drept;
d) dovezile pe care se întemeiazã;
e) semnãtura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum ºi ºtampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calitãþii de împuternicit al contestatorului, persoanã fizicã sau juridicã, se face potrivit legii.
(2) Contestaþia se depune la organul fiscal al cãrui act administrativ este atacat ºi nu este supusã taxelor de timbru.
ARTICOLUL 171
Termenul de depunere a contestaþiei
(1) Contestaþia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului administrativ fiscal, sub sancþiunea decãderii.
(2) În cazul în care competenþa de soluþionare nu aparþine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestaþia va fi înaintatã de cãtre acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluþionare competent.
(3) În cazul în care contestaþia este depusã la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintatã, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(4) Dacã actul administrativ fiscal nu conþine elementele prevãzute la art. 38 alin. (2) lit. h), contestaþia poate fi depusã, în termen de 3 luni de la data comunicãrii actului administrativ fiscal, organului de soluþionare competent.
ARTICOLUL 172
Retragerea contestaþiei
(1) Contestaþia poate fi retrasã de contestator pânã la soluþionarea acesteia. Organul de soluþionare competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renunþarea la contestaþie.
(2) Prin retragerea contestaþiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouã contestaþie în interiorul termenului general de depunere a acesteia.
CAPITOLUL II
Competenþa de soluþionare a contestaþiilor. Decizia de soluþionare
ARTICOLUL 173
Organul competent
(1) Contestaþiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum ºi a titlurilor de creanþã privind datoria vamalã se soluþioneazã dupã cum urmeazã:
a) contestaþiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuþii, datorie vamalã, precum ºi accesorii ale acestora, al cãror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluþioneazã de cãtre organele competente constituite la nivelul direcþiilor generale unde contestatorii sunt înregistraþi ca plãtitori de impozite ºi taxe;
b) contestaþiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuþii, datorie vamalã, accesoriile acestora, al cãror cuantum este de 5 miliarde lei sau mai mare, precum ºi cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se soluþioneazã de cãtre organe competente de soluþionare constituite la nivel central.
(2) Contestaþiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluþioneazã de cãtre organele fiscale emitente.
(3) Cuantumul sumelor prevãzute la alin. (1) se actualizeazã prin hotãrâre a Guvernului.
ARTICOLUL 174
Decizia de soluþionare
(1) În soluþionarea contestaþiei, organul competent se pronunþã prin decizie.
(2) Decizia emisã în soluþionarea contestaþiei este definitivã în sistemul cãilor administrative de atac.
ARTICOLUL 175
Forma ºi conþinutul deciziei de soluþionare a contestaþiei
(1) Decizia de soluþionare a contestaþiei se emite în formã scrisã ºi va cuprinde: preambulul, considerentele ºi dispozitivul.
(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluþionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numãrul de înregistrare a contestaþiei la organul de soluþionare competent, obiectul cauzei, precum ºi sinteza susþinerilor pãrþilor atunci când organul competent de soluþionare a contestaþiei nu este organul emitent al actului atacat.
(3) Considerentele cuprind motivele de fapt ºi de drept care au format convingerea organului de soluþionare competent în emiterea deciziei.
(4) Dispozitivul cuprinde soluþia pronunþatã, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitatã ºi instanþa competentã.
(5) Decizia se semneazã de cãtre conducãtorul direcþiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducãtorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, dupã caz.
CAPITOLUL III
Dispoziþii procedurale
ARTICOLUL 176
Introducerea altor persoane în procedura de soluþionare
(1) Organul de soluþionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluþionarea contestaþiei, dupã caz, alte persoane ale cãror interese juridice de naturã fiscalã sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluþionare a contestaþiei. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 7.
(2) Persoanele care participã la realizarea venitului în sensul art. 169 alin. (4) ºi nu au înaintat contestaþie vor fi introduse din oficiu.
(3) Persoanei introduse în procedura de contestaþie i se vor comunica toate cererile ºi declaraþiile celorlalte pãrþi. Aceastã persoanã are drepturile ºi obligaþiile pãrþilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formeazã obiectul contestaþiei ºi are dreptul sã înainteze propriile sale cereri.
(4) Dispoziþiile Codului de procedurã civilã referitoare la intervenþia forþatã ºi voluntarã sunt aplicabile.
ARTICOLUL 177
Soluþionarea contestaþiei
(1) În soluþionarea contestaþiei organul competent va verifica motivele de fapt ºi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaþiei se face în raport de susþinerile pãrþilor, de dispoziþiile legale invocate de acestea ºi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluþionarea contestaþiei se face în limitele sesizãrii.
(2) Organul de soluþionare competent pentru lãmurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al direcþiilor de specialitate din minister sau al altor instituþii ºi autoritãþi.
(3) Prin soluþionarea contestaþiei nu se poate crea o situaþie mai grea contestatorului în propria cale de atac.
(4) Contestatorul, intervenienþii sau împuterniciþii acestora pot sã depunã probe noi în susþinerea cauzei. În aceastã situaþie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, dupã caz, i se va oferi posibilitatea sã se pronunþe asupra acestora.
(5) Organul de soluþionare competent se va pronunþa mai întâi asupra excepþiilor de procedurã ºi asupra celor de fond, iar când se constatã cã acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.
ARTICOLUL 178
Suspendarea procedurii de soluþionare a contestaþiei pe cale administrativã
(1) Organul de soluþionare competent poate suspenda, prin decizie motivatã, soluþionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenþa indiciilor sãvârºirii unei infracþiuni a cãrei constatare ar avea o înrâurire hotãrâtoare asupra soluþiei ce urmeazã sã fie datã în procedurã administrativã;
b) soluþionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenþa sau inexistenþa unui drept care face obiectul unei alte judecãþi.
(2) Organul de soluþionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacã sunt motive întemeiate.
(3) Procedura administrativã este reluatã la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
ARTICOLUL 179
Suspendarea executãrii actului administrativ fiscal
(1) Introducerea contestaþiei pe calea administrativã de atac nu suspendã executarea actului administrativ fiscal.
(2) Organul de soluþionare a contestaþiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat pânã la soluþionarea contestaþiei, la cererea temeinic justificatã a contestatorului.
(3) Dacã se suspendã executarea unei decizii referitoare la baza de impunere, atunci se va suspenda ºi executarea deciziei de impunere ulterioare.
(4) Organele de soluþionare pot dispune instituirea mãsurilor asigurãtorii de cãtre organul fiscal competent în condiþiile prezentului cod.
CAPITOLUL IV
Soluþii asupra contestaþiei
ARTICOLUL 180
Soluþii asupra contestaþiei
(1) Prin decizie contestaþia va putea fi admisã, în totalitate sau în parte, ori respinsã.
(2) În cazul admiterii contestaþiei se decide, dupã caz, anularea totalã sau parþialã a actului atacat.
(3) Prin decizie se poate desfiinþa total sau parþial actul administrativ atacat, situaþie în care urmeazã sã se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluþionare.
(4) Prin decizie se poate suspenda soluþionarea cauzei, în condiþiile prevãzute de art. 178.
ARTICOLUL 181
Respingerea contestaþiei pentru neîndeplinirea condiþiilor procedurale
(1) Dacã organul de soluþionare competent constatã neîndeplinirea unei condiþii procedurale, contestaþia va fi respinsã fãrã a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
(2) Contestaþia nu poate fi respinsã dacã poartã o denumire greºitã.
ARTICOLUL 182
Comunicarea deciziei ºi calea de atac
(1) Decizia privind soluþionarea contestaþiei se comunicã contestatorului, persoanelor introduse, în condiþiile art. 39, precum ºi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2) Deciziile emise în soluþionarea contestaþiilor pot fi atacate la instanþa judecãtoreascã de contencios administrativ competentã.

TITLUL X
Sancþiuni
ARTICOLUL 183
Contravenþii
(1) Constituie contravenþii urmãtoarele fapte:
a) nedepunerea la termenele prevãzute de lege a declaraþiilor de înregistrare fiscalã sau de menþiuni;
b) nedepunerea la termenele prevãzute de lege a declaraþiilor fiscale, în condiþiile art. 73;
c) nerespectarea obligaþiilor prevãzute la art. 49 ºi art. 50 alin. (2);
d) nerespectarea obligaþiei prevãzute la art. 96 alin. (7);
e) neaducerea la îndeplinire a mãsurilor stabilite potrivit art. 96 alin. (8);
f) nerespectarea obligaþiei înscrierii codului de identificare fiscalã pe documente, potrivit art. 65 alin. (1);
g) nerespectarea de cãtre plãtitorii de salarii ºi venituri asimilate salariilor a obligaþiilor privind completarea ºi pãstrarea fiºelor fiscale;
h) neîndeplinirea obligaþiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, dupã caz, la terþe persoane a formularelor ºi documentelor prevãzute de legea fiscalã, altele decât declaraþiile fiscale ºi declaraþiile de înregistrare fiscalã sau de menþiuni;
i) nerespectarea de cãtre bãnci a obligaþiilor privind furnizarea informaþiilor ºi a obligaþiilor de decontare prevãzute de prezentul cod;
j) nerespectarea obligaþiilor ce-i revin terþului poprit, potrivit prezentului cod;
k) nerespectarea obligaþiei de comunicare prevãzute la art. 143 alin. (9).
(2) Contravenþiile prevãzute la alin. (1) se sancþioneazã astfel:
a) cu amendã de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei, pentru persoanele fizice, ºi cu amendã de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârºirii faptelor prevãzute la alin. (1) lit. c);
b) cu amendã de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, pentru persoanele fizice, ºi cu amendã de la 5.000.000 lei la 25.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârºirii faptei prevãzute la alin. (1) lit. d);
c) cu amendã de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, pentru persoanele fizice, ºi cu amendã de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârºirii faptei prevãzute la alin. (1) lit. e);
d) cu amendã de la 500.000 lei la 15.000.000 lei, pentru persoanele fizice, ºi cu amendã de la 5.000.000 lei la 100.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârºirii faptelor prevãzute la alin. (1) lit. a), b), f)-k).
(3) În cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevãzute de lege a declaraþiilor de venit constituie contravenþie ºi se sancþioneazã cu amendã de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.
ARTICOLUL 184
Constatarea contravenþiilor ºi aplicarea sancþiunilor
Constatarea contravenþiilor ºi aplicarea sancþiunilor se fac de cãtre organele fiscale competente.
ARTICOLUL 185
Actualizarea sumei amenzilor
Limitele amenzilor contravenþionale prevãzute în prezentul cod pot fi actualizate anual, în funcþie de evoluþia ratei inflaþiei, prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanþelor Publice.
ARTICOLUL 186
Dispoziþii aplicabile
Dispoziþiile prezentului titlu se completeazã cu dispoziþiile legale referitoare la regimul juridic al contravenþiilor.

TITLUL XI
Dispoziþii tranzitorii ºi finale
ARTICOLUL 187
Dispoziþii privind funcþionarii publici din cadrul organelor fiscale
(1) În exercitarea atribuþiilor de serviciu funcþionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiþi cu exerciþiul autoritãþii publice ºi beneficiazã de protecþie potrivit legii.
(2) Ministerul Finanþelor Publice poate constitui fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu ºi din unitãþile subordonate, dupã caz, prin reþinerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silitã potrivit prevederilor prezentului cod, din sumele încasate în cadrul procedurii de reorganizare judiciarã ºi faliment, precum ºi din surse reglementate prin alte acte normative.
(3) Sistemul de acordare a stimulentelor pentru personalul din aparatul propriu ºi din unitãþile subordonate Ministerului Finanþelor Publice, care desfãºoarã activitãþile prevãzute la alin. (2), va fi stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar ºi va fi aprobat prin ordin al ministrului finanþelor publice.
ARTICOLUL 188
Acte normative de aplicare
(1) În aplicarea prezentului cod Guvernul adoptã norme metodologice de aplicare.
(2) Formularele necesare ºi instrucþiunile de utilizare a acestora, privind creanþele fiscale, se aprobã prin ordin al ministrului finanþelor publice.
(3) Formularele necesare ºi instrucþiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor ºi taxelor locale, se aprobã prin ordin comun al ministrului administraþiei ºi internelor ºi ministrului finanþelor publice.
ARTICOLUL 189
Scutirea organelor fiscale de plata taxelor
Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauþiuni pentru cererile, acþiunile ºi orice alte mãsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrãrii creanþelor fiscale.
ARTICOLUL 190
Înscrierea creanþelor la Arhiva Electronicã de Garanþii Reale Mobiliare
Pentru creanþele bugetare administrate de Ministerul Finanþelor Publice, acesta este autorizat ca operator care, prin unitãþile sale teritoriale ca agenþi împuterniciþi, sã înscrie creanþele cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronicã de Garanþii Reale Mobiliare.
ARTICOLUL 191
Dispoziþii privind termenele
(1) Cererile depuse de cãtre contribuabil potrivit prezentului cod se soluþioneazã de cãtre organul fiscal, în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu excepþia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
(2) În situaþiile în care, pentru soluþionarea cererii, sunt necesare informaþii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeºte cu perioada cuprinsã între data solicitãrii ºi data primirii informaþiilor solicitate.
(3) Termenele în curs la data intrãrii în vigoare a prezentului cod se calculeazã dupã normele legale în vigoare la data când au început sã curgã.
ARTICOLUL 192
Confiscãri
(1) Confiscãrile dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de cãtre organele care au dispus confiscarea. Confiscãrile dispuse de procurori sau de instanþele de judecatã se duc la îndeplinire de cãtre organele competente ale Ministerului Administraþiei ºi Internelor, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Finanþelor Publice, conform legii.
(2) Sumele confiscate, precum ºi cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puþin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire ºi de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, dupã caz, conform legii.
ARTICOLUL 193
Dispoziþii tranzitorii privind înregistrarea fiscalã
(1) Persoanele prevãzute la art. 63 alin. (4), care sunt deja înregistrate, au obligaþia de a depune declaraþia de înregistrare fiscalã în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentului cod.
(2) Codurile de identificare fiscalã ºi certificatele de înregistrare fiscalã atribuite anterior intrãrii în vigoare a prezentului cod rãmân valabile.
(3) Persoanele înregistrate în registrul contribuabililor la data intrãrii în vigoare a prezentului cod, al cãror domiciliu fiscal diferã de sediul social, în cazul persoanelor juridice, sau de domiciliu, în cazul persoanelor fizice, dupã caz, au obligaþia de a depune declaraþia de înregistrare fiscalã în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod. În caz contrar se considerã valabil ca domiciliu fiscal ultimul domiciliu sau sediu declarat.
ARTICOLUL 194
Dispoziþii tranzitorii privind soluþionarea cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adãugatã
Cererile de rambursare a taxei pe valoarea adãugatã, depuse potrivit legii privind taxa pe valoarea adãugatã ºi nesoluþionate pânã la data intrãrii în vigoare a prezentului cod, se soluþioneazã potrivit reglementãrilor în temeiul cãrora au fost depuse.
ARTICOLUL 195
Dispoziþii tranzitorii privind inspecþia fiscalã
Inspecþiile fiscale începute înainte de data intrãrii în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit procedurii existente la data când au fost începute. În aceste condiþii, mãsurile dispuse prin procesul-verbal de control au valoare de act administrativ fiscal.
ARTICOLUL 196
Dispoziþii tranzitorii privind soluþionarea contestaþiilor
Contestaþiile depuse înainte de data intrãrii în vigoare a prezentului cod se soluþioneazã potrivit procedurii administrativ-jurisdicþionale existente la data depunerii contestaþiei.
ARTICOLUL 197
Dispoziþii tranzitorii privind executarea silitã
Executãrile silite, în curs la data intrãrii în vigoare a prezentului cod, se continuã potrivit dispoziþiilor acestuia, actele îndeplinite anterior rãmânând valabile.
ARTICOLUL 198
Intrarea în vigoare
Prezentul cod intrã în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. Dispoziþiile titlului X Sancþiuni intrã în vigoare la data de 10 ianuarie 2004.
ARTICOLUL 199
Conflictul temporal al actelor normative
Reglementãrile emise în temeiul ordonanþelor ºi ordonanþelor de urgenþã prevãzute la art. 200 rãmân aplicabile pânã la data aprobãrii actelor normative de aplicare a prezentului cod, prevãzute la art. 188, în mãsura în care nu contravin prevederilor acestuia.
ARTICOLUL 200
Abrogãri
La data intrãrii în vigoare a prezentului cod se abrogã:
a) Ordonanþa Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscalã a plãtitorilor de impozite ºi taxe, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 1 octombrie 2002, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
b) Ordonanþa Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire ºi depunere a declaraþiilor de impozite ºi taxe, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 24 martie 1999, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
c) Ordonanþa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanþelor bugetare, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare, cu excepþia art. 152;
d) Ordonanþa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997, aprobatã cu modificãri ºi completãri prin Legea nr. 64/1999, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
e) Ordonanþa de urgenþã a Guvernului nr. 13/2001 privind soluþionarea contestaþiilor împotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanþelor Publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobatã cu modificãri ºi completãri prin Legea nr. 506/2001, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
f) Ordonanþa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanþelor bugetelor locale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 2 februarie 2003, aprobatã cu modificãri ºi completãri prin Legea nr. 358/2003.