Cand un tablou a oprit timpul in loc

“Persistenta memoriei” (“La persistencia de la memoria”) este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Salvador Dali, iar despre cum pictorul catalan a fost inspirat sa redea aceasta imagine a timpului si a ceea ce reprezinta el s-a vorbit aproape la fel de mult ca despre tabloul in sine (Aparent, viziunea lui Dali asupra timpului a fost determinata de o bucata de branza Camembert topita in farfurie.)

De fiecare data cand privesc ceasurile deformate din crepuscul, redate de pensula pictorului catalan, ii gasesc alte definitii timpului si rabdarea imi pare a fi, uneori, singura arma cu care il mai pot infrange.

Pe de alta parte, oricat ne-am supune rigorilor timpului, sunt trairi care nu pot fi incadrate in perimetrul alocat secundelor, minutelor, orelor si tot asa, pana la infinitul pe care l-am acceptat sistematic drept absolut.

Ca – de exemplu – acum, cand privirea ti-e atintita asupra unui tablou absolut intrigant. Fiecare cm² (sau pixel) iti transmite alta si alta emotie. Te pierzi in fata imaginii, incercand sa nu pierzi vreun amanunt care ti-ar putea schimba modul in care percepi ceea ce te inconjoara.

Ca atunci cand, inainte de a afla rezultatele unui set de analize, somnul ti-e strain, iar orele noptii se inmultesc exponential cu fiecare rasucire de pe partea stanga, pe partea dreapta.

Sau cand esti luat prin surprindere de o intrebare al carei raspuns iti va lega viata de a unui alt om, iar “adanci batranete” chiar devine o eternitate.

Sau cand incerci sa lungesti minutele de dinaintea unei discutii despre sfarsituri de lumi si alte dureri de suflet, intarziind pe cat posibil momentul ruperii de cineva.

Sau cand, intre a inchide ochii si a-i deschide din nou, ducem lupte cu demoni malefici ascunsi in subconstientul nostru, ne metamorfozam in fluturi sau pasari maiastre, ne identificam cu personajele ultimei carti citite si avem abilitatea de a trece prin ziduri, asa cum numai in filme am vazut ca este posibil

Poate ca, in anumite dimineti, timpul capata alt contur. Deseori, ceasul asezat la mana extinde limitele celor cateva minute pe care le avem la dispozitie inainte de a pleca la birou, indicandu-ne nu ora exacta, ci intreg programul de peste zi.

Sau – de ce nu – intreaga viata.