Imaginea publica a celor de la McDonald's are de suferit in aceste zile. Mai intai, a fost o campanie publica desfasurata pe Twitter. Urmarile au fost neasteptate, cand oamenii au inceput sa impartaseasca alt gen de povestiri despre McDonald's decat pe care compania conta. Apoi, a fost emisiunea in care Jamie Oliver a povestit despre modul cum compania utilizeaza hidroxidul de amoniu pentru a transforma bucati nefolosibile ale carcasei de vaca intr-o pasta care era ulterior folosita in burgerii vanduti publicului.

Carnea de vita tratata cu hidroxid de amoniu, sau “noroiul roz”, asa cum il denumeste Jamie, este produsa de compania Beef Prooducts Inc. Este folosita in restaurantele McDonald's din Statele unite de ani de zile, dar a intrat in atentia publicului doar in ultimele luni. Mai mult, un microbiologist al Departamentului de Agricultura al USA, Geral Zirnstein , a declarat public ca sustine afirmatiile lui Jamie si ca acest tip de carne n-ar trebui sa fie utilizat in burgerii McDonald's. Declaratia lui pentru Daily Mail e interesanta: “eu nu consider chestia aia ca fiind carne de vaca si cred ca includerea ei in categoria carnii de vaca e o forma de etichetare frauduloasa”.

Ulterior emisiunii, McDonald's a comunicat public faptul ca renunta la folosirea acelui tip de substanta in compozitia mancarurilor oferite la vanzare cumparatorilor americani. Decizia este, potrivit comunicatului public al companiei, urmare a eforturilor de aliniere a produselor vandute de companie la standardele privind producerea si etichetarea carnii de vaca. Mai mult, decizia nu are nimic de-a face cu evenimente particulare (n.r. se refera probabil la emisiunea lui Jamie). Iata, mai jos, o inregistrare a emisiunii in care Jamie Oliver vorbeste despre hidroxidul de amoniu si utilizarea lui in industria de tip fast-food.



Hidroxidul de amoniu este folosit mai ales in categoria agentilor de curatare, regasit si in categoria E-urillor suspecte, cu numarul E527.

Pornind de la aceasta intamplare, credeti ca produsele de tip fast food ar trebui sa fie reglementate prin intermediul unei legislatii speciale? In ce masura ar trebui permisa existenta unor retete “secrete”, in cazul unui astfel de tip de produse?

Ar trebui sa stim ce mancam?