Libertatea de circulatie si de practicare a profesiei de avocat în contextul aderarii României la UE

    În prezent, la nivelul Uniunii Europene, materia exercitării profesiei de avocat într-un alt stat membru decât cel în care s-a obţinut calificarea este reglementată de două directive importante şi anume: Directiva 98/5/CE din 16 februarie 1998 privind facilitarea exercitării profesiei de avocat pe bază permanentă într-un stat membru, altul decât cel în care a fost obţinută calificarea şi Directiva 77/249/CEE din 22 martie 1977 privind facilitarea exercitării efective de către avocaţi a libertăţii de furnizare a serviciilor.

    Din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, preluarea acestor directive s-a realizat în cadrul negocierii capitolelor de acquis 2 "Libera circulaţie a persoanelor" şi 3 "Libera circulaţie a serviciilor" .

    De prevederile directivelor vor beneficia atât cetăţenii români care se vor deplasa pe teritoriul UE cât şi cei ai UE/SEE pe teritoriul României începând cu data aderării României la Uniunea Europeană .

Obiectivele urmărite de actele normative comunitare

1. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 1998 privind facilitarea exercitării profesiei de avocat pe bază permanentă într-un stat membru, altul decât cel în care a fost obţinută calificarea (98/5/CE)

    Scopul acestei directive este facilitarea practicării profesiei de avocat pe bază permanentă ca liber profesionist sau salariat, în alt stat membru decât cel în care a fost obţinută calificarea.

    Profesia de avocat este definită prin enumerarea titlurilor profesionale în statele membre.

    Aplicarea directivei nu include domeniul furnizării serviciilor avocaţiale, reglementat de Directiva 77/249/CEE.

    Regula stabilită de Directiva 98/5/CE este că orice avocat dintr-un stat membru are dreptul să profeseze pe bază permanentă în orice alt stat membru, sub titlul profesional obţinut în statul de origine, având obligaţia de a se înscrie la autoritatea competentă a statului gazdă, dovedind înscrierea la autoritatea similară din statul de origine.

    Statul gazdă poate cere avocatului străin să arate organizaţia profesională la care este înscris, în statul de origine, sau autoritatea judiciară/jurisdicţională înaintea căreia are dreptul să profeseze, conform legii statului de origine.

    În ceea ce priveşte domeniul de aplicare, art. 5 al directivei stabileşte că avocatul profesând sub titlul profesional al statului de origine are dreptul să desfăşoare aceleaşi activităţi profesionale ca un avocat profesând sub un titlu profesional al statului gazdă şi poate, inter alia, oferi consultanţă în dreptul statului de origine, în dreptul comunitar, în dreptul internaţional şi în dreptul statului gazdă, cu obligaţia de a respecta dispoziţiile procedurale aplicabile în instanţele naţionale.

    Directiva 98/5/CE conţine o dispoziţie similară Directivei 77/249/CEE, permiţând statelor membre, fără a aduce atingere dispoziţiilor directivei, exercitarea anumitor activităţi profesionale de către categorii speciale de avocaţi/jurişti (efectuarea formalităţilor necesare pentru obţinerea titlului necesar administrării averilor persoanelor defuncte, sau pentru constituirea sau transferarea drepturilor privind terenurile), activităţi care în alte state membre sunt rezervate altor profesii decât cea de avocat, cu excluderea avocaţilor profesând sub titlul profesional al statului de origine.

    De asemenea, pentru desfăşurarea activităţilor referitoare la reprezentarea sau apărarea unui client în procese, în măsura în care statul gazdă rezervă aceste activităţi avocaţilor profesând sub titlul profesional al statului gazdă, acest stat poate cere avocaţilor profesând sub titlul profesional al statului de origine să lucreze împreună cu un avocat care profesează înaintea autorităţii judiciare / jurisdicţionale respective şi care, dacă este cazul, să răspundă în faţa acestei autorităţi.

    Statele membre pot prevede condiţii speciale pentru accesul la curţile supreme, ca de exemplu folosirea unor avocaţi specializaţi.

    Avocaţii profesând sub titlul profesional al statului de origine trebuie să respecte aceleaşi reguli de conduită profesională ca cele aplicabile avocaţilor profesând sub titlul profesional al statului gazdă.

    Avocaţilor profesând sub titlul profesional al statului de origine trebuie să li se confere reprezentare echitabilă în organizaţiile profesionale din statul gazdă, ce implică cel puţin dreptul de a vota în alegerile pentru organele de conducere ale acestora.

    În privinţa procedurilor disciplinare în cazul în care avocaţii profesând sub titlul profesional al statului de origine nu-şi îndeplinesc obligaţiile ce le revin conform legislaţiei statului gazdă, vor fi aplicate regulile de procedură, sancţiunile şi reparaţiile prevăzute de legea statului gazdă. Statul de origine şi statul gazdă sunt ţinute să se informeze reciproc de declanşarea acţiunilor disciplinare şi să coopereze în acest sens. Fiecare stat va aplica propria legislaţie, având în vedere deciziile respective luate de celălalt stat implicat.

    Art. 8 prevede că un avocat înscris într-un stat gazdă sub titlul profesional al statului de origine poate profesa ca salariat în oricare din formele de organizare a profesiei, permise pentru avocaţii profesând sub titlul profesional al statului gazdă.

    În cazul refuzului autorităţii competente a statului gazdă de a efectua înscrierea avocatului profesând sub titlul profesional al statului de origine, legislaţia statului gazdă trebuie să prevadă necesitatea justificării deciziei respective şi posibilităţi de contestare adecvate.

    Avocatul profesând sub titlul profesional al statului de origine care în mod efectiv şi regulat a desfăşurat o activitate de cel puţin 3 ani în statul gazdă, în dreptul acestui stat, în vederea admiterii în profesia de avocat în statul gazdă, este exceptat de la îndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute de art. 4 alin. 1 lit. b al Directivei 89/48/CEE (privind necesitatea efectuării unui stagiu sau susţinerii unui examen pentru autorizarea unui cetăţean al altui stat membru să exercite o profesie în aceleaşi condiţii ca pentru proprii cetăţeni).

    În acest context avocatul trebuie să furnizeze autorităţii competente a statului gazdă informaţiile necesare.

    Avocatul profesând sub titlul profesional al statului de origine poate oricând solicita recunoaşterea diplomei sale, în conformitate cu Directiva 89/48/CEE, în vederea admiterii în profesia de avocat al statului gazdă şi practicării acesteia sub titlul profesional corespunzător în statul gazdă.

    Refuzul autorităţii competente din statul gazdă se poate întemeia pe raţiuni de ordine publică şi trebuie să poată fi supus apelului.

    În ceea ce priveşte practicarea asociată a profesiei de avocat, directiva prevede că avocaţii care aparţin aceleiaşi grupări în statul de origine, pot profesa în statul gazdă în cadrul unei sucursale sau agenţii a grupării lor, cu excepţia cazului în care legislaţia fundamentală a statului gazdă prevede altfel, din raţiuni bine justificate de interesul public în protejarea clienţilor şi terţilor.

    Oricum statul gazdă trebuie să permită avocaţilor din aceeaşi grupare din alt stat membru, profesarea într-o formă asociată. Când legislaţia statului gazdă prevede mai multe forme de asociere disponibile pentru avocaţii naţionali, aceleaşi forme trebuie să fie disponibile şi pentru avocaţii străini.

    Legislaţia statului gazdă trebuie să permită asocierea avocaţilor din diferite state membre, profesând sub titlul profesional al statului de origine, sau a mai multor avocaţi din diferite state membre şi unul sau mai mulţi avocaţi din statul gazdă.

    În ceea ce priveşte numele grupării, avocaţii pot profesa sub titlul profesional al statului de origine sub numele din statul de origine, cu menţiunea că statul gazdă poate solicita precizarea adiţională a formei legale în care îşi exercită profesia în statul de origine sau/şi în satul gazdă.

    Situaţia din România în domeniul reglementat de actul normativ comunitar.

    În prezent, profesia de avocat este reglementată de Legea nr. 51/1995, republicată în M.Of. nr. 113 din 6 martie 2001, aşa cum a fost modificată prin legea nr. 485/2002. În esenţă, neconcordanţele între legea avocaţilor şi Directiva 77/249/CEE sunt valabile şi în cazul Directivei 98/5/CE.

    Conform art. 12 alin. 3 este permisă desfăşurarea activităţilor avocatului străin numai în cadrul societăţilor civile profesionale, în cadrul cărora numărul avocaţilor români trebuie să fie cel puţin egal cu cel al avocaţilor străini. În conformitate cu directiva, trebuie permisă avocaţilor străini (din statele membre UE) exercitarea profesiei în aceleaşi forme prevăzute pentru avocaţii români, iar în cazul formelor asociative acestea trebuie să-şi poată desfăşura legal activitatea chiar în cazul în care nu cuprind nici un avocat român.
    Art. 12 nu permite membrului unui barou din altă ţară să acorde asistenţă juridică în dreptul românesc (alin. 2), nici ca avocatul străin să poată pune concluzii orale sau scrise în faţa instanţelor judecătoreşti şi a celorlalte organe jurisdicţionale sau judiciare, cu excepţia celor de arbitraj internaţional (alin. 4). Aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor directivei, avocaţii din statele membre UE trebuind să poată desfăşura aceleaşi activităţi profesionale ca avocaţii români, putând oferi consultanţă chiar şi în dreptul statului gazdă.

    De asemenea, nu sunt transpuse dispoziţiile art. 10 al directivei, care acordă avocaţilor din statele membre ale UE posibilitatea de a fi admişi în profesia de avocat în statul gazdă şi a practica avocatura sub titlul profesional corespunzător al statului gazdă.

2. Directiva Consiliului din 22 martie 1977 privind facilitarea exercitării efective de către avocaţi a libertăţii de furnizare a serviciilor (77/249/CEE)

    Directiva 77/249/CEE are ca scop eliminarea restricţiilor la libertatea de furnizarea a serviciilor, restricţii bazate pe cetăţenie sau pe condiţii referitoare la reşedinţă.

    Directiva 77/249/CEE priveşte exclusiv asigurarea libertăţii de furnizare a serviciilor, pentru exercitarea libertăţii de stabilire fiind necesare măsuri adiţionale.
Art. 1 alin. 2 al directivei defineşte noţiunea de avocat prin enumerarea denumirilor profesiei respective în statele membre ale CE la data elaborării acestui act normativ. Acelaşi articol permite statelor membre, fără a aduce atingere dispoziţiilor directivei, exercitarea anumitor activităţi profesionale de către categorii speciale de avocaţi/jurişti (efectuarea formalităţilor necesare pentru obţinerea titlului necesar administrării averilor persoanelor defuncte, sau pentru constituirea sau transferarea drepturilor privind terenurile).

    Fiecare stat membru trebuie să recunoască persoanelor enumerate de art. 1 alin. 2 calitatea de avocat, în scopul desfăşurării activităţilor avocaţiale desfăşurate prin intermediul furnizării unor servicii (art. 1 alin. 1).

    Avocaţii trebuie să adopte titlul profesional folosit în statul de origine, exprimat în limba sau limbile acestui stat, cu indicarea organizaţiei profesionale de care este autorizat să profeseze sau a instanţei înaintea căreia are dreptul să-şi desfăşoare activitatea.

    Reprezentarea clienţilor în procese sau în faţa autorităţilor publice vor fi efectuate de avocatul străin în statul gazdă conform condiţiilor stabilite pentru avocaţii stabiliţi în acest stat, cu excepţia condiţiilor privind reşedinţa, sau înscrierea într-o organizaţie profesională din acest stat, cu respectarea regulilor de conduită profesională ale statului gazdă, dar fără încălcarea obligaţiilor avocatului din statul de origine.

    Alte tipuri de activităţi decât reprezentarea clienţilor în procese sau în faţa autorităţilor sunt reglementate de condiţiile şi regulile de conduită profesională stabilite de statul de origine, fără însă a contraveni regulilor ce reglementează profesia în statul gazdă.

    Regulile referitoare la publicitate stabilite de statul gazdă trebuie însă să fie de natură a putea fi respectate de un avocat care nu este stabilit în acest stat şi a căror respectare este justificată de asigurarea efectivă a exerciţiului activităţilor avocaţiale.

    În ceea ce priveşte reprezentarea unui client în procesele judiciare, statele membre pot solicita ca avocatul străin să fie prezentat preşedintelui instanţei sau decanului baroului respectiv, conform regulilor locale sau cutumelor sau ca avocatul străin să lucreze împreună cu un avocat care profesează înaintea autorităţii judiciare respective şi care, dacă este cazul, să răspundă în faţa acestei autorităţi.

    Statele membre pot exclude de la aplicarea acestei directive avocaţii care sunt salariaţi (angajaţi) ai unei întreprinderi publice sau private, în ceea ce priveşte efectuarea activităţilor legate de reprezentarea acelor întreprinderi în procese, dar numai în măsura în care nici avocaţilor stabiliţi nu le este permisă desfăşurarea acestor activităţi.

    Autoritatea competentă a statului gazdă poate cere persoanei care furnizează serviciile avocaţiale, a dovedi calificarea ca avocat.

    Situaţia din România în domeniul reglementat de actul normativ comunitar

    Profesia de avocat este reglementată de Legea nr. 51/1995 cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în variantă consolidată de legea nr. 489/2002 publicată în Monitorul Oficial Nr. 578 din 5 august 2002.

    Conform art. 12 al acestei legi, membrul unui barou din altă ţară poate exercita profesia de avocat în România dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, mai puţin cele cu privire la cetăţenia română. Art. 11 solicită însă şi condiţia domiciliului în România, exclusă pentru furnizarea serviciilor de art. 4 al directivei – ce stipulează că reprezentarea clienţilor în procesele judiciare sau în faţa autorităţilor publice va fi efectuată sub imperiul aceloraşi condiţii ca acelea valabile pentru avocaţii din statul gazdă, cu excepţia celor privind reşedinţa şi înscrierea într-o organizaţie profesională.

    Art. 11 prevede şi condiţia neexercitării altei profesii autorizate sau salarizate în alt stat, valabilă şi pentru avocaţii români, dar care în cazul avocaţilor străini, constituie o restricţie la libera circulaţie a serviciilor. De asemenea, art. 12 alin. 3 permite desfăşurarea activităţilor avocatului străin numai în cadrul societăţilor civile profesionale, în cadrul cărora numărul avocaţilor români trebuie să fie cel puţin egal cu cel al avocaţilor străini.

    Art. 12 nu permite membrului unui barou din altă ţară să acorde asistenţă juridică în dreptul românesc (alin. 2), nici ca avocatul străin să poată pune concluzii orale sau scrise în faţa instanţelor judecătoreşti şi a celorlalte organe jurisdicţionale sau judiciare, cu excepţia celor de arbitraj internaţional (alin. 4), ceea ce contravine dispoziţiilor directivei care prevede că avocatul străin poate reprezenta clienţii în procese sau în faţa autorităţilor, eventual împreună cu un avocat român, în domeniul tuturor activităţilor avocaţiale ce pot fi furnizate ca servicii.

    Faţă de toate elementele menţionate, este de menţionat faptul că în prezent se află în procedură de adoptare la Parlament un proiect de lege de modificare şi completare a legii 51/1995 cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, proiect de lege care a preluat intregral dispoziţiile acquis-ului comunitar.

    Redactare: Gabriela Dorobantu, expert negociator, Delegatia Natională de Negociere a Aderării României la UE, Ministerul Integrării Europene.