Din punct de vedere birocratic, schimbarea regimului fiscal presupune îndeplinirea câtorva obligații declarative în condițiile în care mai multe firme încep anul ca plătioare de impozit pe profit, însă din februarie sunt obligate să își modifice modul de impozitare.
Cum verifici dacă firma ta e obligată să devină microîntreprindere de la 1 februarie
Criteriile care îți califică obligatoriu firma ca microîntreprindere, începând cu luna februarie, sunt, cumulativ:
- ai o cifră de afaceri, la finalul lui 2016, de până în 500.000 de euro, calculați la cursul de un euro = 4,5411 lei, rezultând suma de 2.270.550 de lei;
- ai o firmă cu capital privat, iar printre acționari/asociați nu se regăsesc statul sau autoritățile locale;
- obții venituri din alte domenii decât cel bancar, asigurări şi reasigurări, pieţe de capital, jocuril de noroc sau explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere şi gazelor naturale;
- ai realizat venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 80% din veniturile totale;
- nu te afli în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti.
Important de știut! Firmele care au capital social de minimum 45.000 de lei, precum şi cele ce şi-l completează pe parcurs până la această valoare au posibilitatea de a opta pentru aplicarea impozitului pe profit.
Ești obligat să devii microîntreprindere? Ai câteva obligații declarative
Conform prevederilor legale, firmele care erau plătitoare de impozit pe profit, însă devin microîntreprinderi de la 1 februarie, vor trebui să plătească totuși impozit pe profit, pentru luna ianuarie.
Astfel, dacă firma ta se regăsește în această situație, va trebui:
- Să depui la Fisc formularul 010 („Declaratie de înregistrare fiscală/de mențiuni), până în 25 februarie inclusiv, prin care să îi anunți că ți s-a modificat sistemul de impunere (de la impozit pe profit la impozit pe veniturile microîntreprinderilor). Declarația îți actualizează vectorul fiscal, deci trebuie să bifezi că e declarație de mențiuni, însă vei completa toate rubricile formularului cu datele valabile la momentul declarării, indiferent dacă acestea au mai fost declarate;
- Să depui la Fisc formularul 101 în care să declari profitul impozabil obținut în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 ianuarie 2017 – declarația se va depune până în 25 februarie.
Cum ți se schimbă fluxul de declarare către Fisc, dacă devii microîntreprindere
Potrivit reglementărilor fiscale, calculul și plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, pâna la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
Până la această dată, microîntreprinderile au obligația de a depune formularul 100 - „Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, în care trebuie să selecteze rândul “impozit pe veniturile microîntreprinderilor”.
Practic, dacă ești obligat să devii microîntreprindere de la 1 februarie, vei depune primul formular 100 în 25 aprilie.
Următoarele termene de declarare sunt:
- 25 iulie pentru trimestrul al doilea din 2017 (aprilie-iunie);
- 25 octombrie pentru trimestrul al treilea din 2017 (iulie-septembrie).
- 25 ianuarie pentru trimestrul al patrulea din 2017 (octombrie - decembrie).
Celelalte declarații ale firmei tale, cum ar fi decontul de TVA pentru plătitorii de TVA sau declarația unica pentru firmele cu salariați, se depun ca și până acum, în funcție de vectorul tău fiscal.
Mai multe detalii despre cum se calculează impozitul pentru microîntreprinderi găsiți în articolul dedicat acestui regim fiscal.