Declarația unică a fost împachetată anul trecut, când a intrat în Codul fiscal, alături de două tipuri de bonificații de câte 5% acordabile în anumite condiții pentru dările fiscale aferente veniturilor din 2018.
Astfel, potrivit Codului fiscal, pentru depunerea declarației unice online, până la 31 iulie 2018, cu condiția plății integrale a impozitului și contribuțiilor pentru 2018 până la 15 martie 2019, contribuabilii au dreptul la o reducere de 5%. Termenul de 15 martie 2019 devine însă în curând 31 iulie 2019, un proiect de ordonanță de urgență cu prelungirea termenului fiind acum în dezbatere.
Prelungirea termenului de depunere a declarației unice prin ordonanță înseamnă că contribuabilii vor avea mai mult timp să plătească dările pentru 2018. Bonificația de 5% o vor primi, așadar, abia la vară (în cel mai bun caz), conform unei proceduri pe care Fiscul ar fi trebuit să o pună în dezbatere până acum, dar care probabil va veni mai târziu, din moment ce termenul declarației va fi amânat. Abia când vom avea un ordin al Fiscului publicat în Monitorul Oficial vom ști exact procedura de acordare a acestei bonificații.
Cea de-a doua bonificație acordată pentru declarația unică a putut fi "câștigată" doar până în decembrie anul trecut, conform Codului fiscal. Mai exact, o reducere de 5% au putut primi cei care au plătit integral ce estimaseră prin declarație pentru 2018 până la 15 decembrie 2018.
Acum, un semn de întrebare există în dreptul bonificației pentru dările fiscale datorate pentru 2019. Bonificațiile de mai sus există în Codul fiscal doar pentru anul 2018, nu și pentru cel în curs. Mai exact, niciuna dintre ele nu se poate aplica prin analogie la acest an fiscal.
Și spunem "bonificație" (la singular) pentru că e clar că anul acesta (pentru veniturile din 2019) nu se va mai acorda acel 5% pentru depunerea electronică, din moment ce doar varianta depunerii electronice există. Anul trecut, declarația putea fi depusă și la ghișeu.
La acest moment nu există discuții oficiale despre bonificațiile pentru dările aferente veniturilor din 2019. Nici prin proiectul de ordonanță cu amânarea termenului declarației nu se specifică nimic, acordarea acestora trebuind stabilită prin lege sau ordonanță și introdusă în Codul fiscal.
Informațiile despre depunerea declarației unice în 2019 pot fi urmărite aici.