Ce ne reține să fim părinți mai buni? Trei cauze determinate de Alfie Kohn

Articol scris de Veronica Guzun

Știți desenul acela în care se compară ceea ce ne imaginăm despre drumul spre succes cu realitatea? Pe deoparte, credem că drumul spre succes e o linie dreaptă spre vârf, când de fapt e o linie haotică plină de suișuri, coborâșuri, curbe și șerpuiri.

Cam așa e pentru mine aplicarea parentingului necondiționat. Știu principiile, înțeleg beneficiile și s-ar părea că pot aplica imediat ceea ce cunosc. În realitate, revin constant și frustrant la metodele tradiționale, cu recompense și condiționări, apoi mă redresez, apoi iar pic și tot așa.

Ce ne reține să fim părinți mai buni, care aplică, nu doar cunosc principiile creșterii copiilor cu blândețe și fără condiționări? Alfie Kohn a dedicat un întreg capitol în cartea ”Parenting Necondiționat” analizei acestui subiect. Scopul este de a ne face mai conștienți de aceste pietre pentru a reuși mai ușor să scăpăm de ele.

”Pentru a reface ceea ce facem, trebuie să regândim ceea ce gândim. Deci trebuie să vedem care sunt sursele unui anumit stil de parenting tradițional și condiționat. Sărind acest pas, vom reveni mereu la metoda practicată înainte și la drumul bătătorit, chiar dacă știm că e greșit” - Alfie Kohn, expert în parenting

Modul tradițional de a crește copiii are trei rădăcini puternice: modelul pe care l-am moștenit, societatea competitivă și frica.

Ce am moștenit

Această rădăcină puternică înglobează atât ceea ce am văzut acasă și am integrat automat în noi, cât și modelele care ne înconjoară.

„Cum a ajuns maică-mea în laringele meu?” - Este expresia prin care autorul definește momente când ne surprindem pe noi înșine folosind aceleași cuvinte și intonație ca mama sau tata atunci când vorbim cu copiii noștri, chiar dacă încă ținem minte cât ne displăceau pe vremea când eram copii.

Când nu suntem conștienți de aceste tipare le ducem mai departe.

Pentru a ieși de pe drumul bătătorit de înaintași, e necesar constant să punem întrebarea ”de ce cer acest lucru copilului meu?”, iar răspunsul în mod cert nu ar trebui să fie ”pentru că așa se face” sau ”pentru că așa am am fost și eu crescut”.

Ce vedem în jur

De asemenea, un alt aspect care face ca stilul tradițional de creștere a copiilor prin pedepse și recompense să se mute de la o generație la alta este și influența exercitată de părinți asupra copiilor maturi cu sugestii despre cum ar trebui să-și crească copiii.

Influențele de acasă sunt întărite de ceea ce vedem în jurul nostru.

Toate sugestiile converg mai mult sau mai puțin într-un singur punct, acela al pedepselor și recompenselor: ”nu ține copilul prea mult în brațe, că îl vei răsfăța”, ”copiii sunt niște mici manipulatori, nu te lăsa influențat”, ”copiii trebuie crescuți cu mai multă autoritate, că altfel ți se urcă în cap” etc.

De asemenea, să recunoaștem, metodele de disciplinare și de recompensare/mituire au efect imediat, iar efectul dăunător cumulat de la aplicarea acestor metode se vede doar în timp, ceea ce face să ne fie la îndemână să aplicăm metodele greșite, pentru a stinge incendii, iar metoda corectă să o lăsăm ”pe data viitoare”.

Ducem o luptă, deși nu ar trebui

Condiționările de tipul ”primești… dacă” sau ”dacă nu… atunci” sunt foarte impregnate în stilul de parenting tradițional, în care ”cuvântul părintelui este lege”.

Societatea actuală se bazează în întregime pe acest tip de schimburi. Ceea ce pune mereu participanții în tabere adverse, unde unul pierde, iar celălalt câștigă. Ca exemplu, ne servesc numeroasele contexte în care căutăm și chiar găsim recomandări pentru întrebări din categoria ”cum îl fac pe copil să….”, deci cum să ies eu învingător.

„Ne considerăm oare copiii niște dușmani care trebuie învinși?” - Alfie Kohn, expert în parenting

În realitate, părinții și copiii nu sunt adversari, sănătos este atunci când părinții acționează împreună cu copiii, nu asupra lor, iar afecțiunea părinților nu trebuie ”câștigată” de copil, ci trebuie să existe necondiționat.

Ce ne reține să fim părinți mai buni? Frica!

„Nimeni nu decide să fie un părinte rău. Cu toții ne iubim copiii și ne dorim, mai mult decât orice, să fie în siguranță și fericiți” – spune Alfie Kohn, însă un șir de frici ne stau în cale asemeni unor pietre enorme care nu ne lasă să croim o cale nouă în relația cu copiii noștri.

• Frica de a fi incompetent este cea care ne face să acceptăm sfaturile celor din jur, sau să aplecăm urechea la sfaturile celor pe care îi considerăm mai experimentați.
• Frica de a pierde controlul duce la luptele de putere între copii și părinți.
• Frica de a fi judecat – ”gura lumii” e oriunde și ne urmează ca propria umbră. Îngrijorarea în legătură cu modul în care suntem percepuți ne face să fim și mai coercitivi cu copiii în public decât în privat, pentru că societatea îi învinovățește pe părinți dacă nu sunt suficient de autoritari cu copiii.

Toți acești factori ne fac să ne simțim de parcă am înota împotriva curentului, ceea ce este obositor și duce adesea la ”recidive”.

Totuși, calea spre succes, fie el în viață, afaceri sau în creșterea copiilor nu este niciodată o linie dreaptă, ci va fi mereu un drum haotic. Iar pentru a avea o lumină călăuzitoare Alfie Kohn în cartea ”Parenting Necondiționat” ne recomandă să ne punem constant următoarea întrebare:

„Oare modul în care tocmai m-am comportat are de a face mai mult cu nevoile mele, cu fricile mele, cu modul în care am fost eu crescut sau este cu adevărat bine pentru copilul meu?”

Cu ajutorul acestei întrebări putem croi un drum pe care cu efort îl bătătorim pentru binele copiilor noștri.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.