Practic, cei de la INS ne-au spus că legea dată de Parlament are unele lipsuri ce trebuie suplinite de ei înainte de a putea să stabilească ce valoare are coșul minim de consum în 2021.
„Legea 174/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului 217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar nu include elemente valorice și, parțial, nici cantitative pentru produsele și serviciile din componența coșului. Astfel, INS trebuie să evalueze elementele componente care lipsesc, atât în ceea ce privește cantitățile, cât și prețurile, să identifice surse de date care să poată oferi informații compatibile, să stabilească metodologia de calcul și să o supună dezbaterii și aprobării Consiliului Statistic Național, conform prevederilor legale”, a explicat, la solicitarea avocatnet.ro, Biroul de presă al INS.
Asta înseamnă că ordinul INS privind valoarea coșului minim de consum urmează să fie oficializat în cursul acestui an, a precizat sursa citată: „În cursul anului 2021, în funcție de finalizarea metodologiei, se va disemina valoarea coșului minim de consum lunar pentru un trai decent”. Totodată, cei de la INS au mai spus că, momentan, nu s-a stabilit nici dacă valoarea anuală a coșului minim de consum va fi stabilită în 2021 cu datele aferente anului 2020 sau cu alte date (asta ține tot de metodologie).
Având în vedere că salariul minim brut pe țară pentru anul 2021 deja a fost stabilit de Guvern, în ianuarie, la valoarea de 2.300 de lei, probabil că valoarea coșului minim de consum dată de INS va fi luată în calcul abia la stabilirea salariului minim pe țară din 2022. Practic, Guvernul n-ar fi putut să stabilească salariul minim din 2021 folosindu-se de valoarea coșului minim nici dacă ar fi vrut, deoarece INS lucrează momentan la reguli.
Conform modificărilor aduse în august 2020 prin Legea 174/2020, s-a stabilit că INS este entitatea de stat care trebuie să vină anual cu un ordin prin care să dea valoarea coșului minim de consum lunar. Anterior, nu era nominalizată vreo entitate care să stabilească în mod concret această valoare. Totodată, s-a stabilit că valoarea coșului este elementul principal de fundamentare a salariului minim pe țară și a politicii salariale.
ACCES GRATUIT
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Financiar și Contabilitate, Management Risc și Control Intern , Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 174/2020, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 217/2000, HOTĂRÂRE nr 4/2021
Citește mai mult despre cos minim de consum, valoare cos minim consum, salariu minim, majorare salariu minim, salariu minim brut, salariu minim brut pe tara, ins, salariati, angajatori
Exclusiv: Regulile stabilirii valorii coșului minim de consum, în lucru la INS. Aceasta va influența salariul minim, dar probabil în 2022
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Anul trecut, s-a stabilit prin lege că salariul minim brut pe țară urmează să fie stabilit în principal în baza coșului minim de consum. Valoarea coșului trebuie stabilită anual prin ordin de către Institutul Național de Statistică (INS), entitate care momentan lucrează la regulile necesare în acest sens.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Financiar și Contabilitate, Management Risc și Control Intern , Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 174/2020, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 217/2000, HOTĂRÂRE nr 4/2021
Citește mai mult despre cos minim de consum, valoare cos minim consum, salariu minim, majorare salariu minim, salariu minim brut, salariu minim brut pe tara, ins, salariati, angajatori
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (4)