Recensământul de probă, prin care autoritățile testează capacitatea de colectare, stocare și prelucrare a datelor de recensământ, va începe în 10 martie, prin autorecenzarea celor aproximativ 50.000 de gospodării alese de INS, potrivit unui comunicat recent al instituției.
Persoanele selectate de INS au primit deja sau urmează să primească un pliant informativ, în care sunt prezentați toți pașii necesari pentru autorecenzare, operațiune ce va avea loc în perioada 10-16 martie 2021.
Primul pas al autorecenziei este completarea unui formular de preînregistrare, pentru toți membrii gospodăriei. Formularul foate fi accesat și prin scanarea codului QR de pe spatele pliantului amintit mai sus.
Apoi, cel de-al doilea și ultim pas al autorecenziei constă în completarea chestionarului individual, persoanele selectate accesându-și propriul chestionar prin link-ul primit pe adresa de e-mail indicată la preînregistrare.
Autorecenzarea se va putea face folosind orice dispozitiv conectat la internet, respectiv utilizând orice telefon mobil de tip smartphone, tabletă, laptop sau PC.
În cazul în care, din motive bine întemeiate, unele dintre persoanele care fac parte din eșantionul recensământului de probă nu se vor putea autoînregista, vor primi, în intervalul 22-31 martie, vizita recenzorului la adresa de reședință pentru completarea chestionarului prin metoda interviului direct.
INS subliniază faptul că “[p]articiparea la recensământ și furnizarea de informații corecte și complete, fie prin metoda autorecenzării, fie prin intermediul interviului față-în-față cu un recenzor, sunt obligatorii”.
Cei care refuză furnizarea informațiilor solicitate sau nu permit vizita recenzorului, dar și cei care dau informații incorecte pot fi sancționați, potrivit OUG 19/2020, cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.
Recensământul de probă este necesar în vederea îmbunătățirii modului de organizare și desfășurare a recensământului propriu-zis, ce va avea loc în primul semestru al anului 2022. Mai multe detalii despre recensământul propriu-zis se pot citi în acest material.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), IT și Securitatea Datelor , Management Risc și Control Intern , Comunicare și Relații Publice (PR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 19/2020
Citește mai mult despre recensamant, recensamant 2021, recensamant online
Recensământul de probă: De săptămâna viitoare, 50.000 de familii alese de INS pot începe autorecenzarea
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
În această lună începe efectiv recensământul de probă, aceasta fiind etapa pregătitoare a unui nou recensământ al populației și locuințelor, programat pentru anul viitor. Mai exact, de săptămâna viitoare poate începe autorecenzarea celor 50.000 de gospodării selectate pentru recensământul de probă de către Institutul Național de Statistică (INS). Recensământul propriu-zis al populației și locuințelor ar fi trebuit să aibă loc în acest an, dar, în contextul epidemiologic actual, s-a decis amânarea lui pentru 2022.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), IT și Securitatea Datelor , Management Risc și Control Intern , Comunicare și Relații Publice (PR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 19/2020
Citește mai mult despre recensamant, recensamant 2021, recensamant online
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (1)