„La nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale (...) organul fiscal central şi organul fiscal local organizează întâlniri cu contribuabilii vizaţi pentru diseminarea prevederilor legale, a procedurilor de completare şi depunere a declaraţiei, precum şi instruire practică”, prevede actul normativ, acestea desfășurându-se între jumătatea lunii ianuarie și termenul depunerii formularului.
Inițial, perioada de asistență era stabilită până la data de 15 martie. Însă aceasta a fost extinsă anul trecut de minister în contextul mutării definitive a termenului declarației unice pe 25 mai (chiar dacă extinderea a venit cu mult după data de 25 mai 2021, asistența fiscală oricum a fost asigurată până la termenul din luna mai).
Asistența fiscală pentru PFA-uri constă în:
- îndrumare și asistență la completarea declarației unice;
- îndrumare și asistență la înregistrarea în Spațiul Privat Virtual;
- îndrumare și asistență pentru transmiterea online a declarației unice.
2021 a fost primul an în care termenul declarației unice a fost stabilit concret pentru 25 mai. În anii anteriori, deși termenul-limită era 15 martie, acesta a fost prelungit de fiecare dată, motiv pentru care s-a ajuns la mutarea sa definitivă pe 25 mai.
Declarația unică se depune anul acesta atât pentru finalizarea situației pe 2021 (stabilirea veniturilor exacte și a taxelor aferente), cât și pentru estimarea veniturilor din 2022 și a taxelor aferente. Formularul se poate depune atât online, cât și în format tipărit (la registratura unităților fiscale).
Taxele datorate de PFA-uri pentru veniturile independente obținute sunt impozitul pe venit (cotă: 10%) și, dacă depășesc plafonul legal de 12 salarii minime brute (30.600 de lei în 2022), contribuția la pensii (cotă: 25%) și/sau contribuția la sănătate (cotă: 10%).