Mai exact, cele 2.212 posturi scoase la concurs sunt, potrivit Poliției Române, în specialitățile investigarea criminalității economice, rutieră, ordine publică, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, comunicații și informatică, logistică, financiar, resurse umane, structura de securitate, criminalistică, cercetarea şi prevenirea criminalității, reţinere şi arestare preventivă, acţiuni speciale, poliţie transporturi, psihosociologie şi siguranţă şcolară, informare şi relaţii publice, pregătire profesională, protecţia animalelor și implementare proiecte.
Înscrierile se pot face până în data de 12 iulie, adică până azi, proba scrisă, de tip test grilă, urmând să aibă loc în data de 3 septembrie. Până atunci însă, în funcție de cerințele pentru fiecare post în parte, adică dacă este necesară o astfel de probă, candidații vor participa, în perioada 8 – 29 august, la proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică.
Mai multe informații cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor pot fi găsite pe site-ul Poliției Române, secțiunea Carieră/ Posturi scoase la concurs.
Potrivit informării Poliției Române, posturile de personal contractual vor fi scoase la concurs, în perioada următoare, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 286/2011.
De principiu, de la 1 iulie și până la sfârșitul anului, angajările la stat sunt suspendate. Totuși, pentru că Poliția a demarat procesul pentru ocuparea posturilor amintite înainte de această dată, acest concurs se poate organiza în următoarea perioadă.
Scopul organizării acestui concurs este reducerea deficitului major de personal din Poliția Română.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Resurse Umane (HR), Logistică și Supply Chain , Comunicare și Relații Publice (PR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
HOTĂRÂRE nr 286/2011
Citește mai mult despre politia, politie, politist, politisti, politisti rutieri, concurs, concurs functii publice
Reminder: Concurs pentru ocuparea a peste 2.200 de posturi în Poliția Română, prin încadrare directă: Înscrierile se mai pot face doar azi
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Poliția Română a anunțat recent scoaterea la concurs a nu mai puțin de 2.212 posturi de agenți, ofițeri de poliție și personal contractual, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se mai pot face doar astăzi.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Resurse Umane (HR), Logistică și Supply Chain , Comunicare și Relații Publice (PR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
HOTĂRÂRE nr 286/2011
Citește mai mult despre politia, politie, politist, politisti, politisti rutieri, concurs, concurs functii publice
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (2)