ACCES PREMIUM
De ce premium?
Reminder: SAF-T și firmele mijlocii în 2023: Aspecte problematice, cine e vizat, calendarul raportărilor, perioada de grație și politica de control a ANAF
Intrarea în anul 2023 vine cu o obligație nouă foarte importantă pentru companiile mijlocii. Acestea trebuie să înceapă raportarea fișierului SAF-T prin intermediul declarației 406, conform calendarului oficial stabilit de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prin Ordinul 1.783/2021. În acest context, în sinteza de față reunim cele mai importante aspecte legate de noua obligație declarativă.
Articolul continuă mai jos
1. Ce companii sunt vizate efectiv. Tabloul contribuabililor care trebuie să înceapă în ianuarie 2023 raportarea fișierului SAF-T a fost definitivat de ANAF cu doar câteva săptămâni înainte de finalul anului 2022. În principal, vizați sunt contribuabilii mijlocii încadrați astfel la 31 decembrie 2021, contribuabilii mari încadrați astfel la 31 decembrie 2021, dar care din 1 ianuarie 2022 au fost mutați în categoria celor mijlocii, și contribuabilii mici încadrați astfel la 31 decembrie 2021, dar care din 1 ianuarie 2023 au fost mutați în categoria celor mijlocii.
2. Din experiența firmelor mari: Aspecte importante la care trebuie să fie atente, la implementare, companiile mijlocii. Având în spate experiența implementării raportării fișierului SAF-T la marii contribuabili, specialiștii sunt acum în măsură să explice contribuabililor mijlocii la ce dificultăți ar trebui să se aștepte. Printre provocările operaționale de luat în calcul se numără corelarea informațiilor din diversele module ale ERP-ului, încercarea de automatizare a unor procese care anterior funcționau bine și manual sau regulile noi pentru identificarea clientului.
3. Calendarul raportărilor din 2023. Firmele care au luna ca perioadă la TVA depun declarația 406 lunar. Iar cele care au ca perioadă la TVA trimestrul, semestrul sau anul, precum și neplătitorii de TVA, depun declarația 406 trimestrial. Situații speciale sunt pentru partea de active a fișierului SAF-T, pentru care se face o depunere anuală (la termenul bilanțurilor anuale), și pentru partea de stocuri, pentru care depunerea se face numai la cererea autorităților.
4. Pentru active, prima raportare se face după ce există un prim an pentru care s-au făcut raportări complete lunare sau trimestriale. Într-o clarificare publicată recent pe site-ul său, ANAF a precizat că prima depunere a fișierului SAF-T pentru partea de active nu se face pentru o fracțiune de an financiar, aceasta fiind utilă în special firmelor cu un exercițiu financiar diferit de cel calendaristic. Astfel, prima raportare a activelor se face, de către noile firme vizate de SAF-T, în exercițiul financiar următor celui care începe la 1 ianuarie 2023 sau următor celui care începe pe parcursul anului 2023.
5. Perioada de grație pentru primele raportări este de doar șase luni. Firmele mijlocii și mari care încep raportările din ianuarie 2023 își pot depune toate declarațiile aferente perioadei ianuarie - iunie (indiferent că sunt lunare sau trimestriale) până la finele lunii iulie, fără să riște amendarea. Deși ANAF voia să dubleze perioada de grație, s-a renunțat la această intenție.
6. Politica inspectorilor la controale, după expirarea perioadei de grație. Conform lui Lucian Heiuș, președintele ANAF,
inspectorii evită să dea din start amenzi, ci întâi aduc aminte despre îndeplinirea obligației și apoi dau avertismente, ideea fiind subliniată într-o discuție despre marii contribuabili. Însă acesta a spus că
politica de indulgență este extinsă și în 2023, când sunt obligați să facă raportarea și contribuabilii mijlocii. În altă ordine de idei, este bine de știut că sancțiunile legate de SAF-T (amenzi între 1.000 și 5.000 de lei)
vor putea figura în cazierul fiscal.
Context: Obligația raportării SAF-T a fost introdusă inițial, prin OG 11/2021, în Codul de procedură fiscală, iar ANAF a venit ulterior cu calendarul oficial de implementare prin Ordinul 1.783/2021. Majoritatea firmelor mari au început raportările în 2022, firmele mijlocii încep raportările în 2023, iar firmele mici încep raportările în 2025.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.