Creșterea salariului minim la 3.300 de lei, de la 1 octombrie, nu a venit însoțită de eliminarea beneficiului de netaxare pentru cei 200 de lei, prevăzut de OUG nr. 168/2022. Prin urmare, beneficiul se va aplica până la final de an, așa cum a fost programat. Odată majorat salariul minim la 3.300 de lei, din salariul minim brut pentru opt ore de muncă „se va înlătura” de la taxarea salarială suma de 200 de lei, ca și până acum.
Astfel, în loc să plătească CAS și CASS ca pentru un salariu brut de 3.300 de lei (adică 825 lei pentru pensii și 330 lei pentru sănătate), angajatorii plătesc contribuțiile respective raportându-se la un salariu brut de 3.100 de lei (adică 775 lei pentru pensii și 310 lei pentru sănătate).
Cât privește suprataxarea contractelor part-time, adică aplicarea taxelor salariale ca pentru salariul minim brut pentru normă întreagă, valoarea la care se aplică nu este 3.300 de lei, ci 3.100 de lei.
Reglementare și perioadă de aplicare. Caracterul obligatoriu al măsurii
OUG 168/2022 stabilește că în cazul salariaților care desfăşoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadraţi cu normă întreagă, la locul unde se află funcţia de bază, nu se datorează impozit pe venit și nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
„a) nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului (care, de la 1 ianuarie, va crește la 3.000 de lei - n.red.), în vigoare în luna căreia îi sunt aferente veniturile;
b) venitul brut realizat din salarii şi asimilate salariilor astfel cum este definit la art. 76 alin. (1) - (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în baza aceluiași contract individual de muncă, pentru aceeași lună, nu depășește nivelul de 4.000 lei, inclusiv”.
Măsura e prevăzută să se aplice pentru veniturile din ianuarie - decembrie 2023. Și spre deosebire de beneficiul fiscal aplicabil în a doua jumătate a lui 2022, de data aceasta angajatorii nu îl aplică dacă vor, ci sunt obligați să îl aplice dacă sunt îndeplinite condițiile legale.
Se mai aplică măsura în cazul angajaților din sectorul agro-alimentar ce nu beneficiază de facilitățile fiscale?
De la 1 octombrie, salariul minim pentru sectorul agro-alimentar a crescut și el, ajungând la 3.436 de lei. Asta înseamnă că, la acest moment, salariul minim din acest sector și cel stabilit prin HG nu mai sunt la același nivel, așa cum erau la 1 ianuarie.
Cu toate acestea, prevederea din OUG nr. 168/2022 art. XXXVII alin. (3) lit. a) este în continuare aplicabilă:
„(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în același condiții și în următoarele cazuri:
a) salariaților care desfășoară activitate în sectorul agricol și industria alimentară și nu beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 7, art. 138^2 și la art. 154 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare”.
Ca atare, pentru un angajat din acest sector care nu beneficiază de facilitățile fiscale pentru că angajatorul nu bifează condițiile din Codul fiscal, se scad din salariul minim brut de 3.436 de lei cei 200 de lei conform OUG 168.
Indemnizațiile și sporurile ce completează salariul minim
Beneficiul celor 200 de lei netaxabili se aplică acolo unde nivelul salariului brut este de 3.300, dar, cu tot cu alte sporuri și adaosuri (adică venitul brut) să nu depășească 4.000 de lei inclusiv.
Cu alte cuvinte, dacă indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază brut sunt între un leu și 700 de lei, facilitatea este aplicabilă. Dacă acestea depășesc 700 de lei, atunci cei 200 de lei netaxabili nu se aplică. Atenție, însă: Chiar dacă venitul brut total este de până în 4.000 de lei, facilitatea nu se aplică dacă salariul de bază brut este mai mare de 3.300 de lei (de exemplu, dacă salariul de bază este de 3.400 sau 3.500 de lei).
Probleme punctuale de aplicare
OUG 168 nu a impus ca beneficiul fiscal să fie aplicabil doar celor care „sar” de la un nivel al salariului minim la altul. OUG 168 stabilește doar să nu se scadă salariul pentru a aplica acest beneficiu de netaxare: „Condiţia prevăzută la alin. (1) lit. a) nu se consideră a fi îndeplinită dacă, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi 31 decembrie 2023, este diminuat nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri”. Totodată, salariile trebuie să rămână „intacte” tot restul anului 2023, altfel, beneficiul se pierde din luna în care salariul de bază brut a sărit de nivelul de 3.000 de lei. De exemplu, dacă în decembrie salariul crește fie și cu 100 de lei, adică salariul de bază se situează la 3.400 de lei, beneficiul se pierde pentru veniturile lunii respective.
Cei 200 de lei nu se iau în calcul pentru pensie
Clarificarea vine de la Casa Națională de Pensii Publice: "Pentru salariaţii care desfăşoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadraţi cu normă întreagă, la locul unde se află funcţia de bază, nu se datorează impozit pe venit şi nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/lună în condiţiile menţionate la art. XXXVII din OUG 168/2022. La calculul punctajului lunar se utilizeză suma de 200 lei/lună, care nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii".
Beneficiul poate fi influențat de orele suplimentare
Deși se poate ajunge la situația în care angajatul să piardă beneficiul celor 200 de lei netaxabili din cauza orelor suplimentare, acest lucru poate fi evitat aplicând regula de bază în cazul compensării acestor ore de muncă lucrate în plus. Aici, angajatorii pot ajunge chiar să le facă o defavoare salariaților dacă le acordă sporul. Dacă se acordă sporul pentru munca suplimentară, în funcție și de dimensiunea acestuia, adică de cât de mult s-a lucrat suplimentar, cumulat cu eventualele adaosuri, se poate ajunge la pierderea beneficiului fiscal. Desigur, pierderea acestuia e doar pentru luna în curs, iar nu și pentru lunile viitoare.
Util: Exemple de situații când unii angajați sunt dezavantajați de acordarea beneficiului
Beneficiul celor 200 de lei netaxabili se aplică și contractelor de mandat?
Netaxarea celor 200 de lei din salariul minim nu vizează decât veniturile rezultate în baza contractelor de muncă. Nu și indemnizațiilor primite de administratori însă, chiar dacă se situează la nivelul salariului minim brut garantat în plată.