Noul contract-cadru ce va reglementa condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale pe viitor este cuprins în HG 521/2023, care este programată să intre în vigoare de la 1 iulie 2023.
O primă măsură conținută de noul contract-cadru vizează întărirea rolului medicului de familie în sistemul de sănătate, mai ales în depistarea precoce a bolilor, prin acordarea de consultaţii preventive tuturor persoanelor înscrise pe lista acestuia.
Concret, consultaţiile preventive de evaluare a riscului individual se vor acorda, la cabinetul medicului de familie, tuturor adulţilor înscriși pe lista acestuia, adică și celor care nu au semne de boală și care nu sunt în evidența medicului de familie cu o boală sau mai multe boli cronice.
În plus, pentru ca mai multe persoane din mediul rural să aibă acces la asistență oferită de medicii de familie, s-a stabilit acum ca medicul de familie nou-venit într-o localitate mică să beneficieze lunar, în baza convenţiei de furnizare de servicii medicale, pentru o perioadă de maximum șase luni, de un venit care este format din sumele de care beneficiază medicul nou-venit, la care se adaugă un spor de 50%.
Pentru un medic de familie nou-venit într-o localitate din mediul rural, ce nu are un medic de familie sau un punct de lucru al unui medic de familie, sporul stabilit e de 100%.
A fost creat, de asemenea, cadrul legal pentru creșterea accesului asiguraților la servicii de medicină fizică și de reabilitare în ambulatoriu, fiecare furnizor având obligația de a asigura un program de activitate de șapte ore pe zi, respectiv 35 de ore pe săptămână.
Hotărârea stabilește că, pentru asigurarea accesului asiguraților la servicii stomatologice, se reglementează programul zilnic de activitate al cabinetelor de medicină dentară, minimum cinci zile pe săptămână, în funcţie de volumul serviciilor de medicină dentară contractate, astfel încât programul de lucru/ medic în contract cu casa de asigurări de sănătate să fie de trei ore/ zi la cabinet. Acum nu este stabilit un număr minim de zile pe săptămână.
Totodată, în asistenţa medicală paraclinică din ambulatoriu se extinde semnificativ pachetul de analize şi investigaţii și se introduce posibilitatea furnizorilor de a încheia contract cu casa de asigurări de sănătate pentru punctele de recoltare mobile.
Actul normativ stabilește și că laboratoarele vor putea transmite medicului curant prin poșta electronică rezultatul analizelor şi investigaţiilor paraclinice.
Apoi, se introduc servicii noi şi crește, de la 90 la 180 de zile, perioada pentru care asiguraţii cu vârsta sub 18 ani pot beneficia de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu.
Se reglementează, totodată, și posibilitatea acordării la distanță, de către medicul de familie, a consultațiilor pentru afecțiunile cronice și a consultaţiilor pentru bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare. De asemenea, se reglementează posibilitatea acordării la distanță a sfatului genetic, având în vedere faptul că sunt doar 26 de medici cu specialitatea genetică medicală în contract cu casele de asigurări de sănătate.
În fine, se va renunţa la limitarea teritorială a acordării îngrijirilor medicale la domiciliu și a celor paliative, astfel încât pacientul să primească serviciile medicale la locația declarată, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență, ținând cont de faptul că, de multe ori, pacienții imobilizați la pat sunt nevoiți să locuiască în perioada respectivă împreună cu rudele, într-un alt judeţ.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 3 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Sănătate și Securitate în Muncă (SSM) , IT și Securitatea Datelor , Asigurări și Reclamații
Articolul face referire la următoarele acte normative
HOTĂRÂRE nr 521/2023
Citește mai mult despre cheltuieli medicale, consultatii medicale, investigatii medicale, pachete servicii medicale, pachete medicale, pachete de servicii medicale, contract cadru asistenta medicala, pacienti, medici, servicii medicale 2023
UPDATE: Noul contract-cadru ce conține condiţiile acordării asistenţei medicale și a medicamentelor se va aplica de la 1 iulie. Măsura e oficială
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 3 min.
Hotărârea ce conține noul contract-cadru prin care sunt reglementate condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Cele mai multe dintre măsurile stabilite acum prin noul contract-cadru sunt legate de stimularea prevenţiei în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate, prin întărirea rolului medicului de familie în sistemul de sănătate și prin creşterea accesului persoanelor ce trăiesc în mediul rural la servicii de asistenţă medicală primară, printre altele.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Sănătate și Securitate în Muncă (SSM) , IT și Securitatea Datelor , Asigurări și Reclamații
Articolul face referire la următoarele acte normative
HOTĂRÂRE nr 521/2023
Citește mai mult despre cheltuieli medicale, consultatii medicale, investigatii medicale, pachete servicii medicale, pachete medicale, pachete de servicii medicale, contract cadru asistenta medicala, pacienti, medici, servicii medicale 2023
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)