Conform derogării obținute recent de România, autoritățile fiscale pot trece la o obligație generalizată de folosire a e-Factura de la 1 ianuarie 2024. În acest sens, însă, așa cum atenționam cu altă ocazie, este nevoie, cel puțin în primă fază, de un ordin al ANAF cu calendarul de implementare, iar concomitent/ulterior și de modificări la Codul fiscal.
Astfel, reprezentanții MF și ANAF au încercat să lămurească, pe cât posibil, anumite aspecte ale schimbării majore așteptate de la 1 ianuarie, dar din declarațiile lor reiese mai degrabă că încă nu s-a stabilit nimic concret. Cert este că se dorește implementarea din prima zi a anului 2024 și cert este că va fi nevoie, la un moment dat, de termene de raportare și de sancțiuni la nivelul legislației primare.
Iată, în continuare, principalele declarații de interes pentru companii.
1. e-Factura va deveni singura modalitate de comunicare a facturilor către destinatari? Trecerea la obligația generalizată va fi făcută treptat sau nu?
Iulian Ardeleanu, Director general, Direcția generală de legislație fiscală și reglementări vamale și contabile, MF: „România își propune ca utilizarea facturii electronice în sistemul e-Factura să rămână, practic, singurul canal de comunicare către destinatari a acestor facturi. Practic, sistemul de raportare a facturilor în sistemul e-Factura probabil că va fi o alternativă, cel puțin temporar, până la momentul la care vom fi pregătiți, din toate punctele de vedere, cu introducerea generalizată a facturii electronice și utilizarea canalului e-Factura. La momentul actual, ținând cont de faptul că derogarea este acordată pe o perioadă de trei ani de zile (2024 - 2026), ținând cont de riscurile tehnice asociate implementării e-Factura, cu siguranță analizăm opțiunea ca, de la 1 ianuarie 2024, pe lângă raportarea obligatorie în sistemul e-Factura a facturilor, să permitem și canalul alternativ de raportare a datelor în sistem și de utilizare a actualului sistem de facturare în format tipărit. Astfel încât să permitem o gradualitate în implementarea e-Factura. Poate și o introducere în sistem în funcție de tipul de contribuabil poate fi luată în calcul. Avem mai multe alternative și în perioada următoare va fi luată o decizie, ținând cont și de termenul de 30 de zile de emitere a ordinului ANAF (adică până pe 24 august 2023 - n. red.). (...)Putem avea în vedere o etapizare. Însă, din discuțiile pe care le-am avut până acum, spre exemplu, cu marii contribuabili, aceștia au afirmat că această etapizare (spre exemplu, introducerea doar a marilor contribuabili, [care să folosească e-Factura] în relația cu marii contribuabili, în primă etapă), ar genera costuri suplimentare pentru adaptarea sistemelor informatice, pentru că introducerea unei noi categorii de contribuabili va genera noi costuri pentru adaptarea acestor sisteme. Deci, cel puțin în momentul de față, există opțiunea de a calendariza, în funcție de niște criterii - unul dintre criterii poate să fie mărimea. Dar urmează în perioada următoare să fie luată o decizie definitivă cu privire la modul de implementare, începând cu 1 ianuarie 2024, a sistemului e-Factura. (...) O să vedem în ce măsură mediul de afaceri consideră, în urma dialogului pe care o să-l avem, că mai este necesară o perioadă de grație începând cu 1 ianuarie 2024.”
2. Trecerea la obligația generalizată de folosire a sistemului se va face în baza unui simplu ordin al ANAF sau va fi necesară și modificarea Codului fiscal?
Iulian Ardeleanu: „Noi am analizat și considerăm că este necesară o intervenție legislativă, la nivelul Codului fiscal, cu privire la implementarea e-Factura. Din păcate, suntem în criză de timp din perspectiva promovării unui act normativ pe perioada de delegare acordată de Parlament până la data de 31 august, pentru că sunt discuții legate de măsuri fiscale care ar trebui promovate pentru corectarea deficitului bugetar. Era un moment prielnic pentru noi de intervenție pe Codul fiscal și din alte perspective, inclusiv e-Factura. Ca atare, o intervenție probabil că va fi efectuată în perioada următoare, dar nu pe legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe [în timpul vacanței parlamentare]. O să vedem dacă va fi efectuată în regim de ordonanță de urgență sau dacă va fi adoptată altă soluție legislativă. Consider că mai sunt de clarificat anumite aspecte legate de termenul în care contribuabilii vor trebui să transmită factura, de la data emiterii, către sistemul informatic al MF. De asemenea, probabil că va trebui să ne gândim și la o stabilire a unor sancțiuni pentru cei care nu respectă termenele de transmitere a unor astfel de facturi în sistem. (...)Urmează să adoptăm un act normativ cu niște completări la actuala legislație, iar una dintre ele se referă la sancțiuni. Luăm în calcul ca, în primă fază, dacă se va adopta sistemul de raportare generalizată a facturilor, în completare cu actualul sistem de transmitere în format tipărit, să nu introducem sancțiuni. Pentru că interesul statului este ca contribuabilul să intre în sistem de bunăvoie. Într-adevăr, la un moment dat, cu siguranță de gândim și la introducerea unor sancțiuni, pentru că vorbim, totuși, de un drept de deducere a TVA exercitat în baza acestor facturi.”
3. Dacă se va folosi e-Factura pentru a transmite toate facturile către destinatari, deducerea TVA va fi posibilă numai în baza facturilor electronice?
Iulian Ardeleanu: „Deși, inițial, România a optat să deroge inclusiv de la articolul 178 [din Directiva de TVA, privind deducerea taxei], ulterior, având în vedere discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene, s-a ajuns la concluzia că nu vom obține o derogare pe acest articol și România a optat să renunțe la această chestiune. Fapt care duce oricum, în condițiile obținerii derogării, ca factura în format electronic de tip XML să fie cea în baza căreia se va exercita dreptul de deducere de la momentul în care sistemul e-Factura va fi singurul canal de transmitere a facturii către destinatari. Deci, vorbim de o factură în format electronic în baza căreia se va exercita dreptul de deducere a TVA. Noi spunem că, de la acel moment, utilizarea altor canale de transmitere a facturii, în format tipărit, nu va avea niciun efect din punct de vedere fiscal.”4. Firmele ar trebui să se aștepte la modificări ale declarațiilor de TVA după folosirea generalizată a e-Factura?
Iulian Ardeleanu: „Inclusiv în cererea României de solicitare a derogării pentru utilizarea sistemului e-Factura este înaintată posibilitatea ca o parte dintre declarații -- și mă refer în principal la declarația 394 -- să fie ajustate în mod corespunzător de la momentul la care datele vor fi raportate în sistemul e-Factura. De asemenea, dacă tot vorbim de planuri, deja ne gândim, spre exemplu, să folosim declarațiile precompletate, dacă vorbim de decontul de TVA. Astfel încât, la sfârșitul perioadei fiscale pentru care se depune decontul de TVA, în baza datelor pe care le avem disponibile (din declarațiile 394, din casele de marcat, din e-Factura), să putem genera o precompletare a decontului de TVA. Evident, contribuabilul va avea posibilitatea să-și corecteze decontul.”5. Va face față sistemul e-Factura la o creștere foarte mare a volumului zilnic de facturi transmise de firme?
Iulian Ardeleanu: „Cu siguranță, de la momentul în care decidem că facturile vor fi transmise numai prin canalul e-Factura, sistemul va face față volumului mare de facturi. Și suntem conștienți de acest fapt - că urmează să fie transmis un volum mare de facturi în cadrul sistemului. (...) MF și ANAF și-au asumat o mare responsabilitate, întrucât trecerea facturilor prin acest sistem va fi urmată de transmiterea lor către destinatari. Practic, prin acest filtru, noi trebuie să fim pregătiți, din punct de vedere tehnic, să asigurăm transmiterea acestor facturi către destinatari. Pentru că știm că, o dată ce factura va fi disponibilă pentru descărcare, aceasta va crea obligații contractuale între parteneri.”Albert Fruth, Șef birou, Elaborare strategii și informatizare, Unitatea de management al informației, ANAF: „Am ajuns să procesăm între 50.000 și 300.000 de facturi. Depinde de ziua săptămânii - dacă este o zi lucrătoare sau una nelucrătoare. Am procesat, până în prezent, un număr de 63 de milioane de facturi, ceea ce este impresionant, având în vedere că sunt implicate, în modelul obligatoriu, doar produsele riscante din relația B2B și relația B2G.”
6. Folosirea obligatorie a e-Factura, de la 1 ianuarie 2024, va acoperi și contribuabilii nerezidenți?
Iulian Ardeleanu: „Derogarea a fost obținută pentru persoanele impozabile stabilite în România. Ca atare, pentru categoria de contribuabili nerezidenți, luăm în calcul doar opțiunea de a utiliza sistemul e-Factura.”7. Cum ar putea fi folosite informațiile adunate de ANAF după terminarea procesului de digitalizare, inclusiv cele din e-Factura?
Antoine Avram, Director general, Unitatea de management al informației, ANAF: „Noi urmărim, în viitor, să realizăm un profil al contribuabilului. În stânga să avem patrimoniul și în dreapta să avem obligațiile de plată. Când există un dezechilibru -- patrimoniul se diminuează și obligațiile fiscale cresc --, automat trebuie să se intre într-un risc ridicat de colectare și să se aplice măsurile corespunzătoare.”