Valoarea producţiei agricole a blocului comunitar a înregistrat o creştere record de 19% în 2022 comparativ cu 2021, până la 537,5 miliarde de euro, graţie preţurilor mai mari, însă România şi Cipru au avut cele mai mici creşteri din rândul ţărilor membre UE, arată datele publicate, joi, de Eurostat.
Eurostat precizează avansul de 19%, un nou vârf înregistrat în continuarea unui trend crescător care a început în anul 2010, s-a datorat în principal creşterii valorii nominale a bunurilor şi serviciilor agricole în general (cu aproximativ +22,8%), în timp ce volumul producţiei a înregistrat un declin moderat comparativ cu nivelul din 2021 (minus 3,1%).
Trei sferturi (75,5%) din valoarea producţiei agricole a UE în 2022 a fost realizată în şapte state membre, respectiv Franţa (97,1 miliarde euro, echivalent cu 18% din totalul UE), Germania (76,2 miliarde euro sau 14% din total), Italia (71,5 miliarde euro sau 13%), Spania (63 miliarde euro sau 12%), Polonia (39,5 miliarde euro sau 7%), Ţările de Jos (36,1 miliarde euro sau 7%) şi România (22,2 miliarde euro sau 4% din totalul UE).
Potrivit Eurostat, toate ţările membre UE au înregistrat o creştere a valorii producţiei agricole în 2022 comparativ cu 2021. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate însă în Estonia (44%), Polonia (43%) şi Lituania (42%), susţinute de creşterea semnificativă a preţurilor. Cele mai mici creşteri au fost înregistrate în România (5,5%) şi Cipru (4,9%).
În rândul principalilor producători din blocul comunitar, valoarea producţiei agricole a crescut cu 30% în Germania, cu 18% în Ţările de Jos, cu 16% în Franţa şi Italia, cu 9,9% în Spania şi cu 5,5% în România.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a afirmat că este de neacceptat în continuare o evaziune de 10% din PIB sau un "gap" de TVA de 35%. Social-democratul a mai spus că digitalizarea reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente pentru combaterea evaziunii fiscale precum şi ieşirea din birouri pe partea de antifraudă şi inspecţie fiscală.
"Ele vor fi făcute publice cred că în săptămânile următoare. Ştiu că se lucrează intens la acest proiect şi este binevenit. O să mai spun şi eu ce au spus şi liderii coaliţiei şi am spus-o şi eu, când eram ministru de finanţe. Este de neacceptat în continuare o evaziune de 10% din PIB sau un «gap» de TVA de 35%", a declarat Adrian Câciu, întrebat joi în ce stadiu este noul proiect pentru combaterea evaziunii fiscale şi o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor la stat.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat de curând că România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, dar că a observat în ultima vreme o schimbare de atitudine la nivelul instituţiilor statului.
"Vreau să vă anunţ cu tristeţe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea. Nu este singura măsură (impozitarea cu 70% a veniturilor nedeclarate - n.red.). Sunt foarte multe măsuri pe combaterea evaziunii. Şi am văzut, în presă, în ultimul timp, că nu se mai joacă nimeni - instituţiile statului, Ministerul de Interne - a început nimeni să nu se mai joace în ceea ce priveşte drogurile şi evaziunea fiscală. Cred că e un început corect", a spus premierul, în cadrul unei conferinţe de presă.
Guvernul vrea să taxeze cu 70% veniturile nedeclarate.
Cum va fi vremea în țară în următoarele patru săptămâni
Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale, în cea mai mare parte a ţării, săptămâna viitoare şi în săptămâna 11 - 18 decembrie, precizând că în intervalul cuprins între aceste perioade, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice anotimpului.
Săptămâna 20.11.2023 – 27.11.2023
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, sudice şi centrale, dar mai ales în extremitatea de sud-vest a ţării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în jumătatea de vest a ţării, dar mai ales în regiunile sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 27.11.2023 – 04.12.2023
Temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 04.12.2023 – 11.12.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toată ţara.
Cantităţile de precipitaţii vor fi local deficitare în regiunile vestice, nord-vestice şi local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 11.12.2023 – 18.12.2023
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Comentarii articol (0)