Directiva PIF și fraudele de TVA: Firmele nedreptățite se pot adresa CCR și CJUE

Concret, fraudele transfrontaliere de TVA (inclusiv tentativele), prin care bugetul Uniunii Europene este „văduvit” de cel puțin zece milioane de euro, sunt considerate infracțiuni pentru care făptașii riscă între șapte și cincisprezece ani de închisoare. Așa s-a stabilit prin Legea 125/2023, care a transpus la noi, anul trecut, Directiva PIF. În acest context, contribuabilii care se consideră nedreptățiți în cadrul cercetărilor penale pot apela la CCR și CJUE.

„În pofida acestei ambiguități care marchează aceste modificări fiscale, partea bună este că, fiind vorba despre dreptul european, în plus față de CCR, companiile se pot adresa, de asemenea, și CJUE, tocmai pentru ca aceasta să verifice conformitatea acestei norme de transpunere. Practic, în cadrul disputelor pe care le putem avea cu autoritățile fiscale și penale, pe marginea acestui subiect, există mai multe remedii. Două dintre acestea, foarte eficiente, de altfel, ar fi, pe de o parte, posibilitatea companiilor de a se adresa CCR prin intermediul sesizării de neconstituționalitate pe care o pot formula.

Iar, pe de altă parte, prin intermediul întrebărilor preliminare pe care le putem adresa CJUE - întrebări care au tocmai acest rol de a acoperi neclaritățile și golurile lăsate de Legiuitor prin această legislație de transpunere. Și experiența noastră de-a lungul timpului ne-a arătat, din fericire, faptul că recurgerea la instrumentul întrebărilor preliminare adresate CJUE este unul care s-a dovedit, de foarte multe ori, extrem de eficient în a determina statul român să revină în matca corectitudinii juridice”, a explicat, la un podcast recent, Iuliana Goșnea, Avocat Senior Coordonator la D&B David și Baias, societatea de avocatură asociată cu PwC România.

Care sunt, mai exact, problemele cu transpunerea Directivei PIF? Mihail Boian, Partener la D&B David și Baias, a atras atenția, la același podcast, că până și simplele erori pot duce la cercetări penale:

„Acest text este unul deficitar și poate ridica dificultăți în interpretarea și aplicarea lui în practică, de către organele penale, având în vedere, în primul rând, faptul că el sancționează, în esență, o acțiune sau inacțiune comisă într-o schemă frauduloasă transfrontalieră fără, însă, ca Legiuitorul român să facă referire în vreun fel la intenția calificată prin scop, respectiv sustragerea de la plata obligațiilor fiscale - o formă de vinovăție care este specifică atât legislației europene, dacă ne uităm la preambulul directivei, cât mai ales specificului Legii evaziunii fiscale din România.

Practic, se ajunge, pe calea acestei reglementări, să se sancționeze, să se aplice pedepse și pentru erori comise de către contribuabili -- simple erori în completarea unor declarații --, pentru că textul vorbește despre declarații incomplete sau incorecte. Pare că legea ar putea să incrimineze și o simplă eroare a contribuabililor. O altă problemă pe care am văzut-o în această lege este, de exemplu, sancționarea tentativei pentru nedivulgarea de informații în privința TVA. Or, nedivulgarea, în sine, este o infracțiune omisivă, care nu este susceptibilă ea însăși de a face obiectul unei tentative. Și, din această perspectivă, spunem noi că există o inadvertență a legislației.”

O listă de aspecte problematice a venit și de la Camera Consultanților Fiscali, chiar în timpul procesului de legiferare, însă aceasta a fost ignorată de guvernanți și parlamentari în transpunerea Directivei PIF.

• Citește și: Evaziune fiscală: Specialiștii estimează, pentru 2024, controale mai agresive ale autorităților în acest domeniu.