Conform Codului muncii, plata salariului este o obligație certă a angajatorului, iar aceasta trebuie realizată în bani, cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă și prin modalitatea stabilită contractual. Salariul se poate plăti integral, la data stabilită, dar angajatorii și angajații pot conveni asupra unor modalități diferite, atâta timp cât acestea sunt stipulate clar în contract - de pildă, clasica formulă „avans și lichidare”. Este insuficientă precizarea contractuală „se achită în două tranșe lunare”, atâta vreme cât nu se specifică și cuantumul lor, dar, mai ales, dacă nu se specifică datele respective.
Totodată, fie că vorbim de virament bancar sau plata salariului în numerar, modalitatea de plată trebuie clar stipulată în contract, neputându-se face modificări fără acordul celeilalte părți. Dacă un angajat nu dorește să primească salariul într-un cont bancar, ci „în mână”, iar angajatorul nu folosește această metodă de plată, această informație trebuie oferită dinaintea semnării contractului de muncă, astfel încât angajatul să decidă în cunoștință de cauză. Dacă se decide modificarea modalității de plată, angajatorul considerând că este mai avantajos să vireze salariile în conturile angajaților, iar în contracte este prevăzută modalitatea plății numerar, e nevoie de o discuție cu fiecare angajat în parte pentru a obține acordul acestuia sau, dacă e cazul, de negocieri colective.
Salariul este un element negociabil, mai puțin când vorbim de personalul plătit din fonduri publice, unde legiuitorul e cel care trasează salariile. Aceasta înseamnă că, în cazul angajatorilor privați, salariul poate fi stabilit prin negociere individuală, iar diverse aspecte salariale pot face inclusiv obiectul negocierii colective - de pildă, se stabilesc salarii minime superioare celor prevăzute prin hotărâre de Guvern, diverse sporuri și bonificații.
Dacă însă angajatul e cel care are inițiativa modificării modalității de plată a salariului sau a datei plății este necesară o discuție cu angajatorul și modificarea contractului prin act adițional. Poate fi obligat un angajator să facă o concesie celui care ar vrea, de pildă, plata salariului într-o singură tranșă, o dată pe lună, în loc de două, așa cum s-a stabilit contractual și cum se face în cazul tuturor angajaților? În niciun caz, chestiunea ținând strict de acordul părților. Totodată, o concesie oferită unui angajat într-un sens sau altul poate deschide ușa către solicitări similare ale altor angajați, care vor considera că sunt tratați diferit și discriminați.
Tot așa însă, nici angajatorul nu poate decide în mod unilateral, de la o lună la alta, modificarea fie și temporară a modalității și datei plății salariului. „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, prevede art. 166 alin (4) din Codul muncii. Modificări în acest sens s-ar putea face însă prin contractul colectiv de muncă, iar ele vor avea impact direct asupra tuturor angajaților, însă aici nu vorbim în niciun caz de o modificare unilaterală, ci despre o chestiune negociată - doar că nu la nivel individual, ci colectiv.
De asemenea, chiar dacă data plății salariului este prevăzută și în regulamentul intern, ea trebuie să se regăsească și în cuprinsul contractului individual de muncă, nefiind posibilă modificarea acesteia fără încheierea unui act adițional, act ce presupune acordul părților.
Art. 166 Codul muncii (1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. (2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar. (3) Plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă. (4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Art. 17 (3) lit. k) salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, evidenţiate separat, periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul şi metoda de plată (elemente obligatorii în contractul individual de muncă - n.red.) |