Concediere pentru necorespundere profesională bazată pe studii? Fără o evaluare reală și o reorganizare efectivă, măsura este nelegală, spun judecătorii

• Concedierea pentru necorespundere profesională impune obligatoriu evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii stabilite prin contractul colectiv sau regulamentul intern.
• Necorespunderea profesională vizează scăderea performanțelor, nu neîndeplinirea ab initio a condițiilor de studii cunoscute și acceptate la angajare.
• Angajatorul nu poate invoca reorganizarea ca pretext pentru concediere când instanța a stabilit anterior că nu a existat o reorganizare efectivă a activității.
• Decizia de concediere emisă fără respectarea procedurii de evaluare și bazată pe pretexte nejustificate este nelegală și atrage anularea măsurii, cu toate consecințele.

Speța recentă, soluționată definitiv prin decizia Curții de Apel Craiova, ne oferă prilejul să analizăm limitele dreptului angajatorului de a invoca acest temei de încetare a contractului și, mai ales, obligațiile procedurale pe care trebuie să le respecte. Situația de fapt, pe scurt:

O salariată, angajată în 2008 pe un post de asistent social în cadrul unei unități medico-sociale (UMS), s-a trezit, în august 2022, cu contractul individual de muncă (CIM) încetat în temeiul art. 61 lit. d) din Codul Muncii – necorespundere profesională. 

Motivul principal invocat de angajator? O pretinsă reorganizare a unității, materializată printr-o hotărâre de consiliu județean, și faptul că salariata, deși licențiată în Sociologie, nu ar fi îndeplinit condițiile de studii specifice (Asistență Socială) prevăzute de Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social, pentru un „nou” post creat. 

Angajatorul a susținut că a fost atenționat de agenția județeană de plăți sociale cu privire la această neconformitate în contextul reacreditării serviciului social și că a oferit salariatei posturi de infirmieră și îngrijitoare, considerate inferioare pregătirii sale.

Tribunalul, în primă instanță, a dat dreptate angajatorului, respingând contestația salariatei și obligând-o la plata cheltuielilor de judecată, reținând, în esență, că UMS și-a exercitat dreptul de a-și organiza activitatea, că salariata nu deținea diploma de specialitate în asistență socială și că reorganizarea era justificată.

Curtea de Apel a văzut lucrurile fundamental diferit. Apelul declarat de salariată a fost admis, sentința Tribunalului a fost schimbată total, iar decizia de concediere a fost anulată, cu toate consecințele legale: reintegrarea pe postul deținut anterior și plata despăgubirilor salariale. 

Care au fost argumentele decisive ale Curții de Apel?

• Art. 61 lit. d) Codul Muncii – necorespunderea profesională și obligativitatea evaluării prealabile

Curtea a reamintit un principiu fundamental: concedierea pentru necorespundere profesională, prevăzută de art. 61 lit. d) din Codul Muncii, impune în mod obligatoriu evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern (art. 63 alin. 2 Codul muncii). 

În speță, angajatorul nu a făcut dovada unei astfel de evaluări, iar Curtea a subliniat că necorespunderea profesională se referă la situația în care salariatul nu mai face față sarcinilor de serviciu, la o scădere a performanțelor, și nu la o pretinsă neîndeplinire ab initio (de la început) a condițiilor de studii, mai ales când acestea erau cunoscute și acceptate de angajator la momentul încheierii contractului (în 2008, Legea nr. 466/2004 era deja în vigoare). 

Curtea a arătat că „situația ce a persistat și ulterior adoptării hotărârii Consiliului Județean, iar aceasta împrejurare nu poate conduce la o constatare a necorespunderii profesionale a salariatului, neregăsindu-se in ipoteza ceruta de textul art. 61 lit. d) din Codul muncii atât timp cât, conform susținerilor intimatei, salariatul era necorespunzător încă de la data nașterii raporturilor de muncă”.

• Reorganizarea activității – realitate sau pretext? 

Un alt pilon al apărării angajatorului a fost hotărârea consiliului județean, care ar fi aprobat o reorganizare a UMS. Însă salariata a invocat o altă decizie judecătorească definitivă, pronunțată de o curte de apel într-un litigiu anterior ce viza anularea respectivei HCJ. 

Chiar dacă acțiunea de anulare a HCJ fusese respinsă, instanța reținuse cu putere de lucru judecat că prin HCJ s-a aprobat doar modificarea denumirii structurii „Asistență Socială” în „Compartimentul Asistență Socială”, neavând loc o reorganizare efectivă a activității. 

Curtea de Apel, în speța de față, a valorificat această constatare, arătând că angajatorul nu poate susține crearea unui post nou, ce ar fi impus verificarea altor condiții de încadrare, câtă vreme o instanță a stabilit deja că nu a existat o reorganizare reală. 

Efectele hotărârii judecătorești anterioare sunt opozabile, conform art. 435 alin. 2 Cod procedură civilă. Deci, argumentul „noului post” cu cerințe noi s-a prăbușit în instanță.

• Chestiunea studiilor și art. 57 din Codul muncii (nulitatea CIM)

Apelanta-salariată a arătat că, între timp, pe parcursul judecății, a absolvit o facultate cu specializarea Asistență Socială și s-a înscris în Registrul Național al Asistenților Sociali, acoperind astfel orice potențială nulitate a contractului său (conform art. 57 alin. 3 Codul muncii). 

Curtea de Apel, însă, a precizat că obiectul litigiului era legalitatea deciziei de concediere emise în baza art. 61 lit. d), și nu o acțiune în constatarea nulității CIM. 

Prin urmare, deși a luat act de demersurile salariatei, nu a aprofundat acest aspect, considerându-l irelevant pentru soluționarea criticilor privind nelegalitatea concedierii pe temeiul invocat de angajator.

• Oferirea altor locuri de muncă (art. 64 Codul muncii)

Deși analiza Curții s-a oprit, practic, la neîndeplinirea condițiilor pentru art. 61 lit. d), angajatorul oricum nu și-ar fi îndeplinit corespunzător nici obligația subsidiară prevăzută de art. 64 Codul muncii, aceea de a oferi posturi compatibile cu pregătirea profesională. 

Oferirea unor posturi de infirmieră și îngrijitoare unei persoane cu studii superioare (chiar și în sociologie) este, în mod evident, o neîndeplinire a acestei cerințe legale, a reținut Curtea.

Ce învățăm din această speță? 

• Evaluarea este „sfântă”: Angajatorii care intenționează să concedieze un salariat pentru necorespundere profesională (art. 61 lit. d) trebuie să parcurgă o procedură de evaluare prealabilă, obiectivă și transparentă. Lipsa acesteia atrage, de regulă, nulitatea deciziei de concediere.
• Necorespunderea profesională nu înseamnă (automat) lipsa studiilor inițiale: Dacă un salariat a fost angajat și a prestat muncă ani de zile cu o anumită calificare, acceptată de angajator, acesta din urmă nu poate invoca ulterior, sub pretextul unei „necorespunderi profesionale”, lipsa unor studii pe care salariatul nu le avea nici la angajare, mai ales dacă nu au intervenit modificări legislative care să impună noi condiții pentru acel post existent. O astfel de situație ar putea, eventual, ridica problema nulității CIM (art. 57 Codul muncii), dar aceasta este o altă discuție, cu alte proceduri și alte consecințe.
• Reorganizarea trebuie să fie reală, nu de fațadă: Modificarea denumirii unui compartiment nu echivalează cu o reorganizare efectivă care să justifice desființarea unor posturi sau modificarea radicală a cerințelor pentru acestea. Instanțele vor analiza caracterul real și serios al reorganizării.
• Atenție la temeiul de drept al concedierii: Angajatorii trebuie să aleagă cu maximă rigurozitate temeiul legal al concedierii. O fundamentare greșită poate duce la anularea deciziei, chiar dacă, poate, ar fi existat un alt motiv valid (dar neinvocat sau invocat incorect).
• Consecințele anulării deciziei de concediere sunt severe pentru angajator: Reintegrarea salariatului pe postul deținut anterior și plata tuturor drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, plus dobânda legală penalizatoare, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, reprezintă o povară financiară considerabilă.