Ordinul ANAF nr. 649/2025, apărut joi în Monitorul Oficial, aduce noi modificări Ordinului ANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă. Concret asta înseamnă noi actualizări pentru formularele 100 și 710, modificate ultima oară în februarie anul acesta.
Contextul acestor actualizări e dat de modificările aduse regulilor impozitului pe construcțiile speciale (taxa pe stâlp), venite în aprilie prin OUG nr. 21/2025. Atunci, Guvernul (1) a decis că impozitul pe construcțiile speciale este stabilit în mod diferențiat, cu două cote diferite, (2) a introdus o bonificație de 10% pentru achitarea anticipată a impozitului, (3) a clarificat aplicabilitatea strict în cazul construcțiilor aflate pe teritoriul României, precum și (4) regulile privind contribuabilii care aplică un an fiscal diferit.
„Contribuabilii care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 499 alin. (41) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și care au declarat impozitul pe construcții până la data intrării în vigoare a prezentului ordin vor depune formularul 710 «Declarație rectificativă» pentru a evidenția bonificația, potrivit legii”, mai prevede ordinul apărut joi în Monitorul Oficial.