Interviu: Pensia de întreținere, explicată: Drepturi, obligații și aspecte mai puțin cunoscute

• Pensia de întreținere este un drept al persoanei aflate în nevoie, fiind datorată între soți, foști soți, părinți și copii, bunici și nepoți, frați și surori, în anumite condiții legale.
• Întreținerea poate fi acordată în natură (alimente, locuință, îngrijire) sau transformată de instanță în plata unei sume de bani, care poate fi fixă sau procentuală din veniturile debitorului.
• Pensia de întreținere se poate obține începând cu data cererii către instanță, se plătește periodic și poate fi modificată când intervin schimbări în situația părților implicate.

În interviul ce urmează, vom afla ce presupune exact această obligație, cine o datorează, cum se face diferența între întreținerea în natură și cea în bani, dar mai ales cum pot acționa creditorii atunci când se lovesc de refuzul la plată sau de lipsa aparentă a veniturilor debitorului.

1. avocatnet.ro: Pentru început, ce este obligația de întreținere și cui i se adresează?

Liliana Grădinaru: Întreținerea este un drept al celui care se află în nevoie, care nu se poate întreține din muncă ori din bunurile sale. Legea nu prevede o definiție a întreținerii, însă avem o scurtă descriere a cuprinsului său în titlul IV din Codul civil, la Autoritatea părintească, unde debitorul trebuie să întrețină copilul, „asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională”. Corelând cu obligațiile părintești, putem completa: „îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia”. Prin urmare, obligația de întreținere trebuie să asigure toate cele mai de sus, indiferent de la cine la cine e datorată.

Liliana Grădinaru: Întreținerea este datorată între: soți, în timpul căsătoriei; foști soți, dacă unul dintre ei este inapt să muncească din cauza unei incapacități de muncă survenite în timpul căsătoriei; soțul care a întreținut copilul vitreg este obligat să continue să îl întrețină dacă părinții minorului au decedat; copilul menționat anterior, întreținut minimum zece ani de soțul părintelui său, este obligat să îl întrețină pe acesta; ascendenții și descendenții (părinți, bunici, copii, nepoți) își datorează întreținere; frații și surorile își datorează întreținere.

Liliana Grădinaru: Pensia de întreținere este o modalitate de a achita obligația de întreținere atunci când nu se achită întreținerea în natură. Ca regulă, întreținerea presupune alimente, asigurare locuință, lucruri care costă bani, dar care pot fi oferite în natură. Dacă debitorul nu se achită de obligația sa, instanța o poate transforma în plata unei sume de bani. Privitor la suma aceasta de bani, la pensia de întreținere, Codul civil este mai generos în prevederi, menționând reguli mai clare. Astfel, pensia de întreținere este o sumă de bani, stabilită fie în valoare fixă (caz în care se indexează de drept trimestrial cu rata inflației), fie într-o cotă procentuală din venitul debitorului. La orice schimbare în situația dintre debitor și creditor, aceasta poate fi modificată în instanță.

Liliana Grădinaru: Ea se poate obține de la data cererii către instanță, însă excepțional se poate obține pe o perioadă anterioară dacă debitorul ei a împiedicat introducerea acțiunii, situație extrem de rară. Pensia se plătește periodic, la fel ca alte venituri. Totuși, în situații deosebite, se poate conveni de către părți sau accepta de către o instanță ca pensia să se plătească anticipat pe o perioadă mai mare, eventual pe toată perioada pentru care este datorată. De menționat că întreținerea care se dovedește că nu era datorată trebuie restituită.

Liliana Grădinaru: Întreținerea prestată în natură este de dorit pentru că formează între debitor și creditor o relație mai strânsă, normală, de familie, o relație în care în mod natural debitorul cunoaște nevoile creditorului și i le acoperă cât poate de bine, iar creditorul cunoaște în mare resursele debitorului și nu cere nelimitat. Totuși, atunci când cei doi nu au o relație bună sau când, după despărțirea părinților, între cel care crește minorul și debitorul pensiei nu sunt relații bune, atunci pensia, ca regulă, se stabilește în bani.

Liliana Grădinaru: Întâi de toate, ar fi de ținut minte faptul că nu există o legătură între permisiunea de a vedea copilul și îndatorirea de a-l întreține, însă legea prevede dispoziții despre comportamentul necorespunzător al creditorului: „Nu poate pretinde întreținere acela care s-a făcut vinovat față de cel obligat la întreținere de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri”. Ținând seama că legea prevede că minorii datorează respect părinților (art. 485 din Codul civil), un copil opoziționist, care ca urmare a unei alienări parentale a unui părinte își jignește celălalt părinte, poate fi considerat că încalcă bunele moravuri.

Liliana Grădinaru: În practică întâlnim adesea debitori fără venituri, fără venituri constante sau chiar care, deodată, au rămas fără venituri. Deși legea civilă menționează că întreținerea se datorează potrivit cu „mijloacele celui care urmează a o plăti” sau cu „posibilitatea de a dobândi aceste mijloace” (art. 527 din Codul civil), în realitate, în lipsa veniturilor debitorului, se cam încheie lucrurile. În multe cazuri întâlnim debitori care în mod intenționat fie rămân fără venituri pe hârtie, fie le modifică cu venituri dificil de urmărit.

În ceea ce privește latura penală, legea pedepsește atât neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege, cât și neplata, cu rea-credință, timp de trei luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească sau prin act notarial. Stabilirea relei-credințe, însă, este dificilă în jurisprudența românească. Mai exact, lipsa de venituri, de conturi sau de alte mijloace de întreținere nu înseamnă rea-credință în sine, din păcate. Adică un părinte sau o soție care are vacanțe, bunuri, imobile, mașină, dar care nu are venituri, nu este considerat/ă a fi de rea-credință dacă nu plătește pensia către copil sau soț.

Liliana Grădinaru: Deși, în general, creditorul pensiei se oprește când află că nu are ce executa în mod direct, în realitate există câteva dispoziții legale de care se poate folosi. Întâi, pentru a evita stabilirea unei pensii la nivelul salariului minim pe economie, se poate cere dovada tuturor bunurilor, dar și a veniturilor anterioare despărțirii ori a pregătirii profesionale a debitorului. Se dovedește astfel nu venitul actual, ci posibilitatea de a le obține, așa cum am citat din lege anterior.

Ulterior, pentru executare, se poate cere partajul bunurilor debitorului (dacă acesta are bunuri comune cu soția sau alți moștenitori). Dacă nici aici nu sunt bunuri, țineți seama că o cerere de executare din trei în trei ani poate ține debitorul legat toată viața de acea pensie, împiedicând prescrierea și 20 de ani... În paralel, însă, pentru lipsa veniturilor, creditorul întreținerii poate apela la următorii potențiali debitori conform legii: dacă mama sau tata nu au venituri, poate apela la oricare dintre cei patru bunici, de exemplu. Avem în sensul acesta art. 522 din Codul civil.

Liliana Grădinaru: Remediile de lege ferenda (pentru viitor) presupun o educație mai bună despre drepturile creditorilor întreținerii, fie că sunt minori sau nu - ar ajuta la protejarea unei pături sociale vulnerabile. Este necesară clarificarea noțiunii de „rea-credință”, facilitarea procedurilor pentru recuperarea pensiilor de întreținere și chiar implicarea statului în calitate de debitor temporar pentru a asigura o protecție mai eficientă a persoanelor vulnerabile.

Notă: Articolele din serie pot fi urmărite în secțiunea specială de aici.