Pe scurt, amânarea se plică entităților care acum sunt obligate să întocmească raportarea privind durabilitatea începând cu exercițiile financiare 2025 și 2026 (care au termenele în 2026 și 2027). Obligația se va aplica începând cu exercițiul financiar 2027 (cu termen în 2028), în loc de 2025, și cu exercițiul financiar 2028 (cu termen în 2029), în loc de 2026. Mai precis:
2025 devine 2027 pentru:
- entitățile mijlocii și mari care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii (altele decât cele care au căpătat obligația începând cu exercițiul financiar 2024): totalul activelor - 25.000.000 lei, cifra de afaceri netă - 50.000.000 lei, numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar - 50 (Ordinul MF 1.802/2014);
- entitățile care sunt societăți-mamă ale unui grup mare (altele decât cele care au căpătat obligația începând cu exercițiul financiar 2024) (Ordinul MF 1.802/2014);
- entitățile mijlocii și mari (persoanele juridice prevăzute de Reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară de către unele entități cu capital de stat) care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii (altele decât cele care au căpătat obligația începând cu exercițiul financiar 2024): totalul activelor - 25.000.000 lei, cifra de afaceri netă - 50.000.000 lei, numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar - 50 (Ordinul MF 2.844/2016);
- entitățile care sunt societăți-mamă ale unui grup mare (altele decât cele care au căpătat obligația începând cu exercițiul financiar 2024) (Ordinul MF 2.844/2016);
Raportarea privind durabilitatea, care înlocuiește treptat declarația nefinanciară, a fost introdusă în reglementările contabile la început de 2024, iar primul „val” de întocmiri a fost începând cu exercițiul financiar 2024 (cu termen în 2025). Raportarea privind durabilitatea include informații referitoare la factorii de mediu, factorii sociali și care privesc drepturile omului și factorii de guvernanță, inclusiv factorii de durabilitate. Noua raportare face parte, de asemenea, din raportul administratorilor.
Atenție! Pentru a se aplica, proiectul de ordin trebuie aprobat de MF și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica.