Ordinul MEDAT 1.565/2025 a apărut în Monitorul Oficial și este în vigoare din 9 iulie 2025. Acesta a modificat procedura de implementare pentru noua ediție Start-up Nation. Potrivit ministrului de resort, blocajul era la procesul de înscriere la cursurile de antreprenoriat și a fost nevoie de o soluție legislativă pentru a relua activitățile.
„Inițial, tot proiectul de 444 milioane de euro era blocat pentru că nu se atinsese pragul minim de 25.000 de aplicanți sub 30 de ani. Am păstrat această condiție, dar am găsit o soluție corectă: l-am spart și am împărțit lansarea în două etape, ca să nu mai ținem pe loc pe nimeni. Ce înseamnă asta concret? Cei 22.000 de oameni care au aplicat deja pot merge mai departe către finanțarea europeană de până la 50.000 euro pe proiect. Pentru diferența de aproximativ 7.600 de locuri finanțabile pentru prima etapă, vom deschide o nouă etapă de înscrieri, astfel încât să ajungem la ținta totală. (...) Cu alte cuvinte, nu era corect să ținem pe loc 22.000 de oameni, care își doresc să performeze, să se dezvolte și să-i ajute și pe ceilalți să crească, doar pentru că nu s-au înscris ultimii 7.600.
Din 1 august încep cursurile de antreprenoriat, primul pas obligatoriu înainte de obținerea finanțării. Estimăm ca în septembrie să poată depune deja proiectele pentru finanțare. Și un lucru important: lucrăm în paralel. Cei care termină cursurile mai repede vor putea aplica imediat, nu vor aștepta după ceilalți. Selecția finală a câștigătorilor va fi făcută după ce toată lumea a parcurs pașii obligatorii”, a precizat recent, într-o postare pe social media, Radu Miruță.
Concret, iată ce modificări s-au operat:
1. O nuanțare în privința persoanelor care pot participa la cursurile antreprenoriale. Mai nou, la Pilonul 1 din program s-a stabilit că sunt neeligibile persoanele care au absolvit cursuri de inițiere, specializare sau perfecționare sau competențe-cheie pentru dobândirea competențelor antreprenoriale în cadrul unor programe finanțate din fonduri nerambursabile. Anterior, condiția avea o formulare mai generală, fiind excluse persoanele care au participat la cel puțin o formă de pregătire antreprenorială subvenționată din fonduri nerambursabile. O modificare similară este și la Pilonul 2 al programului. Condiția anterioară a fost înlocuită cu formularea potrivit căreia sunt neeligibile persoanele care au absolvit cursuri pentru dobândirea competențelor antreprenoriale finanțate din fonduri nerambursabile.
2. O regulă nouă pentru înscrierea la cursurile de antreprenoriat. A apărut o regulă complet nouă ce stabilește că, în cazul în care aplicația de înscriere se închide înainte de atingerea tuturor indicatorilor prevăzuți în program, numărul întreprinderilor care primesc finanțare, precum și bugetul alocat acestora, sunt stabilite proporțional cu procentul persoanelor fizice din grupul-țintă, inclusiv cele aflate pe lista de rezervă, înscrise până la data închiderii aplicației (raportat la numărul total de indicatori ai programului, inclusiv lista de rezervă).
3. O modificare operațională legată de derularea cursurilor antreprenoriale. S-a introdus o prevedere nouă conform căreia formatorul poate gestiona și opera modificări ale locurilor alocate cursanților între locațiile fizice pentru desfășurarea cursurilor și/sau formatul de curs fizic sau online, în funcție de organizarea sa internă, dar numai cu acceptul scris al cursanților (acord scris și asumat care se adaugă la documentația de decontare).
Acum aproximativ o lună, în contextul negocierilor pentru formarea unei noi coaliții de guvernare, redacția noastră scria că programul Start-up Nation a fost pus pe pauză fără explicații din partea MEDAT. Informații mai multe despre noua ediție Start-up Nation pot fi găsite în secțiunea specială de aici.
ACCES PREMIUM
De ce premium?
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef,
avocatnet.ro
Timp de citire: 3 min.
Start-up Nation: MEDAT a oficializat unele modificări procedurale pentru a debloca programul
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 3 min.
Câteva modificări punctuale la programul Start-up Nation, ediția din 2025, au fost oficializate recent de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT). Potrivit ministrului de resort, acestea au rolul de a debloca programul.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
