avocatnet.ro 
Un lucrător migrant din Nepal ajunge în România după ce plătește peste 4.000 de euro unei firme din Kathmandu. Costul efectiv al unei vize și al permisului de ședere este în jur de 300 de euro, o sumă de cel puțin 10 ori mai mică decât costurile efective pe care lucrătorul ajunge să le plătească. Banii se duc către servicii de consultanță - o parte fiscalizați, o altă parte ajungând însă în buzunarele agențiilor care pretind că-i aduc în România pentru un trai mai bun.
Poveștile sunt mixte: unii migranți ajung în condiții decente, lucrează opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, în timp ce alții bat orașul din stânga-n dreapta 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână. În timp ce unii nu primesc banii pe câteva luni, alții reușesc să pună și o parte din salariu deoparte pentru a trimite acasă.
Ultimul raport OECD privind piața muncii din România ne confirmă însă că există potențiale riscuri cu privire la integrarea acestora.
Problema fundamentală în România este lipsa resursei umane din instituțiile statului care ar trebui să se ocupe de migranți. Nu doar aparatul subdimensionat este problema, ci și lipsa unui plan de acțiuni coordonat între mai multe instituții care să vizeze integrarea activă a migranților, nu doar pe piața muncii, dar și în societate:
Elaborarea politicii de migrație în România revine în principal Inspectoratului General de Imigrări (IGI), deși și alți actori – în special Ministerul Muncii și Ministerul Afacerilor Externe – sunt implicați în elaborarea legislației și a documentelor strategice, în domeniul migrației pentru muncă și în alte aspecte, conform competențelor lor. Nu există un departament specific pentru politica de migrație în cadrul IGI, al Ministerului Afacerilor Interne sau în altă parte a administrației publice, care să fie responsabil cu evaluarea și feedbackul politicilor. – Raport OECD privind piața muncii din România
În afara articolelor din presă* care atrag atenția asupra condițiilor dificile cu care se confruntă migranții, IGI sau Inspecția Muncii sunt mai degrabă preocupați de depistarea muncii la negru. În loc să identifice fenomenul structural, cele două instituții joacă rolul unui detectiv dintr-un film de poliție care aleargă după săgeți, în timp ce traficul mare de droguri aleargă nestingherit.
* Câteva articole și investigații importante în acest context: aici, aici, aici și aici
Raportul OECD amintește de situația dezastruoasă de la Inspecția Muncii care, nu doar că nu are îndeajuns de mulți inspectori pentru a verifica toate problemele, dar se și confruntă cu un volum de muncă ridicat venit în contextul controalelor la firme mici și mijloci.
România se confruntă cu un paradox: în timp ce numărul salariaților, dar și al migranților crește, numărul inspectorilor de muncă continuă să scadă. În 2023, la nivelul Municipiului București mai erau în total doar 83 de inspectori de muncă față de 164 în 2008, reprezentând o scădere de 49,4%.
Raportul OECD atrage atenția că la nivelul Inspecției Muncii nu există o linie telefonică dedicată străinilor, dar nici o adresă de e-mail la care ar putea să scrie. De asemenea, trebuie menționat că site-ul ITM București nici măcar nu este securizat conform standardelor actuale, iar secțiunea de contact nici măcar nu este funcțională.
Dincolo de lipsa resursei umane, dar și de acel website inadecvat, neactualizat vremurilor moderne, Inspecția Muncii duce lipsă de persoane care să poată să vorbească cel puțin limba engleză. Fără ele, sunt imposibil de soluționat cazurile pe care migranții le prezintă și care doar în cel mai fericit caz vorbesc limba engleză. Atunci când aceștia vorbesc doar limba din țara de origine, situația este absolut imposibil de rezolvat, Inspecția Muncii nepunând la dispoziție vreun interpret.
Până la identificarea problemelor mai în detaliu, trebuie înțeles cum se poate aduce un lucrător non-UE în România.
Cum se face recrutarea migranților
Procesul de recrutare al lucrătorului străin pleacă de la concluzia că, în piață, pentru un loc de muncă vacant nu se poate găsi un lucrător român care să-l ocupe sau unul din Spațiul Economic European (SEE). Locul de muncă vacant trebuie făcut public prin intermediul agenției județene de ocupare a forței de muncă (AJOFM), iar mai apoi trebuie așteptate aplicațiile din partea românilor. În mare parte, nimeni nu aplică, așa că angajatorul are dreptul de-a încerca să recruteze din afara UE.
Recrutarea străinilor se face strict pentru poziția neocupată pentru care s-a încercat găsirea unui lucrător local. De exemplu, dacă postul neocupat este de bucătar, dar în cadrul unității mai există un post neocupat de livrator, însă acesta nu a fost publicat, angajatorul nu poate să-l aducă pe străin ca bucătar și să-l forțeze să livreze mâncare.
După ce-a dovedit că nu a putut angaja pe nimeni din România sau din SEE, angajatorul obține adeverința privind forța de muncă disponibilă de la AJOFM. Cu această adeverință, angajatorul se duce către IGI pentru eliberarea avizului de angajare. Angajatorul trebuie să întrunească o serie de condiții, printre care:
- Să desfășoare activitate efectiv pe teritoriul României.
- Activitatea principală să nu fie aceea de facilitare a intrării străinilor pe teritoriul României.
- Să aibă achitate obligațiile către bugetul de stat.
- Să nu fi fost condamnat definitiv pentru o infracțiune prevăzută de Codul Muncii ori pentru o infracțiune contra persoanei săvârșită cu intenție.
- Contingentul anual să nu fi fost epuizat.
- Străinul pe care încearcă să-l încadreze în muncă îndeplinește condițiile din lege.
În urma avizului, angajatorul aplică pentru viză de muncă, iar doar atunci când viza este obținută, se încheie și contractul de muncă, iar ulterior se aplică pentru obținerea permisului de ședere temporară.
Cum funcționează contingentul?
La începutul fiecărui an, Ministerul Muncii se întâlnește cu partenerii de dialog social (patronate și sindicate) pentru a discuta numărul de lucrători străini ce urmează să poată intra pe piața muncii din România:
Art. 29 din OG nr. 25/2014: „La propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, în concordanţă cu politica privind migraţia forţei de muncă şi luând în considerare situaţia pieţei muncii din România, anual, prin hotărâre a Guvernului se stabileşte contingentul de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă”.
Din 2022 încoace, contingentul anual a fost de 100.000 de lucrători. Evoluția contingentului este semnificativă, deoarece în 2019, înaintea suplimentării, doar 20.000 de lucrători străini puteau să fie aduși pentru integrare pe piața muncii din România. Atât în 2019, cât și în 2021, contingentul a fost dublate, pe fondul cererii mari din partea angajatorilor pentru a aduce forță de muncă străină.
Contingentul nu indică numărul efectiv de migranți care intră pe piața muncii, ci numărul de autorizații de muncă emise de către autorități. Autorizația este pasul precursor obținerii vizei, însă se ajunge acolo doar în situația a trei sferturi dintre cazurile procesate. Conform ultimelor date, în noiembrie 2024 erau un total de 111.182 de avize de angajare eliberate, o creștere cu 9.928 față de 2023. Atât în 2022, 2023, cât și 2024, contingentul de 100.000 a fost depășit.
Chiar dacă la nivelul avizelor contingentul a fost depășit, situația vizelor de muncă arată complet diferit. În 2024, dintr-un total de 111.182 de avize, au fost făcute doar 76.850 de cereri pentru viză. Dintre acestea, doar 55.087 au fost eliberate, 18.022 au fost respinse, alte 850 au fost anulate sau revocate, iar în noiembrie 2024 (momentul culegerii datelor), alte 2.891 erau în curs de verificare.
Situația din 2024 este similară cu cea din anii trecuți, în care, în medie, doar 55.000 de vize erau eliberate pentru străinii care urmau să vină la muncă în România. Situația creșterii respingerilor este similară doar pentru ultimii doi ani, deoarece în 2022 numărul acestora era de doar 6.075. În 2023, numărul respingerilor a ajuns la 17.024 (o creștere de aproximativ 200%), ca mai apoi, în 2024, să fie de 18.022.
Problema aducerii migranților în România
Raportul OECD atenționează că în România există condiții foarte ușoare pentru recrutarea forței de muncă din statele terțe. Întorcându-ne la cadrul legislativ, observăm o condiție fundamentală pentru a putea primi avizul de angajare:
Art. 4 (a 1) din OG 25/2014: activitatea angajatorului nu a fost înfiinţată sau nu se derulează în scopul principal de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României;
În baza acestui articol, înțelegem că firma recrutoare de forță de muncă nu se poate ocupa doar cu aducerea lucrătorilor în România , pe care mai apoi să-i trimită la alte joburi. Astfel de cazuri sunt însă des întâlnite în practică, deoarece definirea vagă a „scopului principal de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României” permite acest lucru.
Angajarea lucrătorilor străini în regim de detașare ar trebui, de asemenea, reglementată mai strict, deoarece aceasta crește riscul neplății salariilor și ascunde responsabilitatea în lanțurile de subcontractare, de exemplu pe șantierele de construcții. – Raport OECD
Problema devine și mai complexă în cazul lucrătorilor pe platforme care sunt recrutați de diverse firme, iar mai apoi plasați la aceste flote. Aceștia sunt angajați la compania care a făcut cererea pentru avizul de muncă, dar prestează muncă pentru o altă firmă, însă ajung să livreze pe una dintre platformele digitale, ceea ce face ca o relație directă cu angajatorul să fie foarte dificilă:
În cazul muncii pe platforme, este dificil de reconciliat cerința de a publica un post vacant specific cu autorizarea angajării pentru munca pe platforme. În absența unor măsuri ferme care să garanteze plata salariului minim și având în vedere întrebarea deschisă dacă munca pe platforme (de exemplu, livrările) reprezintă cu adevărat o penurie critică, acest tip de angajare nu ar trebui să facă parte din sistemul de migrație pentru muncă. – Raport OECD
Pentru a aborda aceste riscuri, România ar trebui să îmbunătățească urgent capacitatea de inspecție prin creșterea numărului de angajați din instituțiile cu responsabilități și prin îmbunătățirea mecanismelor de sesizare. În momentul de față, angajarea străinilor este un proces anarhic, iar „țepele” și traficul de persoane mascat sunt la ordinea zilei. În timp ce Inspecția Muncii și IGI încearcă să detecteze migranții care lucrează ilegal, pentru a-i trimite înapoi acasă, o întreagă rețea coordonată prin diverse entități cer mii de euro de la oameni în schimbul unei promisiuni pentru un trai mai bun.
Toate acestea nu sunt normale într-o țară cu pretenții de aderare la OECD, însă răspunsul guvernamental rămâne... tăcerea. Singurul răspuns la care ne putem aștepta este acela de-a crește măsurile punitive împotriva migranților, lăsând operatorii economici rău-intenționați să zburde liniștiți, precum au făcut-o și până acum.
anonim