Normele Legii mirosurilor, repuse în dezbatere publică după cinci ani

• Metodologia combină evaluarea subiectivă (percepția umană prin panouri de evaluare și sondaje) cu cea obiectivă (măsurători instrumentale) pentru a determina disconfortul olfactiv.
• Operatorii economici cu activități generatoare de mirosuri trebuie să elaboreze și să implementeze un plan de măsuri pentru reducerea disconfortului olfactiv, cu termene clare.
• Planul de gestionare a disconfortului olfactiv trebuie să includă identificarea surselor, evaluarea intensității și măsuri tehnologice și operaționale pentru controlul emisiilor.

Noul cadru normativ pus în transparență a stat vreme de cinci ani în analiza ministerului, care ar fi trebuit să elaboreze normele de aplicare a Legii Mirosurilor în termen de maximum 180 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, care a fost oficializată în luna iulie a anului 2020. Această întârziere a făcut ca aplicarea prevederilor legii în sine să nu poate fi aplicate în toată această perioadă.

Normele metodologice ale acestei legi definesc mirosurile ca fiind substanțe sau amestecuri de substanțe volatile percepute de simțul olfactiv uman, clasificându-le în plăcute, neutre sau neplăcute. Disconfortul olfactiv este considerat a fi generat doar de acele mirosuri care depășesc anumite praguri de toleranță și au un impact negativ. Această distincție este crucială pentru a delimita scopul metodologiei la mirosurile cu adevărat problematice.

Pentru a evalua acest disconfort, metodologia propune o abordare ce combină metode subiective și obiective. Evaluarea subiectivă se bazează pe percepția umană, utilizând panouri de evaluare olfactivă și sondaje de opinie în rândul populației afectate, permițând înregistrarea directă a experienței cetățenilor. Pe de altă parte, evaluarea obiectivă implică măsurători instrumentale, cum ar fi olfactometria dinamică, care cuantifică concentrația mirosurilor în unități de miros (u.o./m³).

Metodologia stabilește praguri de toleranță și valori limită admisibile pentru mirosuri, dincolo de care se consideră că există un disconfort semnificativ. Aceste praguri vor fi definite în funcție de specificul fiecărei zone de impact, luând în considerare factori precum tipul mirosului, frecvența, intensitatea și durata expunerii, densitatea populației, tipul de activitate predominantă și sensibilitatea receptorilor. Documentul subliniază și necesitatea unei analize cost-beneficiu pentru implementarea măsurilor, având în vedere impactul economic asupra operatorilor.

De asemenea, este prevăzută identificarea surselor generatoare de mirosuri în vederea gestionării disconfortului olfactiv. Aceasta se realizează printr-o inventariere a tuturor potențialilor emitenți, corelată cu plângerile cetățenilor și monitorizările efectuate, date importante pentru a putea impune măsuri de reducere și a asigura respectarea legislației.

În ceea ce privește măsurile de reducere a disconfortului olfactiv, metodologia responsabilizează direct operatorii economici cu activități generatoare de mirosuri. Aceștia vor trebui să elaboreze și să implementeze un „plan de măsuri” pentru reducerea și prevenirea disconfortului olfactiv, plan care va fi actualizat periodic și va include termene clare de implementare. Măsurile pot fi tehnologice (precum modernizarea instalațiilor, implementarea de biofiltre sau turnuri de spălare a gazelor), de management (optimizarea proceselor, întreținerea echipamentelor, gestionarea deșeurilor) sau urbanistice (planificarea zonelor rezidențiale în raport cu sursele de mirosuri). Este important de menționat că implementarea acestor măsuri poate fi una graduală, ținând cont de complexitatea și costurile implicate, mai ales pentru industriile existente.

Metodologia, destinată a fi aplicată la nivel național, subliniază și rolul autorităților publice locale și centrale în implementarea, monitorizarea și aplicarea prevederilor sale și  recunoaște importanța participării publicului prin intermediul plângerilor și sondajelor, considerând percepția cetățenilor un element determinant în evaluarea disconfortului.

Cel de-al doilea document pus în dezbatere publică este Planul de gestionare a disconfortului olfactiv, ce se adresează companiilor și conține o serie de „măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate, în scopul identificării, prevenirii şi reducerii disconfortului olfactiv care se realizează atât în cazul unor instalaţii /activităţi noi sau a (…) (celor - n.red.) existente" 

De asemenea, sunt explicate cerințele minime de conținut ale unui astfel de plan, incluzând detalii despre identificarea surselor de miros, evaluarea intensității și ofensivității acestora, precum și o serie de măsuri tehnologice și operaționale pentru controlul emisiilor. Măsura arată că necesitatea elaborării unui astfel de plan de către companii poate fi determinată de existența în proximitate a unor receptori sensibili la miros (locuințe, școli, spitale, zone turistice etc.), de reclamațiile unor cetățenil sau de existența unor prevederi în acest sens legate de folosirea anumitor instalații.

Atenție! Pentru a se aplica, proiectele celor două norme subsecvente Legii Mirosurilor trebuie aprobate de ministru și publicate în Monitorul Oficial.