O autoritate judiciară nu poate refuza executarea unui mandat european de arestare și să preia pedeapsa fără acordul statului emitent, a hotărât CJUE

Concret, cauza C-305/22 a implicat un cetățean român condamnat în 2017 de Curtea de Apel București la o pedeapsă privativă de libertate, hotărâre rămasă definitivă în noiembrie 2020. La scurt timp după, instanța română a emis un mandat european de arestare pentru executarea pedepsei. Persoana a fost reținută în Italia, însă autoritățile italiene au refuzat predarea sa către România.

În schimb, aceste autorități decid să recunoască hotărârea de condamnare pronunțată de Curtea de Apel București și să preia executarea pedepsei în Italia. Ele consideră astfel că acest lucru ar crește șansele de reinserție socială a persoanei în cauză, care locuia legal și efectiv în Italia.

În plus, autoritățile judiciare italiene scad din durata inițială a pedepsei perioadele de detenție deja efectuate în Italia și plasează persoana condamnată în arest la domiciliu, cu suspendare concomitentă.

Curtea de Apel București a sesizat CJUE pentru a afla dacă refuzul de predare implică automat consimțământul statului emitent pentru executarea pedepsei în alt stat membru și dacă, în lipsa unui consimțământ formal, statul emitent păstrează dreptul de a cere predarea și de a executa pedeapsa pe teritoriul său.

În hotărârea sa, Curtea amintește mai întâi că mandatul european de arestare are la bază principiul încrederii reciproce și că refuzul de executare este o excepție, care trebuie întotdeauna să facă obiectul unei interpretări stricte.

Prin urmare, instanțele judecătorești ale statului membru care refuză executarea mandatului european de arestare pentru ca pedeapsa să fie executată pe teritoriul acestui stat trebuie să obțină consimțământul instanțelor din statul membru emitent pentru preluarea executării pedepsei pronunțate în acest din urmă stat.

Acest consimțământ presupune ca statului membru de executare să îi fie transmisă hotărârea de condamnare pronunțată de statul emitent, însoțită de un certificat. Fără acest consimțământ, condițiile pentru o preluare a executării nu sunt îndeplinite, iar persoana în cauză trebuie predată. Astfel, obiectivul de a crește șansele de reinserție socială, invocat de autoritățile italiene, nu este absolut și trebuie conciliat cu norma esențială potrivit căreia statele membre execută orice mandat european de arestare.

Curtea a adăugat că, deși autoritățile statului de executare pot invoca argumente legate de reinserția socială, acestea nu pot prevala asupra regulii fundamentale potrivit căreia statele membre trebuie să execute mandatele europene de arestare. În plus, statul care a pronunțat condamnarea poate invoca motive de politică penală pentru a justifica menținerea executării pedepsei pe propriul teritoriu și, în consecință, poate refuza transmiterea hotărârii și a certificatului necesar.

La scurt timp după pronunțarea hotărârii în cauza C-305/22, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că salută decizia CJUE. Instituția a precizat că soluția CJUE este în linie cu poziția exprimată de România pe parcursul procesului și întărește aplicarea corectă a regulilor privind mandatul european de arestare.