Munca în weekend și „sporul” aferent - o compensație pentru echilibrul social, nu un bonus

• Repausul săptămânal de 48 ore consecutive (sâmbăta și duminica) nu protejează doar dreptul la odihnă, ci și participarea salariatului la viața socială și de familie.
• Sporul pentru munca în weekend compensează un prejudiciu complex: pierderea timpului cu familia, imposibilitatea participării la evenimente sociale și desincronizarea de la ritmul comunității.
• Sporul reprezintă recunoașterea că timpul nu are aceeași valoare în fiecare zi - o oră duminica "costă" mai mult din punct de vedere social și personal decât o oră în timpul săptămânii.
• Principiul protejării timpului de odihnă este o valoare universală, reflectată în documente internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului și Directiva europeană 2003/88/CE.

Regula: De ce sâmbăta și duminica?

Art. 137 alin. (1) din Codul muncii stipulează că „repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica”. Alegerea acestor două zile nu este întâmplătoare, ci reflectă ritmul social general, fiind zilele în care majoritatea comunității se odihnește, în care instituțiile de învățământ sunt închise și în care au loc, de obicei, activitățile familiale, sociale, culturale sau religioase.

Astfel, legiuitorul nu protejează doar dreptul la 48 de ore de pauză, ci și dreptul salariatului de a participa la viața socială și de familie, de a se sincroniza cu ritmul comunității din care face parte. Acesta este standardul, regula de la care pornim.

Excepția și adevăratul scop al sporului

Desigur, societatea nu se oprește complet în weekend. Spitalele, unitățile de producție cu foc continuu, serviciile de utilități publice sau comerțul trebuie să funcționeze, iar pentru aceste situații, Codul muncii prevede o excepție la alin. (2) al aceluiași articol: dacă acordarea repausului sâmbăta și duminica ar prejudicia „interesul public sau desfășurarea normală a activității”, acesta poate fi acordat în alte zile.

Aici intervine mecanismul de compensare prevăzut la alin. (3) și salariații vor beneficia de un spor la salariu. Întrebarea fundamentală este: ce anume compensează acest spor?

Răspunsul este mult mai profund decât simpla plată pentru munca în zile considerate libere de majoritatea. Scopul sporului este de a acoperi un prejudiciu complex, cu multiple fațete:

1. Compensarea prejudiciului social și familial: Acesta este cel mai important aspect. Când un salariat lucrează sâmbăta și duminica, el nu pierde doar două zile de odihnă, pentru că le recuperează în alte două zile consecutive, ci pierde timpul prețios petrecut cu familia, participarea la evenimente sociale, la serbările copiilor sau pur și simplu la rutina firească a comunității. Sporul reprezintă o recunoaștere materială a acestui sacrificiu, a acestei desincronizări de la viața socială normală.
2. Recunoașterea valorii diferite a timpului: Timpul nu are aceeași valoare în fiecare zi. O oră de muncă duminica, din punct de vedere social și personal, „costă” mai mult pentru salariat decât o oră de muncă miercurea. Sporul este, în esență, un preț suplimentar pe care angajatorul îl plătește pentru a utiliza perioada cea mai valoroasă a  salariatului – cea dedicată, în mod normal, vieții private.
3. Un element de responsabilizare pentru angajator: Introducerea unui cost suplimentar pentru munca în weekend are și un rol preventiv. Îl determină pe angajator să analizeze cu atenție dacă derogarea de la regulă este cu adevărat indispensabilă. Astfel, se asigură că excepția nu devine o nouă regulă mascată și că organizarea programului de lucru se face cu respectarea principiului fundamental al repausului în weekend, ori de câte ori este posibil.

De-a lungul timpului, am discutat despre sporul de weekend din mai multe perspective. De pildă, am încercat să lămurim de ce nu discutăm de muncă suplimentară în weekend atunci când angajatul a lucrat deja de luni până vineri. Aici apare deseori o confuzie - un angajat care a lucrat de luni până vineri nu poate să lucreze și sâmbătă sau duminică, iar asta să se numească muncă suplimentară așa cum e permisă ea de Codul muncii (articolul complet, aici). 

Alte perspective care te-ar putea interesa:

• Zilele de repaus săptămânal trebuie acordate consecutiv, nu separat
• Podcast: Între derizoriu și decent: Cât de mare e sporul de weekend în compania ta?

O perspectivă internațională a dreptului la odihnă

Principiul protejării timpului de odihnă nu este o invenție locală, ci o valoare universală, reflectată în documente internaționale de maximă importanță:

• Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede la art. 24 că „Orice persoană are dreptul la odihnă și la timp liber, inclusiv la o limitare rezonabilă a duratei muncii și la concedii periodice plătite.”
• Constituția României garantează, la art. 41, dreptul la repaus săptămânal.
• Directiva europeană 2003/88/CE privind timpul de lucru stabilește dreptul la o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore pentru fiecare perioadă de șapte zile, la care se adaugă repausul zilnic. Legislația noastră este chiar mai protectoare, prevăzând 48 de ore.
• Convențiile Organizației Internaționale a Muncii (în special Convenția nr. 14 - privind repausul săptămânal în industrie, 1921 - și Convenția nr. 106 -  privind repausul săptămânal în comerț și birouri, 1957) au promovat de peste un secol ideea repausului săptămânal ca un drept fundamental al lucrătorilor.

În final, sporul pentru repausul săptămânal acordat în alte zile decât sâmbăta și duminica este un instrument juridic fin, menit să restabilească un echilibru. El nu anulează inconvenientul, dar îl recunoaște și îl compensează financiar.

Este o expresie a principiului bunei-credințe care trebuie să guverneze relațiile de muncă, angajatorul având dreptul de a-și organiza activitatea pentru a răspunde nevoilor economice, dar și obligația de a recunoaște și compensa impactul pe care această organizare îl are asupra vieții personale și sociale a salariatului. 

Astfel, legea nu protejează doar lucrătorul, ci și omul din spatele acestuia.