Ce înseamnă, de fapt, munca decentă? De la un concept global la realitatea locului tău de muncă

Conceptul, promovat de Organizația Internațională a Muncii (OIM), nu este un ideal abstract, ci un set de standarde tangibile care ar trebui să definească orice relație de muncă. El reprezintă suma aspirațiilor fiecărui om, adică un loc de muncă productiv și corect remunerat, desfășurat în condiții de libertate, echitate, securitate și demnitate umană.

Munca decentă se sprijină pe patru piloni fundamentali, fiecare dintre ei având rădăcini adânci în legislația națională și internațională, de la Declarația Universală a Drepturilor Omului și Constituția României, până la Directivele Europene și normele specifice de securitate și sănătate în muncă.

Primul pilon se referă la existența unor locuri de muncă productive, care să asigure un trai conform cu demnitatea umană. Aceasta implică mai mult decât simpla existență a unui contract. Vorbim despre:

• Transparență și predictibilitate: Un contract de muncă clar, cu o fișă a postului care definește precis atribuțiile și în concordanță cu Clasificarea Ocupațiilor din România, fără a lăsa loc de abuzuri sau de solicitări ce depășesc calificarea (cum ar fi amestecul între sarcini specifice unor ocupații diferite).
• Remunerație echitabilă: Un salariu plătit la timp, care reflectă complexitatea și responsabilitatea muncii, la care se adaugă compensarea corectă a eventualelor ore  suplimentare, conform legii.
• Acces la formare: Oportunități de dezvoltare profesională care să permită lucrătorului să se adapteze la noile tehnologii și să rămână relevant pe piața muncii.

Nicio relație de muncă nu poate fi considerată decentă în absența respectării drepturilor fundamentale. Aceste drepturi nu sunt un cadou din partea angajatorului, ci o obligație legală și morală.

• Libertatea de asociere și negociere colectivă: Dreptul lucrătorilor de a se organiza în sindicate și de a negocia colectiv condițiile de muncă este piatra de temelie a dialogului social.
• Eliminarea muncii forțate în mod explicit sau implicit: Principii universale care stau la baza oricărei societăți civilizate.
• Interzicerea discriminării: Asigurarea egalității de șanse și de tratament, indiferent de gen, vârstă, etnie sau orice alt criteriu.
• Respectarea demnității în muncă: Asigurarea unui mediu de muncă lipsit de orice acte sau fapte care întră sub incidența hărțuirii morale la locul de muncă.
• Respectarea drepturilor contractuale: Dreptul la concediu de odihnă nu poate fi limitat sau anulat, fiind protejat de lege. Programarea concediilor trebuie să fie rezultatul unui dialog real între angajat și angajator, bazat pe bună-credință, pentru a asigura predictibilitate și echilibru.

Acest pilon acoperă toate mecanismele care protejează lucrătorii de riscuri și vulnerabilități. În centrul său se află, fără îndoială, securitatea și sănătatea în muncă (SSM), un subiect pe care l-am aprofundat constant. Munca decentă înseamnă, în mod imperativ, un loc de muncă sigur.

• Un mediu de lucru fără riscuri: Angajatorul are obligația legală de a asigura condiții de muncă sigure, de la vestiare și spații de lucru igienice, ferite de pericole precum inundații sau instalații improprii, până la protecție împotriva caniculei sau a altor factori de mediu extremi. Scuza lipsei de fonduri nu poate justifica niciodată nerespectarea cerințelor minime de securitate.
• Prevenirea riscurilor, nu doar constatarea lor: O abordare proactivă a SSM implică evaluarea corectă a tuturor riscurilor, inclusiv a celor ergonomice (care duc la afecțiuni musculo-scheletice) și, din ce în ce mai important, a celor psihosociale (stres, epuizare, hărțuire). Supravegherea sănătății, prin controale medicale periodice, este un drept al lucrătorului și o obligație a angajatorului, menită să prevină îmbolnăvirile profesionale.
• Informare și instruire: Fiecare lucrător trebuie să cunoască riscurile la care este expus și măsurile de prevenire. O instruire SSM formală, realizată doar pentru a bifa o obligație, este inutilă. Eficiența ei constă în relevanța și aplicabilitatea practică.

Ultimul pilon este cel care le leagă pe toate celelalte. Munca decentă nu poate exista într-un climat de conflict permanent. Ea prosperă acolo unde există un dialog social real, tripartit (guvern, sindicate, patronate) și bipartit (angajat-angajator).

• Buna-credință: Acest principiu trebuie să guverneze întreaga relație de muncă, de la negocierea contractului și până la încetarea acestuia. El presupune respect reciproc și o comunicare onestă.
• Participare și consultare: Lucrătorii, prin reprezentanții lor, trebuie să fie informați și consultați cu privire la deciziile care le afectează condițiile de muncă.
• Rezolvarea constructivă a conflictelor: Existența unor mecanisme clare și echitabile pentru soluționarea divergențelor.

În concluzie, munca decentă nu este un lux, ci o condiție esențială pentru progresul economic sustenabil și pentru justiția socială. Este responsabilitatea comună a angajatorilor, care trebuie să investească în oameni și în condiții de muncă sigure, a lucrătorilor, care trebuie să-și cunoască și să-și exercite drepturile cu responsabilitate, și a autorităților, care trebuie să asigure aplicarea fermă a legii. Doar așa putem transforma locul de muncă într-un spațiu al demnității, siguranței și performanței.