- Asigurarea obligatorie PAD acoperă maximum 20.000 euro din valoarea locuinței, fiind insuficientă pentru acoperirea integrală a pagubelor în caz de dezastru, dar cea facultativă poate oferi protecție completă în caz de incendiu sau explozie.
- Proprietarii nu pot primi despăgubiri dacă evenimentul a fost cauzat de propria vină sau dacă au efectuat modificări neautorizate la structura locuinței.
- Educația financiară precară și lipsa aplicării amenzilor de către primării sunt principalele motive pentru care românii nu își asigură locuințele.
Dan Paraschiv Constantin: Atunci când discutăm despre valori mari, așa cum sunt locuințele noastre și bunurile din interiorul lor, trebuie să ne gândim la efortul financiar pe care îl presupune înlocuirea lor.
De asemenea, pornirea de la principiul „așa ceva nu mi se întâmplă mie” este o abordare păguboasă – cu atât mai mult cu cât acum vorbim despre o explozie, dar gama de evenimente nefericite care pot determina o pierdere totală sau parțială a acestor bunuri este mult mai vastă.
Prin urmare, singura variantă prin care ne putem pune la adăpost în situații de acest gen este să fim prevăzători înainte ca ele să se producă: să încheiem contracte de asigurare – atât cel impus de lege, cât și unul facultativ.
2. avocatnet.ro: Vorbim despre valori care depășesc ușor suma de 100.000 de euro. Ce ar fi putut face oamenii afectați de explozia din cartierul Rahova pentru a fi într-o situație materială cât mai puțin precară după producerea evenimentului?
Dan Paraschiv Constantin: Înțeleg că o parte dintre locatari aveau încheiate polițe PAD, ceea ce înseamnă că un maximum de 20.000 de euro va fi acoperit de aceasta. Problema este că mulți dintre noi au o educație financiară precară, fapt care ne împiedică să înțelegem, pe de o parte, că „unde-i lege, nu-i tocmeală”, iar pe de altă parte, să cuantificăm proporțiile consecințelor pe care ni le asumăm nerespectând legea.
Această abordare face, din păcate, ca mulți dintre păgubiți să nu fi încheiat o astfel de poliță. Prin urmare, posibilitatea de a acoperi 20.000 de euro din paguba suferită este exclusă.
Apoi, fiecare dintre noi are posibilitatea încheierii unei polițe facultative de asigurare a locuinței. Evident, în funcție de posibilitățile fiecăruia, putem asigura o proporție mai mică sau mai mare din bunurile pe care le avem în proprietate.
Să luăm un exemplu: avem un apartament în valoare de 100.000 de euro, distrus de o explozie. Dacă am respectat legea și am încheiat polița PAD, 20.000 de euro din această pagubă sunt acoperiți.
Prin urmare, dacă am fi încheiat o poliță de asigurare facultativă pentru diferența de 80.000 de euro, nu am fi în situația de a nu mai avea un acoperiș deasupra capului. Vrem, nu vrem, nenorociri se pot întâmpla oricând și oricui, iar de acest lucru trebuie să ținem cont atunci când luăm decizii – mai ales cele legate de asigurări.
3. avocatnet.ro: Care este motivul pentru care atât de mulți români nu își asigură locuințele?
Dan Paraschiv Constantin: Am enunțat deja unul dintre motive: avem o educație financiară precară. Ne bucurăm că economisim 130 de lei pe an, cât costă asigurarea PAD, ignorând proporțiile potențialei pierderi. Nu mai vorbesc de amenda aferentă nerespectării acestei obligații legale.
Acestea fiind spuse, ajungem la cel de-al doilea motiv pentru care mulți români nu încheie nici măcar minima asigurare pentru propria locuință: primăriile sunt cele care ar trebui să verifice dacă locuitorii respectă sau nu obligativitatea legală de a încheia polițe PAD. Tot ele ar trebui să impulsioneze încheierea acestor asigurări, prin aplicarea de amenzi celor care nu o fac.
Ca să spunem lucrurilor pe nume, primăriile nu fac asta din motive strict electorale: sunt mulți cei care ar trebui amendați, iar pentru un primar ei sunt, mai întâi de toate, electori și abia apoi cetățeni.
4. avocatnet.ro: Presupunând că un proprietar și-a respectat obligația de a avea o poliță PAD și a încheiat și o poliță facultativă, ce ar mai trebui să știe pentru a fi sigur că nu va avea probleme cu încasarea sumelor aferente celor două polițe?
Dan Paraschiv Constantin: Prima condiție ar fi aceea ca vina producerii evenimentului care presupune despăgubire să nu îi aparțină asiguratului. Nu îți poți incendia casa și să te aștepți să primești despăgubiri aferente pagubelor produse de incendiu.
Un al doilea aspect care trebuie avut în vedere este acela că bunul asigurat nu trebuie să sufere transformări neautorizate, care îl modifică substanțial față de starea în care se afla la momentul încheierii contractului. Modificări structurale, intervenții neautorizate sau lucrări asupra sistemelor care cauzează evenimentul (rețele de gaze, apă etc.) pot determina un refuz al asigurătorului în ceea ce privește acoperirea pagubei.
De altfel, cei care au încheiat astfel de contracte de asigurare știu că asigurătorul solicită aceste informații încă de la început și își poate redimensiona limitele de acordare a despăgubirilor în funcție de asemenea situații.
Comentarii articol (0)