Interviu: Despre combaterea infracțiunilor economice: Fapte întâlnite des, aspecte la care să fie atente firmele și ce ar trebui să schimbe autoritățile

 

Dragoș Pătroi: Cred că ați punctat foarte corect: s-a tot făcut tam-tam... Uneori am avut impresia că evaziunea fiscală a fost folosită ca scuza perfectă a clasei politice. Poate e mai comod pentru unii decidenți politici să se ascundă în spatele evaziunii fiscale decât să justifice eficiența și utilitatea modului de alocare și de cheltuire a banului public. 

 

Pe de altă parte, nu sunt nici atât de naiv să neg existența pe fond a fenomenului în sine. În mod cert, nu este ușor, dar nici imposibil, de combătut acest fenomen al evaziunii fiscale. Și cred că trebuie acționat conjugat pe două paliere: legislativ și instituțional. Adică o legislație fiscală clară și transparentă, care nu este susceptibilă a fi supusă unor interpretări neunitare și contradictorii. De asemenea, coerentă și predictibilă, fără derogări sau facilități acordate sectorial, pentru anumite categorii de contribuabili sau tipuri de activități economice. Spre exemplu, contribuabilii (fie persoane fizice sau firme) ar trebui să aibă o regulă unitară în raport de care să determine și să plătească impozitul pe venit sau pe profit, stabilită în raport exclusiv de nivelul venitului sau profitului, și nu de modalitatea efectivă în care realizează acest venit sau profit. 

 

Alt exemplu ar fi acela al unei firme care declară voluntar obligații fiscale, dar nu le și achită și, implicit, Fiscul nu le colectează. Aceasta, însă, nu este, în opinia mea, evaziune fiscală, ci o deficiență majoră de administrare și de colectare. Și, atunci, poate trebuie umblat la eficientizarea procedurilor fiscale, de exemplu, de atragere a răspunderii solidare, inclusiv în interiorul procedurilor de insolvență. De asemenea, s-a făcut mare tam-tam în legătură cu cheltuielile legate de externalizarea profiturilor. Ce este așa de complicat să stabilești niște criterii legate de limitarea admiterii acestora la deductibilitatea fiscală? Ceva de genul „externalizează cât vrei, dar, peste o anumită limită, tot plătești impozit de 16%”. Am văzut ceva oarecum în sensul acesta în pachetul al doilea de reformă fiscală, care însă nu s-a publicat nici până acum în Monitorul Oficial.

 

Și, doi, îți trebuie un aparat instituțional care să analizeze cu profesionalism și cu obiectivitate respectarea și îndeplinirea sarcinilor fiscale de către toți contribuabilii. Aici, însă, vreau să fac o precizare. Dacă se va merge pe dimensionarea prin buget a unui nivel nerealist și supradimensionat al veniturilor curente de natură fiscală, se poate acredita și înfiera cu mânie proletară ideea că tot blestemata de evaziune fiscală e cauza nerealizării acestor venituri și aceasta ar putea justifica (teoretic) punctul de plecare al unor practici discreționare și abuzive ale inspectorilor fiscali, din dorința de a da bine în statistici la obligațiile fiscale principale și accesorii stabilite suplimentar.

 

 

Dragoș Pătroi: În mod cert, simularea unor tranzacții economice (achiziții) fără substanță și conținut economic și, în mod corelativ, a căror trasabilitate este foarte dificil de urmărit sau de probat. Cazul frecvent este simularea unor achiziții de servicii cu o puternică componentă nematerială, greu tangibile și cuantificabile obiectiv, și în cazul cărora facturile de achiziție a acestor servicii nu sunt însoțite de documente-suport cu rol justificativ care să probeze pe fond prestarea de facto a acestor servicii, individualizarea și modalitatea efectivă de prestare a acestora, legătura directă de cauzalitate în raport de activitățile economice ale firmei etc.

 

Un caz oarecum interpretabil este al achiziției în mod real a unor astfel de servicii, dar la un preț supraevaluat, care are preponderent doar un scop fiscal, nu unul economic, respectiv acela de a asigura transferul bazei impozabile a profitului către un regim fiscal preferențial - fie intern (spre exemplu, de la o firmă plătitoare de impozit pe profit către o microîntreprindere), fie extern (către o entitate nerezidentă fiscal în România, dar nu neapărat una de tip offshore). Desigur, aici nu vorbim de o operațiune fictivă în accepțiunea clasică a art. 2 lit. f din Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, dar retratarea fiscală a cheltuielilor respective este posibilă, în baza prevederilor corelative ale art. 11 din Codul fiscal.

 

3. avocatnet.ro: Care apreciați că sunt faptele de spălare a banilor cu incidență în practică? 

 

Dragoș Pătroi: Subiectul în sine comportă o discuție specifică. Pentru că nu poate exista spălare de bani atâta timp cât nu identifici și nu individualizezi infracțiunea predicat, generatoare a banilor murdari și care ulterior fac obiectul spălării. În opinia mea, aici e nevoie de două entități: una care să genereze banii murdari, printr-o infracțiune economică, și alta care să îi spele și să le confere o aparență de legalitate.

Aici cazul clasic este cel al infracțiunii predicat de evaziune fiscală și/sau de înșelăciune, iar produsul material rezultat din infracțiunea respectivă este ulterior „albit” prin simularea achiziției unui bun, dar la o valoare neconformă (diminuată) în raport de valoarea de piață a bunului respectiv și revânzarea ulterioară a acestuia la adevărata sa valoare de piață. Desigur, tehnicile de spălare a banilor pot fi mult mai rafinate, din dorința de splitare și de disipare a originii frauduloase a unor fonduri, în măsura în care obiectul tranzacțiilor este reprezentat de bunuri necorporale, iar în tranzacții sunt implicate și entități de tip offshore. 

 

 

Dragoș Pătroi: Indiscutabil, interpunerea involuntară (fără o participare conștientă și activă) în cadrul unui mecanism carusel de fraudare a TVA. Este vorba de deja celebra speță a furnizorului furnizorului meu, care a transformat practic exercitarea dreptului legal și legitim de deducere a taxei (reglementat punctual de cadrul normativ de îndeplinirea corelativă a unor cerințe formale și a unor criterii de fond) mai mult într-un semn de bunăvoință al Fiscului. Mă refer aici strict la contribuabilii de bună-credință, în cazul cărora intrările de la furnizorii prezumați a fi de tip fantomă sunt din categoria unor bunuri refacturate ulterior către alți beneficiari și se poate astfel identifica trasabilitatea produselor respective, prin raportare inclusiv la circuitul lor de facto corelativ cu circuitul scriptic al documentelor aferente și întocmite în cauză. 

 

În multe dintre aceste cazuri, anularea exercitării dreptului de deducere al taxei de către organele fiscale nu este precedată nici de stabilirea unei legături directe de cauzalitate între deducerea taxei și participarea (voluntară și conștientă) a contribuabilului supus inspecției fiscale la mecanismul de fraudare a TVA, deși jurisprudența europeană în domeniu face trimitere explicit tocmai la acest fapt. Și anume la faptul că implicarea unui operator economic în mecanismul de fraudare a TVA (cu implicaţii fiscale în anularea dreptului său de a deduce taxa achitată în amonte) nu se prezumă, ci trebuie probată, dincolo de orice dubiu, intenţia şi implicarea sa efectivă și directă.

 

E foarte clar că evaziunea fiscală trebuie combătută, toată lumea e de acord cu aceasta, dar acest fapt trebuie realizat eficient, în mod individual (nu la nivel propagandistic, general), fără „gălăgie” inutilă (doar din dorința de a da bine la publicul votant) și cu mijloacele de probă prevăzute de Codul de procedură fiscală, nu în baza unor păreri sau aprecieri pur subiective ale inspectorilor fiscali. Personal, sunt de acord cu modificările aduse Legii 241/2005 prin Legea 126/2024. Clauzele astfel introduse de nepedepsire a faptei sau, după caz, de reducere a pedepsei (în raport de anumite condiții privind pragul valoric al prejudiciului, aplicarea unor procente de majorare și modalitatea de achitare a prejudiciului) nu cred că reprezintă un lucru negativ. În cazul infracțiunilor economice, cred că mai importanți sunt banii decât anii, mai ales dacă vorbim de o primă faptă și de o evaziune fiscală până la un anumit prag valoric.

 

 

Dragoș Pătroi: Să știți că avem cadrul legislativ în acest sens. Poate că nu este perfect, așa cum am arătat și anterior, dar există la un nivel suficient pentru a combate fenomenul. Principala problemă (desigur, în opinia mea) este lipsa vitezei de reacție, în timp util, a organelor cu atribuții în acest sens. Cu ce eficiență mai poți instrumenta o faptă de evaziune fiscală de acum șase-șapte ani, chiar dacă termenul generic de prescripție reglementat este de zece ani de la data comiterii infracțiunii?

Să nu uităm nici că termenul general prevăzut pentru arhivarea și păstrarea documentelor este de doar cinci ani (cu unele condiții și excepții reglementate limitativ de cadrul normativ). Și termenul de prescripție al evaziunii fiscale eu l-aș vedea tot la cinci ani. Atunci de ce am mai introdus toate „e-urile” (e-Factura, e-Transport, e-Case de marcat, e-TVA), care presupun costuri și un efort logistic considerabil la nivelul firmelor? Doar de dragul de a mai face niște hârtii în plus, iar informațiile să zacă nefolosite în sertarele Fiscului?

 

 

Dragoș Pătroi: Le-aș recomanda să facă niște diligențe minime de cunoaștere, în special, a furnizorilor, respectiv să se asigure că aceștia nu figurează în lista contribuabililor inactivi, că dețin un cod valid de TVA și că și-au depus situațiile financiare anuale. Desigur, în funcție de complexitatea tranzacției, pot merge chiar mai departe cu această informare, prin consultarea bazelor de date ale unor site-uri specializate în acest sens, în măsură să le ofere indicii privind comportamentul fiscal al furnizorilor respectivi, precum și privind comportamentul acestora în raport cu partenerii lor de afaceri.

Dacă li se pare că un produs le este oferit spre achiziție la un preț vizibil mai mic decât cel de piață, să ceară informații suplimentare de la furnizorul respectiv privind trasabilitatea acestuia, pentru a se asigura de proveniența licită a acestuia. Acest fapt poate reprezenta nu neapărat o oportunitate de afaceri, ci rezultatul unei infracțiuni economice de înșelăciune sau de evaziune fiscală (în special, la nivel de TVA). Exact ce spuneam mai devreme legat de participarea și interpunerea, deși involuntară și fără o participare conștientă și activă, în interiorul unui mecanism de fraudare a TVA.