Hotararea CEDO in cauza Danila impotriva Romaniei

In fapt, reclamantul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de luare de mita. Printr-o hotarare din data de 19 februarie 1997, reclamantul a fost achitat de instanta de fond, cu motivarea ca faptele imputate nu au fost probate. Instanta a retinut ca declaratiile unui dintre martorii acuzarii, concubinul persoanei care a formulat plangerea penala impotriva reclamantului, erau contradictorii. In plus, ele se contraziceau cu cele ale altor martori si cu alte probe administrate in cauza.

Apelul Parchetului a fost respins ca nefondat. Curtea de Apel a retinut, ca si instanta de fond, contradictia dintre declaratiile martorului acuzarii si mai ales contradictia dintre acestea si declaratiile altor martori. Parchetul a formulat recurs.

La termenul de judecata reclamantului i s-a acordat ultimul cuvant. Nici persoana care a formulat plangerea penala, nici martorii si nici reclamantul nu au fost audiati.

Printr-o hotarare din data de 15 iulie 1998, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul parchetului si l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa de 4 ani inchisoare cu executare si interzicerea drepturilor civile pentru o perioada de doi ani.



Reclamantul s-a plans Curtii ca nu a beneficiat de un proces echitabil in fata Curtii Supreme de Justitie, care l-a condamnat fara a-l fi audiat si fara a fi audiat persoana care l-a denuntat.

Curtea a retinut ca aspectele pe care Curtea Suprema de Justitie le-a examinat in vederea solutionarii cauzei au avut un caracter predominant factual. Trebuia stabilit daca reclamantul a atins o suma de bani si daca a primit mai multe bunuri din partea denuntatoarei.

Curtea a constatat ca, spre deosebire de cauza Constantinescu impotriva Romaniei, prezenta cauza nu implica aplicabilitatea art. 3856 alin. 3 din Codul de procedura penala, potrivit caruia in cadrul unei proceduri de recurs impotriva unei hotarari care nu este supusa caii de atac a apelului instanta este obligata sa examineze cauza sub toate aspectele. Cu toate acestea, Curtea a remarcat ca, desi Curtea Suprema de Justitie s-a pronuntat in cadrul unei proceduri de recurs impotriva unei hotarari care a format obiectul unui apel, ea trebuia sa procedeze totusi la propria apreciere a faptelor pentru a stabili daca acestea sunt suficiente pentru a permite condamnarea reclamantului. Curtea a mai aratat ca desi reclamantul nu a solicitat expres sa fie audiat de instanta suprema, aceasta trebuia sa ia masuri pozitive in acest scop. Prin urmare, condamnarea reclamantului fara a fi fost audiat, mai ales avand in vedere achitarea sa de instantele inferioare, este contrara exigentelor unui proces echitabil.

Cu privire la absenta audierii denuntatoarei, considerata principalul martor al acuzarii, care, potrivit afirmatiilor concubinului sau, plecase in Germania anterior trimiterii in judecata a reclamantului, Curtea a aratat ca declaratiile date de aceasta in faza de urmarire penala au contribuit intr-o masura determinanta la condamnarea reclamantului. Or, numai instanta de fond a dispus citarea cu mandat de aducere a acesteia, pentru a fi audiata in calitate de martor, celelalte doua instante limitandu-se la a o cita in calitate de denuntator. Nu reiese din actele dosarului daca autoritatile nationale au incercat sa afle noua adresa, din Germania, a denuntatoarei, sau sa verifice daca aceasta a parasit, cu adevarat, Romania.

Presupunand totusi ca ar fi fost imposibila asigurarea prezentei denuntatoarei in fata instantelor si ca autoritatile nationale au depus diligentele necesare pentru aducerea acesteia in fata instantei, Curtea remarca faptul ca instanta suprema a fost prima care l-a condamnat pe reclamant, dupa achitarea acestuia de instantele inferioare, fara sa faca o apreciere directa a declaratiilor reclamantului si a martorilor. Astfel, Curtea Suprema s-a pronuntat pe baza actelor aflate la dosarul primei instante, acelasi dosar in baza caruia reclamantul fusese achitat in prima instanta si in apel.

In aceste conditii, potrivit Curtii, instanta suprema trebuia sa procedeze la administrarea directa a probelor si sa-i audieze din nou pe reclamant si pe unii martori, avand in vedere, in special, chestiunile pe care le avea de transat si importanta acestora pentru reclamant. Ea trebuia s-o citeze pe denuntatoare si, daca era necesar, sa solicite audierea acesteia prin comisie rogatorie.

In consecinta, Curtea a apreciat ca, prin condamnarea reclamantului in absenta audierii denuntatoarei, a fost incalcat art. 6 alin. 3 lit. d) din Conventie.

Guvernul a fost obligat sa plateasca reclamantului suma de 3.000 euro cu titlu de daune morale.