Forme ale raspunderii administratorilor societatilor comerciale

Daca actele de gestiune inspirate si corecte ale administratorilor pot aduce beneficii si prosperitate societatii, in aceeasi masura actele de gestiune gresita, imprudenta, faptele ilicite ale administratorului savarsite in exercitarea mandatului sau pot pagubi sau ruina atat societatea, cat si pe asociati sau persoanele straine de societate. Actele si faptele juridice ale administratorului savarsite in exercitarea atributi-ilor sale pot antrena si in sarcina acestuia, distinct de societate, diferite forme de raspundere juridica.

Sediul legal al raspunderii administratorilor se gaseste in dispozitiile normative consacrate prin Legea 31/1990 privind societatile comerciale, republicata (art. 72, art. 73, art. 148, 155 si 157). De asemenea, Legea 85/2006 privind procedura insolventei publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, intrata in vigoare la data de 26 iulie 2006, contine norme speciale referitoare la angajarea raspunderii membrilor organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere consacrate prin art. 138, 139, 141, 142.

Natura juridica a raspunderii administratorului
Raporturile juridice dintre administrator si societate au o dubla natura: contractuala si legala, dupa cum se refera la obligatii ce rezulta din mandate sau la obligatii ce revin administratorului conform legii. Dubla natura juridica a raspunderii civile a administratorilor se manifesta atat fata de societate, cat si fata de terti. Aceasta raspundere este o raspundere contractuala, mai ales fata de societate cand rezulta incalcarea mandatului ori a dispozitiilor actului constitutiv sau ale legii referitoare la mandatul administratorilor, si delictuala, cand se refera la incalcarea altor dispozitii imperative ale legii (mai ales fata de terti).
Potrivit art. 72 din Legea 31/1990 republicata, obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si cele speciale prevazute in aceasta lege. 

Dupa cum s-a remarcat si in doctrina de specialitate, temeiul mandatului incredintat administratorului nu este in toate cazurile acelasi. Uneori el se poate grefa pe calitatea de actionar a administratorului. Aceasta este ipoteza in care administratorul este desemnat dintre asociatii societatii comerciale. In alte cazuri, atunci cand administratorul nu are si calitatea de asociat, raportul juridic dintre acesta si societate se concretizeaza intr-un raport juridic de munca.
In ceea ce priveste caracterul acestui mandat, acesta are, neindoielnic, un caracter comercial, in conditiile in care partile acestui contract sunt societatea - ce are calitatea de comerciant - si administratorul - care poate fi o persoana fizica sau juridica. Continutul mandatului este determinat in primul rând de contract, dar nu numai de acesta.
Astfel, in sistemul nostru legislativ, asa cum rezulta din Legea societatilor comerciale si din dispozitiile de drept comun referitoare la mandat prevazute de art. 42 din Codul Comercial, se poate concluziona ca natura raspunderii este determinata de sursa obligatiei incalcate sau neindeplinite. In unele cazuri va fi o raspundere civila contractuala pentru prejudiciile cauzate in cadrul reprezentarii contractuale, iar in altele va fi o raspundere civila delictuala si pentru prejudiciile provocate prin activitatea efectuata ca reprezentant legal al societatii.
In doctrina franceza raspunderea administratorilor este considerata contractuala in raporturile cu societatea si delictuala in raporturile cu tertii. 

Interesul practic al stabilirii naturii juridice a raspunderii civile a administratorilor rezida in proba si intinderea raspunderii. In cazul raspunderii civile delictuale, culpa administratorului nu este prezumata, ca la raspunderea contractuala, ci trebuie dovedita impreuna cu toate celelalte conditii ale raspunderii civile delictuale prevazute de Codul Civil si descrise mai sus. In schimb, la raspunderea contractuala, sistemul probatoriu este cel al culpei prezumate (administratorul va trebui sa rastoarne prezumtia de culpa si sa-si dovedeasca nevinovatia). In orice caz, indiferent de forma raspunderii, temeiul ei este culpa administratorului, prezumata sau, dupa caz, dovedita.
De asemenea, in functie de forma raspunderii, administratorul poate fi obligat sa repare atat prejudiciul previzibil, cat si pe cel imprevizibil (raspundere delictuala) sau numai prejudiciul previzibil (raspundere contractuala).

Forme ale raspunderii administratorului Raspunderea civila a administratorului a fost clasificata in doctrina si practica de specialitate in trei categorii:
- o raspundere ordinara (normala) fata de societate si asociati
- o raspundere exceptionala fata de terti
- o raspundere agravata, in caz de faliment al societatii.
Raspunderea civila (contractuala sau delictuala) a administratorului societatii comerciale nu poate fi angajata, in principiu, fata de terti dat fiind ca Legea 31/1990 privind societatile comerciale (art. 73 alineat ultim) limiteaza actiunea in raspundere a creditorilor sociali contra administratorilor numai la ipoteza falimentului societatii, ceea ce inseamna ca, atunci cand societatea comerciala functioneaza in conditii normale, creditorii acesteia pot sa actioneze in justitie pentru valorificarea drepturilor lor de creanta doar societatea comerciala debitoare. Aceasta rezida in faptul ca administratorii, fiind organe ale societatii, angajeaza prin actele sau faptele juridice savarsite direct societatea.
Raspunderea administratorului, in fiecare din cele trei forme, este o raspundere directa, adica pentru fapta proprie. Prin actele juridice indeplinite ca mandatar al societatii, administratorul angajeaza raspunderea civila (contractuala sau delictuala) a societatii in raporturile juridice cu tertii. Astfel ca regula este ca administratorul, indiferent ca este persoana fizica sau juridica, nu raspunde fata de terti.
Exista insa exceptii prevazute de Legea nr. 31/1990 care, prin articolul 148, alin. 2, consacra si o ipoteza de raspundere a administratorilor pentru fapta altuia. Astfel, din analiza acestei dispozitii normative rezulta ca toti administratorii, precum si comitetul de directie raspund fata de societate pentru actele indeplinite de directori sau de personalul incadrat cand dauna nu s-ar fi produs daca ei ar fi exercitat supravegherea impusa de indatoririle functiei lor.
Insa aceasta ipoteza speciala de raspundere pentru fapta altuia este o raspundere numai fata de societate, iar nu si fata de asociati sau fata de terti.
De asemenea, o alta exceptie de la aceasta regula o constituie ipoteza in care societatea se afla in procedura insolventei cand, in situatiile limi-tativ prevazute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 a insolventei, membrii organelor din cadrul societatii sau de conducere a acesteia pot fi obligati sa suporte o parte din pasivul debitoarei aflate in faliment.

Ipoteze legale de atragere a raspunderii administratorilor
Conform dispozitiilor Legii societatilor comerciale republicata (art.73), administratorii sunt raspunzatori pentru:
- realitatea varsamintelor efectuate de asociati;
- existenta reala a dividendelor platite;
- existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere;
- exacta indeplinire a hotararilor adunarilor generale;
- stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
Legea privind procedura insolventei, in art. 138, alin. (1), a reiterat enumerarea limitativa a cazurilor de atragere a raspunderii administratorilor prevazute in vechea reglementare privind reorganizarea judiciara si procedura falimentului (Legea nr. 64/1995). #PAGEBREAK#
Enumerarea fiind vadit limitativa nu poate fi extinsa prin interpretare analogica. Astfel, cazurile prevazute de lege sunt urmatoarele:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.

Jurisprudenta a respins cererile prin care s-a solicitat antrenarea raspunderii administratorilor avand ca temeiuri de fapt, de exemplu:
- nedepunerea diligentelor pentru readucerea unor bunuri in patrimoniul debitorului;
- neinregistrarea in contabilitate a datoriilor fata de buget;
- management defectuos;
- continuarea abuziva a unei exploatari deficitare;
- neurmarirea incasarii propriilor creante;
- exercitarea functiei de administrator si la alta persoana juridica;
- nedepunerea rapoartelor la administratia finantelor publice;
- neplata creantelor bugetare.

Totodata, instantele au respins cererile in situatiile in care s-a dovedit ca insolventa a avut alte cauze:
- nesansa de a desfasura o activitate profitabila;
- intreruperea temporara a activitatii de productie din motive neimputabile, nerecuperarea propriilor creante, neplata datoriilor curente, neincasarea valorii marfurilor exportate;
- diminuarea cererii pietei si scaderea preturilor.

Actiunea in angajarea raspunderii administratorilor Legea 31/1990, republicata precizeaza ca actiunea in raspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului si consiliului de supraveghere, precum si a cenzori-lor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societatii de acestia prin incalcarea indatoririlor lor fata de societate, apartine adunarii generale, care va decide cu majoritate de voturi. Din analiza acestei dispozitii normative rezulta ca in regimul societatilor comerciale, care constituie dreptul comun in materia raspunderii administratorilor, numai societatea pagubita poate exercita actiunea in angajarea raspunderii administratorilor.

In regimul Legii nr. 85/2006, exercitarea actiunii in raspunderea administratorilor apartine administratorului judiciar sau, dupa caz, lichidatorului. Conform textului alin. (1) al art. 138, judecatorul-sindic poate fi investit de administratorul judiciar, de lichidator sau de comitetul creditorilor.
In ce priveste comitetul creditorilor, abilitarea legala este conditionata de prealabila autorizare a judecatorului-sindic, iar cererea de acordare a autorizarii este conditionata, la randul ei, de cel putin una dintre urmatoarele imprejurari:
1) administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau cu privire la cauzele insolventei, persoanele vinovate de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica;
2) administratorul judiciar sau lichidatorul, desi a indicat persoanele vinovate, a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin. (1) al art. 138, si, in aceasta din urma situatie, actiunea pentru stabilirea raspunderii acelor persoane ameninta sa se prescrie. 

Concluzii  

Deseori practica instantelor de judecata s-a dovedit neunitara in aprecierea cazurilor de antrenare a raspunderii administratorilor pentru activitatea desfasurata, si aceasta, mai ales, datorita multitudinii de situatii faptice ce se pot intalni in practica privitor la administrarea si gestionarea unei societati de catre cel imputernicit sa o indeplineasca. 
Ultimele modificari legislative tind insa sa limiteze factorul subiectiv in aprecierea cazurilor de antrenare a raspunderii administratorului si sa tina cont de dinamica activitatilor curente pe care le desfasoara societatea comerciala. 

Autor:
Madalina Tirdei,
Avocat
VOICU & FILIPESCU,
Societate civila de avocati