Editorial

ACCES GRATUIT

Actul de la baza administrației publice din România va fi adoptat prin OUG și noi ce avem de spus despre asta?

În detrimentul altor teme de actualitate mai suculente și mai ușor de apucat, o mini-catastrofă în curs de derulare nu reusește să prindă, de aproape o săptămână încoace, bilet în rândul întâi la dezbaterile din mass-media : Guvernul se pregătește să adopte prin ordonanță de urgență Codul administrativ al României, adică o lege extrem de importantă, care va înghiți chestiuni cuprinse acum în multe acte normative și care va reprezenta baza legală a administrației publice. Și, da, proiectul de OUG cuprinde și pensii speciale pentru primari. Din păcate, magnitudinea acestui act normativ nu poate fi redusă la tema pensiilor speciale. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Despre relația dintre muncă și familie sau „În căutarea echilibrului pierdut”

Cu toate că tehnologia pare că ne face viața mai ușoară și că avem totul la îndemână la o atingere de ecran, de fapt viața ne este din ce în ce mai greu de gestionat. Da, este vorba despre viteza informației, dar în același timp este vorba și despre faptul că odată ce avem e-mailul în mână tot timpul, șeful ne poate cere orice, oricând. Iar pentru că e „șeful”, trebuie să facem, nu? Dar nu ne gândim mai deloc (cel puțin nu activ, conștient) la felul în care ne poate afecta asta viața în general și viața de familie în special, mai ales când nu reușim să delimităm corect și coerent munca de familie și rolurile pe care le avem în cele două contexte. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Adevărul pe care nu mulți părinți sunt dispuși să îl accepte

Care e misiunea unui părinte? Să iubească? Să fie prietenul copilului său? Să corecteze? Să impună un comportament corect cu autoritate? Să protejeze? Toate la un loc? N-aș sti să v-o spun și nici textul pe care vi-l propun astăzi nu o face. Totuși, cele 12 versuri pe care le citim împreuna imediat au un merit incontestabil: ne pun față în față cu un adevăr un pic inconfortabil, pe care fiecare părinte e tentat, măcar o dată în viață, să îl treacă cu vederea. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Oricum ar fi, lucrurile pot fi mereu schimbate măcar puțin în bine

M-am suit în tren azi dimineață la 9 şi m-am dus să-mi votez deputatul și senatorul. M-am oprit, după 140 de km, în prima localitate din județul Braşov şi-am votat pe o listă suplimentară. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Un suflet are nevoie de granițe, dar mai ales de poduri

Sunt cu Anca, ea doarme respirând liniștit lângă mine. E sâmbătă în mai, undeva la amiază. Nu știu cât e ceasul și nu sunt curioasă să verific: nici nu-mi pasă, nici nu contează. Am plecat de dimineață din București și iată-ne acum, două prietene, pe o plajă pustie, pe care nu o împărțim nici măcar cu pescăruși. Numai marea vine și se retrage, în jocul ei nesfârșit. Îi văd valurile abandonându-se la mal și-apoi plecând în tihnă și mă simt în siguranță. Încă mai cred că sunetul ăsta de apă care ni se dăruiește pur și simplu, și nouă, și nisipului, ar putea vindeca orice. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Iubirea dinainte de timp și de dincolo de viață

Nu mi-o mai aduc aminte pe mamaie, mama mi-a povestit că ne iubeam mult. Nu îi știu limpede nici chipul, nici mâinile, nici vocea. Nu îmi amintesc cum mergea, cum mă striga sau cum se simțeau îmbrățișările ei. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Un stat încetează să mai fie în slujba cetățenilor săi atunci când puterea se personalizează

Într-o nuvelă de-a sa, Albert Camus a creat o alegorie pentru forțele statale (care trebuie să aibă un puternic element impersonal și obiectiv) și pervertirea puterii prin personalizarea acestor forțe. În esență, e vorba de refuzul unui profesor de a îndeplini atribuțiile unui jandarm iar acest refuz, în opinia mea, reprezintă un simbol pentru maturitatea statului și a unor instituții care funcționează pentru protecția cetățenilor, într-un cadru în care supremația legii reprezintă principiul de bază. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Amnistia fiscală a trecut, dar problema a rămas

Nu prea sunt genul de persoană căreia să-i placă replica „Ți-am zis eu!”, dar adevărul e că trebuie să subliniem atunci când un lucru nu-i făcut cum trebuie. În 2015, la cea mai recentă amnistie fiscală pentru români, am avertizat că problema a fost doar vârâtă sub preș în loc să fie rezolvată. Consecința? Anul acesta e nevoie de o nouă amnistie fiscală pentru a anula contribuția la sănătate pentru veniturile infime din dobânzi. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Minciuna din spatele salariului minim crescut. „Retorică” populistă

Dintre toate realizările clamate vreodată de vreun Guvern, partid sau reprezentant al unui partid politic, creșterea salariului minim este cea mai îndepărtată de ceea ce se numește a fi o realizare: pentru că nu e un efort financiar al statului, pentru că creșterea lui din pix de la un an la altul, sub umbrela unei promisiuni și a faptului că suntem codași în Uniune, nu reflectă realitatea din piața muncii și necesitatea de a remunera suplimentar productivitatea și pentru că de respectarea acestei valori minime a salariului stă agățată o obligație legală, cu mari amenzi, pentru angajatori, statul fiind cel câștigat atunci când colectează impozite și contribuții mai mari din aceste salarii. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Despre ipocrizie, la români, faza pe catedrale

Toată treaba asta cu catedrala din Paris și strângerea de fonduri uriașe, toată atenția canalizată pe "Doamna Lor" a trezit în rândul multor conaționali de-ai mei niște manifestări pe care nu le mai văzusem de multă vreme în așa spectacol: oftică, dovadă de crasă incultură și, mai mult ca orice, fumegai de ipocrizie acută. Citește articolul