Joi, 8 mai, are loc evenimentul: Dreptul proprietății intelectuale în raport cu salariații - Aspecte practice și provocări actuale. Participă →
Avocații părinți au dreptul, potrivit legislației în vigoare, la un ajutor lunar pentru creșterea copilului, banii acordându-se până când cel mic împlinește vârsta de doi ani, respectiv de trei ani, în cazul copilului cu handicap. Dacă reiau activitatea în profesia de avocat, ajutorul nu se mai acordă. Această regulă s-ar putea schimba, după cum prevede o propunere legislativă care a trecut recent de votul senatorilor, astfel încât avocații să primească ajutorul lunar pentru creșterea copilului chiar și în situația în care obțin venituri din profesie. Citește articolul
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative. Citește articolul
Adoptată luna trecută la votul final în Parlament, legea ce vizează îmbunătățirea accesului la justiție prin modificarea reglementărilor privind taxele judiciare de timbru și ajutorul public judiciar a apărut joi în Monitorul Oficial și prevede reducerea taxelor pentru cererile de partaj, uniformizarea taxelor pentru divorț și clarificarea modului în care se face dovada plății taxelor. De asemenea, legea include și clarificarea criteriilor de acordare a ajutorului public judiciar, precum și extinderea acestuia către persoanele juridice fără scop lucrativ. Citește articolul
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 21 - 27 octombrie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative. Citește articolul
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 14 - 20 octombrie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative. Citește articolul
Absolvenții facultăților de drept din străinătate au, de acum, acces mai ușor la examenele de primire în profesia de avocat, conform unei modificări legislative care a fost oficializată la sfârșitul săptămânii trecute. Măsura vine în contextul în care, chiar dacă Ministerul Educației recunoaștea diplomele obținute în alte țări, procedura de dovedire a cunoștințelor de drept român era neclară în legislația preexistentă și se făcea în baza reglementărilor stabilite de diverse asociații profesionale. Prevederile se aplică începând de astăzi. Citește articolul
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 7 - 13 octombrie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative. Citește articolul
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 30 septembrie - 6 octombrie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative. Citește articolul
Tribunalul Uniunii Europene (UE) a respins trei acțiuni formulate împotriva interdicției de a furniza servicii de consultanță juridică guvernului rus și entităților stabilite în Rusia, stabilită în contextul conflictului din Ucraina, arătând că interdicția în discuție urmărește efectiv obiective de interes general, fără a aduce atingere conținutului însuși al misiunii fundamentale a avocaților într-o societate democratică. Citește articolul
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 23 - 29 septembrie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative. Citește articolul