Introducerea plății defalcate a taxei pe valoarea adăugată (split TVA) se vrea o măsură de combatere a evaziunii fiscale, însă implementarea unui asemenea mecanism va avea un impact consistent asupra firmelor înregistrate în scopuri de TVA, indiferent că acestea aplică ori nu sistemul de TVA la încasare. Totuși, impactul noilor prevederi s-ar putea dovedi mai mic, cel puțin la o primă vedere, pentru companiile care aplică sistemul TVA la încasare, așa cum reiese dintr-o analiză efectuată de specialiștii de la Viboal Findex. Citește articolul
Mecanismul de plată defalcată a taxei pe valoarea adăugată (split TVA) va fi obligatoriu din 2018, însă firmele pot alege implementarea acestui sistem din octombrie. Trecerea la un nou sistem de plată și de înregistrare a operațiunilor privind TVA-ul va crea numeroase probleme firmelor plătitoare de TVA și partenerilor lor de afaceri. Modificările vor afecta serios companiile care se confruntă deja cu probleme de lichiditate, astfel că multe dintre ele ar putea fi nevoite să ceară linii de credit pentru nevoile de finanțare pe termen scurt. Citește articolul
La calculul impozitului pe profit, deducerea cheltuielilor reprezentând valoarea creanțelor înstrăinate, potrivit legii, se va face în limita unui plafon de 30% din valoarea creanțelor înstrăinate. Măsura este inclusă într-un act normativ care a modificat recent Codul fiscal și se va aplica începând cu 1 ianuarie 2018. Citește articolul
Firmele și persoanele fizice plătitoare de taxă pe valoarea adăugată (TVA) care prestează servicii sau livrează bunuri taxabile, în România, au obligația de a a aplica, opțional de luna viitoare și obligatoriu de la 1 ianuarie 2018, un sistem de plată defalcată a TVA, care presupune deschiderea unui cont separat de TVA, diferit de contul curent. Contul bancar poate fi deschis la unitățile Trezoreriei Statului sau la băncile la care agenții economici își au deschise conturile curente. În contextul în care Trezoreria nu asigură servicii de internet banking, este de așteptat ca derularea operațiunilor obligatorii privind plata TVA să creeze mari blocaje atât funcționarilor publici, cât și agenților economici. Citește articolul
Regulile procedurale pentru desfășurarea executării silite au fost modificate duminică, atunci când a intrat în vigoare o ordonanță de Guvern pentru modificarea Codului de procedură fiscală. În principiu, noutățile deja aplicabile fac referire la aspecte precum punerea diferențiată în practică a executării silite, suspendarea acesteia, sechestrarea bunurilor și vânzarea lor la licitație, precum și stabilirea unor reguli speciale pentru recuperarea datoriilor din procesele penale. Citește articolul
Procedura prin care contribuabilii pot beneficia de o eșalonare la plată a fost modificată recent, prin ordonanță. În principiu, apare o flexibilizare a regulilor aplicabile în cazul contribuabililor care acumulează restanțe la bugetul de stat, fiind prevăzut, în mod expres, că eșalonarea la plată se acordă de către organul fiscal central pe o perioadă de cel mult cinci ani dacă sunt îndeplinite condițiile de acordarea a acesteia. Citește articolul
Asigurarea unui cash flow pozitiv, predictibil și solid reprezintă una dintre preocupările deosebit de importante ale oricărui antreprenor, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea, iar explicațiile sunt evidente: fără bani, firma nu va putea face plăți scadente către partenerii comerciali, salariați, bugetul de stat sau furnizorii de utilități. Astfel, introducerea mecanismului de plată diferențiată a taxei pe valoarea adăugată (split TVA), de la 1 ianuarie 2018, va fi o lovitură dură dată întreprinderilor care supraviețuiesc cu greu actualelor condiții economice. Citește articolul
Conform unui act normativ publicat în această săptămână în Monitoriul Oficial, mecanismul de plată defalcată a taxei pe valoarea adăugată (supranumit în spațiul public split TVA) va fi obligatoriu începând cu anul 2018, însă firmele pot alege implementarea acestui sistem chiar începând cu data de 1 octombrie 2017. Trecerea la un nou sistem de plată și de înregistrare a operațiunilor privind TVA-ul va crea numeroase probleme societăților comerciale înregistrate în scopuri de TVA, precum și tuturor partenerilor de afaceri ai acestora. Astfel, vă prezentăm astăzi opt aspecte ce pot aduce probleme firmelor ce vor aplica sistemul split TVA Citește articolul
Plata defalcată a taxei pe valoarea adăugată (TVA), sau split TVA, mai pe scurt, este reglementată într-o ordonanță publicată joi în Monitorul Oficial și va deveni obligatorie la începutul anului viitor. Opțional, persoanele care au această obligație vor putea aplica noul sistem și mai devreme, începând de la 1 octombrie și până la finele anului în curs. Citește articolul
Mecanismul de plată defalcată a taxei pe valoarea adăugată (TVA) va fi aplicat obligatoriu din 2018, iar până atunci va fi opțional. Totuși, există anumite categorii de persoane exceptate de la obligația utilizării noului sistem, așa cum vom arăta în cele ce urmează. Citește articolul