„Mă gândesc la Mario. Des. L-am cunoscut în primavara anului trecut și m-am întâlnit cu el în mai multe etape ale tratamentului, fie când se simțea mai bine, fie când se simțea rău ori foarte rău. Când s-a bucurat din tot sufletul la atelierele de film la care a participat sau când a primit jucării de la noi. Când, la distanță de câteva luni, ne-a spus că el nu mai are nevoie de nimic, că boala asta l-a maturizat brusc și nu mai e copil. Știam că-și dorește să vadă marea”, așa scrisese într-o poveste pentru blogul „Dăruiește Viață”. Citește articolul
Am trecut cu toții, ca recrutori, prin momentele dificile în care a trebuit să facem selecția pentru poziții foarte tehnice. Oricât de mult am insista pe faptul că, evaluarea tehnică trebuie derulată de cei în măsură să o facă ( de exemplu, managerul direct al poziției pentru care se recrutează, viitori colegi cu experiență etc.), clientul (intern sau extern) se așteptă să îi prezentăm candidați al căror profil să bifeze atât cerințele „soft”, cât și pe cele „hard”. Citește articolul
La fel ca sistemele de operare anterioare, Windows 10 îți oferă mai multe opțiuni când vine vorba despre ștergerea fișierelor. Ține doar de tine dacă rămâi la soluția implicită sau vrei să modifici câțiva parametri. Citește articolul
Viața modernă, cu confortul aferent, precum și cu preponderența existenței în cetate, este de natură să scoată individul din rutina muncii fizice, și deși ne place să credem că acesta e un avantaj, ne confruntăm de fapt cu multiple aspecte adverse. Limitările fizice inerente confortului ca stil de viață sunt de natură să slăbească rezistența fizică, ca dealtfel și pe cea psihică. Iar evoluția este de la comod către comoditate. Citește articolul
Dimineața, casa vraiște, toată familia are de plecat – la slujbă, la școală. Mișcare browniană în jurul toaletei, a șifonierelor și comodelor cu haine, a dulapului de pantofi. Mișcare sonoră și bruscă a troacelor și tinichelelor din bucătărie. Mama încearcă, cu șanse majore, să bată recordul mondial la numărul de obiecte cu care te poți descurca la simultan cu numai cele doua mâini din dotare: Citește articolul
Ești conștient că nu e bine să verși lichide pe laptop, dar se poate întâmpla oricui. Prin urmare, merită să citești aceste sfaturi, poate salvezi la timp laptopul. Citește articolul
Să crești un copil puternic din punct de vedere psihic cere ca și părinții să renunțe la practici de parenting păguboase. Și noi, adulții, trebuie să avem un psihic de fier, dacă vrem să educăm copiii în acest sens. Nu este ușor să ne uităm la cei mici cum se chinuie, să îi împingem să-și depășească fricile sau să le ținem socoteala greșelilor. Părinții cu psihic puternic cresc la rândul lor copii puternici. Citește articolul
O să fiu fericit când voi fi trecut examenul. Sau după aceea, când îmi voi fi găsit o slujbă bună. Ba nu, după promovare. Și după ce mă însor cu fata aia frumoasă, oricum. Sau după ce voi fi plătit ratele la bancă. Sau după ce intră copiii la facultate, și își fac și ei un rost în viață... Citește articolul
Este printre nelămuririle cele mai frecvente în privința obținerii concediului și indemnizației de creștere a copilului. Legislația noastră prevede o condiție simplă pentru obținerea acestora atunci când vine vorba de perioada muncită efectiv de salariată. De asemenea, se acceptă și ca perioada respectivă să nu fi fost muncită, ci compusă din perioade de șomaj, concediu medical ș.a. Citește articolul
Evident, ca să existe, dinamicii sus-numite îi mai trebe și un cuplu. Aici – problem. Jumătate, dacă nu mai bine de atât, din literatura și psihologia universală tratează despre (nu degeaba “despre” – că doar nu vindecă nimic) dinamica de cuplu. De spus se spun multe, da nu afli însa mare lucru de lucrarea ingenioasă prin care te transformi de fapt în cuplu. Citește articolul