Pentru dividendele (inclusiv cele interimare) distribuite persoanelor fizice sau juridice în cursul anului 2023, dacă plata lor efectivă nu s-a făcut până la 31 decembrie 2023, impozitul aferent trebuie declarat și achitat până la 25 ianuarie 2024.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Realități de pe piața muncii
Angajatorul ne-a redus programul în weekend și, odată cu asta, salariul. Ce-i de făcut?Realitățile din piața muncii ne surprind, în mod neplăcut, iar cel mai grav este că ele tind să devină o „normalitatea nouă”, cea în care echilibrul, buna-credință și responsabilitatea rămân pe hârtie, iar în practică se aplică o singură regulă: nicio regulă.
Întregul mecanism de acordare a pensiilor minime (indemnizațiile sociale pentru pensionari) ar fi trebuit să se schimbe, odată cu intrarea în vigoare a Legii 127/2019, dar, prin apariția noii legi a pensiilor (Legea 360/2023), legea amintită anterior a fost abrogată. Noua lege a pensiilor nu mai conține prevederi legate de pensia minimă, astfel că domeniul rămâne reglementat printr-o ordonanță din 2009.
Din primăvară, persoanele vulnerabile vor beneficia de sprijin financiar în valoare de 750 de lei per gospodărie, pentru achiziționarea și instalarea de repartitoare. Ajutorul se acordă familiilor cu venituri individuale sub 2.000 de lei, sub forma unui card de energie, distribuit de Poșta Română. Acesta permite posesorului să beneficieze de sprijin pentru costurile cu energia și să compenseze achiziția și montarea sistemelor de repartizare a costurilor cu energia termică. Plățile pot fi făcute online, prin mandat poștal sau la agentul poștal.
Impozit micro
Din 2024, o persoană poate deține, direct sau indirect, o singură microfirmă. Ce trebuie să facă cei cu mai multe companiiLimitarea numărului de microîntreprinderi deținute de aceeași persoană a fost înăsprită de Guvern începând din 2024, astfel că de la deținerea a maximum trei firme se trece la deținerea unei singure firme. Asta indiferent că vorbim de dețineri directe sau indirecte. Astfel, cei care au mai multe companii la regimul impozitului micro trebuie să decidă până în martie care dintre ele trec la impozit pe profit.
La capitolul beneficiilor pe care angajatorii le pot oferi pe lângă salariu, 2024 aduce unele modificări deloc neglijabile dacă ne gândim la gradul de răspândire a acordării acestora - tichetele de masă și voucherele de vacanță, de pildă, al căror regim fiscal a cunoscut o ușoară împovărare (mai exact, cu 10%). Multe dintre avantajele ce pot fi acordate de angajatori și care au un regim fiscal special au rămas însă la fel.
Elevii dezavantajați din învățământul de stat vor primi anual un ajutor financiar de 500 de lei, care poate fi utilizat pentru achiziționarea de rechizite școlare și îmbrăcăminte. Acest ajutor este acordat în cadrul unei noi scheme naționale de sprijin care se va desfășura în perioada 2023-2027. Procedura de distribuire a acestui ajutor a fost oficializată recent.
Conform Codului muncii, salariații au dreptul anual la maximum 10 zile de absență în situații neprevăzute, cauzate de boală sau accident în familie, care necesită prezența imediată a acestora. Aceste libere trebuie recuperate conform acordului părților, iar plata salariului aferent liberelor se va face odată cu achitarea drepturilor salariale pentru luna în care au fost înregistrate absențele. Angajatul trebuie să informeze angajatorul în scris înainte de a lua o astfel de zi liberă și este recomandat ca angajatorul să aibă o procedură internă pentru gestionarea acestor situații.
Fișierul SAF-T este obligatoriu, în 2024, atât pentru contribuabilii mari, cât și pentru cei mijlocii. Astfel, în februarie încep raportările aferente noului an, prin intermediul declarației 406. Din moment ce fișierul SAF-T se depune la mai multe termene, am pregătit azi un calendar orientativ pentru 2024.
Conformitatea cu GDPR implică asumarea de către operatori a unui angajament permanent de a proteja în mod eficient datele cu caracter personal și de a respecta drepturile persoanelor vizate. Acest angajament este însoțit însă de multiple provocări pe care companiile le întâmpină în mod frecvent în activitatea de zi cu zi. Revizuirea constantă a politicilor de prelucrare a datelor, punerea în aplicare a măsurilor de securitate din ce în ce mai stricte și instruirea corespunzătoare a personalului sunt doar câteva dintre activitățile esențiale pe care orice operator de date cu caracter personal trebuie să le aibă în vedere.
