După trei luni de mandat într-unul dintre fotoliile Cabinetului actual, Bogdan-Gruia Ivan, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a acceptat să răspundă la câteva întrebări ale avocatnet.ro, prin intermediul biroului de presa al instituției pe care o conduce. Bogdan-Gruia Ivan este al 33-lea ministru care ocupă acest portofoliu, începând cu 1990.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Subiectul recalificării relațiilor aparent independente în relații dependente, care presupune impuneri suplimentare de taxe în urma controalelor, a revenit în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), atenționează avocații. În acest context, contribuabilii sunt sfătuiți să reanalizeze colaborările care pot fi vizate de controalele ANAF și de eventualele recalificări fiscale.
Tinerii vor putea folosi creditele garantate de stat contractate în cadrul programelor Family Start și Student Invest în mai multe situații, nu doar pentru nuntă, mașină, chirie sau sănătatea proprie, potrivit unui proiect de ordonanță pus recent în dezbatere la Ministerul Muncii și prin care se dorește modificarea regulilor celor două programe guvernamentale de creditare.
Măsură oficială
UPDATE: CAEN 3: Operatorii economici își pot actualiza codurile de activitate până în septembrie 2026. Versiunea veche a codurilor este acceptată în continuarePersoanele juridice și persoanele fizice au, până la urmă, un termen-limită pentru actualizarea codurilor CAEN proprii, în contextul trecerii de la versiunea a doua la versiunea a treia a CAEN, dar acesta este unul îndelungat - 18 luni. O hotărâre de Guvern în acest sens a fost oficializată recent, astfel că de-acum curge efectiv acea perioadă de tranziție.
Regulamentul european privind produsele provenite din defrișări („European Union Deforestation Regulation” - EUDR), care interzice comercializarea unor astfel de mărfuri în spațiul comunitar, dar și exportul acestora către alte piețe, va intra în vigoare la 31 decembrie 2025. Termenul a fost amânat cu un an, astfel că cei implicați în operațiuni cu produsele vizate au la dispoziție o perioadă suplimentară de timp să se pregătească pentru conformare - aspect benefic, având în vedere complexitatea procedurilor pe care le impune reglementarea. În România, pe lângă alte domenii, cum ar fi zona de retail, este anticipat un impact semnificativ asupra industriei auto, în special producția de anvelope din cauciuc.
Speță din controalele fiscale
ANAF a găsit o firmă care a scăzut eronat, din impozitul pe profit, o donație. Contribuabilul considerase că e o sponsorizareCazul unui contribuabil care a confundat, la calculul rezultatului fiscal, donația cu sponsorizarea a fost prezentat recent în raportul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu controalele fiscale terminate în decembrie 2024.
Catalyst Romania Fund I anunță vânzarea acțiunilor sale din avocatnet.ro (Inteligo Media) către echipa fondatoare a companiei și celebrează un parteneriat de lungă durată cu aceasta. Colaborarea a fost bazată pe o investiție care a modelat evoluția remarcabilă a avocatnet.ro în cea mai importantă platformă de tip Information as a Service pentru profesioniști și antreprenori din România.
Societățile care respectă reglementările contabile emise de către Banca Națională a României (BNR) și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), precum băncile și asigurătorii, trebuie să declare și achite impozitul pe profit conform regulilor normale (până la 25 martie). Concret, aceste entități nu pot beneficia de facilitățile fiscale pentru recapitalizare, astfel că nu li se aplică termenul unic din 25 iunie.
Hărțuirea la locul de muncă, fie că este de natură sexuală sau morală, este o problemă serioasă care afectează atât bunăstarea angajaților, cât și climatul profesional. Toți angajatorii sunt obligați să implementeze politici clare și proceduri eficiente pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen. Victimele hărțuirii au dreptul să raporteze incidentele, iar angajatorii trebuie să asigure confidențialitatea și soluționarea acestora într-un termen rezonabil. În acest articol, vom explora pașii esențiali în procesul de raportare și soluționare a cazurilor de hărțuire la locul de muncă, precum și drepturile și obligațiile părților implicate.
S-a împlinit un an de când Codul fiscal a fost modificat prin Legea nr. 33/2024 pentru a da posibilitatea companiilor de a diminua baza de impozitare a TVA și cu reducerile de preț care nu sunt acordate direct clienților din lanțul de vânzare, dar care au ca efect reducerea prețului plătit de către consumatorul final. Modificarea a vizat și contribuțiile trimestriale plătite în domeniul farmaceutic („clawback” şi cost-volum) sau al reducerilor de coplată, care au ca efect reducerea prețului final achitat de pacienți pentru medicamente.
