La începutul lunii iulie, Curtea Constituțională a României (CCR) a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor din Codul Civil referitoare la despăgubirile pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială în cazul vătămării integrității corporale, stabilind că și victimele indirecte ar trebui să poată beneficia de despăgubiri, contrar a ceea ce stabilise anterior Înalta Curte. Decizia a fost publicată luni în Monitorul Oficial.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
De la 1 ianuarie 2025, sistemul e-TVA urmează să fie complet operațional pentru contribuabili. Astfel, cei la care se depistează diferențe între decontul de TVA depus și decontul precompletat generat de e-TVA vor trebui să răspundă la notificările de conformare trimise de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). În caz contrar, vor exista riscuri deloc neglijabile.
Indicele PMI® pentru industria prelucrătoare din România, prezentat de BCR, a scăzut în septembrie la 47,3 puncte, de la 48,4 în august, a treia lună consecutivă de scădere.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat vineri o hotărâre importantă care clarifică drepturile cetățenilor UE în ceea ce privește recunoașterea schimbării prenumelui și a genului. Decizia a fost luată în urma unei cereri de decizie preliminară formulate din România, în cazul unui cetățean român care a obținut legal schimbarea identității sale de gen în Regatul Unit, dar care în România a fost pus să urmeze, de la capăt, o procedură internă în același scop. Vineri, Curtea a constatat că recunoașterea trebuia să aibă loc fără parcurgerea unei noi proceduri, care, teoretic, putea să conducă chiar la un refuz.
În urma unor discuții recente ale reprezentanților Ministerului Finanțelor cu reprezentanții fiscaliștilor reiese că posibilitatea unei noi amânări a sancțiunilor aferente sistemului e-TVA se conturează tot mai mult. În același timp, au fost discutate și alte chestiuni de interes legate de deconturile precompletate de TVA.
În privința operațiunilor internaționale ce implică transporturi pe teritoriul României, specialiștii Deloitte România atrag atenția că autoritățile folosesc camere video pentru verificarea existenței codului UIT, în contextul folosirii sistemului e-Transport. Prin urmare, chiar dacă un camion „scapă” de control la trecerea prin vamă, verificările pot interveni oricum.
În contextul utilizării generalizate a facturilor electronice, între persoanele impozabile stabilite în România, începând cu 1 iulie 2024, din ce în ce mai des apar întrebări sau dispute între cei doi parteneri comerciali în ceea ce privește informațiile care ar trebui (sau s-ar dori) trecute pe factură. Spre exemplu, sunt societăți care, din postura de clienți, refuză plata anumitor facturi în lipsa menționării unui cont IBAN pe aceasta sau a unui cod care să semnifice proiectul/centrul de cost de care aparține. Alte societăți refuză plata în lipsa primirii unui exemplar într-un format agreat (pdf, de pildă), pe o anumită adresă de e-mail sau pe o anumită platformă. În cele ce urmează trecem în revistă prevederile legale privind anumite elemente care nu trebuie să lipsească din facturi.
Comunicat de presă
Dezvoltarea tehnologiei digitale, prin proiectul ADR, pas important pentru evoluția României digitalizateAutoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a inițiat proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, finanțat prin PNRR, ca măsură de sprijin pentru dezvoltarea competențelor digitale a IMM-urilor, în contextul în care România ocupă locul 27 din 28 de state în clasamentul DESI 2020 în ceea ce privește competențele digitale în mediul privat.
GDPR, exemple utile
CJUE impune limitări semnificative privind prelucrarea datelor personale de către rețelele sociale în scopuri publicitareCurtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat pe 4 octombrie o hotărâre de referință în cauza Schrems împotriva Meta Platforms Ireland, aducând clarificări importante privind interpretarea Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR) în contextul rețelelor sociale și al publicității online personalizate. Decizia dată vineri reprezintă un pas important în direcția protejării drepturilor digitale ale cetățenilor europeni, întrucât stabilește un echilibru între interesele comerciale ale platformelor online și dreptul fundamental la protecția datelor personale. Rămâne de văzut cum vor implementa platformele sociale aceste noi limitări și ce impact vor avea asupra peisajului digital european în ansamblu.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat vineri o decizie semnificativă în dosarele conexate reprezentând opozițiile mai multor state membre UE la adresa măsurilor din Pachetul Mobilitate. CJUE a confirmat în mare măsură valabilitatea reglementărilor adoptate de Parlamentul și Consiliul UE în 2020, dar a anulat o obligație esențială din pachetul de măsuri: aceea a întoarcerii vehiculelor la fiecare opt săptămâni la centrul operațional. Decizia afectează în mod direct companiile de transport rutier din statele membre ale UE, inclusiv România, care se află printre contestatarii pachetului.
